Iarba

Imboldit de combinatia dintre avant culinar si cot femin, week-endul asta am gatit. Marturisesc ca a fost un proces de colaborare. Fiindca am fost salbatici, de asta data femeia a gatit pestele si barbatu’ frunzele. Asadar, ignorati pestele, focalizati-va pe frunze. Asa. Peste ati mai vazut, frunze ca ale mele, nu (si daca ati mai vazut, fiti politicoase si spuneti ca nu :D). Bun.

Trebuie sa stiti in primul rand ca reteta, desi EXTREM de simpla, fiind preluata de la o doamna binecuvantata cu extrem de mult timp liber, conduce (ca efect secundar) la o acumulare nemaivazuta de vase de bucatarie murdare. In al doilea rand beneficiaza si de o doza cam mare de poezie (stilul pune cat te lasa inima, sufletul si buzunarul). Cu toate astea e divina.

E nevoie de:

A) 2 oale si 2 tigai teflonate.

B) O jumatate de ceapa medie

C) 3 catei de usturoi (mari)

D) Frunze (de care aveti, spanac, valeriana, urzica, papadie, sau toate la un loc)

E) O conserva de suc de rosii si o conserva de bulion (chestia aia mai dulceaga)

F) Sare, Piper, Cimbru si ce mai vreti dumneavoastra (incepe faza poetica a retetei :D)

G) ulei (pentru prajit ceapa si usturoiul)

Cum am facut:

Pai in primul rand, inocent fiind, m-am apucat de ea :D. Nu-mi pare rau, a meritat efortul. Asadar, eu unul, am avut niste frunze de un soi de valeriana. Traducerea si identificarea balariei a fost realizata de Florin, eu-i stiam numele doar in franceza si cel din reteta originala: Rampon respectiv Feltsalat. Nope, nu-l stiu nici macar  in rusa si zau daca am atins asa planta inainte sa ajung in Occident. In orice caz e chiar buna. Pe bune.

Fiindca frunzulitele sunt prinse in buchetel am taiat intai baza de insertie ca sa las frunzele libere (oricum baza aia e nasoala si cotoroasa la gust, chiar si cand e frageda). Dupa ce am transpirat de plictiseala facand asta la vreo 50 de buchetele, le-am pus intr-un castron si m-am ocupat de sos.

Pentru sos intai se amesteca cate 3 linguri de suc de rosii cu o lingura de bulion (poetic, in ce cantitate finala voiti sa obtineti, atat timp cat respectati raportul). Eu am amestecat 6 linguri de suc de rosii cu 2 linguri de bulion. Am adaugat apoi piperul si l-am pus pe foc (oala nr. 1). Pana fierbe, am tocat marunt usturoiul (nu se face praf cu scula aia de usturoi pentru mujdei) si l-am pus la prajit intr-o tigaie (tigaia nr. 1, inalta). Cand devine aproape translucid (n-ajunge niciodata chiar ca ceapa) primeste in cap sosul clocotit. Trebuie amestecat bine si lasat sa scada (exact cat va lasa inima :D).

O data sosul lasat sa scada, mi-am reintors atentia la frunze. Astea trebuie puse in apa si incalzite vreun minut pana…se blegesc un pic (oala nr. 2). In minutul asta am pus la prajit ceapa toacata marunt (tigaia nr. 2).

Cand a devenit translucida, am scos frunzele din oala (scurse de apa) si le-am pus peste ceapa, in tigaie, la prajit, cu un pic de sare.

Cam pe la momentul cand mi s-au parut mie suficient de prajite (tot poetic) le-am luat de pe foc, le-am pus intr-un castron si am pus deasupra sosul pregatit mai sus (scazut cat am considerat eu si cu sare ca-n salina, adicatelea pe gustul meu). Am pus si cimbru proaspat.

Treaba asta e divina cu peste. Dar cum spuneam, pestele nu-i fapta mea. De aia a dat dumnezeu fete. Sa faca peste! Daca totusi vreti retete de peste (somon), cautati pe blog, cred ca am cel putin vreo 3.

  22 comments for “Iarba

  1. Iunie 12, 2012 la 7:14 pm

    tare mi-e pofta de somon (tre sa recunosc, e minunat) dar la noi e foarte scump si nu prea imi permit sa cumpar…

    • Iunie 12, 2012 la 7:26 pm

      De la Ikea! E ieftin si foarte bun. Al meu tot de la Ikea e.

  2. Iunie 12, 2012 la 8:03 pm

    Super arata frunzele alea 😀 sant chiar surprins si impresionat pana la lacrimi de complexitatea si maiestria cu care ai gatit frunzele si care au venit tocmai bine si la fix ca sa inobileze cu prospetimea si exotismul lor banalitatea acelei bucati de peste mort ! 😀 :D…

    Sper ca apreciezi textul care dupa cum ai spus scoate in evidenta frunzele gatite de tine si arunca in derizoriu pestele…. ( Doamne ajuta sa nu citeasca si Kadia pe aici 😀 😀 )

    • Iunie 12, 2012 la 10:01 pm

      :))) sunt cazut in fund! De ras! Maiestrie totala!
      Citeste intotdeauna!

      • Iunie 12, 2012 la 10:55 pm

        Aoleu…. 😀 e clar atunci, cand ne intilnim o sa iau bataie 😀 !

  3. Anne
    Iunie 13, 2012 la 8:44 am

    Siiiiii? A fost bun? N-ai mai dat nota! 🙂
    Sincera sa fiu, nu ma tenteaza reteta asta in particular, si singura data cand am gatit peste mi-am blestemat zilele. Poate o sa povestesc pe blogul meu, inca ma gandesc daca sa scot la lumina aceasta amintire pentru care am facut terapie 😛 (glumesc).
    In plus, faptul ca se murdaresc multe vase e un mare minus pentru mine (nu ca-s comoda, dar am o bucatarie de 2 metri patrati si abia incap vasele curate, daramite murdare…).

    • Iunie 13, 2012 la 9:40 am

      Culmea! Mi-a placut! De peste n-aveam dubii, nu e culmea. Dar frunzele chiar nu ma asteptam sa-mi placa. Intra la categoria de retete „pentru fete”. Bun a fost. Eu zic ca ceapa si usturoiul face diferenta.
      Pai scoate-le la lumina mai! Vrem sa stim! Sa aplaudam frenetic!
      Pai pe mine m-a deranjat din principiu ca se fac atatea vase. Nu e economic. Daca mai trebuia sa le si spal nu cred ca o faceam. Noroc cu masina de spalat vase ca asa am indrazneala sa ma bag la orice. Dar sa gatesti o chestie in efectiv 5 minute si sa speli cratite jumate de ora mi se pare tampit rau.

      • Anne
        Iunie 13, 2012 la 11:09 am

        E aproape gata articolul, acusica il public.
        De-acord cu tine: n-are rost sa gatesc 5 minute si sa spal oale o ora, mai ales avand in vedere ca nu am masina de spalat vase. 😛

        • Iunie 13, 2012 la 12:03 pm

          La mine calitatea vietii personale se imparte in perioada „de dinaintea masinii ‘ubite a lu’ tata” si la perioada „de dupa masinii ‘ubite a lu’ tata” :D. Iar in cazul nevestei lucrurile stau asa: perioada de „vreau sa-l omor!!!!!” si perioada de „nu mai vreau sa-l omor”. Ca o intrebam mereu „da’ chiar iti trebuie si lingura aia?”, „chiar trebuie dooooooo castroane????”. Nici nu stiam sa gatesc pe vremea aia si nu stiam la ce folosesc, nu intelegeam nimic din ce facea ea 😀

  4. Iunie 13, 2012 la 8:55 am

    Offf, greu este uneori sa intre omul pe blogul tau si pe cel al Kadiei…
    Cum va hotarati voi sa postati minuni d-astea tocmai cand termin eu de baut cafeaua si imi este fomica? Sau cum reusesc eu sa intru in asemenea momente?
    Eu sunt un soi de capra, dupa spusele sotului meu, mananc orice fel de frunze cu mare, mare placere. Dupa spusele copilului, sunt animal acvatic care se hraneste cu peste.
    Iar tu pui exact combinatia dintre cele doua pasiuni pe care le am. :((

    • Iunie 13, 2012 la 9:41 am

      Si daca mai spun si ca e nespus de buna? :)) E nespus de buna!
      Eu zic ca e subconstientul care lucra…si lucra intens :)))). Cand incepe sa-ti fie foame stii exact ce link sa apesi. Si eu patesc la fel!

      • Iunie 13, 2012 la 9:45 am

        Nu te contrazic. Sunt convinsa ca cineva, acolo sus, la mansarda corpului meu, glumeste pe seama mea si a poftelor mele. :))
        Nespus de buna, zici? Ia pune un pachetel, sa ma conving. 😉

        • Iunie 13, 2012 la 10:08 am

          Eu stiu sigur ca creierul meu functioneaza de maniera autonoma si fara legatura cu subsemnatul :)).
          As trimite cu mandrie, dar cam curge, fiindca eu rabdare n-am sa astept sa se coaguleze sosul :D. Ar ajunge surluind ca in bancurile cu baba, mosu si varza acra 😀

          • Iunie 13, 2012 la 12:38 pm

            In cazul asta ma multumesc cu pozele, mai ales ca intre timp am mancat pe saturate. :))

            • Iunie 13, 2012 la 1:26 pm

              Iiiiiiii…..nooooooo :((( Adica am pierdut momentul? Laaaasa, data viitoare :))

  5. Iunie 13, 2012 la 11:04 pm

    mancarea asta ar merge super bine la mine in familie eu as manca iarba iar sotul pestele ca el zice ca nu-i vegetarian :)))

    • Iunie 18, 2012 la 9:28 pm

      Si eu zic la fel, doar ca frunzele astea sunt chiar bune!

  6. Iunie 25, 2012 la 3:37 pm

    si-mi zicea mie cineva ca barbatii sunt mari maestri bucatari…
    mi-ai facut pofta cu pestele ala ceva de speriat

    • Iunie 26, 2012 la 7:24 am

      Si mie mi s-a zis. Dar cred ca strict pe post de incurajare :)). Ca nu-s acela eu. Eu sunt inca la stadiul ala de trecere in care, cand ma uit la o femeie care gateste, curiozitatea mi se transforma in invidie nedisimulata. Cum dracu’ nu le scapa nimic din mana??
      P.S: ca sa fiu cinic…mai sunt vreo 3-4 retete mai in spate 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: