Pe mine-i scris maturitate

Intre scurtele si fatidicele reprize de bucatareala, week-endul asta am avut timp si de lucru manual. Adica din alea din care-si face omul cu mana lui. Nu ganditi pervers, eu vorbesc la propriu nu la figurat :D.

In primul rand am atacat un lego. O varianta medie din seria Space Police, cea cu garajul (bine-nteles), ca al ‘mneavoastra rus atat stie, poate si cunoaste. Mi-a placut grozav sa il fac si ce am observat la seriile noi de lego este ca nivelul de complexitate si diversitate a pieselor a crescut considerabil fata de cele de cand eram eu copil si ma jucam cu asa ceva la cel mai bun prieten acasa (ca el avea, mama lui cumpara jucarii). Acum totul e mult ma dinamic, exista o gramada de elemente mobile si in variantele Technic (nu asta de vi-o arat acum) exista si motoare si angrenaje.  Trebuie sa recunosc ca am simtit placeri nebanuite facandu-l si intentionez, Pavlovian, sa repet operatiunea. Bine-nteles cele Technic iti ofera mai multe satisfactii, pe motiv de motor si imbinari dinamice dar nici astea clasice nu-s mai prejos, mai ales ca nivelul detaliilor este impresionant. Hadeti sa va arat:

Si daca tot m-am dat in stamba sambata cu lego, am zis „da’ de ce nu” si m-am dat si cu Play-Doh. M-am facut cu 4 borcanase in urma postului anterior (alb, rosu, galben si albastru) si am cugetat sa le utilizez. Proiectul fiind sa fac Bau-Bau-uri. Din pacate coca respectiva cu aere de plastilina nu-mi place prea tare. E foarte modelabila, dar e totusi prea elastica si prea nelipicioasa. Doua bucati separate de pasta nu adera una la alta nici moarte. Si chiar daca un timp o fac, pana a doua zi se dezemembreaza. Pe scurt e placuta la pipait, miroase a prajiturica, e placut sa te joci dintr-o bucata, dar o data fragmentata e foarte greu de reformat o masa unica. Asadar am decis ca pe viitor imi iau pasta din aceea ce se intareste la cuptor ca sa-mi intre Bau-Bau-urile in posteritate. Asta de acum, din Play-Doh, dupa ce ca arata stramb si-a pierdut si un ochi care i-a sarit, stupoare, pe masa. Stati fara grija va tin la curent. Chiar daca nu voiti.

Baubaul chior (inainte de chiorare)

Later edit si la cerere, dintr-o parte:

  12 comments for “Pe mine-i scris maturitate

  1. octombrie 11, 2011 la 6:11 pm

    iti trebuie si o poza dintr-o parte / spate pentru bau-bau tau anemic – arata traznet!

  2. octombrie 12, 2011 la 5:26 am

    lego cu bucatarie aaauuu?

    • octombrie 12, 2011 la 5:20 pm

      Eeeei pai da cum nu! Sigur ca au. 😀

  3. octombrie 15, 2011 la 12:05 pm

    Si eu ma jucam cu lego o gramada cand eram mai mica, si acum ma mai joc cu fiul meu :))) dar sa nu zici la nimeni

    • octombrie 15, 2011 la 3:32 pm

      Pai de ce? As fi mandru in locul tau. Ha, ce zic? Sunt mandru! Am o colectie imensa, n-as renunta la ele pentru nimic in lume si macan in 7 zari cand mai fac unul (dupa cum ai vazut si-n post :D)

  4. octombrie 15, 2011 la 7:13 pm

    Si eu am facut azi dada , 😛 , oricum nu este nimic la Tee Vee si nici nu am chef sa ma uit la nimic si nici sa citesc 😀

    • octombrie 15, 2011 la 10:03 pm

      Animale sau lego?? Ai bagat poze? Ia sa vad!!! :)) COOOL!

  5. octombrie 16, 2011 la 5:17 pm

    Vezi ca exista si pasta care se intareste (se face ca piatra) numai daca o lasi sa stea dupa ce ai modelat-o…pe masa…nu trebuie bagata in cuptor, uite tocmai am cautat sa ti-o arat, ca mai aveam o cutie asa stiam dar totusi cred ca am aruncat-o cand am facut ordine in dulapul din bucatarie ca acolo o tineam…
    Plastelina asta iese mai lucrabila daca o amestei cu vreo 2 picaturi de apa .
    Cand eram noi mici era mai bune plastelina, aia asa in forma tubulara, 😛 , se lucra mai misto :D.
    Mie si asta imi place ca eu mi le stric apoi si imi pun plastelina inapoi in cutii sa o pot refolosi.

    • octombrie 17, 2011 la 1:44 am

      Nu-i asa??? Asa e, era mai buna. Eu eram impatimit de plastilina, dar pata infiorator. Pai cum poti sa le strici?? Eu nu pot. Le dau nume, capata suflet si nu pot.

  6. octombrie 17, 2011 la 3:00 pm

    Nu mai stiu daca pata, chestia asta am uitat-o…stiu doar ca eu mancam plastelina si lipici , aveam si un anume lipici cu care ne jucam (lucru manual haha) si cred ca am mancat kile de plastelina si lipici la viata mea ( habar nu am de ce ne placea sa le mancam, stiu ca toti copiii din generatia mea mancau asa ceva 😛 ).
    Oh pai daca le dai numeeeeee…se schimba treaba hahaha, eu nu le botez 😛 .
    Plastelina aia de care ziceam ca se lucreaza mai OK si se intareste pe masa beton in cateva ore este doar intr-o culoare, ca si chitul , daca vrei cu culori trebuie sa o vopsesti tu cand s-a intarit, este misto poti face chestii faine din ea dar eu numai in pachete destul de mari am gasit si daca nu o folosesti repede din prima cand ai desfacut pachetul se intareste apoi, nu o mai poti modela (doar daca nu o sigilezi fff bine in pungi de plastic, sa nu intre aer).
    Dar cu clei de ala poti face dinozauri de astia sau ce sunt de acre iti plac tie si raman asa…statuete, nu ti se mai strica/stramba,etc.

    • octombrie 20, 2011 la 12:15 am

      :)))))
      Am înţeles! Este o idee buna :). Voi cumpara 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: