Capul Nord cel bicefal – partea II – Cum am ajuns la capatul real al Evropei

Fiind puristi, dupa ce am bifat Nordkapp-ul tuturor pensionarilor din lumea civilizata, am hotarat sa-l bifam si pe adevaratul cap al mamei Omida. Prea multe nu stiam despre el. Stiam ca exista. Stiam ca e o pe o limba paralela cu cea a Nordkappului turistic si ca drumul dus-intors pana acolo are exact 24 de km. Citisem ca se ajunge acolo doar cu piciorul si ca inceputul traseului se afla cu 8 km mai jos de Nordkapp pe acelasi drum. Ba chiar, baiat destept pupa-m-as cu foc, il ochisem intr-o calatorie anterioara datorita indicatorului (si a ochilor mei de vultur :P). Fara prea multa chibzuinta am stabilit ca-l bifam. Trebuia.

Asadar in dimineta zilei Z ne-am strecurat neobservati afara din hotel si am purces spre statia de autobuz unde eram pregatiti sa infruntam primul hop al zilei. Sa va explic, la Knviskjellodden, locul de unde incepe poteca spre capatul Europei, autobuzul NU are statie. Doar sus de tot, la Nordkapp. Daca luam autobuzul pana sus ar mai fi adaugat inca 16 km la traseul acela de 24. Adica 40 in total. Cam nasol. Dezbatand noi problema cu o zi inainte, am venit cu planul strategic de a o impinge pe doamna la inaintare. Ideea era simpla:

1) Daca soferul era tanar, ea urma sa-si impinga pieptul inainte, sa zambeasca gales si sa se roage cu botic (cu ton de oooo-tu-maaaare-barbat-ce-mi-hotaresti-soarta-cu-al-tau-volan) daca POATE dansul sa ne arunce si pe noi in drum.

2) Daca soferul era nene si ii putea fi tata, ea urma sa zambeasca inocent, sa NU-si impinga pieptul inainte, sa-l priveasca cu ochi cristalini si mari mustind de entuziasm si sa-l roage un pic timid (cu ton de va-rog-frumos-ca-numa’-dumneavoastra-stiti-si-puteti) daca are VOIE sa opreasca autobuzul sa vada si ea adevaratele minunatii non-turistice ale Norvegiei.

Bineinteles, de dragul rationamentului, am conceput foarte scurt si ca autobuzul ar putea fi condus de o femeie. Ne-a pufnit rasul la idee. Ce eram in Elvetia? Mwahaha. Dar in caz ca minunea se petrecea, urma sa le vrajesc eu pe loc (dupa ce faceam si poze, fiindca nu m-ar fi crezut nimeni). Acum trebuie sa stiti ca la autobuzele intercomunale si cele interorasenesti (mai putin cele de aeroport), exact ca si in Romania si soferii norvegieni opresc ca sa se dea jos catel cu purcel direct in batatura personala (la fel cum, in lipsa de microfon, n-au jena sa zbiere pana in spate), asadar nu ne faceam mari probleme ca n-ar reusi planul. Mai ales cu o arma asa redutabila ca doamna, care poate sa fie si diavol si angelica exact atunci cand voieste ea. Va spun eu. Din experienta.

Zis si facut, autobuzul vine…habitat de mos. Yay! Doamna urca si isi face numarul atat de perfect incat tataie i-a raspuns cu un aer foarte patern si hotarat „Domnisoara ORICE SE POATE!”. Ba i-a cerut si jumatate din pretul biletului :D. Nu am cuvinte sa va descriu aerul de suprem dispret precum si de scarba paterna pe care le-a afisat „taticu'” autobuzului vazandu-ma si pe mine in spatele „domnisoarei”, tragandu-ma in maini in autobuz :D. Eu i-am zambit candid cum ii zambesc si lui socru-miu’. Am avut cam acelasi efect!

Bon, deci bine instalati in autobuz am inceput sa facem pomelnicul lucrurilor uitate sau necorespunzatoare. In graba momentului am plecat (cel putin subsemnatul) echipati aproape identic cu pantofarii aia de se pierd prin Bucegi si apoi suna plansi la mama. Singurele piese kosher de echipament de pe mine erau bocanci, rucsacul, caciula si candiana. Altfel aveam blugi, nu pantaloni de munte, sosete de adidasi (chestie care s-a dovedit a fi cea mai proasta idee a zilei) si pulover de tocilar cu anchior. Insa un fel de culmea palmei peste obrazul meu finut de muntean a fost faptul ca am uitat sa iau apa sau mancare la mine. Ca sa vedeti ce face occidentul decadent din om, zau asa! Iaca ca m-am obisnuit sa gasesc Cola, cafeterie si automat de bomboane la orice cotitura, de pe orice munte. Bineinteles ca si Coana Norvegia, desi e fata salbatica, ingaduie genul asta de mofturi, dar numai pe trasee bogat turistice (genul unde se ajunge cu telefericul sau autobuzul), nu si pe coclauri necartate. Sub acest aspect Kadia mi-a dat clasa, ea avand o sticla de 750 ml de apa la ea. Jos palaria si ma inclin! Evident am fi plecat si fara ea, dar tare bine ne-a prins.

Cam dupa 35 de minute ajungem la poteca noastra, mosulica opreste si ne azvarle in drum. Acolo am stat o perioada de vreo 10 minute sa ne incotosmanam fiindca era frigul dracului.

De la inceput de traseu, privind in spate (drumul ala..e drumul :D)

Drumul la dus a fost initial traznet, teren pietros, pe alocuri semanand cand cu Uralii, cand cu Retezatii, imagini de vis, o placere de-a dreptul. Traseul foarte frumos semnalizat cu babe si pe alocuri T-uri din vopsea rosie (nici vorba de harta traseului, dar nici nu era nevoie). In fata noastra mai erau vreo 4 tipi, in spate vreo doua cupluri. Toti la distanta. Mirific. Noi? Eram perfect in timp desi eu ma opream din metru in metru sa ma uit la roci.Ba chiar am si strans o gramada :D. Initial am gasit un cuartz absolut deosebit si l-am cules din pamant  cu pasiune. Cumva, nu stiu cum, doamna m-a convins sa-l las pe o „baba” de semnalizare „ca-l luam la intoarcere”. Bineinteles ca nu m-a tinut mult, dupa 20 de metrii in timp ce aproape mi-am rupt gatul de vreo doua ori uitandu-ma in spate sa vad daca nu mi-l fura vreun alt turist, am cedat nervos si m-am intors inapoi dupa el si l-am bagat in rucsac. Pana si doamna s-a inclinat in fata evidentei. Trebuia luat. Acum trebuie sa fac o paranteza si sa fac reclama nedisimulata rucsacilor Haglöfs. Sunt senzationali si modelul meu are si doua buzunare laterale adanci si rezistente tocmai bune pentru strans roci. Ceea ce am si facut cu voluptate. Cand m-am intors la hotel am calculat ca aveam vreo 3 kilograme de cataroaie de care sunt foarte mandru (inca se afla in posesia mea impreuna cu cataroaiele de Tromsø, cele de Nordkapp turistic si alte locuri de pe drum).

Chestia alba din departare e zapada, cea din prim plan e roca 😀

Mitza si zapada

Mitza si o baba din roca alba care arata cu degetul (initial de jos parea zapada si ne-am gandit la turist pervers…ca mine :D)

vedeti punctele alea mici albe???

da’ acum??

Iaca-s reni!!!

Faclie n-am gasit sa-i pun in mana 😀

Starea asta de rai a continuat neintrerupta pana ce am inceput sa ne intalnim cu drumeti venind din directia opusa, evident aflati pe drumul de intoarcere. Toti aratau descompusi si extenuati, asta desi calculand unde ne aflam noi cand am inceput sa-i intalnim, ei de abia incepusera drumul de intoarcere. Le-am dat buna-ziua, dar amaratii de abia mai puteau schita vreun gest. Cei mai tineri si mai voiosi se uitau la noi cu superioritatea aia pe care o are omul care stie ce urmeaza spre deosebire de amaratii inocenti din fata lui.  „Eeeeh duce-va-ti” le-am urat eu, „daca doamnele alea pot, putem si noi”. Si am tot putut fara efort pana am ajuns la zona unde incepea faleza (unde limba de pamant intra in mare). Eeeei si aici ne-am prins si noi care era daravela! Plaja era acoperita de placi uriase de bazalt nu foarte fixe, dar toate extrem de alunecoase infundate in noroaie imense, care trebuiau sarite sistem caprita urmarind traseul (brusc prost semnalizat). Daca greseai, directia era oceanul. Nordului. Ca-n Titanic :D. Partea asta ne-a mancat zilele, bocanci si aerul. Incepuseram deja sa visam la o potentiala cabana langa obeliscul ce marca Capul Nord. De asta din urma citisem si stiam ca exista, dar cabana a ramas de-a pururi in starea de vis. La capatul Europei e doar un obelisc si o carte ascunsa intr-o lada metalica unde muritorii pot semna de ajungere. Am semnat. Anul asta au fost doar 116 de persoane pana acolo. Printre care si noi doi.

Craniul de tiranozaur de coasta

La sagetica rozzz e capul nord cu mosulici.

Celalalt cap nord (turistic) -> faleza din indepartare.

Asta-i cu zoom. Vedeti globul? Unde-i sfera alba e centrul

Asa-i mai clar (cap de sageata roz -> globul, cap de sageata verde -> centrul)

Aia mica-mica (hihihihihi)

uite ce frumos e!

Coborarea care marcheaza finalul raiului 😛

O baba haioasa cu o fata

„Sa nu faci buf barbate!” 😀

Pe plaja

Acolo la varful limbii de pamant e capul Nord. Pare aproape? Nope, nu e 😀

Bolovanii aia nu-s mititei 😀

Versiunea lor uscata fara alge

Capul Nord! Adevarat! HA!!!

Nr. 115 😀

Fiindca Florin (Florine…simti cum zboara pisica spre curtea ta??? meeeeeeoooowwwwwww 😛 ) s-a plans ca posturile mele sunt mult prea lungi, am sa ma opresc aici si am sa va povestesc maine despre partea mult mai palpitanta a drumului si anume aia inapoi, unde vom vorbi de baba morgana, subsemnatul cazut in noroaie pana la gat (la propriu), doamna tavalindu-se pe jos de ras isteric, autostopul in Norvegia, joggeri cu inima mare si cel mai de rahat lant de hoteluri din Europa, Rica.

24 de răspunsuri la „Capul Nord cel bicefal – partea II – Cum am ajuns la capatul real al Evropei”

  1. Si mie imi place la nebunie sa culeg pietre de pe jos ! Si dupa aia, dupa ce le si mai car de colo colo, pana la urma nu stiu ce sa fac cu ele, ca nu am rabdare sau interes de colectionar adevarat, le inghesui prin sertare sau in dulapiorul de sub chiuveta de la bucatarie, si, cand fac curat de Craciun sau Paste dupa cateva luni ajung sa le arunc. Rar am tinut cate una care mi-a placut asa special mai mult timp in casa, dar pana la urma am ajuns sa o arunc si pe aia.

    1. Absolut sincer nu-s uimit ca-ti place. Pe mine ma uimesc cei ce nu o fac :). Nu stiu cum rezista. Tot ca tine patesc si eu doar ca nu le arunc. Dar acum incerc sa le sistematizez (adica le-am pus un post it pe grupuri pe care am scris cu pixul de unde sunt :D).

  2. Fain traseu! Felicitari! Sunteti foarte tari. Eu nu l-as fi facut nici moarta, recunosc. Daca-i de mers muuuult pe jos si daca mai e si tare frig, mai bine ii las pe altii mai curajosi. Macar asa vad si eu locurile alea fantastice. 🙂

  3. N-ai omis tu ceva in trecerea in revista a variantelor privind soferul ce trebuia convins? Ai?

    Evident, nu exista nicio asemanare intre metru si kilometru, da niciuna.

        1. :))))) Prestam! Adica daca ea trebuie sa accepte sa se lugu-lugu pe langa bosorogi eu de ce as fi scutit. Scopul scuza mijloacele :D. Ma expuneam. Era nobil. Dar exact ca ea, pe principiul „uita-te dar nu pune mana” ca daca o pui ti-o rup :D. Dar dupa ce coboram din autobuz. Evident. Noi in Est ne stim interesul :P.

  4. Mamaaaa !!!
    Un articol suuuperb !
    ….. Si ilustrat asa cu muulte fotografii e ca o revista de benzi desenate !
    L-am citit de doua ori si nu pentru ca nu l-am inteles din prima ci pentru ca mi-a placut foarte mult.
    Imi plac foarte tare cartile de calatorii si cu articolele scrise de tine si Kadia se poate scrie un Best Seller 🙂

    Pe la ora 23:30 a trecut pisica mult peste curtea mea :)))))))))))))) cred ca a aterizat prin Brasov :))))))))
    Pozele cu reni sant incredibile…. mare domn cine a inventat zoom-ul ala monstru la aparatele foto 😀

    1. Pai daca pot ilustra, pun! Cum altfel sa ma creada lumea?
      Parca si eu aud un meeeeoooow indepartat 😛

  5. P.S. Nu stiu daca fata/doamna din poze este sotia. Daca da, am sa imi permit un compliment. Efectiv, nu stiu daca din cauza maiestriei fotografului, sau daca asa reiese in mod total natural, mi se pare intr-adevar o persoana deosebit de simpatica si, mai ales, in care se poate avea incredere autentica pe termen lung, un adevarat co-echipier competent + deosebit de placut „de cursa lunga”. (Nu as putea sa explic de unde pana unde mi s-a nazarit asa ceva, poate e doar o parere personala total subiectiva, deci fara prea mare validitate/credibilitate, dar efectiv asa m-a „izbit”.)

    1. Sotia e! Am sa-i transmit o sa-i placa :D. Pai tu de ce crezi ca am luat-o (plus faptul ca m-am indragostit de cum am vazut-o)?

  6. P.P.S. Tu pari in poze prea inalt + cu parul cam prea deschis de blond ca sa pot avea acelasi nivel de incredere in tine ! (desi criteriile pt asa ceva NU sunt la fel pt barbati ca pt femei in cazul meu, ca la mine, in ceea ce priveste barbatii depinde chiar real mai mult dupa cum arata fizic superficial exact la prima vedere, si ii triez/elimin asa rapid de tot, posibil chiar in mod total injust fata de ei, decat in cazul femeilor, la care mai iau in consideratie mai pe indelete si mult mai calm si chiar poate mai „la rece”, deci poate chiar posibil ceva mai obiectiv un pic, cum reiese si posibila lor relatie fata de lumea lor inconjuratoare/personalitate din atitudine, tinuta corpului, mimica, gestica, etc.)

    Zau, mie imi e cam frica de barbatii care sunt si deosebit de inalti si mai atletici, si mai sunt si blonzi natural, cum ar fi de ex dl Kevin Costner (care e un exemplu de star de cinema in care automat eu nu am incredere, de aia m-am si suparat asa total hodoronc-tronc pe el primul si chiar mi-a venit sa il acuz de incompetenta atunci cand a decedat saraca d-na Whitney Houston, desi chiar ca el nu avea nici o treaba cu asta, si ii fusese „bodyguard” doar in film !)

    LOL ! Chiar, zau, as fi curios daca si altii au observat daca tind sa faca asa ceva, fie fata de poze, fie chiar in real life, fiecare in functie de sex/preferinte/orientare sexuala, etc. (Precis exista si studii despre asta, dar mi-a fost lene sa caut pe Google, eram mai mult curios asa la nivel de comentatori, daca o indrazni cineva sa recunoasca sincer !)

    1. Kevin Costner e blond??????? Ha! Trebuie sa ma mai uit o data…
      Da..eu-s blond natural, toti in familie suntem de vreo 4 generatii.
      Sunt convins ca toti facem asa. Si eu elimin din prima (sexual) blondele. Fara discutii.

    2. Eu recunosc ca decid imediat, uitandu-ma la o fotografie, daca omul respectiv imi este simpatic sau antipatic. Uneori se intampla sa ma insel. Dar Vladen si Kadia au un farmec aparte, o veselie uluitoare in priviri, sunt frumosi ca niste copii. Acest comentariu nu contine urme de magulire sau pupincurism, ci doar sinceritate. 😛

      1. Multumim frumos!!!
        Hehehe vezi…vezi…uite asa oferi material pentru aia mici in toate si peste tot care n-au nimic altceva mai bun de facut decat sa te urmareasca :D. Ce o sa creada acum ala micu’ care-i 13 apostoli? 😛

  7. Dar daca sunt inalti si atletici in mod mai comic asa culturist, cu muschii mai vizibil mari de tot, cum ar fi de ex dl Arnold Schwarzenegger, sau luptatorul ala Jesse Ventura, chiar daca sunt blonzi, atunci automat eu AM incredere in ei ca pot sa ma apere la nevoie, plus pt ca ii vad asa ca niste ursi aproape ca in desenele animate, chiar ca nu are cum sa-mi fie frica de ei !

    1. Nope…ca Schwarzeneger nu-s. Da-s chiar mai inalt ca el 😀 Dar n-am muschi din aia ca-n desene animate ca-s tocilar. Ce muschi am, am de la sport si carat, deci nu din aia de aspect :D.

  8. Daca vreodata veti dori sa faceti un gest de Cartea Recordurilor si sa tarati dupa voi pe cineva, sunt prima pe lista. :))
    Imi place si mie sa adun pietre din locurile prin care calc, dar nu prea stiu unde sa le depozitez, asa ca o data pe an imi rup o particica din inima aruncandu-le. :((

        1. Eu ma gandeam sa-mi fac un sistem mobil de expus cataroaiele. Inca ma gandesc. Dar am vazut eu o data la Salonul auto o chestie traznet si de atunci tot vreau sa fac numai ca n-am prea putut. Dar acum intentionez sa vad ce si cum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s