Viata bate cartea – Episodul 2 – Fundatia :)

Seria Fundatiei este un set de 7 volume scrise de Isaac Asimov si care acopera o perioada de 500 de ani din istoria Imperiului Galactic. Seria e celebra, a inspirat multe filme si cum se intampla intodeauna, multi epigoni. Nu este o aventura de capa si spada, nu trec tie-fighter-uri pe la urechi facand vuzzzzz…prin vid.  Ca si Numele Trandafirului, este un prilej mascat de a face filozofie si mai ales, in cazul trilogiei initiale, de a prezenta niste concepte stiintifice. Dar, intr-un mod interesant si care sa se si vanda. Si Asimov e tot om…

Isaac Asimov este rus (naturalizat american), biochimist (a fost Prof la Boston) si cel care a patentat cuvantul robotica ca fiind stiinta care se ocupa cu construitul robotilor. Ca sa nu fiu nedrept, cel care a folosit prima data cuvantul robot in sensul utilizat in ziua de azi, nu este Asimov (el a patentat doar ideea de robotica), este scriitorul ceh Karel Capek care l-a preluat de la pictorul de fra-su’. Cuvantul vine din… (vedeti ca sunt doi slavi acolo, nu?)…slavona din cuvantul “rabota”! Nu, dragii tatalui, nu va grabiti, nu inseamna munca (asta inseamna in Rusa din ziua de azi) ci, in slavona, are sensul de “robie”, “sclavie”. Cum altfel, stimati robi si roabe ale lui Dumnezeu?! Cuvantul e folosit de biserica ortodoxa deci trebuie sa umileasca ca sa fie clar cine e stapanul si cine e sclavul. Asa, cam ca  majoritatea relatiilor dintre barbati si femei. Dar sa lasam robotii, cartile Fundatiei nu sunt interesate de subiect decat tangential. Sa ne intoarcem la oile noastre.

Totul debuteaza deloc palpitant, cu un matematician, Hari Seldon, care soseste la Conferinta Decenala de Matematica. Asta fac matematicienii cand nu-si agaseaza mamele, sotiile sau iubitele aratandu-le si explicandu-le ce fac ei. Trebuie sa stiti ca totul se intampla intr-un viitor foarte indepartat, in care Calea Lactee este organizata politic intr-un mare imperiu galactic centralizat. Respectiva conferinta de matematica se tinea pe planeta cu rol de centru administrativ al Imperiului. Cu alte cuvinte, pentru fanii rusi, tovarasul Seldon a venit la Moscova din republici.

Ajuns la conferinta, Seldon prezinta o lucrare despre un concept nou si care cam starnise rasete la el in facultate, psihoistoria. Psihoistoria, in conceptia lui Seldon, era un concept pur teoretic prin care se puteau prezice cu acuratete matematica maxima, actiunile colective ale unor grupuri FOARTE MARI de oameni. Folosind anumite principii si legi inca necunoscute (la acel moment), el afirma ca cineva ar putea prezice viitorul, dar numai la scara larga. Adica, nu putea ghici daca Baba Nastia o sa-si rupa piciorul maine, dar putea prezice al doilea razboi mondial. Principiul psihoistoriei se bazeaza pe faptul ca actiunile unor grupuri de persoane pot fi anticipate cu conditia ca grupurile sa fie suficient de mari. Nu este acelasi lucru cu sociologia. Psihoistoria ar fi (in teorie, ca nu exista) matematica aplicata in sociologia unor grupuri imense. Adica nu bla-bla-ul macanit de babatiile si cheliosii de la TV, ci matematica adevarata. Cam cum e matematica pentru fizicieni. De fapt e clar de unde vine ideea, fiindca, in fizica, la mase foarte mari sau foarte mici lucrurile se schimba si matematica e alta. Iar nenea Newton ii face loc lui Einstein si Schrödinger.

Desi Seldon s-a dus cu capul intre urechi sa-si prezinte teoria, cam asteptandu-se sa se faca misto de el (ce se vede ca Asimov e scientist), lucrurile iau o intorsatura complet neobisnuita cand guvernul, coruptii si mafia devin toti interesati sincron de concept. Bietul Seldon se trezeste brusc cu tinichele de coada si, in plus, persoana cea mai dorita din galaxie. Degeaba isi zbiara el disperarea explicand ca lucrarea lui e doar un concept teoretic total inaplicabil in viata reala, ca basinosii de la guvern nu-l cred.  Ajutat de o femeie, Dors Venabili,  care ii este initial bodyguard si apoi ii devine sotie, Seldon fuge din oras urmarit fiind de toate cele ce sunt si porneste fara voie intr-o calatorie initiatica la capatul careia (dupa multe aventuri…) descopera ca de fapt conceptul de psihoistorie nu e chiar atat de teoretic si ca poate fi aplicat (cartea asta se numeste Preludiul Fundatiei). In urma aplicarii psihoistoriei, Seldon constata ca Imperiul Galactic se va prabusi si vor urma 30.000 de ani de ev intunecat. Disperat, stiind ca nu poate opri caderea iminenta a imperiului, Seldon incearca sa diminueze perioada evului intunecat de la 30.000 de ani, la doar 1000, prin crearea a doua Fundatii, niste organizatii (sa le zicem universitati) aflate la colturi opuse ale galaxiei, menite sa prezerve cunostiintele umanitatii. Subiectul principal al trilogiei initiale este Prima Fundatie, localizata pe planeta Terminus la periferia galaxiei. Membrii Primei Fundatii aveau ca sarcina scrierea si pastrarea unei Enciclopedii galactice care urma sa contina toate cunostiintele umanitatii, cu scopul de a le prezerva timp de 1000 de ani. Pe langa Enciclopedie, Prima Fundatie mai avea un scop (tinut secret de Seldon) si care le era total necunoscut memrilor fundatiei fiindca, cunoasterea lui, ar fi alterat marele plan final prin cresterea numarului de variabile. A Doua Fundatie este o entitate misterioasa despre al carui scop se va afla mai tarziu de-alungul seriei.

Desi planul lui Seldon parea perfect si problema celor 30.000 de ani de intunecati rezolvata, ani de la moartea lui (si la volume distanta) lucrurile iau o intorsatura neprevazuta. Intai, Prima Fundatie, stindardul cunoasterii umanitatii, devine in timp, ca orice universitate, corupta, perimata, plina de basinosi batrani si partial incapabila sa-si joace rolul initial stabilit. Daca asta nu ar fi fost suficient, apare acea NENOROCITA DE VARIABILA de care spuneam azi dimineata, in persoana unui individ poreclit Catarul (animalul ala jumate cal, jumate magar). Catarul, datorita unor probleme genetice avea capacitati empatice/telepatice si putea influenta emotiile umanilor, individual sau in grup (doar emotiile, nu personalitatea sau cunostiintele, sau amintirile). Cum psihoistoria opereaza cu grupuri mari de oameni si evenimente complexe, matematica lui Seldon nu luase in considerare aparitia unui astfel de individ si nici raul de proportii galactice pe care un singur om (o singura variabila) il poate cauza. Cartea asta cu Catarul, lasand la o parte ca e foarte bine scrisa, este o ilustrare superba a teoriei catastrofei: Seldon a planuit in cel mai mic detaliu un plan genial si complex care implica miliarde si miliarde de variabile si care a fost pus pe butuci de o singura cantitate X. Nu va spun cum se rezolva treaba, ca e prea misto, dar ideea este ca matematica lui Seldon invinge variabila (care se anuleaza singura de proasta si orgolioasa ce e, nah!).

Intorcandu-ma la oile mele, eu nu-s genial ca Seldon dar nici variabila mea nu are inteligenta Catarului. Sunt curios, daca stau fara sa influentez nimic (pe modelul lui Seldon care era mort de ceva timp bun si nu avea cum riposta) oare variabila mea, se va anihila de proasta ce e singura si previziunile mele initiale se vor dovedi pline de acuratete in cele din urma? Pastele ma-sii de Catar mititel. Dar eu am rabdare nesfarsita si nu voi scapa din ochi nici o clipa a procesului. Am sa savurez fiecare moment. Da, si noi astia cu handicap emotional, traim satisfactii ieftine! Nu pot sa descriu in cuvinte ce imi va placea, cand va fi cazul, sa postez titlul Fundatia si Imperiul (apropo asta e cartea cu Catarul :D).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: