Babaul continua – acum si-n Romana!!

Are succes zeitatea mea! Tot ce-am vrut sa va demonstrez este ca babaul exista si a fost intalnit si de altii, intr-o forma mai mult sau mai putin prietenoasa :P. Asa-i ca v-am pus pe ganduri?

Asta-i traducerea in romana a poeziei din postul anterior, traducere de George Lesnea (babaul lui Esenin era naspa, dar in cazul lui i se tragea de la Isadora Duncan care-i daduse papucii ca nu mai suporta sa plateasca daune si probabil l-a blestemat incetisor :P. Nu-i nimic esarfa i-a venit si ei de hac, HA! Dreptate divina -> Babau educat):

Omul Negru

Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng.

Ca o pasăre din aripi,
Capul din urechi vibrează.
El picioarele trudite
Să-şi mai poarte n-are cum.
Un om negru,
Un om negru,
Un om negru
Vine şi pe pat s-aşează.
Un om negru
Nu mă lasă s-adorm noaptea nicidecum.

Un om negru
Plimbă-un deget pe o carte ticăloasă
Şi ca peste-un mort călugăr,
Mormăindu-mi din abis,
Îmi citeşte viaţa unui zurbagiu,
De patimi roasă,
Împlântând în suflet groaza
Şi umplându-l de plictis.

Un om negru,
Negru, negru!

„Hei, ascultă-mă, ascultă –
Mormăie mişcându-şi gheara –
În această carte-s multe planuri mari
Şi mari idei.
Acest om trăit-a-n ţara
Care-o stăpâneau scârbavnici,
Prefăcuţi şi mari mişei.

Ţara ceea, în decemvre,
E drăceşte de frumoasă sub zăpezile de spumă,
Viscolele ţes fuioare
De pe caierele moi.
Acest om a fost odată aventurier,
Nu glumă,
De cea mai aleasă viţă
Şi de cel mai falnic soi.

A fost fercheş,
Pe deasupra şi poet, c-o înnăscută,
Deşi nu prea mare forţă,
Care nu plăcea oricui.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci trecută,
O numea fetiţă scumpă
Şi spunea că-i dragă lui.

Fericirea – spunea dânsul –
E în dibăcia mâinii şi în agerimea minţii.
Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericţi.
Nu-i nimic
Că-n traiul nostru biciuirea suferinţei
Ne aduce gânduri false
Şi ne lasă istoviţi.

Când te bântuie tristeţea,
Când pierzi toate,
Când te doare,
Când te-nşfacă gerul vieţii,
Sub furtuni, sub ani, sub vânt, –
Să zâmbeşti cu nepăsare
E cea mai înaltă artă
Dintre câte-s pe pământ.”

„Omule, omule negru!
Nu vei cuteza aceasta,
Doar în valuri,
Ca scafandru nu ţi-e rostul să te-njugi,
Mi-e indiferentă viaţa unui biet poet
ce umblă după chefuri şi scandaluri.
Te poftesc oricui, nu mie,
S-o citeşti şi să-l îndrugi.”

Omul negru
se încruntă şi se uită fix la mine.
În vomitături albastre ochii lui s-au înecat.
Parc-ar vrea făţiş să-mi spuie
Că-s tâlhar fără ruşine,
Că pe cineva câineşte l-am căznit
Şi l-am prădat.

… Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng…

Noaptea e geroasă.
Doarme
Liniştea răscrucii goale.
Singur stau la geam.
Pe nimeni
Nu aştept.
MI-e gândul stâns.
A acoperit tot şesul varul nisipos şi moale.
Nişte călăreţi – copacii –
În grădina mea s-au strâns.

Undeva, cobind, boceşte cucuvaia,
Ca un scheaun.
Iscă tropot de copite
Sumbrii călăreţi de lemn.
Iată iarăşi
Omul negru
S-a ivit,
S-a pus pe scaun,
Dând jobenul către ceafă,
Desfăcându-şi haina, demn.

„Hei, ascultă-mă, ascultă! –
Mârâie, privindu-mi faţa care parcă-nţepeneşte
Şi plecându-se asupra-mi tot mai rău,
Mai fioros, –
Până astăzi niciodată n-am văzut aşa prosteşte
Suferind de insomnie pe-un mai mare ticălos.
Ah! Să presupunem însă c-am greşi!
Afară-i lună.
Ce mai vrea şi luna asta
Toropită-n bălţi cereşti?
Poate c-o îmbie tainic
„Ea”
Cu coapsa groasă,
Brună,
Printre lirice miazme
De iubire să-i citeşti.

Ah! Mi-s foarte dragi poeţii!
Şleahtă de caraghioşi.
Eu îmi amintesc povestea cunoscută şi banală
Cum unei studente,
Pline pe obraz de coşi,
Din mers
O hâzănie pletoasă, ros de poftă sexuală,
Îi vorbeşte prins de vervă
Tocmai despre univers.

Nu mai ştiu,
Nu mai ţin minte,
Într-un sat, poate-n Kaluga,
Poate undeva-n Reazan,
Trăia un copil cuminte,
Cu păr galben,
Ochi albaştri,
În familia lui simplă şi săracă
De ţărani.

Şi-a crescut,
Acum e vârstnic
Şi poet – chiar de elită.
De-o puetere nu prea mare,
Dar de-un nesecat tumult.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci pornită,
O numea fetiţă scumpă
Şi-o iubea nespus de mult.”

„Omule, omule negru!
Eşti un oaspăt de ocară.
Faima ta de când e lumea
Se lăţeşte peste tot.”
Sunt turbat,
M-a prins furia –
Şi bastonul sare, zboară,
Cu nebună-nverşunare
Îl izbeşte drept în bot.

Luna a murit.
La geamuri
Zorile-s albastre, line.
Ah, tu, nuoapte crudă,
Ce-ai scornit, ce-ai vrut s-arăţi?
Cu jobenu-n cap pe scaun
Şed
Şi nimeni nu-i cu mine.
Singur sunt, bolnav…
Şi-oglinda
Zace spartă în bucăţi.

Eeeei, acum ca avem si poeme, puteti sa-i mai negati existenta? Eu zic ca-i evanghelie :D.

  6 comments for “Babaul continua – acum si-n Romana!!

  1. Bau-baul Sef
    Septembrie 17, 2011 la 9:16 am

    Misto…insa tatuca Esenin era beat crita , iar tu nu esti Esenin….asta e punctul meu de vedere! 😀
    Iar babaia asta neagra , i-a cam pus capac lu’ Esenin al tau cel frumos si betiv!

    • Septembrie 17, 2011 la 10:48 am

      Nu, nu-s, m-a ferit Dumnezeu si m-a facut inginer :)). Nu era frumos, avea fata cam rotunda si bucalata, genul pe care-l plac fetele de mila ca arata a amoras. Dar, ma rog, asta-i subiectiv :D. Betiv era incontestabil, dar ce sa faca daca doar asa era genial? Eu-l inteleg. Si babaul l-a batut ca locuia in el si de acolo nu putea Esenin fugi. In plus, ca sa spunem lucrurilor pe nume, de fapt l-a lasat dragostea lui pe mana babaului si n-a mai suportat omul.

  2. Bau -baul Sef
    Septembrie 17, 2011 la 2:59 pm

    Ce baubau interior?Asta e idiotenie colosala….e lipsa de coaie si ambitie , e lasitate! Si ce daca l-a lasat draguta? Era singura din lume? Da,da…..parca vad acum cum vi si incepi sa explic treaba cu unicitatea ….bla,bla…. 😀

    • Septembrie 17, 2011 la 11:15 pm

      Pai poate era singura pe lume asa cum voia el. 😀 Era..unica! 😛 De ce las, la cat era de narcisist eu zic ca a fost act de curaj (din partea lui :D)

  3. Septembrie 19, 2011 la 8:07 am

    ah, bantuitul suflet slav. dupa ce se termina cu povestile cu bancile romanesti, o sa revin ca sa o frec poetic si pe aici. deocamdata ma fac eu ca-s babau :D, poate se sperie astia totusi 😀

    • Septembrie 19, 2011 la 1:11 pm

      Mwahahaa, vezi sa nu. Cred ca cresc babau la ferma de babai si pe urma il angajeaza

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: