Am adoptat o gaina

Relatia dintre mine si gaini este una indelungata si anevoioasa. De la cei ce cunosc istoria imi cer scuze anticipat. Asadar, in jurul de varstei de 12 ani am trecut printr-o perioada bucolica manifesta. Atat de manifesta incat mama mea, intrezarind oportunitatea de a scapa de mine din batatura, m-a facut pachet si m-a trimis la mosie, la Iaroslavl, sa probez in persoana viata pastorala. O victima colaterala a procesului decizional a fost frate-miu mai mare, Petia, deloc dornic de a auzi graiul gliei, dar care a rezolvat problema diplomatic, alegandu-se cu o oportuna si binecuvantata varicela. Asadar, intr-o zi frumoasa de August, paraseam casa parinteasca insotit doar de iubitul maica-mii si poposeam pe seara in casa taraneasca a doua doamne (mama si fiica cu o medie de varsta in jur de 60 de ani). Nu stiu care exact a fost procesul de selectie al celor doua femei, dar banuiesc ca s-a bazat pe dovezi clare de anduranta.

O data ajuns acolo, primul lucru pe care am pus uluit ochii a fost un porc imens si relativ blanos pe care am decis din start sa-l calaresc a doua zi dimineata. Cum nu mai eram mic si fraier, nu mi-am declarat intentiile, dar am adormit visand la clipele de glorie de a doua zi dimineata. Cand a dat prima geana de lumina, am sarit din asternut, am dat ochii roata si vazand ca nu-i nici urma de autoritate parinteasca sau de alta natura,  m-am indreptat fericit ca un cintezoi spre cocina. Intre altele fie spus, parintele iubitor spalase putina cu noaptea in cap de frica (manifesta si vocala) ca i-as putea fi returnat de doamne cand urmau sa se prinda ce gazduiau sub acoperis. Asadar, cu pas apasat si planuri de teuton, am navalit peste porc. De prisos sa va spun ca porcul, care s-a dovedit ulterior a fi o Doamna porc, n-a stat sa fie calarita de un Moscovit… Dar nici n-a protestat prea tare la incercarile-mi futile. Si in timp ce eu ma luptam cu domnitza suina racnind ca-s Kniaz Igor (nu ma intrebati de ce, cred ca era o forma de bun simt Freudian avand in vedere rata similara de succes in intreprinderi) cele doua gazde s-au materializat. Urmarea a fost ca cu foarte mare calm, cele doua m-au convocat si mi-au explicat ca „la tara se munceste”. Treaba asta nu m-a tulburat de fel, voiam si ardeam sa muncesc, ce m-a contrariat insa a fost faptul ca-mi vorbeau cu dumneavoastra. Ele mie. Treaba m-a lasat masca, eu eram crescut in cutumele Moscovite in care, ca sa scap neadmonestat, alergam tot bulevardul racnind cu toti decibelii de care eram in stare „sarut-mana tanti” la absolut orice personaj de sex feminin care-mi iesea in cale. Pedeapsa pentru omisiune era atat de cumplita (si cine a cunoscut pensionara rusoaica stie ce spun), incat salutul recurent devenise un reflex la fel de comun ca alergatul si fotbalul. Prin urmare schimbarea de roluri m-a facut sa gandesc sincer ca tantile de la tara sunt tacanite si… n-am prea mai ascultat ce spuneau.

In prima zi m-au trimis la munca „la fan”, cum s-ar zice in Romania. Pentru asta am fost livrat la pachet cu fundita unui mos cu iapa. Mosul m-a urcat pe martoaga si mi-a spus plin de bunavointa si ranjind pe sub mustata ca daca ma doare fundul sa-i spun si-mi pune o plapuma ca la  (si aici imi arata cu mana indiferent) domnisoara din fata. Cred ca nu-i cazul sa spun ca am pufnit revoltat si am indurat stoic si cu lacrimi in ochi. La destinatie, cand m-am scoborat de pe gloaba mergeam exact ca Atilla dupa turneul prin stepele asiei centrale. Mi-am revenit rapid la vederea coasei si pot sa spun ca, racnind ca omor turci, am savurat fiecare secunda a zilei. Asadar, cand am fost returnat doamnelor spre dupa-amiaza, eram la fel de energetic precum plecasem.

Vazand asta, gazda mai baba, m-a tras de o parte si uite asa, cu un gest marunt, a inceput cosmarul pubertatii mele. Fiindca, tras de o parte, ea mi-a spus ca imi da o sarcina foarte importanta, demna de un adevarat ostean al Tarului. Si anume, ca neaparat pana da macar o geana de amurg si „vine vulpea” sa bag gainile in cotet. Numai un domnisor vajnic si vanjos ca mine se putea califica pentru asa o fapta, aveam eu oare curajul sa ma inham la asa o responsabilitate??? Mai vorbea?!? Isi gasise omul!!!

Asadar, plin de responsabilitate, am intrat ca un kniaz pe domeniul zburatoarelor, avand un aer atat de inocent de arogant ca pana si cocosul local a intepenit (pentru scurt timp, auuuu-vai). Fiind orasean, am inceput sa fugaresc racnind dupa gaini. Ca si Miaurica (n.a. motanu’ meu actual) am aflat insa foarte repede ca dupa prada nu se alearga cu zgomot, asa ca mi-am revizuit atitudinea. N-a ajutat. Gainile sunt fiinte si intelepte si perverse. Categoric nu voiau la nani. Bineinteles ca reuseam punctual sa prind cate una si sa o infig cu forta si picioarele (la propriu) in cuibar, dar suratele arestate in prealabil stipulau momentul sa evadeze. Pentru cam fiecare doua gaini prinse imi iesea una deja arestata afara. Dupa vreo ora eram terminat, cu lacrimi de draci sub barbie, ciupit pana la dumnezeu si dracuind de galinacee. Gainile? Ciuguleau isteric si nervoase. Babele? Ma incurajau cu aplomb. Cale de vreo 2 ore mai tarziu am reusit totusi sa bag toate gainile la nani. M-am adunat, mi-am indreptat freza si am fost demn cand am fost intrebat daca gaseam indatorirea prea dificila. Vai mie! Nici vorba! E o bagatela, stimate doamne!

Cum era de asteptat, mi-am petrecut mare parte din noapte gandind planuri  strategice anti-gaina. Singura solutie gasita a fost sa incep si mai devreme, fiindca era clar ca dureaza. Mdap! Si asa, cam de pe la 1.30 in fiecare zi eu incepeam lupta futila cu lighioanele, avand un public spectator din ce in ce mai larg, format din satenii captivati.

