Leapsa cu plozi

Booon, semn ca, uimitor, si eu sunt popular din cand in cand, am primit o noua leapsa combinata (hibrid a alte doua lepsi cu subiect similar). Stil amintiri din copilarie. De la Vienela. Asadar:

1. Ce trăsnaie îţi vine în minte de pe acele vremuri?

1. Cine ma cunoaste stie ca cu greu pot sa gasesc vreo amintire din acele vremuri in care sa nu fi facut vreo traznaie. De fapt de aia le-am si retinut. Ca am patit-o. Cand n-am facut ceva important, interesant sau care doare, am uitat. Dar ca sa ma limitez doar la una, am sa o povestesc pe cea mai „vizibila”:

Aveam cam 17 ani si eram cu un grup de prieteni in plimbare prin centrul Moscovei cand m-am proptit cu ochii intr-un brad imens de Craciun, locat intr-una din pietele urbiei. Am ramas blocat nu fiindca n-as mai fi vazut brad de Craciun (desi era URIAS absolur URIAS)  ci fiindca in copacul decorat cu cadouri in loc de globuri, trona mare, la vreo 15 metri de pamant, un cadou urias auriu pe care scria foarte aspectuos VLADIMIR. OOOooooooo, am gandit eu si m-am indreptat hotarat spre brad. Acum trebuie sa stiti ca eram foarte beat si la momentul respectiv mi s-a parut de curat bun simt sa-mi reclam cadoul. Asadar, cu foarte mare cazna si dificultate si ajutat la baza de ai mei prieteni, am inceput escaladarea spre cadoul meu (era al meu, era clar, nu?). Bineinteles cetatencele respectabile ale localitatii, oripilate de initiativa mea, au sunat la militie. Care s-a materializat cu aplomb. Dar aveau o problema. „Baietica” nu venea jos cand il strigau. Ceeee… eram tampit???? S-ar fi urcat ei in copac, dar imi fusese greu mie, fara burta,…dar lor cu ditamai ligheanul?? Sa cheme pompierii? Nu era la moda la noi, le-ar fi ras in nas. Sa-l aduca pe unul mai tanar? Pai au facut-o, dar spectatorii (caci la acel moment erau spectatori) au inceput sa tipe disperati (si mai ales disperate) ca ma sperie daca urca si „daca pic si mor?”. Asadar, militia rusa, organ competent si independent, a gasit-o si adus-o pe mama. La momentul asta publicul era cam ca la un meeting pro-comunist, cu unele babe care ma certau, altele incercau sa ma convinga sa cobor „cu grija” si cu pustii care propuneau sa ma p_s pe militie de sus. Mama a venit, ce era sa faca, si era rosie, mica, hiperventilata si urland de jos cu ochii ca la melc si injectati cu sange, ca sa vin jos ca ma omoara. La care eu, deja speriat ca dracu (militia moscovita sunt pekinezi pe langa mama), i-am spus foarte respectuos ca doar nu isi inchipuie ca am sa vin jos sa ma bata, cat de tampit ma crede, daca vrea sa ma omoare eu o poftesc sa urce ea (mama a fost mereu supraponderala :D). Aici mama a avut un blocaj, a reconsiderat, si cam la 5 secunde dupa comentariu mi-a zis, uimitor de standard, „Vova da-te jos ca nu-ti fac nimic!”. Bineinteles ca raspunsul meu a fost un sfidator si incredul „HA!”. Si aici a avut femeia epifania sa ma intrebe de ce am urcat acolo. I-am explicat ca pentru cadou evident! Scria Vladimir pe el. Era auriu. E al meu. Si aici, psihiatrul din ea a iesit la suprafata si mi-a propus urmatorul pact. Ma dau jos, ma cafteste de-mi suna apa in cap, dar imi ia ea un cadou cat ala, dar care sa si contina ceva! De prisos sa spun ca mi s-a parut si cinstit si corect si m-am dat jos cam din craca in craca si cu o aterizare foarte spectaculoasa (nici un spectator n-a patit nimic). Bineinteles ca m-a luat militia, ca a platit mama amenda pentru disturbarea ordinii publice si inca ceva pentru distrugerea avutului obstesc (pe care i-am decontat-o din greu), ca m-a caftit de mi-a sunat apa in cap, ca am ajuns vreo 2 minute la stirile de seara (tineretul din ziua de azi -> cadou -> brad -> militie), ca mi-a luat patine de hockey, crosa si set de pucuri (cuvantul mamei e lege, deci s-a tinut de el), ca pensionarele de pe strada se uitau cu repros la mine comentand dupa urletul meu inevitabil de „sarutmana tanti!” ca ce sa te astepti de la astia, „asa-s ei” (eu, mama & co) si ca am fost eroul TUTUROR pustilor din cartier (inclusiv fete).

 

2. Care erau jucărioara şi jocul preferate?

2. Meccano si consola de jocuri Sega

 

3.  Ce sentimente ai păstrat de-a lungul timpului din copilărie?

3- Nu inteleg intrebarea asta. Pare sa aiba un aer fortat poetic si roz, gen meandrele concretului. Copiii sunt pui de om si au acelasi gen de sentimente ca si adultii speciei umane. Poate nu asa elaborate si complexe. Poate unele apar pe parcurs o data cu maturizarea si schimbarea hormonilor. Deci mai probabil un adult are un profil emotional si sentimental mult mai elaborat decat al unui copil. Daca se pierde ceva pe parcurs e probabil in urma vreunui accident neurologic. Deci raspunsul meu e: tot ce-am simtit atunci simt si acum dar probabil ceva mai complex fiindca sunt mai inteligent.

 

4. Ce crezi despre generaţiile de copii de astăzi?

4. Trebuie sa am o parere? :)) Tot pui de om sunt cu nimic mai deosebiti decat cei de acum 200 de ani sau cei de peste 200 de ani (si atat timp cat specia umana are 46 de cromozomi si aceeasi capacitate craniana). Copilaria este un moment extrem de scurt dintr-o viata extrem de scurta a unei specii de primat foarte tinere. Sunt animaluse tinere si exploratoare indiferent de secol. Ce difera, dar nu la un nivel important, sunt jucariile.

5. Consideri că un adult mai poate fi considerat copil?

5. Nu, categoric nu. E tehnic imposibil.  Copilaria inceteaza cu maturarea sexuala. Cred ca intrebarea era pusa ca sa cauzeze efuziuni poetice despre „copilul din fiecare”, dar eu nu rezonez la chestiile astea. Ma umfla rasul si mi se par fortate. Un copil e un animalus tanar care, o data cu dezvoltarea capacitatii sexuale devine adult. Aia care se mint ca gandesc „ca un copil” probabil n-au auzit de hormoni sau nu le-au vazut efectele :D. In momentul cand te uiti la o femeie si-ti cad ochii pe „balcoane” in loc sa te gandesti sa sari peste ea in timp ce o pleznesti cu buretele ud peste urechi, esti adult. Iar, sa fim seriosi, entuziasmul nu moare cu copilaria si nici blazarea nu e caracteristica de adult (asta ca sa ma leg nitel de filozofia poetica copil versus adult).

6. Care era jocul tău preferat din fața blocului?

6. Hockey iarna si fotbal vara. La fotbal nu ma pricepeam deloc, eram anti-talent recunoscut, dar invitat cu aplomb in orice echipa si dorit cu ardoare fiindca…faultam cu arta. Stiam sa secer picioare fara sa se observe nimic. Si ala nu se mai scula. Eram arma secreta. Dar nu cred ca am dat vreodata un gol altfel decat intrand in tromba cu mingea in poarta sub privirile ingrozite ale vreunui portar ad-hoc care nu voia sa faca buba si sa incerce sa apere. La hockey in schimb eram extrem de bun (stadionul de hockey se facea iarna, cu furtunul, peste cel de fotbal, intre cladiri).

 

7. Care este “dulcele” pe care l-ai mânca și acum?

7. Crème brûlée. Mancam la bunicul meu si era grozav de buna. Nu era „crema de zahar ars” romaneasca. Era un pic altfel reteta. Cam asa, cam ca asta frantuzeasca.

 

8. Care au fost desenele tale preferate?

8. Snoopy si ceva lung metraje de Disney (101 Dalmatieni de exemplu). Dar nu-mi placeau prea tare. Nu ma prea uitam la desene animate eu. Preferam filmele la video (Star Wars, Indiana Jones), benzile desenate (Pif, Rahan, Tin-Tin, Asterix si Obelix) si jocurile pe consola (aveam Nintendo si Sega).

 

9. Pe melodiile cui ai crescut “mare”?

9. Asta-i de test?? :)) Scoala Rusa bineinteles! :))) Rahmaninov, Musorgski, Rimski-Korsakov si Borodin. Mama, foarte tarist de altfel, nu-l prea suporta pe Ceaikovski si era cenzurat :)).

 

10. Ce amintiri îți trezește guma Turbo?

10. Asta-i pentru nativi imi inchipui :D. Daca era si la noi, la mine n-a ajuns. Asa ca-mi trezeste amintiri despre povestirile doamnei mele despre respectivele surprize.

11. Cum ți-ai descrie copilăria în 3 cuvinte?

11 Independenta, interesanta si instructiva

 

Si acum (va tremura inima nu-i asa??)…uimitor! ATI LUAT-O SI DUMNEAVOASTRA! Haaa! Deci, daca doriti si va place, daca simteati nevoia de o leapsa, daca pot contribui macar un pic la auto-cunoasterea domniilor dumneavoastra, a dumneavoastra e! 😀 Enjoy!

61 de răspunsuri la „Leapsa cu plozi”

  1. Eu am citit si cei doi masculi din casa mea au stat cu gurile cascate la povestea cu bradul, dupa care am ras in hohote toti trei. In curand si romanii isi vor face terenuri de hochei iarna. Restul este filozofie. 😛

    1. Da, pana si mama a ajuns sa rada de intamplare (da’ a trecut ceva timp pana a reusit). Altfel, atunci pe loc, eu eram cam cu capul intre urechi, viitoarea nevasta (cu care ma aflam in stadiul de curtare asidua cand veneam in Romania) a fost balistic de suparata, mama si-a cerut banii de pe amenda inapoi, masculii locali m-au criticat ca n-am scuipat militia…etc. Eu acum ma intreb daca am fost singurul care s-a urcat in bradul ala si daca da…cum naiba? Pe toate cadourile era scris cate un nume, mai ales de baieti. Oare am fost singurul care am vrut cadoul?? Cumva nu cred! Dar cum a subliniat a mea sotie ulterior, niciodata Moscova n-a mai facut brad decorat cu cadouri nominale :P. Am spulberat oare o tendinta in arta???? :))))

    1. Multumesc frumos! Ma flateaza fiindca fiind intr-o limba straina e o placere sa aflu ca in sfarsit am prins „constructia frazei neaosa” :). Asta voiam. Asta a fost scopul initial al blogului.

    1. Am o gramada… Mai ales din viata de adult. Saraca mea sotie numai ea stie cat a strans din sinti. Eu am initiative mai ales daca-s baut. Imi vin idei. Sunt creativ. Am cu duiumul… Ca nu ma pot abtine. Daca ma trece idea trebuie sa fac…

  2. As fi vrut sa fiu acolo, langa brad. Da! Absolut! Sa te filmez si sa te pun pe Youtube. Din pacate nu se poate nici una nici alta si nici atunci nu s-ar fi putut faza cu Youtube-ul. Daca ar fi existat, precis erai filmat si uploadat. Si ne hlizeam acum cu totii mai ceva decat la citirea textului. Mama ta e super tare!!! :)))))))

    1. A da, imi sustineam cauza cu tarie, fiindca aveam senzatia ca-s cetatenii nelamuriti :)). Eu-s foarte prietenos din fire si nu vreau sa las oamenii in bezna :D. Cred ca as putea da peste inregistrarea stirilor alora. Am sa ma uit, daca o gasesc o pun, sa vezi ce claie de par carliontat aveam in cap :)). Mama mea era super nervoasa. Dar obisnuit. Eu intram regulat in belele desi ma avertizase sa nu o fac, dar naaaah, necazul cu cromozomul ala Y. Ce puteam sa fac? Incercam sa fiu cuminte si intram in cele mai gratioase belele. Si dupa ce m-am insurat tot la fel a fost. Doar ca Kadia a fost mereu mult mai rabdatoare decat mama. Eu acum zic ca mamele trebuie sa aiba mult simt al umorului cand intra hormonii in fecior, fiindca respectivul, indiferent cat de cuminte si inteligent, devine idiot de la testosteron, trebuie sa incerce tot si intra in belele. Solutia nu e sa-l omori (nah acum vorbesc si eu din postura feciorului) ci sa ai umor. Fiindca necazuri si nebunii vor fi. Daca-l bati e rezolvi, mai bine accepti ca-i asa, si bagi o doza mare de umor. Nah..uite propavaduiesc si eu pentru cand feciorul tau va fi mare. Eu am fost monstruos. Am avut la idei si nebunii de mama se urca pe pereti. Dar in afara de cateva scatoalce zdravene, ea mereu a ras…

      1. Pai chiar daca nu ai simtul umorului si tot nu poti sa te abtii sa nu razi la asemenea ispravi. 🙂 Nu stiu cum va fi fi-miu, dar deja promite, asa ca trebuie sa ma inarmez cu rabdare si intelepciune, precum si cu muuuult umor pentru mai tarziu. 🙂 Cu scatoalcele nu prea sunt eu de acord, dar pe vremuri asa era. Si eu am incasat si de multe ori chiar pe nedrept si de la ai mei si de la bunica-mea de la tzara care nu stia multe. Cum ar fi cand tocmai adusese vreo 6 galeti cu apa proaspata de la fantana si eu (mai mare) cu vara-mea (mai mica) am hotarat ca pisicul e cam murdar si trebuie musai sa-l spalam in apa limpede care sclipea in razele soarelui. L-am clatit bine in toate cele 6 galeti. Imi aduc si-acum aminte tignalul bunica-mii cand eram la ultima galeata: „MI-ATI SPURCAT GALETILEEEEEE!!!!! Si jap sa ne-ncinga cu cureaua de piele gata pregatita. Ne-a ratat, ca am fugit ca din pusca, da’ cred ca o cam meritam. Oricum, fata de ispravile tale, ale mele sunt complet nevinovate (e drept ca aveam doar vreo 7 ani la faza asta) 🙂 🙂 🙂

        1. Pai nici eu nu-s de acord cu scatoalcele, dar biata mea mama era depasita total :D. Ea-mi spusese sa fac ce vreau eu doar sa nu o deranjez si exact de aia nu avea parte. O scoteam din minti. Mai ales ca aveam zilnic diverse initiative. Am fost foarte plin de idei. Cine m-a pus la punct e Kadia. Ca de ea nu-mi era frica, dar mi-era jena si ma necajeam cand se supara.
          La mine mamaile de pretutindeni urlau doar cand vedeau ca m-as uita la galati :P. Iar motanii se evacuau pe o raza de 100 de metrii :)). Problema mea este ca o data cu cresterea in varsta ispravile au devenit din ce in mai mari si mai costisitoare. In continuare am idei si „shit happens”…nah…:))

          1. As long as shit still happens, you’re cool, man!
            E foarte distractiv, numa’ sa nu se lase cu urmari nasoale/dureroase/costistitoare peste masura sau mai stiu eu ce. Daca am fi complet seriosi am muri de plictiseala.

            1. Mai de ce sa mint, uneori doare si alteori costa rrrrau. Dar asta e! Asta am cu asta defilez. Lucrurile trebuie incercate altfel ce rost are sa triesti 😀 Eu ma straduiesc sa fiu serios, creierul e in dezacord. Adica, cum ar veni eu sunt bine intentionat, da? 😛

  3. da, da, da multumim pentru portia buna de ras cu amintirea din adolescenta. Minunata mama, sa se tina de cuvant apoi cu toate promisiunile. 🙂
    Eu te contazic cu copilaria, mi se pare ca-s mai copila acum, la 32 de ani decat eram in scoala generala. Serios, si n-are de-a face cu hormonii. :))
    p.s. N-ati avut gume Turbo in Rusia ?? Atunci din ce s-au imbogatit primii privatizati post-comunisti??

    1. Da…macar atat :D. Altfel era despotica precum o Tzarina 😀
      Pai nu esti, poate esti mai rationala, poate esti mai entuziasta, dar esti aceasi. Copiii sunt adulti naivi si foarte entuziasti. Sa fii entuziasta tine de placere si poti fi si ca adult. Copilul ala ce ai fost esti tu acum. Restul e …poezie. Inlatura depresia si gasesti copilul. Sa vezi ce bine e. Si poti sa o faci constient. Trebuie doar sa alegi sa vezi partea pozitiva a lucrurilor. Fii doar atenta ce misto e viata ta de fapt. Doar ca poate nu observi.
      Daca am avut nu stiam de ei! Eu am stat in centru, primul bazar era la ore distanta. Aveam bicicleta dar chiar si asa era prea mult. Poate am avut, dar eu nu stiu. Pai s-au imbogatit din petrol la noi. Si arme. Eu asa zic.

  4. Foarte tare faza cu bradul , m-a distrat enorm si totusi … la 17 ani ? Daca pui reteta as incerca si Crème brûlée 🙂

    1. Eram cam mare? Pai da probabil, dar eram beat si voiam cadoul. In plus fiind mai lung asa, bradul a parut accesibil. Daca as fi fost mic cred ca dadeam cu pietre sau cautam sa-l agat cu ceva. La mine n-a prea contat avansatul in varsta in ce priveste „initiativele”. O data ce mi-a incoltit ideea… trebuie. Chiar trebuie. Si imi incoltesc la idei. Doar cand sunt prea bolnav nu le pot face, dar atunci staruie intr-o „arhiva” pana mi se ofera oportunitatea. De aia am si mancat asa multa bataie la viata mea, ca nu-mi stiu interesul pe termen lung. Daca e trebuie sa incerc. Altfel doare…:))
      Chiar am sa fac! Niciodata nu m-am gandit la reteta bunicului meu, adica sa o fac si eu. Parea sacrosanta :)). Dar de ce nu, am sa incerc sa o repet si am sa o pun cat se poate de exacta aici. Sigur ca da :D. Pun pariu ca se va intoarce in mormant la fiecare greseala de a mea, dar macar de atata activitate sa aiba parte :D. Tot zicea el cand eram pusti ca eu-l tin viu fiindca-l scot din minti. N-am de gand sa ma dezmint :D.

  5. Mie mi-e lene sa preiau lepse asa ca de obicei raspund la ele acolo unde le gasesc:

    1. Traznaia cea mai mare a fost cand i-am taiat toti ciorapii-dres de matase ai lui bunica cu foarfeca in bucatele de forma patrate si triunghiuri. Aveam cred vreo 5 ani, si habar nu am ce mi-a venit pt ca nu distrugeam eu de obicei bunurile altor persoane. Cred ca eram suparat pt ceva anume de la serviciu, (aflandu-ma intr-o faza de tranzitie stressanta de la gradinita la scoala), plus ca nu aveam voie, prin ordin administrativ central de la dept de Protectia muncii condus de mama, sa folosesc foarfeci, asa ca m-am decis sa ma razbun pe sarmanul body-guard, (bunica), si mi-a facut si placere sa manuiesc matasea in acelasi timp, folosind si cunostintele mele matematice de la acea vreme ca sa intelectualizez mai deplin si propria mea anxietate fata de viitoarele mel fetish-uri de care intuiam ca voi deveni dependent la un moment dat !

    2. Niste animale domestice de plastic de cca 4-5 cm, (vaca, cal, oaie, porc) plus niste gardulete de plastic albe. Puteam sa ma joc ore in sir bagandu-le in tarcuri (in scop punitiv corectional), si scotandu-le din tarcuri, (cand mi se facea mila de ele si le gratiam sau le dadeam amnistie), ca altceva, ca dictator prin inclinatie de mic, nu prea imi dadeam seama ce as putea face cu ele. Visam sa am si niste animale salbatice mai exotice, (girafa, elefant, tigru, okapi), dar nu a fost sa fie.

    3. Habar n-am. Tind sa fiu de acord cu Vladem asa la nivel teoretic, dar eu si la nivel teoretic + practic habar n-aveam ca exista mai mult decat 4 emotii (bucurie, tristete, surpriza, si spaima), pe care cred ca le cunosc pt ca le-am resimtit si ca copil si ca adult, si am avut un soc cand am vazut recent o lista cu vreo 30 de emotii diferite descrise pe wikipedia !

    4. Cred ca in mod real generatiile contemporane de copii o duc mai bine la standard de living decat generatiile anterioare de copii in mod constant de pe la inceputul industrializarii incoace in Europa.

    5. La nivel total figurat un adult poate fi considerat copil, cred eu, daca se afla sub un stress infiorator si poate fi real „regresat” temporar la o functionalitate de cvasi-copil. NU mi se pare acelasi lucru care s-ar intampla intr-o dementa cand zici ca cineva „a intrat in a 2-a copilarie”. Totodata nu mi se pare acelasi lucru daca e vorba de un adult cu intarziere in dezvoltare de maturare din cauza de handicap de IQ. Habar nu am despre cazurile de posibile tulburari hormonale care pot si ele teoretic intazia maturarea cuiva.

    6. Eu nu am mai avut voie sa ma mai joc in fata blocului de cand era sa-mi scoata unul ochiul (din greseala) cu un bulgare de zapada mai ghetos. Plus ca in vacante de obicei nu prea eram in blocul ala, de pe la 8 ani in sus, si eram in conditii mai speciale de joc cu alti copii in mod organizat, cu body-guard, sau eram mai mereu inconjurat de adulti, (ceea ce mie nu imi displacea, deoarece eram un copil ff curios despre adulti si cum functioneaza ei si ce naiba poate sa ii intereseze atunci cand nu le pasa de mine). Nu am avut-o niciodata cu petrecutul timpului in grupuri de copii sau oameni total straini de corporatia mea familiala sau ale corporatiilor de interes momentan pt corporatia mea, sau in afara de joc organizat in interese de serviciu adulte. Poate ca am pierdut o experienta importanta posibil utila mie azi la serviciul corporatist curent, dar asta e.

    (va urma)

    6.

    1. 1. Oare ce inseamna daca mie imi vine sa fac acelasi lucru cu genul ala de ciorapi acum la varsta asta? Eu o data i-am folosit la tractat masina fiindca mama celui mai bun prieten imi spusese ca de fapt sunt extrem de rezistenti. Ca „li se duce firul” (parca asa se zice) usor, dar ca altfel „poti tracta masina cu ei. Cu aia cu care am incercat eu cu prietenul respectivi (si care ii apartineau distinsei doamne) nu s-a putut. S-au rupt. Dar probabil o fi avut ea ieftini si de calitate proasta si a omis sa ne zica.
      2. Am avut si eu animale din alea. De fapt avea fratele meu mai mare. Dar eu nu prea il lasam pe el sa aiba proprietati daca-mi placeau. Adica profitand de faptul ca era mai non-combativ (si de fapt nici nu prea se juca cu nimic) le foloseam eu. Am mai folosit niste animale simpatice din Lego (de fapt prietenul meu cel mai bun, care avea Lego City). Imi placeau desi ma enerva ca aveau forma aia de piesa de lego pe spinare. Si eu le inchideam in diverse case de lego sau locuri. Cred ca e reflex de caine. Cand vezi oratanii sa le bagi in tarc.
      3. Chiar imi place ca esti de acord si nu aderi la curentul filozofic „copil am fost, copil sunt inca”.
      4. Da, dar de ce ar fi important? Adica ti se pare ca asta ii face sa „competenti” fata de vechile generatii? Eu zic ca un pic de „stres” si „pericol” nu strica in dezvoltarea nimanui.
      5. Pai sunt de acord, da’ nu-i o treaba de dorit, nu? :D. Iar un adult care are capacitatea sa se autoanalizeze in privinta asta eu zic ca e calr adult.
      6. Eu ma jucam in fata blocului fiindca aveam mai mari sanse sa-mi fie scos ochiul in casa :D.

      1. 4. Nu mi se pare de loc ca acesta crestere de standard de viata ii face pe copii mai competenti sau mai putin competenti, poate in anumite cazuri mai putin chinuiti, in alte cazuri poate mai stressati, sau in alte cazuri poate mai debusolati-confuzi, doar voiam sa semnalez un trend, care merge si mana in mana si cu cresterea sperantei de viata, si cu scaderea nr de copii pe familie. Chiar re standard de viata si speranta de viata/sanatate la nivel de statistici de Public Health globale, am vazut recent un videoclip misto al conferintei unui profesor de la Karolinska (e cam lung, dar cred ca merita pt ca tipul e ff simpatic):

        1. Hehehe o stiam! A circulat la un moment dat pe mailuri. Din cate stiu (n-am verificat) el a inventat stilul asta de diagrame si google a cumparat dreptul de la el sa le foloseasca. Tipul a facut istorie legat de reprezentarea vizuala a datelor.

        2. Da, dar nu crezi ca stresul (sau potentialul stres) e factor de progres? Adica un copil prea „cocolosit” se dezvolta mai lent decat unul supus unui oarecare grad de stres? Habar nu am, eu ma gandeam la chestia asta luandu-ma ca exemplu pe mine. Pentru mine suturile in fund sunt benefice. Daca o duc prea bine ma lenevesc.

      2. Da, stressul e considerat un element ajutator pt performanta, mai ales in chestiile care necesita perseverenta pe termen lung, (nu atat de mult putere de concentrare, pt ca creste motivatia mai mult decat concentratia), dar numai pana la un punct, ca daca depaseste punctul ala scade atentia plus memoria de lucru, si se instaleaza un fel de confuzie, si scade puterea de a rezolva probleme, cf unii care au desenat curba respectiva si au vazut ca poate fi suprapusa si pe curba cu cantitatea de gluco-corticoizi eliberata in sange, Yerkes si cu Dodson.

        1. Si pragul ala cam pe unde e? Adica imi inchipui ca bineinteles variaza de la individ la individ, dar stii sa fie vreo granita cat de cat stabilita in ce priveste cam ce gen de stres si pana la ce nivel e util? De exemplu, ignorand implicatiile conexe, si discutand pur teoretic, bataia (sau frica de a lua bataie sau a fi pedepsit intr-un mod dureros) poate fi utila? Stimuleaza? Sau este stiut deja ca este stric factor inhibitor, total daunator, fiindca inclusiv nivelul initial de stres e prea ridicat? De exemplu, practicata rar ar putea avea rol educational? (versus regulat, unde te asigur eu ca n-are :D).

      3. Adevarul e ca nu stiu raspunsul la intrebarea ta pt ca nu m-am intrebat niciodata asta si nici nu am fost curios sa caut asa ceva la nivel serios. Eu nu am mancat niciodata bataie. Pe mine personal ma pot stresa cu totul alte lucruri catre o performanta superioara…mai mult o teama de rejectie sociala, de ex concret sa nu fiu dat afara de la serviciu sau sa nu fiu lasat repetent. Tot pe mine ma pot stresa anumite lucruri PREA tare catre nivel de confuzie si ineficienta, de ex anumite momente politice peterecute cu anumite femei…efectiv nu suport, ma zapacesc total, pe de o parte doresc sa fug de acolo, pe de alta stiu ca nu e politicos si nu se poate…e ceva total ingrozitor, de nivel de stres care pe mine ma face total nefunctional…din fericire, am invatat sa evit. Deci la mine se vede ce usor e sa ma stresezi si doar psihologic, NU e nevoie de chin si de amenintare cu bataia fizica ! Mie doar sa-mi faci si Bau ! Si gata ma stresez indeajuns incat fac imediat tot ce trebuie si inca si la nivel superior, eficient, si inalt calitativ !

        Poate ca raspunsul serios se afla pe undeva pe Google sau pe wikipedia.

        1. Citind chestia asta am ajuns la concluzia clara ca-s desenzitivizat :). Pe mine nu ma motieaza oprobiul social, nici nu mai sunt interesat sa ma integrez in societatea standard de ani buni. Din partea mea, in caz de rejectie, pierderea lor. Problema e ca nici bataia nu m-a motivat vreodata. Altfel decat total indirect la nivelul de nutrit vise de razbunare. Foarte progresiste si stimulante, ce-i drept. Dar cele mai multe au ramas la stadiul de vis placut, adica nu am fost motivat suficient incat sa le pun si in aplicare. Probabil exact de frica rejectiei sociale.

      4. PS Nu am mancat niciodata bataie la nivel parental punitiv. Altfel am mai mancat bataie, am mai si lovit si eu pe cineva dar desigur fara sechele sau eficienta deosebita, etc, dar in general nu sunt bataus, plus sunt de genul care daca observ violenta in jurul meu, sunt de obicei primul care o ia din loc cat mai departe de locul ala…nici macar nu sunt curios sa aflu ce se intampla…efectiv NU suport violenta fizica in real life. Box mai suport la Tv desi nu ma fascineaza. Nu am vazut niciodata box in real life. A fost, desigur ff bine ca m-am lasat de armata, ca eu personal nu rezistam, eu faceam precis PTSD daca era sa fiu trimis in vreo zona de conflict, chiar si periferic, chiar si pe rol de contopist…si mai rau, probabil riscam sa ajung sa ii incurc si pe altii.

        Daca e vorba doar de stress psihologic, eu de obicei devin mai eficient sub el, cu anumite exceptii, mai ales sa nu fie din ala de tip politic sau de negocieri diplomatice, eu nu sunt bun la asa ceva si efectiv daca sunt fortat sa particip la asa ceva, imi indeplinesc de obicei datoria, insa efectiv simt cum mi se creeaza o gaura de ulcer in stomac si cum imi imbatranesc celulele din corp in mod activ in clipele alea !

        1. Pe mine situatiile stresante ma anesteziaza initial, ca mai apoi sa devin extrem de pro-activ. Exagerat de proactiv ca o trecere de la timiditate la hiperdemonstrativism. Dar da, si eu plec epuizat fizic de la ele.
          Cat priveste conflictele astea simple tip bataie. Niciodata nu m-am ferit de ele. Nici nu pot. Daca vad pe cineva agresat, in special femeie, copil, prieten, cunoscut, ma bag. Boxul ma plictiseste, trebuie sa recunosc. Nici cand eram pusti n-am avut rabdare sa-l urmaresc. Mi se pare violenta inutila si nici nu este facuta cu gratie, cu arta. E primitiva. Eu zic ca armata e complet altceva cand ne referim la aia efectuata in zona de conflict. Nimic din experienta cu stresul pe care o ai in mod obisnuit nu iti poate da vreo idee cum te vei comporta atunci cand esti combatant. Eroii de pace nu-s neaparat eroi si-n razboi si invers. Pana nu simti genul ala de stres nu stii ce fel de om esti. Fiindca e mult mai intens si intra in combinatie amenintarea vitala plus altele mai nasoale. Nu e comparabil cu frica de bataia „lui tata” sau de frica unui potential pumn in gura dat de gainari locali.

      5. Cred ca si eu as reactiona automat agresiv-aparator daca as fi martor la un copil fiind agresat in fata mea, poate si o femeie, (cred ca ar depinde de marimea femeii si daca ar fi de tip bataus, altfel nu stiu daca as reactiona chiar asa de automat, si nu as clasifica-o la drept bataie de strada obisnuita care are nevoie de Politie nu de mine personal), dar efectiv nu am avut aceasta experienta in real life niciodata. Batai de strada am mai vazut, dar nu din alea care ar implica persoane cu adevarat posibil perceptibile ca autentic vulnerabile si fara nici o aparare, sau fara sa fie Politia la indemana in mod satisfacator, si eu fata de astea nu ma bag, nici nu stau sa ma uit si plec de acolo cat pot de departe si de repede. La Revolutie si Mineriade, (unde poate ca Politia nu a fost asa de proeminent sau integral functionala), desigur ca nu eram acolo fiind copil mic, plus fiind ocupat cu alte agende importante in lucru si avand si alte ordine de urmat in clipa aia. (Eu nu m-as baga nici acum ca adult in Revolutii si Revolte de strada asa fara sa stiu despre ce e vorba si fara sa am o planificare clara de dinainte, o agenda bine stabilita, plus training si echipament adecvat, echipa de back-up, linie deschisa de comunicare cu fortele de ordine publica legitime curente si viitoare, in caz ca se preconizeaza o schimbare de regim administrativ, etc, ceea ce recomand si la altii cu cea mai mare sinceritate, inclusiv jurnalistilor amatori, copiilor strazii, etc.)

        1. Culmea e ca cu exceptia momentelor in care am fost in armata si asta era alta situatie, nici eu n-am intalnit o bataie cu una din parti autentic vulnerabila pana n-am ajuns sa locuiesc in Occident. Aici da, am intalnit, dar si mai spectacular erau imigranti din fostele tari balcanice. Am intervenit intre sarbi de vreo 2 ori si de relativ multe ori intre albanezi. Astia din urma nu se sfiesc sa-si bata sotiile pe strada.
          Eu m-as duce la Revolutii dar ar trebui sa fiu absolut convins ca are macar vreo sansa de reusita. Nu m-as duce la miutze lipsite de organizare facute de idealisti care nu stiu cum ajung banii la buget. Nu de alta dar aia n-ar fi in stare sa guverneze. Ba mi-ar fi frica si ca ma fac sef de rascoala pe baza altor abilitati si nici eu nu stiu si nici nu vreau sa guvernez.

      6. Probabil ca faci parte din subsetul de oameni insensibili la pedepse care nu se eficientizeaza la invatare din cauza fricii de pedepse, mai ales rejectie sociala. Cred ca intr-adevar atunci pt tine trebuie gasita o alta modalitate de a te putea optimiza la invatat ceva decat aia mai obisnuita cu batul sau cu socul electric dureros (desigur, daca mai vrei sa inveti ceva si nu consideri ca ai invatat destule, ca doar NU e obligatoriu sa tot invatam cu totii toata viata, ca doar nu e obligatoriu sa fim scolari eterni, si eu NU cred ca viata trebuie neaparat sa fie o scoala incontinuu, e total OK sa fie si o vacanta, sau doar stat pe loc fara sa faci nimic deosebit, e OK si asa si asa, fiecare cu echilibrul propriu). Nu stiu ce ar merge sa te ajute pe tine la invatat mai eficient. Cred ca tu trebuie intr-adevar sa fii unul din aia care trebuie sa se chinuie sa isi gaseasca o motivatie interioara pt a fi scolari silitori, ceea ce e desigur de nivel de efort personal…e mult mai usor, cred eu, la oamenii mai obisnuiti sensibili la pedepse pe care doar trebuie sa ii ameninti cu o corigenta sau o repetenta sau, si mai simplu, ca la mine, ca s-ar supara sau ingrijora mama lor daca nu isi fac lectiile (chiar si asa gresit, dar macar sa si le faca).

        1. Pai eu cred ca mi-am gasit-o. N-o fi cea mai optima modalitate, dar ceva-ceva functioneaza. Eu sunt competitiv si curios. Daca ma intereseaza ceva sunt dispus sa dedic orice efort in directia aia. In stil obsesional. Si probabil (ar gandi mama) patologic :D. Iar cand risc sa ma demotivez trebuie doar sa gasesc pe careva sau ceva (nu trebuie sa fie fiinta vie) cu care sa concurez si fata de care sa-mi testez cunostiintele. Dar foarte rar se ajunge acolo. E de ajuns sa vreau de regula. Nu zic ca nu ma trece lenea. Ba chiar intens. Eu-s adeptul teoriei „lenea a facut progresul”. Macar pe ala tehnologic.

      7. Mare chestie sa fii si curios si competitiv..eu, de ex, sunt si eu curios, dar efectiv total haotic dezorganizat bazat mai mult pe diversi stimuli mai lucitori vizuali din mediul meu inconjurator, (mai rar si de un accent interesant de la vreo limba straina intrauzita din intamplare), dar competitiv nu sunt mai de loc. Cred ca nu sunt competitiv chiar din cauza ca am fost copil unic si din cauza ca singurul cu care a trebuit sa concurez a fost in mod real doar tata, iar in fata lui, dupa cum am mai zis, eu am capitulat din prima, de cand s-a anuntat in toamna lui 1983 la Vocea Americii ca va incepe conflictul oedipal si pe teritoriul meu personal, (o data cu implinirea varstei de 3 ani)…de fapt tin minte o mica batalie prin primavara lui 1984, la care am participat asa mai mult in joaca si de ochii lumii, cand l-am anuntat o data vesel pe tata, (cu care ma luasem la tranta asa in joaca, mai mult provocat de el, ca mie nu mi-ar fi dat prin minte asa ceva, si chiar tin minte ca am reusit sa-l ating o data total din greseala direct un plexul solar de si-a pierdut rasuflarea o clipa), ca „lupta noastra nu s-a sfarsit”, (drept care el a ras si chiar a incercat sa ma indemne si la alte lupte competitive de alergare sau cu bicleta, dar eu deja imi pierdusem total interesul pt ca stiam deja ca el va trisa ca sa ma lase pe mine sa castig, etc, deci nu era kosher, si m-am multumit cu lovitura aia nimerita total la intamplare), si in realitate nici macar nu am mai stat sa taraganez pana in 1986, cand era deadline-ul armistitiului, ca mi-am dat seama ca nu avea nici un rost !

        1. Curiozitatea mea e cam de aceeasi natura. Nu e de fel organizata. E mai mult obsesie despre un lucru ce ma preocupa in acel moment. Eu n-am concurat in familie fiindca tot asa n-aveam cu cine. Tatal era de natura schimbatoare (adica mereu alt nene) asa ca nu ma interesau decat daca aveau ei ceva cu mine. Caz in care devenea razboi ca eu ma simteam barbatul in casa (adica cu prezenta indelungat si real atent la nevoile mamei mele). Eu am avut frate, cu care as fi concurat cu draga inima dar competitia era moarta (dinainte sa moara la propriu el) pe ambele directii. Una la mana nu puteam concura pentru atentia mamei (sau impresionarea ei) fiindca ea-l prefera in mod fatis. Deci am decis de mic ca nu merita investita atentie in aspectul asta. Doi la mana, Pentru atentia/admiratia altora nu era el interesat sa concureze fiindca nu era genul competitiv. Din contra. Asadar eu m-am concurat pe la scoala pentru atentia profesorilor (nu neaparat in directia atentiei aleia dorite cu mangaiat pe ceafa, eu mai mult o incasam, dar cum iti spuneam nu-mi pasa nici de frica de aspectul asta).

      8. P.S. Tin minte ca tata a fost oarecum dezamagit de dezinteresul meu de a fi competitiv cu el, si din cand in cand mai incerca sa ma mai invite la niste summit-uri personale de tip Camp David sa pescuim impreuna pe marginea unei ape, sa mai punem lumea la cale, in timp ce continuam asa, de ochii lumii, un razboi rece de tip civilizat total corespunzator si perioadei istorice mentionate, dar eu deja eram mofturos, nu imi placeau tantarii, voiam la hotel de 4 stele, nu la cabana sau la cort, etc.

        1. Hehehehe imi suna grozav de cunoscut. Reactiile astea imi sunt foarte cunoscute fiindca fratele meu era asa. De fapt semanati la multe (din descrierile tale evident) Ai avut noroc ca n-ai avut frate mai mic. Eu l-am terorizat riguros, desi era mai mare cu un an.

  6. 7. Nu m-am omorat cu dulciurile de loc niciodata, insa de ziua mea bunica mea materna imi facea mereu niste rulouri de foietaj cu crema de vanilie pe care le-am considerat cu totul si cu totul speciale. Din pacate nu mai am cum sa mai manac niciodata asa ceva, si nici nu caut sa le inlocuiesc cu ceva similar sau cu altceva anume, pt ca nu ma prea intereseaza mancarea la nivel afectiv, in nici un caz dulciurile/deserturile, decat poate daca e vorba de tort daca e vorba de o sarbatoare cu adevarat importanta pt o persoana cu adevarat importanta pt mine personal (off serviciu).

    8. Donald Duck & co, si Chip si Dale.

    9. Din pacate nu le am de loc cu muzica. La noi in casa mai asculta mama casete cu Abba si Sunetul Muzicii, si tata Elvis Presley, plus aveam niste discuri vechi LP de la bunicul cu Frida Boccara, si Gigliola Cinquetti, si tin minte un cantec misto de tot How much is that doggy in the window pe care l-am ascultat de ff multe ori, si am aflat ulterior ca e original din SUA din 1952 cantat de d-na Patti Page, si ulterior a fost preluat de o cantareata britanica, Lita Roza, si cred ca asa a ajuns la bunicul.

    10. Nici o amintire. Nu m-am apucat de mestecat guma decat dupa ce m-am apucat de fumat pe la 19 ani.

    11. Plina de raspunderi.

    1. 7. Pai sunt neinlocuibile. Chiar daca ar putea reveni bunica cu reteta identica si ti le-ar face tot n-ar fi la fel. Ca nu mai sunt aceleasi ingrediente.
      8. Da! Am uitat de astia! Si mie imi placeau foarte tare. Chiar mai tare decat lung-metrajele. De fapt Donald Duck semana incredibil de tare cu autoritate paterna din vremea copilariei mele. Acelasi gen de belele cu natura inconjuratoare :)).
      9. Si mama mai asculta ABBA in masina cateodata. Dar in general nu cand eram si eu fiindca eu cand auzeam muzica vocala (uneori chiar si opera) trebuia sa cant. Aveam ureche, afon nu eram, dar nu cred ca ii placea prea tare. Nu-i rau cantecelul (filmul embeded), dar e cam simplut. Genul bun sa-ti antrenezi vocea inainte de cor. Desi recunosc ca e mai bun pentru asa ceva decat muzica populara ruseasca (eu am fost la cor din generala pana in liceu si parca mancam calti cand trebuia sa lalai muzica aia populara, de fapt am urat corul cu ardoare).
      10. Eu am mestecat guma (dar Wrigley nu Turbo) si imi placea aia care avea zahar adaugat fiindca o puteam lipi in parul colegei din banca din fata (luuuuung). Avea efect imediat, plangea oribil. Ca un facut, fata aia m-a pupat prima din viata mea. Probabil fiindca uitasem prin ultimul an de liceu sa-i mai lipesc in cap ciunga aia si era fericita.
      11. Raspunderi personale imi inchipui, nu?

  7. si eu o sa te rog sa aduci cumva reteta bunicului tau. Retetele vechi au un ceva aparte.
    Eventual sa fii atent si la calitatea ingredientelor, nu numai proportii. Si timpii, da?

    1. Intotdeauna eu dau retete precisa fiindca sunt novice :D. Cand nu le dau este fiindca am repetat ceva deja publicat. Dar eu sunt genul care scrie cati centimetrii are ceapa si fotografiez toate ingredientele si procesarea lor. Asa ca sigur va fi reproductibila.

  8. cat despre bataie, eu nu sunt de acord. Nici in cazul baietilor nazdravani, ca tine 😉
    Consider ca agresivitatea poate avea rezultate pe termen scurt, dar pe termen lung au numai efecte negative. Cel mai grav este atunci cand copilul devenit om matur, o considera ca o normalitate, ca ceva firesc, perpetuand si acceptand si tolerand asta.

    1. De ce nu o fi avut si mama opinia asta? Mama mea considera ca baietii trebuie batuti riguros si bine ca sa bage la cap. Eu impartasesc parerea dumneavoastra si anume nu numai ca e inutila, dar de cele mai multe ori e chiar daunatoare. Eu faceam uite asa, tocmai de aia, ce voiam eu nu ea. Si tineam si sa o anunt ca poate sa ma bate, poate chiar sa ma forteze, dar eu tot asa gandesc si aia n-are cum schimba :D.

      1. ei, Vladen, ai ajuns intr-un punct cheie al psihologiei. De ce facem anumite lucruri pt ca asa „trebuie”. O explicatie este ca mama ta a fost si ea batuta in copilarie, si a vazut batai constant, incat… au ajuns sa i se para ceva atat de normal. Mai normal decat normalitatea: de a sta de vorba si intelege si explica unui copil.
        In plus, sa nu uitam ca e normal ca un copil sa faca ce vrea el si nu ce vrea mama, sa isi construiasca propriul eu, propria personalitate, demna si darza care ii va da coloana vertebrala pe parcursul intregii vieti; si ca tocmai un copil ce zice NU pt ca are o logica, o explicatie, o idee, ar trebui sa fie mandria parintilor: au format un om, nu un caiine dresat.

        P.S. eu am fost copilul caiine dresat. Inca lupt sa scap de asta. Cand copilul imi face diferit, cand copilul face altceva pt ca asa a zis Doamna educatoare si are si o explicatie, ma bucur 😉

        1. Mama mea cand era copil n-a luat bataie. Fiindca era fata. Cel putin la noi in familie fetele nu erau atinse. Teoria spunea ca baietii trebuie disciplinati. Probabil n-am fost prima generatie de baiat monstruos de rau si cu idei de si-au format opinia asta :)).
          Pai eu cam cred ca orice forma de educatie si invatare este in final un dresaj. Adica asa invata organismele biologice de la euglena pana la Homo sapiens. Pana si computerele la fel invata. Dar la fiintele vii e mai evident sistemul. Toti invatam sau ne comportam dupa o serie de metode care fie ofera o recompensa, fie o pedeapsa. Acum bineinteles si recompensele si pedepsele pot sa nu fie extrem de evidente, dar ele tot exista. Zicem buna-ziua fiindca vrem sa primim recompensa de a fi acceptati de un grup unde avem interese. Nu trecem pe rosu fiindca putem primi pedeapsa de a fi calcati de masina sau vazuti de politai. De fapt in general memoria si invatarea la umani functioneaza pe balansul dintre recompensa si pedeapsa (de orice natura). Sigur metodele primitive de stimulare si educare (gen bataie sau lauda) desi perfect functionale (cel putin pe termen scurt) nu-s neaparat cele mai optime. Dar nu trebuie sa ne mintim singuri ca variantele mai elbaorate sunt altceva decat dresaj. Toti functionam in societate deci suntem dresati corespunzator. Iar cand unul nu e il eliminam. E normal sa fie asa. Eu nu vad nimic in dresaj. Atat timp cat suntem animale „de haita” si vrem sa supravietuim ca specie, trebuie sa introducem un anumit regulament de ordine interioara. Sigur putem folosi diverse metode de dresaj cu puii. Asta da.

      2. Am fost si eu copil dresat si am incercat sa nu repet istoria, dar am ajuns in cealalta extrema. Baiatul meu analizeaza fiecare mutare in parte, nu face niciodata cum ii cer pana nu se lamureste daca asa trebuie. Daca i se pare ca nu este bine refuza sa ma asculte, dar imi aduce si argumente. :))

        1. Pai si asta a fost tot o forma de dresaj doar ca cu alte metode :D. De exemplu la mine metodele mamei nu tineau. Ma duceam ma batea si faceam tot EXACT ce voiam eu. Stia si ea…stiam si eu 😀

  9. Si eu vreau sa te complimentez pt limba romana perfect vorbita. Eu nativ romanca si… tot fac mai multe greseli gramaticale decat tine.

    1. Multumesc frumos! Cumva e normal fiindca probabil eu pierd mult mai mult timp incercand sa-mi dau seama daca ceva e corect. In plus mie imi sunt iertate mai usor. Nativii sunt mai grabiti.

  10. Adica te-ai luat dupa niste babe! Sunt profund dezamagit. 🙂

    1. Hai mai ca maica-mea nu era baba la acel moment :P. In plus cu mama nu te pui, fii serios. Pentru oricine, tata ca tata…dar cand iti enervezi mama e dramatic. In plus cam pe la momentul cand ma gandeam sa dau ghes chemarii naturii si imboldurilor pustimii de jos, a aparut mama. Si gata! Nu se mai putea. Nu eram sinucigas! 😀

      1. Bineinteles ca nu m-am referit la mamata, ci la cetatencele care te sfatuiau sa cobori. Da, inteleg ca a fost ceva neprevazut si ca n-ai avut incotro. Dar tot imi pare rau, ar fi fost excelent daca ascultai sfatul baietilor (si nu stiu de ce banuiesc ca si al inimii tale)!
        Asta e. Of, nimic nu e perfect pe lumea asta. 🙂

        1. Stai asa Mircea ca nu vreau sa ramai cu o parere gresita despre mine! 😀 Eram copil si fricos! Leapsa aia cerea amintiri din copilarie! Ce stiam eu atunci??? ACUM SA MA VEZI! :D. Sa zicem ca aia a fost cea mai vizibila intamplare a copilariei mele (desi nu-s convins), dar ca adult faptele mele de arma sunt mult mai spectaculare :)). A mea doamna, ca public spectator cateodata exasperat, poate sa confirme! Eu ce sa fac daca trebuia sa povestesc ceva de cand eram minor si usor impresionabil? 😀

    1. N-ai avut incotro. Ai fost prins intre doua focuri si nu ti-ai putut asculta glasul inimii. 🙂 Ai avut ghinionul cumplit sa vina prea repede mama ta. 🙂
      Asa se intampla uneori. Ghinion curat. Imi amintesc ca, atunci cand eram in clasa a VIII-a am injurat-o pe profesoara de germana direct, romaneste, in fata clasei care a amutit. Si era pe la sfarsitul orei, iar acea ora era chiar ultima. Nici macar nu a fost timp pentru a se mai estompa cat de cat indignarea profesoarei ca a si aparut taica-meu la scoala, in mod cu totul intamplator!!! Cand ii spunea profesoara aproape ca nu avea cuvinte sa vorbeasca, chiar gafaia putin. Ghinion! Daca ar fi trecut cateva sile, o saptamana sau in mod ideal cateva luni, i-ar fi explicat altfel lui taica-meu. De fapt, taica-meu nici nu prea trecea pe la scoala de felul lui, caci eram un copil destul de cuminte, dar s-a nimerit sa treaca tocmai atunci!
      In cazul tau, mama a fost chemata si venea oricum. Dar ar fi putut sa intarzie putin, nu? Si ai fi avut o amintire co-lo-sa-la. 🙂 Si nu numai tu, ci mai ales toti privitorii! Imi inchipui figurile militienilor rusi in momentul in care ar fi fost stropiti. Daca se mai gasea cineva care sa le faca poze, sigur ar fi putut castiga un premiu.

      1. Mwahahahahaahaha asta cu „parintele la momentul X” mi s-a intamplat de atatea ori ca ajunsesem sa cred ca maica-mea e vrajita. Parca se nimerea exact cand o faceam eu lata! Ca sa nu mai vorbim ca avea ochi si pe calcai. Noroc ca i se rupea total :D. In general. Cand era filmata si cu politia langa nu aprecia de loc :P. Si daaaaa ce amintire. Dar sa stii ca am amintiri din astea co-lo-sa-le. Chiar si pe tematica discutata. Problema e ca sunt de cand eram deja adult :D. Vezi tu, leapsa limita varsta la 18 ani 😛

        1. Ha! Eu am înjurat pe proful de istorie, care oricum era un cretin şi s-a soldat cu exmatricularea mea, care chiar dacă e consemnată în anale(!) „transfer”, ea a fost, în fapt, o exmatriculare ciudată, fără consiliu profesoral, şi asta se întâmpla la sfârşitul clasei a XI-a, mai erau două săptămâni până la terminarea ei, deci nici mediile încheiate n-aveam. Iar mama…hehe, mama era într-o excursie la ruşi, hihihi….mi-am rezolvat eu transferul, aveam pile pe la inspectorat. Când a venit mama m-a găsit la alt liceu. 😆 Parcă lipsise o viaţă. Dar eu eram o descurcăreaţă, profelor de la noul liceu le-am dăruit, din garderoba maică-mii câte o rochiţă, un costum, ce-am găsit eu prin şifonier, ca să-mi încheie mediile, că maică-mea era şef-formatie-export la o fabrică de confecţii şi na, îşi lua ea altele…nu? 🙂 Taică-miu nu apare în discuţie, că el era pe dinafară total…

          1. Hohoho chiar ca descurcareata :D.
            Si taica-miu la fel! A participat doar la partea cu „ce bine a fost” + donatia de material genetic (esentiala, nu zic nu 😀 ). De restul s-a ocupat maica-mea si apoi eu 😛

  11. Nu preiau leapsa, ca eu nu prea am facut nimic atunci cand eram mica. Am fost tare cuminte, in opinia mea (nu am ce povesti, adica) dar aparent maica-mea nu e de acord cu aceasta idee (desi nici ea n-are alt argument inafara de „mi-ai scos par alb”). A fost plictisitor, intr-un cuvant. 😀

    1. Perii albi erau ca nu mancai tot. Te frecai pe dinti doar de 117 ori si nu duceai tacamul de la masa? 😀 Stiu genul, am avut o matusa asa :)). ERA O PLACERE sa-i arat ca copiii ei sunt CUMINTI. Adevarul ca dupa ce statea cu mine 2 ore avea impresia ca fata ei e imbalsamata de-a dreptul.

  12. va trebui să-i mulţumesc vienelei pentru că şi-a adus aminte de povestea ta tocmai când ne pregătim să împodobim brazi. şi promit să nu pun niciun pachet pe care să scrie vladen în bradul meu! :)))))
    că îţi admir umorul şi felul de a povesti, asta şi-am mai spus. sunt români care nu ar fi capabili să redea o istorie de gen atât de hazos…

    1. Pai paza buna trece primejdia rea! Cel mai sigur sa nu agati asa ceva :D.
      Multumesc frumos, uneori am o relatie de amor cu limba romana, dar e rar!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s