La un moment dat s-a intrezarit o raza de lumina, atunci cand a fost trimisa pachet la tara si verisoara mea, Xenia. Ajunsa pe inserat am pus-o in tema cu problema strategica si cu rolul ce i-l dedicasem eu in schema situatiei. Pe scurt, ea urma sa stea langa cotet si sa abtiguiasca gainile fugitive cu pumnul (cu paru’ nu era voie, verificasem deja). Ea, timid, a avut o singura contributie, bazata pe un bun simt tipic feminin si anume sa le dam mancare in cotet. Dar fiindca n-a fost ideea mea, n-a fost aprobata. Asadar, a doua zi ea s-a ghemuit langa cotet, dar fatidic imediat una dintre dusmancele de clasa a piscat-o de deget. In oracaieli disperate mi-a comunicat ca a fost muscata (eu -> ochi dati masculin peste cap) si ca GATA! EA LE DA DE MANCARE IN COTET! Ca sa nu mi se stirbeasca autoritatea, am aprobat inutil. Problema a fost ca ideea, deloc proasta, n-a functionat fiindca zburatoarele s-au repezit stol, à la Hitchcock, asupra ei si a semintelor si ea s-a speriat cumplit. Asadar m-a parasit in beleaua mea si s-a dus sa brodeze. La urletele mele revoltate de abandon, mi-a comunicat scurt si la obiect „ca-i fata”, chestie in fata careia, evident, a trebuit sa ma inclin si am primit astfel prima lectie despre loialitatea femeii ruse :D. O data cu Xenia si strategia cu haleala a fost trecuta cu vederea.

Imi inchipui ca e de prisos sa va spun ca gainile mi-au mancat zilele toata vacanta si, prin urmare, m-am bucurat enorm cand autoritatea parinteasca a venit in sfarsit sa ma ia acasa. Ulterior am aflat ca si el a fost pus de vrajitoarele de gazde sa ma ajute si a putut fi auzit urland cu sete si disperare Scheiße, in timp ce era ciugulit de gaini (un fel de maxim-maximorum pentru domnul in chestiune). Inca nu-mi pot reveni cum oare am putut uita asa ceva! :O.

Concluzia intamplarii este ca vantoarea de gaini este un sport extrem pentru genul acesta de persoane:

Dar cineva aratand cam asa:

Trebuie sa se rezume la gainile din categoria asta:

Gaina din imagine am adoptat-o de curand si le recomand calduros tuturor ce au acces la magazinele Manor/Martel/Rohr prin tarile de pe unde locuiesc (sau magazinase de specialitati belgiene). Sunt foarte docile!

P.S: sa stiti ca a mea nevasta, m-a lamurit condescendenta ca gainile intra singure in cuibar cand se mijeste de seara. N-am crezut-o pana n-am vazut fenomenul epocal, cu ochii mei astia doi, la ea la tara. Moment in care am spus ganditor, apasat si foarte neaos: „p**a”. Acum nu-mi ramane decat sa ma bucur ca eu si incidental si taica-miu, am facut doua femei de la tara fericite. Plus un sat.

  96 comments for “Am adoptat o gaina

  1. Annemarie
    Aprilie 5, 2012 la 10:11 pm

    E una din cele mai tari povestiri citite in blogosfera. EVER!
    Mi-au placut si subiectul, si abordarea, si constructia frazelor… Sunt impresionata la maxim.
    P.S. : Nu te umfla in pene. 😀

    • Aprilie 5, 2012 la 10:30 pm

      Cum sa nu ma umflu in peme???? Ma lauda o fata :D. Testosteronul meu e mereu cu mine!

  2. Aprilie 5, 2012 la 10:20 pm

    ❤ esti adorabil :*

    • Aprilie 5, 2012 la 10:31 pm

      Ba nu :D. Eram foarte-foarte serios pe vremea aia. Si al dracu’ de responsabil si speriat de soarta gainilor pe care le uram, dar totusi nu le voiam mancate de vulpe :)). Cu ce placere am mancat o ciorba de una.. cu cata pofta!

  3. Aprilie 5, 2012 la 11:19 pm

    :))))))))))) Da corect, si bunicul meu avea gaini si cand se apropie soarele de apus intra singure in cotet si se culca…. Mie nu-mi plac gainile dar fosta mea sotie era innebunita sa aibe gaini asa ca a cumparat de la piatza 3 gaini insa nu a gasit cocos… asa ca m-a trimis pe mine la un nene care crestea gaini din diverse rase sa cumpar si eu un cocos… Am plecat cu un vecin sa cumpar cocosul si pe drum m-am intilnit cu un nene colorat care intra din curte in curte ca sa caute femei pe care le cheama Maria (era de sarbatoarea Ortodoxa a sfintei Maria ) si sa le cante din taragot (asa se obisnuieste pe aici )… Si cum eu eram si putin baut (bausem o bere in care turnasem si putin rom si rom la „rom” trage ) si printre cei mai mari fani ai taragotului l-am rugat sa-mi cante si mie o doina (imi plac doinele la nebunie ) si bineinteles ca trebuia sa-l si platesc…si el tot imi canta si eu il tot plateam pana am terminat banii pentru cumparat cocosul :))))
    Nu-ti zic ce am patit la intoarcerea acasa… 🙂 😀 dar a meritat…
    ia uite..asculta si tu doina asta si zi daca nu merita platita cu banii cat costa un cocos :))

    • Aprilie 6, 2012 la 9:02 am

      Trebuia sa-i spui ca i-ai investit in cultura Florine! Pentru toata Mariile din lumea asta! :)) Stai sa ascult videoclipul si revin 🙂

    • Aprilie 6, 2012 la 9:50 am

      Am ascultat! Ce grozav de romaneste suna! E ardeleneasca clasica, nu? Muzica? E tipica pentru zona ta, asa-i? „Iehu” de la ce nume vine?

  4. Aprilie 6, 2012 la 4:40 am

    doamne,cat am ras…a fost muscata de gaina…:))

    • Aprilie 6, 2012 la 9:03 am

      Da :))) Saraca! Ea avea/are doar belele din astea SF :)) N-a zis totusi ca gaina „si-a infipt dintii in ea” :))) Mai are o sansa.

  5. Aprilie 6, 2012 la 5:42 am

    Prea tare, prea ca la tara povestirea!…
    Cu ratzele nu te-ai incurcat niciodata, sa inteleg?… 😀 E si mai palpitant – implica haladuieli de parte de casa si ape relativ adanci.

    • Aprilie 6, 2012 la 9:05 am

      Nope, cred ca daca au vazut ca merge cu gainile, nu s-au mai complicat. Ala era nivelul 2 :D.
      In schimb m-au atacat gaste in Berlin in curtea de la Orangerie :)). Au fost foarte agresive si am o poza cu nevasta-mea din care musca turbat un gascan in timp ce ea-i zicea necrutator „pui mic” 😀

  6. Aprilie 6, 2012 la 6:07 am

    Dupa mine, nu-i cu nimic mai prejos ca „Amintiri din copilarie”, eu zic sa mai scrii, cine stie ce iese pana la urma. 🙂

    Eu am fost copil cuminte, ca urmare n-am primit responsabilitati prea apasatoare la tara: sa strang zmeura zilnic, sa culeg ceapa, fasole, prune, chestii de-astea placute si nestresante.
    Gainile le detestam, imi placeau doar sub forma de supa.

    Fiica-mea, in schimb, spirit curios, cercetator, a strans cu usa o gaina sa vada ce se intampla si a strans-o pana aia si-a dat obstescul sfarsit. A fost scandal mare in familie, soacra-mea a fugarit-o prin curte, eu radeam, barbatu-meu m-a facut inconstienta, ne-am certat, o zi de neuitat.

    • Aprilie 6, 2012 la 9:11 am

      Multumesc frumos, pai m-a inspirat gaina, mi-a desteptat amintiri!
      Alea erau activitati de fete :D. La noi demixtarea e clara, cu nota ca fetele sunt puse sa faca orice treaba de barbat. Inversa nu-i valabila! Acum eu cred ca masculii nu-s lasati la haleala din motive evidente. Fructele trebuie sa fie intacte :D.
      Si eu am avut parte de o supa dintr-una. Am mancat-o cu o pofta. Ba am vazut si o parte din moment. Plictisita sa tot urle dupa vecin (la noi baietii taie animalul, dar cum spuneam fetele fac orice), a pus una din gazde mana pe gaina (si a fost o chestie gen …sunet de chemat gaina -> zbang bratele flexat -kwwwak (gaina) -> totul cam 10 secunde max) si apoi a disparut sumbru cu ea dupa colt :D.
      Mie imi place experimentul ei! Probabil voia sa vada daca ies oua :D. Pai asta-i minte de fizician experimentalist :)) Nu-i asa?
      Sunt convins :)))

  7. Aprilie 6, 2012 la 6:11 am

    A, uitai sa zic: mi-a placut faza cu adoptatul de gaina, daca a fost o trimitere la alte adoptii, mie asa imi place sa cred, ca e la moda prin blogosfera, tot citesc si ma minunez ca unele adopta o tara, un oras 😀

    • Aprilie 6, 2012 la 9:12 am

      Mwahahaahahahahaaa, aici o las pe Kadia sa raspunda :P.
      Daaa, eu am incercat sa conving lumea sa adopte si iepuri. De vinil. Le ziceam ca-s arte. Si sunt. Jur. I-am vazut la Moma. A crescut inima in mine. Iepurasii mei sunt exponat de muzeu :P. Ii stiti?

      • MicileVacante
        Aprilie 6, 2012 la 12:05 pm

        Nu-i stiu, dar fiica-mea care si ea iubeste chestile mici si marunte (seamana mai degraba cu tac-su), cand am avut ocazia sa cer unui amic ceva din NewYork si am intrebat-o pe ea ce vrea, a cerut o solnita de la MOMA, aia cu 2 chestii, una alba, alta neagra ce se imbratiseaza. intre timp s-a copiat peste tot, am vazut si la noi modelul.

        • Aprilie 6, 2012 la 4:43 pm

          Stiu solnita :D. O mai aveau inca (cel putin anul trecut). Treaba cu colectia eu cred ca este o gena. O ai sau nu. E ca si cu preferintele culinare.

  8. Aprilie 6, 2012 la 7:21 am

    Parca ar fi o povestire de Ion Creanga!! 🙂 Sa stii ca asta e un mod de a-mi exprima aprecierea.
    Acuma, serios intreb: tu chiar abia acum ai aflat ca gainile intra singure in cuibar, cand se insereaza??
    Mie mi-au placut intotdeauna gainile si zburatoarele, in general. Cele ale bunicilor mei erau toate, toate docile. Dar si eu le-am chinuit, facand experiente pe ele. De exemplu le strangeam de gat pana incepeau sa incline capul, erau tare simpatice si stranutau intotdeauna cand le dadeam aer din nou, sau le legam o sarma de coada, unele se invarteau in cerc ciupindu-si coada, altele dadeau mereu din coada, jenate (cred ca nu le placea cum aratau) sau luam o gaina ciupita de toate in brate si o provocam la lupta pe sefa – si invingeam, bineinteles, faceam dreptate si egalitate! Dar nu le-am fugarit niciodata. Mi-au placut atat de mult inaripatele incat multa vreme n-am putut sa mananc carne de pasare, caci si acum consider, undeva in interiorul meu, ca gainile sunt prietenii mei.
    Orice gaina e docila, daca o inveti asa. Gainile bunicului se tineau dupa mine ca niste catei. Poti sa te joci cu ea dandu-i muste, paianjeni si orice insecta. Mananca si soareci, daca-i prind. Am vazut cu ochii mei cum un cocos a prins un soarece pitit pe langa casa vecinului. Mananca orice, chiar si polistiren (n-am inteles ce le place asa mult la polistiren).

    • Aprilie 6, 2012 la 9:26 am

      Multumesc frumos, pur si simplu am vazut gaina (voiam de mult una de ciocolata) si mi-am amintit :)). Creanga n-am prea reusit sa citesc „bine”. E greu. Tot ce e cu regionlaisme e greu mai ales ca doamna mea, fiind din Bucuresti, nu le stie pe toate. Stie de fapt cele oltenesti, dar restul ii e si ei greu. Pentru mine marea incercare e muzica populara romaneasca. Ascult de 1000 de ori ca sa inteleg cate ceva. Maria Tanase inteleg. Dar fratii Petreus nu prea. Si nici moldoveanca aia celebra, am un lapsus. Sofia si cu al doilea nume aproape ca un nume ukrainean. Acolo e greu de tot.
      DA! Categoric am avut o abordare gresita. Caine aveam acasa. Pisici cu duiumul. Oratanii nu. Avea vecina de jos un canar/papagal sau ce-o fi fost care a murit la noi in balcon (JUR ca nu eu, desi nimeni nu m-a crezut la momentul ala). Nu-ti spun ce-am facut cu cadavrul ala :D. Asadar nu aveam experienta cu ele si am avut o atitudine combativa. Sigur ca s-au nevricat fetele si cocosul. Numai cand ma vedeau incercau sa-si creasca aripi. Nu mi-a trecut prin cap sa ne imprietenim :)). Ce bou am fost, oare de ce nu m-am gandit?? Cred ca din cauza modului cum a pus baba problema. Erau dusmani. Nu prieteni :D.

      • Aprilie 6, 2012 la 11:04 am

        Pai nici nu mai sunt valabile o parte dintre regionalisme. Cand citeam eu cartea, cu treizeci de ani in urma, deja erau cuvinte pe care nu le intelegeam si chiar si in manual erau explicate. S-a mai schimbat limba romana, nu mai e aceeasi de acum peste 100 ani – s-au introdus cuvinte noi, precum „focusare”, „trăinuire” 🙂
        Oricum, povestirea are acelasi farmec precum „Amintiri din copilarie”.
        Eu nu ascult niciodata versurile unei melodii, deci nici eu nu inteleg ce spun cantaretii de muzica populara! 🙂 De altfel nu prea ascult.
        Asemanarea asta dintre stilul povestirii tale si cel al lui Creanga imi da de gandit. Oare daca descria patania un occidental cum ar fi sunat? Tu ai putea sti, caci traiesti de atatia ani printre ei.
        Am citit mai demult o carte scrisa de Regina Maria a Romaniei (o englezoaica naturalizata prin casatorie in Romania) in care spunea ca a vizitat Rusia cand era copil si a mirat-o capacitatea ducilor si a tuturor nobililor (care ar fi trebuit sa fie scortosi, nu?) de a se juca cu ea exact ca si cum ei insisi ar fi fost niste copii. Se pare ca atat romanii (de exemplu Creanga) cat si rusii (de exemplu tu) au capacitatea asta de a putea fi copii, anume sa-si pastreze inocenta si sa nu se identifice cu propria lor imagine (scortoasa, de exemplu).

        • Aprilie 6, 2012 la 4:40 pm

          Daa….aditii importante vrei sa zici cand te referi tocmai la focoosare, huh? :)) Barbarismele e-n floare 😀 Trainurie??? Mwahahahahahaahahaa, asta e nou pentru mine :))) Trebuie sa-l invat. Trebuie sa le invat pe toate si apoi sa scriu un post doar cu barbarisme 😀
          Nici eu de regula nu ascult, dar muzica populara romaneasca e un exercitiu interesant. In plus daca invat unul doua regionalisme chiar pacalesc pe toata lumea ca vorbesc bine romaneste! :)) Asa ca trag tare si cu spor. In plus sunt curios :D. De regula in cantecele voastre e un mesaj pervers in fundal, gen „ti-am furat gurita, ai sarit caprita..” si nu continui ca se supara doamnele :)). La noi e mai in stilul „uite ce muschi asa-i ca-s frumos? Asa-i, Asa-i????” si ele raspund tzipurand „frumooooosule”. Si atat. 😀 Tern. :)))
          Nu-s scortosi nobilii decat in public pe motiv ca majoritatea fiind timizi nu suporta sa fie in atentia lumii si a reglectoarelor. Englezii insa da, cam sunt scortosi cu copiii (indiferent de clasa sociala). Cred ca dansa facand comparatia cu ei, rusii au iesit foarte bine. La noi intradevar barbatii se joaca mult cu copiii. E cumva ca o impartire de sarcini (ai nostrii sunt inca clasici). Orice joaca cu copilul este apanajul tatalui (iesit in parc, facut jucari, reparat, jucat fotbal, carti si scrabble). Mama e autoritatea suprema in stat, distribuie pedepse si bate :D. Dar ai dreptate, categoric si noi si voi suntem jucausi. Mie mi-e clar ca neamurile seamana fiindca rezonam la exact acelasi tip de umor (si asta-i semn sigur de compatibilitate, zic eu). Eu rad grozav la filmele romanesti, inteleg umorul fara efort. Si voi radeti la ale noastre (acelasi umor de situatii :D).

      • Aprilie 9, 2012 la 1:56 pm

        „Trăinuire” l-am auzit acum un an, de la cineva care ne prezenta ceva. Pana sa inteleg despre ce e vorba a durat ceva timp, caci a folosit de cateva ori „trebuie sa organizam si niste trăinuiri” sau „oamenii trebuie si ei trăinuţi”. Eu care cunosc engleza dupa ureche m-am prins mai greu ce vrea sa spuna. Iar cand m-am dumirit… am injurat de mama focului pe toti imitatorii astia de doi bani care se dau „coolţi”. „Foocoosare” ma enerveaza pentru ca l-am auzit la televizor, spus de niste personalitati, tocmai pentru ca a fost folosit de personalitati. Macar oamenii de sus sa fie oleaca mai cu minte. Incep sa cred ca e invers. Serios, oamenii „de sus” sunt, in general, niste de-ăia ecologişti, care ajuta la conservarea padurilor, prin micsorarea consumului de hârtie igienica a sefilor lor, de aceea cred ca sunt orbiti de ambitie si isi pierd, astfel, capacitatea de a fi oameni, de a raţiona, de a gândi independent de ceea ce spune şeful, de a avea propria personalitate… Ciudat ca aceste chestii credeam ca sunt specifice comunismului, dar nu e asa. In capitalism e si mai accentuat fenomenul.
        Am sa povestesc o faza pe care o tin minte, parca acum o vad in fata ochilor: Lacramioara iesise in curte si statea pe vine, uitandu-se in cotetul gainilor. Eu am vazut cocosul venind (era unul mare, alb), dar n-am apucat sa reactionez ca a sarit si a izbit-o pe Lacramioara cu ambele picioare, de-a trantit-o jos, caci nu se astepta si s-a dezechilibrat. A avut vanatai pe spate. Atunci a inceput sa planga… 🙂
        Eu nu inteleg cuvintele din cantecele rusesti, dar nu le inteleg nici pe acelea romanesti. Asa m-am obisnuit eu, sa ascult doar muzica, nu si versurile. Daca se poate, ascult cu burta si pieptul (acolo imi place sa simt vibratiil;e aerului, daca puterea acustica e ceva mai mare).

        • Aprilie 9, 2012 la 7:54 pm

          Asta mi se pare un super-barbarism. Bietul prostovan nu realiza ca nu numai ca nu da bine sa-l foloseasca dar da chiar foarte rau :)). Si eu zic ca pupincurismul si oportunismul n-au legatura cu scoala de opinie politica :D. Nici cu clasa sociala.
          Uhhhh…cred ca-l taiam. Si i-l gateam sa-l manance. Ca un fel de chestie voodoo de razbunare.
          Eu pe cele rusesti le inteleg daca sunt din Republica Rusia :D. Alea din republicile caucaziene/asiatice mai putin. Doar cele cecene. Acolo inteleg.

    • Annemarie
      Aprilie 9, 2012 la 9:46 am

      Ptii, Mircea! Mi-ai reamintit de felul in care ma imprietenisem si eu cu o gaina, intr-o vara torida pe la tara. 🙂 Dupa cum bine zici, se tinea dupa mine ca un catel, si o amageam cu mancare deoparte, unde o prindeam si ma jucam cu ea; ba chiar o favorizam in detrimentul celorlalte, care erau preferatele cocosului. 🙂

      • Aprilie 9, 2012 la 7:51 pm

        A supravietuit? 😛

        • Annemarie
          Aprilie 9, 2012 la 8:49 pm

          Daaaaaaaaaaa.

  9. Aprilie 6, 2012 la 8:10 am

    ok, ok. Macar incerci sa le bagi in cotet, chiar daca nu gasesti de la inceput strategia potrivita, nu stai ca prostul, neputincios. Lupta cu bagatul gainilor in cotet poate fi sau nu preambulul, pregatirea pt o lupta mai mare. Toti simtim la un moment dat ca purtam in rucsac un baston de maresal, poti incepe prin a conduce o oaste sau, mai prudent, a mâna gâştele la păscut, daca-ti iese cu astea poti trece la boi si tot asa, mai departe. Daca nu, asta e, te apuci de cultivat plante si-ti folosesti bastonul ca arac pt. fasole; si meseria de cultivator e onorabila.

    Mai baiatulule, te cunosc de putin timp, nu stiu io cata brânza faci tu ca inginer, dar la ce talent ai la scris, inteligenta si umor, eu zic ca ai putea face cu succes multe alte lucruri. Ai auzit de hipnoza eriksoniana? Povestioare -metafore, care, se spune, fac mult mai mult decat sfaturile sau tratamentul medicamentos.

    • Aprilie 6, 2012 la 9:37 am

      Pai probabil au simtit femeile alea doua ca dau semne de „maresal” si au vrut sa ma „antreneze” ca am facut si armata (multumesc lui Dumnezeu & co, maresal n-am ajuns si nici n-am incercat, racan am fost si atat :D). Am fost mai eficient cu oamenii decat cu gainile. :))
      Culmea este ca spre oftica mea sunt mai bun ca inginer pare-se. Desi ma dezic si subliniez ca formatia mea principala nu-i de inginer :)) (tarele de la cunostiintele fizician :P). Dar ma ajuta grozav sa fac asta.
      Nu! Marturisesc ca nu! Dar ma duc sa citesc! Imi suna vag cunoscut, dar probabil de foarte-foarte demult. Poate am auzit la mama.
      E placuta treaba cu scrisul dar aduce mai putini bani decat parlita de inginerie de computere, asa ca..ca tot omul, una-i slujba…alta-i hobby. Dar multumesc frumos de laude, nu ma asteptam, deja-s rosu ca sincer nu credeam ca articolul asta sa aiba atat succes. M-a surprins.

  10. Aprilie 6, 2012 la 9:56 am

    Am ras de mi-au intepenit obrajii. Aveam o zi de maxim rahat, nici nu iti poti inchipui. Ma bucur ca am intrat sa vad ce mai e pe reader. Naivitatea ta de copil a fost exploatata cu bestialitate de cele doua tanti rele, care voiau sa iti dea o ocupatie ca sa scape de tine. Cred ca nu si-au imaginat ca iti vei lua rolul atat de in serios. Te-a tinut minte tot satul, precis!
    Ca un copil care a petrecut aproape toate vacantele de vara la tara, cunoscand prea bine obiceiul gainilor de a se culca devreme, de buna voie si nesilite de nimeni, m-am distrat de era sa cad de pe scaun. :))))
    PS Aia cu calu’ am patit-o si io, dar nu din mandrie (care e onorabila), ci din prostie. M-a cocotzat un var de-al meu pe cal fara sa, fara patura/plapuma, fara nimic. Nu pricep nici acum cum de n-am cazut, ca ma tineam numai de coama. Norocul a fost ca a durat putin ‘excursia’, dar tot am avut niscaiva probleme la mers. Prietenii stiu de ce…

    • Aprilie 6, 2012 la 4:28 pm

      :))) Dau eu-s orasean neam de neamul meu :D. De unde gainile s-au dovedit castigatoare. Cred ca da, probabil au avut satisfactia vietii lor :)))))
      Ai belele?

      • Aprilie 7, 2012 la 12:19 am

        Hm? Belele? Mda, niste belele rezolvabile, dar ultra stresante. Dupa party-ul din seara asta zau ca am uitat de ele. Nu pricepeam intrebarea… 🙂 Are si distractia rolul ei si e tare binevenita uneori. 🙂

  11. Aprilie 6, 2012 la 6:21 pm

    Multumesc, Vladen, pentru postare. Mi-a spus Mircea sa o citesc, pentru ca ma va bine dispune. Si chiar asa a si fost. Am avut o saptamana crunta iar povestea ta a fost ca un balsam pentru neuronii mei terminati.
    Noi am avut gaini in curte pentru ca sa invete baietii nostri ceva despre pasari, dar cocosii au fost din cale afara de agresivi. Cum ieseam afara din casa sareau la mine si la baieti. Unul din cocosi (mic si rau) a sfarsit de o moarte cumplita: a incercat Stefan(avea 10 ani atunci si era foarte suparat pe cocos), fiul meu, sa ii taie gatul, dar fiind mic, doar l-a crestat. A trebuit sa termin eu treaba inceputa de el. Si crede-ma, inca ma bantuie modul cum a murit cocosul acela.

    • Aprilie 6, 2012 la 11:49 pm

      Eu multumesc ca ai citit-o! Imi pare tare bine ca te-a inveselit. Hehe, mi se pare asa ciudat ca blogul meu sa aiba rol benefic sau constructiv :). Ma bucur grozav!
      Eu zic ca a fost si un pic de ecologie acolo. Cocosul ala evident o cerea. Dar inteleg perfect, daca ar trebui sa omor eu animalele ca sa am carne pe masa probabil as ajunge vegetarian.

  12. Aprilie 7, 2012 la 12:54 pm

    Scuze, Vladen, am comentat cu ID-ul cestyle, care e ID-ul elevilor mei pentru blogul revistei de benzi desenate.Nu este singurul articol scris de tine care m-a inveselit. E doar singurul la care am postat un comentariu. (doua acum)

    • Aprilie 7, 2012 la 6:07 pm

      Ba-mi place doar ca n-am reusit sa accesez pagina si tare rau mi-a parut dar voi mai incerca! Revista de benzi desenate? Ce teribil de grozav!! Cand eram in scoala eram mort dupa genul asta de activitati si cercuri. N-am ratat nici unul (si mamei ii convenea ca mai scapa de mine). Exista vreo metoda sa vad si eu benzile desenate sau sunt strict pentru membrii liceului? M-ar interesa foarte-foarte tare, eu fac colectie de benzi desenate, ba mai si desenez si sunt foarte curios!
      Ma simt foarte flatat ca iti plac! Sincer. Eu le scriu cum si cand imi vine, cam ca Mircea, asa si sunt in general despre chestii ce chiar ma intereseaza sau despre prostii ce-mi trec prin cap. De aceea chiar sunt flatat cand cuiva chiar ii plac!

  13. Aprilie 7, 2012 la 8:01 pm

    Nu stiu de ce, dar baietii care au facut blogul, au sters tot ce au postat. Acum ma interesez de ce. Ei chiar au facut un blog grozav, pe care l-am prezentat si la un festival national. Suntem la inceput cu benzile desenate si abia acum descifrez potentialul acestora in educatie. Am invatat foarte multe despre ei (elevii clasei a IX-a) din personajele pe care le-au creat. Daca vrei, iti pot trimite prezentarea Power Point pe care au facut-o.
    Si in legatura cu articolele pe care le postezi, este bine ca le scrii cum iti vine, deoarece, ca si Mircea, cred ca asa te exprimi cel mai bine.

    • Aprilie 7, 2012 la 8:13 pm

      Da, m-ar interesa grozav! 🙂 E pacat ca au sters. Daca le e frica ca sunt copiate pot inregistra blogul si daca cineva indrazneste sa preia ideile macar fac niste bani din asta. E foarte interesant ca au aparut cercuri din astea. La noi erau mai multe legate de machete, electronica si modelism. Ca asa e cutuma locului in Rusia

  14. Aprilie 7, 2012 la 8:05 pm

    Revin. Am accesat acum si link-ul e http://cestyle.wordpress.com/.

    • Aprilie 7, 2012 la 8:15 pm

      acum ma uit, multumesc frumos!!

      • Aprilie 7, 2012 la 8:43 pm

        M-am uitat e foarte interesant! Cativa chiar au talent grozav, iar ce mi se pare surprinzator este ca nici unul NU e netalentat. E uimitor!

  15. Aprilie 8, 2012 la 2:16 am

    Pai asta e ideea. Ei au de invatat din asta. Ceea ce e postat au invatat cam intr-o luna, adica in total patru ore. Am insistat pe faptul ca trebuie sa se exprime si ca trebuie sa fie originali. Unele caractere chiar ii reprezinta, iar povestile caracterelor spun multe despre ei. Cand mi s-a predat acest curs in Portugalia, eu, ca profesor de liceu, am ras putin in sinea mea de astfel de idee de a face benzi desenate. Dar a fost singura activitate la care am reusit sa implic toata clasa si crede-ma, am facut foarte multe activitati. Oricum, copilasii mei din clasa a IX-aC, s-au obisnuit deja cu ideile mele traznite. Cat despre electronica, as dori sa fac un cerc, dar stau rau la baza materiala. Si doritori as avea. Am facut cu elevii mei o masina care mergea cu celule solare si am luat o groaza de premii cu ea. Din pacate, banii sunt totul in electronica. Pentru benzi desenate, doar un creion si o foaie de hartie.
    Chiar au facut o treaba buna? Sunt fericita sa aud asta, mai ales ca zici ca te pasioneaza si pe tine, deci te pricepi. Oricum, mult mai mult decat mine. Eu abia acum studiez despre benzi desenate.

    • Aprilie 8, 2012 la 9:08 am

      Sunt mai mult consumator/benefericiar decat realizator :). Cand eram mic faceam si am folosit o gramada ca sa o curtez pe actuala nevasta (ii trimiteam scrisori cu benzi desenate cu iepuri :D). Nu mai stiu de cand am mai facut una. Insa imi plac foarte mult. Mie activitatea mi se pare extrem de interesanta, nu ma mir ca le-a placut. In primul rand e simpatic si apoi da bine printre prieteni (treaba foarte-foarte importanta, cel putin la adolescentii rusi :D). Mi se pare si extrem de utila. In primul rand invata sa faca un scenariu. Apoi invata sa sintetizeze ca nu poti scrie romane in benzi desenate. Apoi invata ca orice treaba de genul asta are nevoie de un simt specific al umorului. Ca sa nu mai vorbim de desenul in sine unde invata proportii, rigurozitate, lumnini/umbre, texturi si chestii care tin de postura si gesturi. E interesant si nu-i treaba simpla. E mai mult decat o joaca. Si da, din punctul meu de vedere cativa deseneaza la nivelul la care le-as cumpara cartea (daca ar avea si actiune pe masura). Categoric as cumpara o revista de grafica a liceului.
      Da, stiu ca-s teribil de scumpe componentele. Imi inchipui ca nu exista vreo asociatie care sa sponsorizeze asa ceva? Sau un fel de Asociatia Nationala a Electronistilor de Liceu? Daca ar exista o baza de concursuri (gen robotica, masini teleghidate, radio) ma gandesc ca si firmele, mai ales astea de adolescenti, ar putea fi tentate sa doneze. Bineinteles contra unui sticker Coca-Cola, Chupa-Chups pe capota masinutei la concurs 😀

  16. Aprilie 8, 2012 la 1:09 pm

    Pai se pare ca ti-a reusit faza cu benzile desenate cu iepuri :).
    Adolescentii sunt la fel peste tot. Sper sa reusesc sa realizez primul numar al revistei, pana intra ei in vacanta de vara. Daca reusim, iti voi trimite acea revista. De cele spuse de tine mai sus mi-am dat seama mai tarziu, cand am realizat cate pot invata ei din benzile desenate. In primul rand ma bucur ca vor invata gramatica, pentru ca vin din scoala generala cu niste lipsuri foarte mari.
    Cat despre cercul de electronica, am incercat sa atrag fonduri externe prin accesarea unui grant, dar din pacate, proiectul nu a fost aprobat. La noi acum se bate moneda mai mult pe proiecte sociale. Nu mai e nimeni interesat sa ofere bani pentru ceva serios ca electronica. Si oameni care se pricep in domeniu, au mai ramas foarte putini.
    Concursuri in electronica inca sunt, dar si ele din ce in ce mai putine.

    • Aprilie 8, 2012 la 5:27 pm

      Hohohoho, a fost neasteptat de eficienta :D. Aveam aere de artist la acel moment. Scriam poezii si ii faceam desene. Ea fiind mica, se topea :D. Bine si eu aveam 17 ani… Gramatica se invata greu fiindca e plicticoasa. Cred ca ar ajuta grozav sa fie predata ca un fel de matematica. Ar deveni brusc mult mai „utila” in ochii victimelor. Faptul ca e prezentata precum literatura e o problema, zic eu.
      Ma gandeam daca n-ar putea fi de vina numele „vetust” de „electronica”. Poate daca ar fi folosit un nume gen „robotica” (nici macar cibernetica..) sau „bionica”, ar putea oare avea mai mare succes un proiect? Imbinata un pic de programare (nu mult, nivel labview, Pascal, C++, Visual Basic), strict pentru manipulatul jiganiilor, cu muuulta electronica la asamblarea robotilor. La noi se faceau concursuri de asa ceva, erau foarte satisfacatoare :D. Ma refer ca bionica in sine, ar fi de doua ori mai interesanta, daca ne gandim ca ar prinde copiii modul de miscare al unor organisme biologice (gen deplasarea unui paianjen), iar piesele ar putea efectiv porni de la un simplu mecanno sau lego tehnic. Cumva cum e lego Mindstorms, ca sa vedeti ca nu sunt chiar jucarii. Doar o secunda sa pun un link.

    • Aprilie 8, 2012 la 5:30 pm

      Gata! Am gasit. Aici: http://mindstorms.lego.com/en-us/Default.aspx
      Poate pentru asa ceva e mai usor de obtinut un grant sau poate chiar Lego/Meccano ar putea fi interesat sa sponsorizeze. Suedezii sunt foarte indreptati spre familie, copii si educatia progeniturii, ma gandesc ca cine stie. Poate suna mai frumos pentru urechile celor din minister decat electronica (desi pana la urma exact aia e, dar asa cum prefera toti mai nou cuvantul „manager” si „leader” decat „administrator” si „conducator”…nu m-ar mira sa aiba efect un tertip asa ieftin)

  17. Aprilie 8, 2012 la 7:43 pm

    De fapt, proiectul meu se numea „Robotul, nimic mai simplu” si aveam in vedere realizarea unui laborator de robotica. Proiectul inca il am, asa ca ma voi mai uita dupa cateva surse de finantare nerambursabile. Din pacate ziua are doar 24 de ore. Sper ca dupa 30 aprilie, sa mai caut ceva granturi.
    O coincidenta: si eu cu Mircea am fost colegi de liceu. Tot de pe la varsta de 16-17 ani ne cunoastem si noi.

    • Aprilie 9, 2012 la 7:50 pm

      Noi n-am fost colegi de liceu, la noi se termina scoala mai devreme 🙂 Dar da era la liceu cand ne-am cunoscut.

  18. Aprilie 9, 2012 la 4:17 pm

    am rasss sa ma prapadesc azi la munca cand am citit. ma tot intreba lumea de ce :))..frumoasa povestea. poate ca ar trebui sa povestesc si eu cand m-a impuns tapul la bunica

    • Aprilie 9, 2012 la 7:55 pm

      Trebuia sa zici ca citeai despre un tampit care voia sa calareasca o doamna porc. Si aia nu-l lasa. 😀
      Pai abia astept, i-a zi!

      • Aprilie 9, 2012 la 8:28 pm

        :))…bai, eu am facut multe prostii in copilaria mea, aia cu tapul e nimica toata. dar nu pot sa dau totul asa, in online.

        • Aprilie 9, 2012 la 8:32 pm

          Cum nu? Cum te stimulam? 😀

          • Aprilie 9, 2012 la 8:37 pm

            pot sa-ti povestesc tie, la un pahar de cola skype-ian :)). nu tre sa stie toata lumea

            • Aprilie 9, 2012 la 8:40 pm

              :))))))) fetele astea si onoarea lor!

              • Aprilie 9, 2012 la 8:42 pm

                fiind copil tampit la viata mea, iti dai seama ca nu a putut iesi nimic bun. nici acum nu mi-am revenit, dar macar acum cand fac tampenii nu mai stiu ai mei :)) si nu ma mai „lauda” vecinilor

              • Aprilie 11, 2012 la 2:29 am

                Esti sigura? 😛

      • Aprilie 9, 2012 la 9:02 pm

        doamna porc, nu e porc e scroafa! :))))))))))

  19. Aprilie 11, 2012 la 4:39 pm

    da, sunt sigura. pt ca acum sunt cuminte (o versiune mai soft a lui sunt deprimata si nu am chef de nimeni) si nu locuiesc cu ei

    • Aprilie 11, 2012 la 4:46 pm

      Deprimata? De ce? Primavara cand e asa misto? Cand sunt lalele, norisori, apa albastra si pasarele???

      • Aprilie 11, 2012 la 7:17 pm

        @Vladen,. aparentele inseala mai mult decat crezi

  20. Aprilie 18, 2012 la 10:08 am

    Draga Vladimir,
    Vreau sa inscriu activitatea cu revista de benzi desenate la o competitie nationala de proiecte realizate de profesori cu elevii. Mi se cere „motivatia propunerii activitatii ca fiind cea mai….”. pot sa te citez cu ceea ce ai spus despre realizarea revistei?
    ” Mie activitatea mi se pare extrem de interesanta, nu ma mir ca le-a placut. In primul rand e simpatic si apoi da bine printre prieteni (treaba foarte-foarte importanta, cel putin la adolescentii rusi ). Mi se pare si extrem de utila. In primul rand invata sa faca un scenariu. Apoi invata sa sintetizeze ca nu poti scrie romane in benzi desenate. Apoi invata ca orice treaba de genul asta are nevoie de un simt specific al umorului. Ca sa nu mai vorbim de desenul in sine unde invata proportii, rigurozitate, lumnini/umbre, texturi si chestii care tin de postura si gesturi. E interesant si nu-i treaba simpla. E mai mult decat o joaca. Si da, din punctul meu de vedere cativa deseneaza la nivelul la care le-as cumpara cartea (daca ar avea si actiune pe masura). Categoric as cumpara o revista de grafica a liceului.”

    • Aprilie 18, 2012 la 4:08 pm

      Bineinteles si mult succes! Daca pot sa fac galerie urland in jurul proiectului si scriind comentarii, ma ofer cu mare drag.

  21. Aprilie 18, 2012 la 7:21 pm

    🙂 Multumesc frumos. Sa treaca de etapa judeteana mai intai. Daca ajunge la faza nationala, atunci da, va conta si votul celor care intra pe pagina proiectelor, in proportie de 40%.
    Indeplineste toate criteriile cerute, dar criteriul raportul elevilor implicati comparativ cu raportul elevilor din scoala, cam lasa de dorit. E posibil sa-l pice din cauza asta. Oricum, trebuie sa incerc.

    • Aprilie 18, 2012 la 8:21 pm

      Sigur, sigur, neaparat sa incercati. Statistic poate parea sa sada prost, dar trebuie incercat. Sa-mi spui daca pot face ceva. Daca se ajunge la faza judeteana sa stiti ca eu am multi prieteni si colegi (peste care sunt sef :P), votam cu totii. Doar sa-mi spuneti unde si ma ocup. Merita total. Sunt cateva personajele absolut impresionant executate si cativa elevi care merita sa le fie recunoscut talentul. In plus, toata competitia e incitanta. Deci daca pot ajuta, sunt trup si suflet. Mi-au placut grozav cateva desene. Impresionante.

  22. Aprilie 19, 2012 la 6:51 am

    Multumesc. Un lucru vreau sa adaug: cand discutam hai sa vorbim cu tu. Cand ma iei cu dumneavoastra, ma simt aiurea. Nici eu nu am folosit prenumele de politete cand am intrat si am comentat pe blogul tau si cred ca am comis o impolitete.

    • Aprilie 19, 2012 la 6:29 pm

      Sigur ca da! E mai simplu si pentru mine la acorduri. Nu e de fel nepolitete, nu e echivalent. Eu sunt barbat drept care tine de politete sa vorbesc initial cu „dumneavoastra” doamnelor si domnisoarelor (si cu fetitele vorbesc asa, desi fetitele romance rad si chicotesc de mor la idee, rusoaicele mici adora, se simt fete mari). Cand mi se zice pot sa trec la singular o fac imediat. Pe cand invers o femeie poate vorbi cum doreste unui barbat, ca nu conteaza. Stiu ca par demodat la standarde romanesti, dar in Rusia situatia e mult mai clasica :D. Relatia dintre femei si barbati e inca foarte „standardizata”. :)) Asadar „tu” ramane.

  23. Aprilie 19, 2012 la 8:28 pm

    E bine tu. Inainte eram si eu foarte protocolara, din timiditate. Dar mi-a trecut acum. Am capatat mai multa incredere in mine. De altfel nici nu prea comentez pe bloguri, dar discutiile cu tine si articolele tale ma stimuleaza sa vorbesc.

    • Aprilie 20, 2012 la 3:50 pm

      Eu asa am fost invatat. Orice e femeie (9 luni–->) e dumneavoastra pana cand mi se cere explicit sa trec la „tu”. La fel in orice discutie cu a terta persoana orice femeie e „dumneaei /dansa”. Asadar pentru mine n-are legatura cu varsta. Stiu ca in Romania are, dar in cazul meu nu sunt corelate.
      Imi pare grozav de bine si ma si flateaza grozav. In general eu credeam ca oamenii ma citesc din politete, chestie care nu me deranja fiindca comentand cu diversi ajungeam si puneam si eu intrebari si aflam o groaza de chestii. Mai ales legate de limba si obiceiuri romanesti.

    • Aprilie 20, 2012 la 4:54 pm

      acuma ca vad din intamplare raspunsul asta, si am remarcat cum mi te-ai adresat si mie,daca ma mai vizitezi,sau eu pe tine 😀 , hai sa ne tutuim ;). Danezii de altfel,se tutuiesc cu totii,doar reginei i se adreseaza cu „dv.” ,altfel si primul ministru tot „tu” e. La inceput mi-a fost tare greu, ma incapatanam sa vorbesc cu „dv:”, dar in timp m-am obisnuit,ca se uitau ciudat la mine :D. Asta e la ei o moda probabil in ultimii 50 de ani.Nu zic ca e mai bine asa,nici mai rau, zic doar ca asa e.

      • Aprilie 20, 2012 la 4:58 pm

        Sigur ca da. Si e si mai comod pentru mine in ce priveste gramatica 😀

  24. Aprilie 19, 2012 la 8:34 pm

    Doamne,ce m-am distrat de nu-i adevarat :)) Stiam si eu ca gainile se duc singure seara la culcare,haha.

    • Aprilie 20, 2012 la 3:51 pm

      Eu nu :))). Evident :))). Si n-am aflat pana hat. Adica am crezut ca am procedat corect si bine pana cand mi-a deschis sotia ochii cand am mers cu ea la tara.

  25. Iunie 4, 2012 la 4:52 am

    Auzi, nu se mai vad pozele, doar video-ul. Remarcasem mai demult, dar am uitat sa-ti spun. Mi-am amintit acum, cand patesc si eu ceva asemanator, la ultima postare am 3 poze distincte si o galerie. Am primit reclamatie ca nu se vad cele 3 poze puse la inceput, numai galeria cu poze de la sfarsit. Eu le vad insa, cineva de pe blogger nu le vede. Oare ce se intampla si cum se poate remedia?
    Apropo, stii ca postarea asta ti-a aparut pe un site de stiri? google

    • Iunie 4, 2012 la 2:35 pm

      Se intampla si e de la ei. De cele mai multe ori isi revine, uneori insa nu. Noi cand punem poze le incarcam in serverul astora in galeria multimedia. Ele sunt apoi linkate in post de acolo. Daca linkul asta se defecteaza (nu gasesc cuvantul corect in romana) nu se mai incarca nimic. Dar cum ziceam uneori se repara (de exemplu serverul in care se afla unele poze este temporar indisponibil). Am vazut si eu ca lipsesc, dar era gaina aia de ciocolata din cusca si mutra mea. Nu-i nici o pierdere :)). Pacat de gaina..insa :)).
      Daca defectiunea persista, pozele trebuie reincarcate in post si postul reactualizat (probabil asta ar trebui sa fac eu cu postul cu gaina dar mi-e lene).
      Vai de capul meu, asta-i stire? :)))) Saracii amarasteni! N-am vazut, nu stiam :D. Si mai e inca a mea postarea sau e semnata Georgel Xulescu? :)). Oricum ar fi sa fie sanatosi, daca au copiat fara link, e jena lor nu a mea, dar cu mine s-au scos ca eu nu umblu dupa din astia pe net. Eu scriu ca-mi place, vor sa foloseasca…sa fie sanatosi. De aia nu-mi pun watermark pe poze (e si complet inutil). Dar daca aveti linkul poate mi-l dati si mie sa vad si eu de curiozitate.

  26. Decembrie 5, 2012 la 2:12 pm

    da, asta cu gaina il ratasem, dar am corectat greseala. intre noi fie vorba, nici eu, copil de asfalt, nu stiam ca intra singure in cuibar, noroc cu precizarea kadiei 😀

    • Decembrie 5, 2012 la 4:50 pm

      Eu n-am crezut-o deloc pana am vazut cu ochii mei fenomenul :)).

      • Decembrie 5, 2012 la 9:34 pm

        acum ca ai zis, realizez ca exista o logica pe baza careia daca te culci devreme o faci odata cu gainile. asta stiam! prin deductie logica, e clar ca se executa singure, altfel s-ar fi formulat altfel „intelepciunea populara” 😀

        • Decembrie 5, 2012 la 9:56 pm

          Da mai dar eu am fost nascut si crescut in oras si nu eram constient de expresii legate de gaini. Pentru mine gaina era chesti aia ovoidala cu apendici si cheala pe care o bagau mamele altora in cuptor 😛

          • Decembrie 6, 2012 la 9:39 am

            da, da si eu la fel. stiam doar expresia, dar n-am gandit-o pana acum 😀

  27. Ianuarie 30, 2014 la 10:43 am

    Gansacul(gascanul)..,,pui mic”??? :)))
    Eu amintiri cu gaini am doar de la tara cand le-am dat visine din visinata si le-am imbatat de le-a gasit mamaia cu craciui in sus. Mai am o amintire cu un cocos idiot care de cate ori ma vedea, ma alerga . Si ultima, cu un pui de gaina care s-a nascut cu o aripa ghem(era handicapat) si mergea in cerc, pe care l-am crescut cu drag de ajunsese sa se tina dupa mine ca un catelus, imi dormea in poala. Sfarsitul a fost tragic, cand a murit tataia si mi l-au taiat pe Norocel, facandu-l cu pilaf, la mancarea pentru pomana. Bineinteles ca nu am mancat deloc, il jeleam ca si pe tataia. :))))

    • Ianuarie 31, 2014 la 6:05 pm

      Brrr….de-a dreptul cinici! Saraca de tine! Ce nasol! Si Kadiei i-au mancat bunicii iepurele. Ba au vrut sa-i dea si ei. Femeia n-a mai mancat iepure pentru 30 de ani 😀

  28. Ianuarie 30, 2014 la 1:24 pm

    Vladen, eşti epocal! Cu sau fãrã gãini vacanţa asta merita povestitã. Rar am citit ceva atât de captivant. Poate mai sunt şi alte lighioane ce ţi-au bântuit vacanţele aşa cã aştept şi restul povestirilor pentru edificarea mea totalã asupra a ceea ce a însemnat la voi “ a petrece vacanţa la ţarã”. Apropo de dormitul gãinilor: pe la noi gãinile se culcã vara în pom. Bine cã nu a trebuit sã le urci şi tu în pom cã nu ştiu ce fãceai!

    • Ianuarie 31, 2014 la 6:07 pm

      Pai a doua data n-am mai fost primit la tara :D. Mi s-a zis sa stau acolo la oras, sa se descurce aia :)). Ce e drept nici eu n-am mai vrut. Am ramas cu traume. Data urmatoare cand am vazut frumusetile satesti ale patriei (ma rog nu tocmai patria mea era aia) a fost cand am fost in armata. Si hmm… peisajul de acolo nu mi-a placut defel :D.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: