Si miercurea mea e simpla!

De data asta! De regula, am vazut eu ca grosul blogosferei scapa cu fuga miercurea postand o poza la viralul (aaaah! de cand voia rusul pur din mine sa utilizeze expresia asta, nah!) Miercurea fara cuvinte. Nu numai ca nu trebuie scris text, deci e un convenabil click-upload-click, dar aduce garantat un tavalug de persoane si comentarii originale gen „frumos!” sau stil meandrele concretului (favoritele mele!) de genul „alaturarea congruenta a efemerului celest imi da fiori babilonici in substantia nigra!”. Toate astea aducand garantat o potentiala erectie blogistica in ze list. Care-i evident motivul pentru care grosul poporului participa la joc. Chiar asa, ca stiu ca cativa participati (Kadia, Florin… 😀 ), aveti mai mult de 1-2 persoane ale caror fotografii chiar va plac? Sau e strict pentru clasament? Dar raspundeti sincer!

Intorcandu-ne la oile mele, azi se pare ca scap si eu cu fuga (nu cu poze!) fiindca m-am ales, din nou, cu o leapsa. De la Kadia! Asadar, fiindca lepsele nu necesita mai mult de un neuron (si ala ratacit si neoxigenat pe deplin), iaca:

Regula nr 1: să mulțumești persoanei care te-a nominalizat.

Stil prusac:

Doamna mea! Va multumesc preaplecat pentru onoarea ce mi-ati facut-o gandindu-va la mine, mereu la dispozitia dumneavoastra, chiar si atunci cand eticheta nu vi-o impunea! Fac promisiunea de a trata cu maxima seriozitate si deferenta sarcina primita. Va salut cu deosebita consideratie.

Al dumneavoastra unul.

Stil francez:

Adorabila doamna! Nu pot sa nu va imparstasesc beatitudinea ce mi-au provocat-o ale dumneavoastra randuri si faptul ca eu, barbat senzual, minte ascutita, amant focos, sunt in primul dumneavoastra gand! Faptul ca-mi pot folosi sufletul si pana ca sa fac dreptate femeii ce sunteti ma umple de fericire. Caci da! Doamna! Stimata doamna! Sunt fericit! Eu! Eu care de cand eram copil, si o doamne ce copil frumos eram, am visat la calitatile pe care o femeie trebuie sa le posede pentru a fi demna sa fie femeia mea! Eu care… … …. … etc.
(m-am plictisit)

Stil rus formal:

Stimata Kadia Konstantinovna,

Tin sa va multumesc pe aceasta cale pentru marea onoare de a ma numara printre preferatii dumneavoastra. Momentan insa sunt indispus si nu pot sa acord maxima atentie necesara unei astfel de indeletniciri, dar promit ca-mi va starui in minte pana cand voi gasi dispozitia necesara asternerii unor astfel de randuri. Al dumneavoastra iubit, Vladimir Sergheevici

Stil rus informal:

Kadia! Boje moi! Leapsa! Bleah! Sar’mana!

Regula nr. 2: să împărtășești șapte secrete despre tine.

Misterios mai sunt :D. Deci:

(1) Desi psihiatru de meserie, maica-mea n-a fost tocmai inspirata in ce ma priveste. Cand eram mic, de vreo 3 ani, m-a dat la… balet. Desigur ca restul persoanelor din jur au privit incredul actiunea. Eu, fiind mic, m-am dus. Am fost dat afara dupa vreo doua luni fiindca loveam cu sutul in fund domnisoarele cand ne bataiam la bara. Si fiindca eram in linie si eu ultimul, cadeau lebedele ca dominourile. Asa am ajuns la dansuri populare. Rusesti, evident!

Ulterior, la fel de putin inspirata, m-a dat la patinaj…artistic. Aveam vreo 4 ani. Acolo i s-a pus clar in vedere ca „nu-i doamna bun de patinaj, o sa se faca cat bivolu’. Asta-i de hockey”.  Nu stiu de unde stia domnul respectiv chestia asta (fiindca eram mic si delicat pe vremea aia), dar mare dreptate a mai avut. Mama a insistat. Dupa ce am fost prins punand frane pe patine de artistic (patina de hockey are lama mai scurta), cu o crosa improvizata si cu pucuri facute din pantofi de domnisoara, am fost, evident, dat afara. Asa am ajuns la hockey.

Insa, ca mama sa-si demonstreze constanta, m-a dat si la vioara. Aici n-am protestat prea tare. Ma si vedeam cantandu-mi (mie! nu altcuiva, mie!) concertul de vioara de Beethoven. Dupa scurt timp am constatat ca treaba e mult mai grea. Eu fiind mai sith din fire (adica jedi de loc) si vrand sa invat lucrurile foarte repede, m-am sactisit repede si am inceput sa fac scrima cu arcusul cu verisoara-mea (colega de suferinta). Care participa cu mare aplomb fiindca si ea ura instrumentul. Pe la 10-11 ani, folosind cutia de vioara (cu vioara in ea) pe post de sanie, am distrus-o (se pusese si verisoara-mea pe ea si ea mereu a avut fundul cam mare). N-a putut fi lipita sau reparata desi am incercat (ca sa nu ma bata mama). Tot m-a batut, evident. Si m-a pedepsit ne mai cumparandu-mi alta. Credea sincer ca-mi place (mwahahaha pura inocenta!). Am fost FERICIT! Desigur faceam si pian in sincron. Acolo am fost dat afara fiindca am fost prins cantand cu fundul (haaaide, care ati facut pian si n-ati incercat asta macar o data???).

(2) Toata copilaria, am fost solist si de cor (cor scolar, evident), si de dansuri de muzica populara. Ba, bomboana de pe coliva, eram recitator de poezii de Puskin la serbari si TV! Si sa nu credeti ca nu-mi placea! Le declamam cu un aplomb si o mandrie fenomenala! Le stiam pe de rost poemele. Chestia din urma s-a dovedit utila cand am inceput activitatea sexuala precum si in aramata pe post de metoda de control si respectiv calmat. Nu stiti dumneavoastra ce calmeaza recitatul in gand de Ruslan si Ludmila! 😀

(3) Ca tot plodul pe la varste mici am avut idoli. Idolii principali din panteon erau: A. S. Puskin (poetul), Erwin Rommel (Generalfeldmarschall) si Evariste Galois (matematician).

Puskin era Zeusul/Odinul panteonului. Mi se parea (si mi se pare si in continuare) ca nimeni, niciodata, n-a stapanit rusa ca dansul. M-a fascinat de cand ma stiu. Muzicalitatea pe care o are limba rusa in randurile lui e inegalabila. Ce mai incoace si incolo, rusa era sclava lui si facea ce voia cu ea. Eu-s mut de admiratie. Se pare ca autorul moral e taica-miu, care cand eram mic, ca sa scape de mine si sa adorm dracului, imi citea Puskin si carti de chirurgie. Cartile de chirurgie nu au avut nici un efect. Puskin da. Pasiunea asta pentru Puskin era atat de manifesta ca biata nevasta-mea (adolescenta cand s-a confruntat cu problema) cred ca era de-a dreptul geloasa pe el. Intre timp cred ca i-a trecut :D. Ti-a trecut??

In privinta lui Rommel, nu discut ideologia. Pe mine m-a fascinat ca strateg si m-a impresionat mintea lui creativa si riguroasa de inginer. Am citit tot ce am putut despre el si de el cand eram pusti. Oricum era lectura obligatorie pentru un pusti care voia sa fie tankist.

Cat despre Galois, hmmm…cred ca de fapt erau hormonii romantici de la varsta aia. M-a impresionat atitudinea lui fata de stiinta. Si am apreciat si simtul onoarei. Era un „asa as vrea sa fiu cand cresc mare” la nivel de comportament de gentleman: „mai bine mort decat fara onoare”. Da, recunosc, eram foarte idealist, desi nu stiu de ce vorbesc la trecut, si acum as face ce e onorabil, nu ce-mi e mie bine. Si da (si aici Rudolph o sa aiba teren de desfasurare infinit :D), eu inca zic si cred ca un barbat e definit de onoare. Retrogradul de mine :D.

(4) Nu vad culoarea rosie. Nu, nu-i Daltonism, e o degenerare progresiva a conurilor pentru rosu din retina. Fiindca am vazut-o totusi, am dezvoltat metode sa o recunosc. Chestia este cam nasoala pentru un rus. Si cine stie macar un pic de rusa sau cultura rusa, intelege ce zic :)). Rosu e frumos, iar eu frumosul nu-l vad. De fapt, probabil de asta imi place de cand ma stiu galben (desi statistic, rosu este culoarea preferata a umanilor).

(5) Cand eram mic aveam o gnosologie proprie. Credeam ca toti suntem niste masinarii operate de un fel de pitici interiori care presteaza diferite activitati, asa ca intr-o uzina. Piticii in capul meu chiar aratau a pitici. Evident! Cand am aflat de celule (de la iritata mea mama care trebuia sa-mi asculte elucubratiile), am dat din mana a plictis si am hotarat arogant ca eu stiam asta de mult si biologia nu-mi place fiindca e lipsita de originalitate si simt tehnic. Evident, m-am lovit de ea mai incolo, dar in versiunea sexy :)).

(6) Ca june eram filofrancez. Ca sa o irit pe mama care era grozav de filogermana. Ulterior am realizat ca de fapt ea artizanase intreaga tarasenie ca sa ma faca sa-i povestesc cartile frantuzesti, pe care, la randu-i, nu le citise exact ca sa-l enerveze pe tac-su’. Din cand in cand, in rarele momente in care nimeream in aceeasi camera, intreba inocent „si ce mai scriu prostovanii tai de frantuji?”. Inevitabil tensiunea mea atingea cote astronomice, vedeam negru in fata ochilor, dadeam in balbaiala si cand ma calmam incepeam sa-i povestesc ce citesc ca sa intelega femeia o data, ca francezii au literatura de calitate si ea e o inculta! Mda…

(7) In anul intai de liceu am fost Hamlet. Totul a mers bine pana cand am trait (pe scena deja) o serie de jigniri, din care ultima m-a impins sa stau la originea uneia dintre cele mai vizibile batai (in sensul de persoane implicate) din istoria recenta si locala liceului. Trebuie sa intelegeti ca in Rusia anilor aia si la liceul meu era mare branza. Se faceau serbarile astea in sali de teatru cu toata lumea invitata si potol. Parintii aproape ca erau convocati fortat (mama sigur era santajata cumva de venea).

Treaba a stat asa. Intai am fost foarte flatat sa fiu ales personajul principal. Am considerat ca m-au pus pe mine sa fiu Hamlet fiindca citesc repede, am memorie si vorbesc engleza fara accent. Eram paun in toata regula! Am tocit cartile alea. Versiunea originala (toti protagonistii am refuzat cu indarjire sa invatam versiunea rusa). Chiar inainte sa intru pe scena, am avut prima epifanie. Datorita unei domnisoare, Alexia, prietena fratelui meu mai mare, care a comentat de-a dreptul dispretuitor, ca numai eu am fost atat de flet sa invat atat amar de text pe de rost. Nimeni altcineva n-ar fi vrut… Asta nu mi-a prea placut, dar am considerat, barbateste, ca e aia o vaca proasta. Pe scena insa ma rodea rau problema si l-am intrebat soptit, intr-un moment mort al rolului meu, pe prietenul meu Serghei (care cred ca era tufis sau ceva…) daca crede el ca fata are dreptate. El mi-a raspuns ca sigur n-are, fiindca el l-a auzit pe Petia (frati-miu cu un an mai mare) propunandu-i dirigintei sa ma puna pe mine Hamlet ca eu oricum n-arat deloc a rus. Si diriginta a fost foarte de acord. Asadar, sa stau linistit, sigur nu-i chestia ca sunt eu prost sa memorez tot. Treaba nu m-a linistit! Din contra, asa jignire nu primisem in viata mea, eu rus VERDE (cine ma cunoaste intelege ce zic), asa ca m-am deplasat, deloc in acord cu scenariul, langa frati-miu si i-am spus ca „am sarutat-o pe Alexia. Cu limba!” Ceea ce si facusem, sa fiu sincer, dar era prietena lui :D. Petia a avut unul dintre putinele instincte masculine (pe asta si contam) si m-a pocnit in bot. Desigur asta era semnul pentru mine ca pot sa il pocnesc cu sete si repetat inapoi :D. De aici lucrurile au degenerat cumplit….Alexia, fata lui (cu rol scenic), a sarit cu ghiarele si dintii sa-l apere pe june, verisoara-mea (din public) a sarit pe scena si ulterior si pe Alexia ca sa ma apere pe mine, colegii din clasa ei (toti indragostiti de ea :P) au sarit si ei sa o apere/ajute, ai lui frati-miu la fel, ai mei si ei… apoi clasele paralele… Toti cu un aplomb de parca erau scapati din lanturi. Ce-i drept, dupa sceneta incepea vacanta de iarna :D. Profele si mamele incercau sa faca ordine, tatii din public incurajau cu aplomb. Prietenul mamei din momentul ala, care imi zisese ca el moare efectiv de plictiseala la porcariile astea, mi-a marturisit ulterior ca in viata lui nu i-a placut serbare mai tare. De fapt, n-am sa uit niciodata aplombul cu care ma incuraja din public! Mi-a crescut inima! Mama n-a avut nici ea o atitudine contemplativa :D. Aplauda in picioare cu mama lui Serghei ca la concertele de muzica clasica (cotoroantele! :D)! Apropo, diriginta mea le-a certat pentru atitudinea imatura, am aflat tot ulterior.

Evident, in urma chestiei asteia aproape ca am fost zburat din liceu. Daca nu interveneau cateva profe sigur zburam. Am ceva poze de la inceputul piesei aleia memorabile cand totul mergea inca cum trebuie. Alb negru si pe hartie. Daca dau de ele le scanez si le pun ca sa vedeti protagonistii.

3. Regula nr. 3: să nominalizezi 15 bloggeri pentru One Lovely Blog Award.

15???? 15?????????? 15????? Adica 15 blogeri care daca chiar se decid sa faca leapsa asta imi vor ridica ode la punctul 1?? Nope. Renunt la premiu 😀

  73 comments for “Si miercurea mea e simpla!

  1. Septembrie 26, 2012 la 12:23 pm

    Tu ar trebui sa scrii ‘Amintiri din copilarie’. Si sa le publici. Zau! Nush’ de ce nu te apuci. 😀

    • Septembrie 26, 2012 la 1:47 pm

      Pai fiindca nu-s suficient de bun. Si nu-mi place sa fac profesionist lucruri la care nu ma pricep. Sunt suficienti incompetenti pe lumea asta ca sa mai ingros si eu randurile. In opinia mea daca nu scrii ca Tolkien, Puskin, Tolstoi, Pratchett si altii de calibrul asta, n-are rost sa te apuci. Carti de duzina sunt pe toate randurile 😀

  2. cristina
    Septembrie 26, 2012 la 12:35 pm

    doamne cat am mai citit….
    frumooos le mai zici 🙂

    • Septembrie 26, 2012 la 1:48 pm

      Eu ma gandeam ca poate am scris cam mult, da’ m-a luat valul. Si am problema cu sinteza in limba romana.

  3. Septembrie 26, 2012 la 1:30 pm

    Intrebare : „aveti mai mult de 1-2 persoane ale caror fotografii chiar va plac? Sau e strict pentru clasament? Dar raspundeti sincer!”

    Raspuns 1 : (varianta lunga si profunda) Tinand cont ca fiecare fotografie este facuta dupa ce autorul a vazut in aceea imagine ceva interesant pot spune cu sinceritate ca fiecare fotografie este in sinea ei o opera de arta. A spune despre o fotografie ca nu-ti place inseamna automat ca nu ai capacitate intelectuala pentru a pricepe arta… ori si mai rau esti un ignorant al artei, deci de o grosolanie scandaloasa… Tinand cont de toate acestea trebuie sa spun cu sinceritate si tinand cont de toate cele scrise mai sus ca eu admir si incerc sa inteleg toate fotografiile care se inscriu pentru ca fiecare fotografie expusa poarta in ea o mica parte din sufletul fotografului, de aceea macar pentru asta si tot merita atentia noastra chiar daca nu avem dispozitia necesara ori capacitatea de a le percepe profunzimea !

    Raspuns 2 (varianta scurta si la obiect) Mda !

    Raspuns 3 (varianta locala si pe sleau ) Bai, intrebari de genul asta sa nu-mi mai pui ca te sparg cand te prind … sa moara mama !

    • Septembrie 26, 2012 la 1:57 pm

      Raspuns 1: nu-s de acord. Din mai multe motive: 1) Arta nu-i arta doar fiindca autorul vrea sa fie arta :D. Sau ma rog e arta, dar nu neaparat de calitate. Si ca sa se califice la arta trebuie sa aiba un stil original. Ori multe fotografii sunt de-a dreptul banale. 2) Critica de arta e (sau ar trebui sa fie) o chestie riguroasa. Facuta de specialisti. Adica ceva trebuie sa indeplineasca niste criterii ca sa se califice ca arta. 3) Ba nici vorba, aprecierea artei (nu critica de arta) exista in ochii privitorului! Sau in urechile lui. Adica da, poti sa spui ca o fotografie ti se pare oribila, sau ca nu-l suporti pe Sostakovici sau ca nu-ti place cum picteaza Picasso sau ca nu-ti place cum e scrisa o carte. Daca ai si argumente si mai bine. Dar nu esti obligat sa-ti placa ceva doar fiindca criticii de arta (de mai sus) au zis ca e arta. Fiecare apreciaza alt stil, alte detalii. Deci nu, nu-i de fel grosolanie sa ai pareri in legatura cu artisti mai mult sau mai putin consacrati. Desigur opinia personala nu prea conteaza daca nu esti critic de arta. Dar nimeni nu-ti poate baga pe gat sau te forta sa-ti placa o poza daca tie ti se pare banala, nasoala, etc. Chiar daca jumate de mapamond o aplauda la scara deschisa 4) nu, nu toate fotografiile au o bucata din sufletul fotografului, ale mele n-au de loc. Sunt inregistrari si atat.
      Raspuns 2: Mi-era clar dupa varianta lunga :D.
      Raspuns 3: Ba zau ca as mai incerca exact de aia. Cred ca am arata demential noi doi, ar lua lumea bilete!

    • Septembrie 26, 2012 la 2:00 pm

      Uite, fiindca mi-e lene, ce am comentat o data la altcineva ca sa vezi care-i parerea mea despre arta (daca ai rabdare :D):
      „Eu sunt de parere ca sunt doua discutii aici. Prima este cea in care discutam ce se califica drept “arta”. In cazul asta, cum zicea si Anda, avem criterii mai mult sau mai putin clare/complexe de clasificare. Exista oameni instruiti in fiecare domeniu artistic capabili sa sa faca clasamente. De regula, daca-s seriosi, au argumente obiective pe care le pot explica profanilor ca noi. Oricine face un efort si citeste suficent, intelege macar o parte din criterii pentru care ceva a devenit (sau nu) opera de arta.
      A doua discutie, si unde tind sa nu fiu de acord cu Anda, este ce ne place noua. Nu e obligatoriu ca ceva considerat arta sau artist celebru sa ne si placa. Nu avem dreptul sa-i disputam statutul de arta. Asta nu. Ca n-avem caderea si instructia. Dar avem dreptul sa discutam daca ne place. Tot cu argumentele. De exemplu iti pot face o lista de mari artisti care nu-mi plac. Cam stiu si de ce nu. Nu disput ca-s artisti! Nici macar ca-s mari artisti. Dar pur si simplu mie nu-mi vorbesc. Daca statutul de arta e obiectiv, in contrast receptarea artei este cat se poate de subiectiva. Degeaba imi insira cineva de ce Turgheniev este un mare scriitor. O fi, dar mie tot nu-mi place cum scrie. 🙂 ). Din punctul de vedere al perceptarii artei, educatia ajuta nu zic nu (cineva care sa te tina de mana sa-ti arate unde sa te uiti ca sa vezi geniul aluia), dar in opinia mea nu e o chestie reprobabila sa ai pareri chiar si neinstruite despre ceea ce-ti place tie. Si nici nu trebuie sa ai/oferi scuze. Perceptia artei e ceva total personal si intim. Nimeni nu are dreptul sa-ti spuna ce-ti place. Nici nu poate de altfel. Ci doar eventual sa-ti arate ce vad ei la ceva ce cu tine nu vibreaza.
      Cat despre gusturile nu se discuta. Nu se discuta fiindca e inutil. E o chestie prea subiectiva. Si e rost de scandal cand se incing spiritele. Asa cum nu se discuta bani, politica si religie. Intotdeauna se gaseste unul sa le stie pe toate si sa vrea sa le bage pe gatul altora. Pe vremuri astia care “tineau microfonul” erau sutuiti din start si cu aplomb. Dar scandalul era cam unilateral (1 vs 1). Plicticos pentru restul. Ce se aproba insa erau barfele. Desi cu potential rost de scandal, erau totusi interesante pentru toata lumea. Pe cand parerea doamnei cutarescu despre frumusetea zambilelor pictorului X nu intereseaza pe nimeni 😛 .”

      • Septembrie 26, 2012 la 2:42 pm

        Ei bine… acum si eu cred ca unele fotografii sant simple amintiri, dar e o arta unghiul din care au fost fotografiate, eu consider arta si aranjamentul pe care al au norii pe cer… consider arta pura cladirea care apare in foto… etc la fel cum consider o mare lucrare de arta fiecare Strumf din ouale Kinder si daca Strumfii ar fi existat pe timpul lui Michelangelo si existau cativa sculptati de el probabil ca mai erau destui care ai considerau opere de arta… asa sant doar eu..si poate inca cativa pe lume… Cand e vorba despre arta lumea e extrem de subiectiva… Eu nu vreau asta, eu cred ca si un ghemotoc este artistic daca ai o minte inclinata spre arta care sa-i poate pricepe calitatile !

        • Septembrie 26, 2012 la 3:12 pm

          Pai e clar ca tu esti mai artist decat mine. Eu-s ceva mai strict. Adica am pretentia ca artistul in chestiune sa faca macar treaba mai bine decat mine. Sau cum spune Kadia „daca si eu pot atunci nu-i arta”. Ca ceva sa ma entuziasmeze din punct de vedere artistic atunci trebuie sa indeplineasca niste standarde de calitate. Mai e posibil sa fiu si eu dat dracului in sensul in care m-am cam plictisit de puzderia de amatori care fac pe pictorii, scriitorii si compozitorii. Astea-s meserii serioase care cer si talent si instructie, dar au ajuns un fel de telul oricarui nataflet care vrea sa se dea artist. Cum e si chestia cu „specialistul IT”. Orice nataflet care abia a terminat un liceu si a fost corijent la fizica are neobrazarea sa se dea „specialist IT”. Asa si cu arta. Toata americanca proasta crede ca poate ea sa scrie nuvele, desi abia foloseste in limbajul curent 150 de cuvinte (dar ea e geniala). Sa nu intelegi gresit, nu am nimic cu oamenii care vor sa repare un computer, sa faca un desen, compuna o melodie, scrie o poezie sau sculpteze vreun totem. Nici vorba! Eu am ceva cu ei cand se auto-intituleaza: specialisti, fotografi profesionisti, scriitori, pictori, compozitori sau sculptori. Hai sa fim seriosi. Ca avem fiecare cate un hobby artistic asta nu ne face artisti. Ne face amatori cu inspiratie in cel mai bun caz. E mai artist un tip care face grafica pentru jocuri gen World of Warcraft sau Star Craft decat aia care picteaza becul in bleu si ii pun prezervativ… Doar ca ala cu jocurile are bunul simt sa zica ca el e inginer sau grafician :D.
          Evident am abatut de la subiectul in chestiune! Adica de mult nu ma mai refer la participantii la miercurea cu sau fara cuvinte. Vorbesc la modul general!

  4. Septembrie 26, 2012 la 1:57 pm

    Cantind la vioara cred ca erai suupercool ! 😀 😀 😀 mi-ar fi placut sa te vad ! 😀

    • Septembrie 26, 2012 la 2:02 pm

      Eram foarte serios! 😀 Pana ma plictiseam…se plictisea si profesorul…misca magarul si incepeam sa o intep cu arcusul in fund pe verisoara-mea sau sa-i ridic (tot cu el) rochita. Chiraia si sarea sa ma cafteasca cu arcusul. Si tin-te duel!

  5. Septembrie 26, 2012 la 2:02 pm

    acum eu nu stiu de ce participa ceilalti la MFC…in ceea ce ma priveste mi-a placut ideea lipsei cuvintelor avand in vedere ca de ele ne folosim in postarile noastre in restul zilelor saptamanii…
    Zelist nu ma intereseaza chiar daca am si eu un loc pe acolo…nu am blogul pentru trafic,nu castig de pe urma lui…mi-am castigat cativa prieteni aici,am interactionat cu oameni pe care nu ii intalnesc in realul meu,am citit oameni care chiar stiu sa scrie si tu te numeri printre ei…
    la MFC imi place sa vad ce alegeri fac participantii…mi se pare ca asa ii cunosc mai bine…asta e motivatia mea…repet…categoric altii sunt „manati in lupta”de altceva 🙂

    mi-a placut expresia „potentiala erectie blogistica” :))

    • Septembrie 26, 2012 la 2:05 pm

      Banuiam si genul asta de explicatii, dar cred ca-s putini care se incadreaza :).
      Expresia aia n-a fost intamplatoare, trebuie sa marturisesc :D. Ma chinui de an de zile sa nu mi-o traga mie romana ci eu ei. Nu-mi prea merge. Dar cateodata o calaresc macar 😛

  6. Septembrie 26, 2012 la 2:53 pm

    :))

  7. mirceavladut
    Septembrie 26, 2012 la 8:00 pm

    Lasand la o parte umorul si buna dispozitie pe care o creaza articolul, sunt cateva chestii cu care nu pot sa nu fiu de acord. Ba chiar am simtit o placere putin sadica citind despre „Miercurea fara cuvinte”. 🙂
    Iar acum stau si ma intreb cat de interesant poate fi sa canti la pian cu fundul. Fara gluma, chiar trebuie sa fie interesant!
    Sunt multe, multe de remarcat, atat de multe incat ar trebui sa scriu un intreg articol intr-un singur comentariu.
    Si, in general, eu am obiceiul de a felicita pe toti cei care refuza un premiu, fie si numai pentru un motiv asa de simplu cum ar fi numarul 15. 🙂

    • Septembrie 27, 2012 la 12:12 am

      Mai Mircea era misto ce sa zic! :)) Trebuie sa incerci. Neaparat 😀

  8. Septembrie 26, 2012 la 11:56 pm

    🙂 simpatic articol!
    te intrebi oare de ce participam la MfC, de ce publicam fotografii, si sustii ca asta ar fi treaba unor specialisti fotografi… Mda! dar oare tu de ce scrii pe blog?! te crezi ziarist, sau ceva de genul asta?! 🙂 glumesc, bineînteles! eu stiu de ce scrii, pentru ca simti ca poti, doresti sa-ti exprimi gândurile, sa le ordonezi, vrei sa fii mai bun in fiecare zi; cauti persoane care au aceleasi afinitati si te bucuri sa te împrietenesti virtual cu ele. Este placut si comod, esti acasa, în mediul tau familial si totusi alaturi de prieteni 🙂
    Este usor sa-i judecam pe altii, sa-i luam la mișto, dar… nu este frumos!
    ZeList?! Tie ce ti-ar aduce bun in viata de zi cu zi, un loc bine plasat în acest top, despre care pomenesti?! Nimic, am dreptate?! Noi ramânem aceiasi… indiferent de loc!
    Noapte buna, Vladen!

    • Septembrie 27, 2012 la 12:11 am

      Da-i sanatos, zau asa. Prea se ia lumea in serios :). Eu nu vad unde-i problema, clar jocul asta, de model occidental, ca umbla de mult in diverse versiuni pe blogosferele occidentale, este pentru crescut pozitia prin chestii gen ze list. Si nu vad nimic rau in asta! Unii castiga bani din bloguri, pentru unii e chiar unica sursa de venit si din nou, mi se pare normal si n-am probleme. Cu ce am eu probleme si de ce cam fac si voi face misto, este camuflarea in ceva mai inocent de atat :). Adica daca cu totiii stim ca lucrurile stau asa de ce sa ne ascundem dupa degete :). Efectiv n-are rost! Ca o fi fost inceput sau nu cu intentia asta nu stiu si nici nu mor de curiozitate sa aflu. Dar in asta a degenerat. Nu poate nimeni sa ma faca sa cred ca tavalagul acela de 30 de tipi care trece in fiecare miercuri prin fiecare blog comentand „ce frumos!” are alt rol. Si nici pasiunea pentru blogul respectiv nu poate fi incriminata ca nici unul nu dau in alta zi pe acel blog :). Din nou habar nu am care a fost scopul de inceput, dar a degenerat intr-un fel de „dat pinguri in piata independentii”. Chestie pe care nu o acuz, dar da, fac si voi face misto de comentariile monosilabice (si de altfel inutile fiindca nu aduc nimic..afar’ de ping). De ce n-as face, sunt haioase.
      Eu inteleg ca blogosfera romaneasca e imatura, dar chiar nu pricep de ce se supara lumea cand iti spui parerea. Mai ales despre ceva evident. Din nou, n-am nimic impotriva imprastiatului de pinguri (desi personal mi se pare nitel inutil), dar mi se pare nitel ipocrit sa fie vandut ca altceva, ba chiar sa se revolte lumea cand le-o spui in fata :). Asta e sincer parerea mea personala despre grosul comentatorilor de la miercurea fara cuvinte! Si mi-o spun. De aia am blog :D. Cred cu tarie ca exista si altii care o impartasesc. De fapt stiu ca sunt. Din parte-mi insa tarasenia se poate desfasura fara batai de cap, dar nu va asteptati sa nu fac misto cand e vanduta ca altceva decat ce e, sau ma rog, a ajuns sa fie.
      Cat despre jurnalist, fereasca sfantul, in nimic din ceea ce fac eu ca profesie nu sunt asa de amator cum sunt pe blogul asta :)). Dar e hobby. Asa ca pot fi oricat de amator voiesc. Cand vine vorba de meserie e altceva.
      P.S: daca citeati cu atentie ce i-am raspuns lui Ninu vedeati ca am scris clar la sfarsitul comentariului ca vorbeam despre arta -> amatori -> artisti la modul general si nu ma mai refeream la subiectul initial.

      • Septembrie 27, 2012 la 12:17 am

        Ca veni vorba asta e si rolul lepselor. Pe care toata lumea il accepta si nimeni nu se minte ca ar fi altceva. Miecurea fara cuvinte insa are doua avantaje de necontestat comparativ cu lepsele: nu trebuie sa scrii (deci e click si post, inclusiv poze de pe net, ceva sa fie..) si a doua nu trebuie sa-ti bati capul sa pui linkuri (chestie care e extrem de enervanta la lepse, trebuie sa admit). Deci e evident mai eficient. Dar acelasi lucru. Nu vorbim de arta aici :).

      • Septembrie 27, 2012 la 12:27 am

        Ma rog, nu stiu daca s-a inteles ce vreau sa zic ca-s cam obosit :). Mai explic maine daca e cazul. Ideea de baza este ca comentariile de genul celor descrise de mine in post chiar nu merita altceva decat sa fie luate la misto, zau asa.

  9. Septembrie 27, 2012 la 8:07 am

    Inca n-am citit toata leapsa, o sa revin (m-am stricat de ras la stilul rusesc informal, si trebuie sa ma repar 😀 )!
    Dar trebuie sa-ti dau un bobarnac pt „miercurea fara cuvinte”, asta ca sa ma incadrez si eu la motivele pt care vrei sa te dai la fund (m-am intristat destul de tare cu asta) 😀

    Deci MFC … nu o sa spun ca e misto, nu am nevoie sa o apar sau sa o denigrez (plus ca nu am citit nici comentariile, deci n-as vrea sa repet ceva, sau in nici un caz sa te enervez) … MFC este un mare efort pt mine.
    Unu la mana: sa tin minte cand e miercuri, si sa postez ceva 😀
    Si doi la mana … sa NU scriu cuvinte pe langa pozele postate 😀 E o provocare, deci imi place! Au fost diverse posturi care s-au vrut pt subiectul asta dar s-au transformat in fluvii, pt ca … nu pot sa ma abtin 🙂

    Nu stiam ca acolo e „grosul blogosferei”! 🙂 Dar recunosc faptul ca si mie (care activez pe bloguri&co, constant de numai 1 an si ceva) mi se pare ca „e o lume mica” 🙂
    Am intalnit prin diverse locuri persoane pe care le-am mai citit, cam cum te intalnesti pe strada, mergand la plimbare, cu diversi cunoscuti, in locuri din cele mai diverse 🙂

    Si tot apropo de MFC de ieri, vezi ca ai „arma” de care iti ziceam acum cateva posturi, ultima poza 😀

    PS: Mi-a placut aia cu „bloguri gingase” 😀 M-a enervat ca ai inchis comentariile!
    PS2: se poate face ceva sa te razgandesti cu scrisul? 🙂 nici eu nu scriu pt popularitate, n-am nici o treaba cu chestia asta. Ma rog, e decizia ta, din fericire eu te-am descoperit destul de recent, deci am o carca de citit din urma, asa ca de mine nu scapi, tot o sa intru si o sa-ti cresc … cum se cheama alea, ca habar n-am 🙂
    PS3: stai ca am mai spicuit printre randuri, o sa am multe de zis, mai ales daca o sa am si timp 😀

    • Septembrie 27, 2012 la 9:49 am

      Hehehe, pai stai ca s-a inteles gresit, am incercat si eu sa fiu succint si iaca ca a iesit neclar:
      1) N-am nimic cu miercurea fara cuvinte. In fapt imi este de cele mai multe ori complet indiferenta. Singurele momente cand o remarc este cand vad la vreun participant puhoiul de comentarii inutile de care de regula ma amuz. De aia nici n-am zis nimic pana acum, mi se pare o modalitate facila de a ridica statusul blogului pentru unii si ca orice unealta n-am vreo parere despre ea. Eventual despre eficienta ei.
      2) Nu cred, fereasca sfantul ca toti participantii o fac pentru status (mama ce porno suna!). Dar grosul da (adica vreo 20/30 cati comenteaza de regula, as da si nume dar apoi ma trezesc cu ei aici opariti si nu-s in chef :P). Si atunci sa o vinzi ca altceva decat e mi se pare ipocrizie. Nu din partea ta! Tu esti user inocent :D. Tu si inca alti cativa.
      3) Am inchis cometariile fiindca la momentul ala eram hotarat sa folosesc blogul (pentru o perioada) doar ca platforma de logare care sa-mi permita sa comentez ca altii (n-as vrea sa o fac anonim). Apoi am considerat ca e totusi nepoliticos sa nu raspund la comentariile care n-au legatura cu subiectul. In final, va fi suficient sa nu mai scriu eu posturi o perioada si o sa cada popularitatea din pod la locuri unde-mi place.
      4) Nu prea ma pricep sa explic, dar nu-i moft. Pur si simplu imi place sa stau de vorba cu voi. Daca as avea zeci de comentatori, n-as putea sta la taifas (mai ales ca eticheta personala imi cere sa raspund la fiecare comentariu :D). De asemenea nu vreau sa ma aleg vreodata cu categoria aia de comentatori pe care am descris-o in post. Neaga insasi existenta ideii de blog. Sunt ca niste paraziti informationali. Zgomot de fond 😀
      5) NU RENUNT LA BLOG. Zau. Jur pe rosu! Doar o las mai moale ca sa ma scutur de unul sau altii. Attention span-ul in blogosfera e scurt. Si aia care treceau doar ca sa mearga cu para (stil vezi draga ce a zis ala) vor si uita sa exist. Ceea ce-i rai pentru mine :D. Si zau ca vreau calitate nu cantitate.

  10. Septembrie 27, 2012 la 8:28 am

    Spumoasa povestire, cum ne-ai obisnuit, am ras cu lacrimi. Totusi, piesa de teatru nu s-a terminat? Adica, dupa paruiala a continuat ca si cum ar fi fost o pauza? – ca banuiesc ca pana la urma v-au linistit profesorii si parintii (cam neplauzibile, dupa parerea mea, incurajarile din sala…nu stiu ce sa zic, asa o fi la rusi, ca la romani, dupa primele secunde de satisfactie interioara, parintii si-ar fi revenit, asa ceva nu se face, cum adica sa aprobi sau sa-ti instigi copiii la paruiala pe scena?! si sigur ar fi sarit fo doi profi si patru parinti sa va desparta, urechindu-va zdravan). Si n-am inteles nici cum aproba mama ta, care a vazut cum s-a declansat macelul, prin pocnirea reciproca a celor doi fii ai ei.

    • Septembrie 27, 2012 la 10:02 am

      Nu, s-a trecut la potol chestie dorita de altfel de toata lumea. Cred ca au simtit si ele ca nu-i cazul sa mai insiste ca atata ordine cat de o piesa nu bagau.
      Aproape toate mamele au sarit sa opreasca treaba. Plus detasamentele de profesoare. Profesorii n-au intervenit. Nici macar directorul. E cumva considerata treaba de femeie asta cu ordinea publica. Directorul (de orice) e intotdeauna mascul in Rusia (ma rog, generalizez nitel), dar n-are nici o valoare. Sub el exista mereu un grup de doamne competente care fac toata treaba 😀
      Tatii in Rusia in general incurajeaza bataile. Aia de pe vremea mea cel putin. Noi aveam spatiu mare intre blocuri (mult mai mare decat in Romania) si pe spatiul asta era teren de fotbal vara si de hockey iarna. Se incingeau meciuri intre blocuri si tatii stateau atarnati de balcon la o tigare. Participau la fel de intens ca la televizor. Si daca ieseau batai, urlau de acolo pana se saturau si unii mai vulcanici chiar veneau jos sa abtiguiasca un plod, dupa care sarea si tatal aluia si iesea cafteala si intre tati. Evident ca existau pensionare, mame, sotii care sa intervina. Dar nu prea se grabeau ce sa zic :). La noi e considerat normal ca baietii sa se bata (bine, nu pe scena… dar doar nu erau sa nu profite de doza de nou, nu?). Dar mamele da, au navalit care mai de care, doar ca era cam imbulzeala ca pana si fetele doreau sa zgarie in seara aia. Parca a explodat ceva atunci.
      Mama mea nu dadea doi bani pe bataile noastre. Daca ar fi indispus-o ar fi fost moarta de nervi de mult. Eu cu Petia nu ne-am inteles niciodata pana cand a murit. Dar am dubii ca ne-am fi inteles ca adulti (poate doar cu mult efort). Era obisnuita. In plus sunt convins ca era recunoscatoare ca vedea ceva interesant (in stilul de gandire al tatilor). Ura rahaturile de serbari cu poezii, piese de teatru de rahat si jucate prost si copii cantand in cor. I se parea tortura si le ura. Mereu m-am intrebat cine cu ce-o santaja de venea. Ca SIGUR nu o facea voit. Sau poate spera..ca n-am sa o dezamagesc si am sa-i creez spectacol. :))

    • Septembrie 27, 2012 la 10:03 am

      Revin mai tarziu pentru celalalt comentariu, acum trebuie sa fac o mica pauza. 🙂

  11. Septembrie 27, 2012 la 8:36 am

    Abia mi-a explicat Kadia acum vreo 2 saptamani ce inseamana HWW caci nu stiam si am intrebat-o, dar arta? De fapt eu voi merge si mai departe ca si tine, eu fotografia nu o consider o arta , stiu ca ar sari o gramada in sus dar eu nu pot considera arta fotografia, desi o fi, eu nu o vad ca o arta, totul tine de un aparat cat de poate de performant si niste tehnici care le inveti intr-o ora probabil si mai apoi ceasul in care ai sansa sa faci o poza mai buna sau sa surprinzi o imagine mai …interesanta, in ultima vreme in V da bine : durerea, suferinta,razboiul, cu cat hranesti mintile oamenilor mai mult cu suferinta si durere cu atat e mai mult apreciata poza.
    Cat despre arta 🙂 contemporana, peste tot prin oras este plin de galerii, cu arta , da asa este, arta contemporana celebra cica dar asa cum spui si eu as putea sa fac asa ceva stand pe WC si mancand prune ! o statueta facuta din plastelina invelita in hartie de WC, un tablou stropit cu vopsea sau ketchup si apoi lipit pe el abtibilduri si capace de bere, un hamster impaiat cu 2 aripi de tampoane cu aripioare infipte in fund, etc. Ca unii intreaba, daca poti…de ce nu faci? Pai , ideea nu e sa poti sau nu sa faci asa ceva ce poate face si un copil cu retard , ideea e sa intri apoi intr-un cerc cu aceste subcreatii si sa le promovezi astfel incat sa ajungi la „pretzul de piata” , hehe, ei se invart in aceleasi cercuri, cam ca si cei care lucreaza in media, televiziune, ba amanta nu stiu cui, ba amantul boy al nu stiu cui, cel putin pe aici…cum apare un prezentator nou cum vezi ca e iar un boy 😉 , toti sunt din aceleasi cercuri (alea in care se invart 😉 ), nu ca ar fi ei asa speciali si talentati.
    Si daca te invarti in cercul celor care isi dau ochii peste cap cand iti vad creatia facuta in timp ce erai mort de beat si infigeai pioneze in pisica pe care inainte ai sugrumat-o cu sireturile de la gheata , si apoi inventeaza o poveste pentru alti „intelectuali” cum ca aceasta creatie vrea sa sublinieze suferinta animalelor si cruzimea omului modern care supune animale mici nevinovate la experimente (prinde bine si la public, mai ales cel feminin rupt de foame de atata vegetarism mai ales prin tari civilizate hahaha, proastele nu mananca nimic acum pana au ce hehehe) , deci daca te-ai nascut cu destinul acesta…sa te invarti in aceste cercuri de „intelectuali” …atunci ai sansa da sa-ti expui hartia igienica prin galerii in centru la preturi de mii de euro.
    Dar arta? nu as numi-o, de multe ori un om simplu din popor hahaha asa ca mine are mai mult bun gust decat un diplomat de asta de la scoala de arta, si de ce nu…mai mult bun simtz.

    In ceea ce priveste fotigrafiile, mie unele imi plac , desi nu le consider arta, pentru ca mai vad si eu o imagine sau 2 :), un peisaj, o cadire, o floare, pur informativ le privesc Vlad, nu simt cum ma inaltz in sfere inalte , asta in nici un caz.

    Dar am citit postul de sus si nu prea am inteles…ce? cine? cum ? cand? de ce te-ai suparat asa?
    Si eu am trol sa sti dar inca nu m-am lamurit cum se blocheaza un IP pe wordpress.
    Sper ca nu renunti la blog, mie mi-ar parea rau sa sti, mie im placi si mie imi sunteti foarte dragi, si tu si Kadia.

    • Septembrie 27, 2012 la 10:56 am

      Hehehe, nu m-am suparat Alina! Deloc-deloc. Doar am avut o epifanie. Adica am realizat ca in ritmul asta o sa ma aleg cu cate o doamna suparata saptamanal. Apoi zilnic. Si nu ca-mi displace sa argumentez cu cineva, ca-mi place de mor, dar numai merita efortul si are rost. De regula n-are. Adica eu degeaba dau explicatii doamnele tot suparate raman fiindca desi citesc o tin pe a lor, ba imi mai pun si cuvinte in gura (nu ma refer la cazul recent, ca asta nu s-a intamplat acum). Cu tine de exemplu imi place sa discutam pana in panzele albe. Sau cu Rudolph. Sau cu Andreea. Dar cu una ca doamna de acum vreo 2 saptamani (parca) nu are nici un rost ca nu iese nimic. Si nu vreau sa indesesc discutiile inutile in defavoarea celor care-mi plac. Ca ziua tot 24 de ore are.
      Nu m-a suparat deloc nici miercurea fara cuvinte si nici interventia doamnei, mi-a atras doar atentia, mi-a deschis ochii ca blogul asta a devenit un pic prea „popular” si ca nu mai pot sa spun mai nimic fara sa se opareasca cineva. Ori cum eu nu intentionez sa fac un blog de complezenta cu pupat piata independentii si vreau sa-mi pastrez si stilul si posibilitatea de a-mi spune parerile ma dau la fund. Un timp. Pana ma uita manjoritatea. Nu va dura mult, stai linistita. Sunt convins ca intelegi ca acum nu vreau sa ma apuc sa zic ca au descoperit unii vreo noua planeta si sa ma aleg cu una din tufis urland ca-s Satana si Iisus e atot-cuprinzator si de toate rozator. Desi recunosc, zau, pe una ca asta as ocroti-o ca pe o floare 🙂
      Absolut NU RENUNT LA BLOG. Imi place prea tare. Doar mai scutur din trafic jos de pe mine :). Ca sa nu trebuiasca sa-mi disclaimere si cand duc la buda 😀

  12. Septembrie 27, 2012 la 8:53 am

    Hai ca am ochii ca de melc, am citit tot! Si inca vreo trei posturi pe langa 🙂
    Ar fi multe de zis, dar mai bine nu mai zic.
    Parerea ta e foarte fundamentata, si oricum e a ta, deci merita respectata, nici nu as avea ce sa contrazic.

    Ideea in sine e simpatica, ce face fiecare cu ea … asta e alta mancare de peste.
    Eu sincer credeam ca e o regula nescrisa, sa pui doar poze „productie proprie”, de curand am aflat ca merge cu orice. Eu chiar ma strofoc cateva zeci de minute, saptamanal, cu chestia asta, asa pt mine, nu pt altii.

    Nu aveam idee ca la MFC se vor fotografii profesioniste, de vre-un anumit format 😀
    Adica da, sa fie deosebite, sa poate „vorbi” fara cuvinte (ca de-aia ii si zice asa) dar nu neaparat arta sau chestii de genul asta, eu sigur nu am pretentia ca as face arta pe acolo 🙂 e doar o joaca, si am vazut fotografii incredibil de frumoase uneori, cat mi-a permis timpul. Nu cred ca intru nici pe 10% din site-urile inscrise in tabelul acela, nu am timp, chiar daca poate as vrea.

    Comentariile monosilabice sau „siropoase”, ma lesina si pe mine 🙂 dar am incercat sa nu generalizez. Eu numai monosilabica nu sunt! 😀
    Uneori te gadila, ca poate asta te si asteptai sa „auzi” dar si eu prefer ceva mai multe paragrafe, poate chiar si opinii diferite fata de a mea, n-am prea avut parte pana acum, si sufar oarecum 😀 Cred ca trebuie sa am grija ce-mi doresc, nu? 😀

    • Septembrie 27, 2012 la 10:59 am

      Nici n-am zis ca la MFC ar fi vreo fotografie profesionista sau ca ar trebui sa fie profesioniste :). Discutia despre profesionalismul in arta era la modul general. Pornind de la ideea de MFC. Florin a comentat ca lui ii plac toate fotografiile de acolo fiindca orice fotografie are sentiment si e arta. De la ideea asta generala am pornit „orice fotografie are suflet si e arta”. La modul general. Nimeni nu se asteapta la fotografi profesionisti la asa joaca. Aia consacrati au alte ocupatii. MFC e joaca de adus trafic sau de distrat in caz de plictis. Eu, din nou, ma refeream la ideea lui Ninu ca orice fotografie sau ghemotoc de hartie e arta. Ei cu asta nu eram eu de acord.
      Pai ai mare grija ce-ti doresti, eu am zis doar ca nu mai scriu pe blogul meu…nu ca n-as scrie pe al altora :))

  13. Septembrie 27, 2012 la 9:19 am

    Se pare ca la ultimul articol ai oprit posibilitatea de a comenta,de aceea iti scriu aici.
    Pai bine domnule,gasesc si eu un loc in care ma simt bine aproape de fiecare data cind vin si-acum vrei sa-l inchizi?
    Ca nu sint de acord cu tot ce scrii,nu inseamna nimic.Nu-i obligatoriu sa-mi placa,iar pe tine te doare-n cot-ceea ce e normal.
    Nu te mai tot scuza cu (ne)cunoastrea limbii romane.Te exprimi cum vrei -cind clar,la obiect,cind nuantat sau pastelat.Sau poate tocmai de aceea o faci?…
    Am in blogroll doar pe cei la care imi place ce gasesc,dar fara nici o obligatie de reciprocitate si particip la MFC pentru ca ma distreaza,desi de foarte multe ori ma enerveaza comentarii (in stil desert turcesc),la care ori nu raspund,ori raspund pe masura.
    De fapt,nu despre mine este vorba ci despre faptul ca inchizi.
    Imi pare rau si sper sa revii cit mai repede.
    Sa-ti fie bine!

    S

    • Septembrie 27, 2012 la 11:02 am

      Nu-l inchid! Sunt prea atasat de el! Iau doar o pauza :D. Scurta! Fiindca popularitatea are viata foarte scurta :D. E doar o masura de prezervare a calitatii. Fiindca n-as vrea sa ma razboiesc sau sa supar cate o femeie saptamanal. Si atunci as avea tendinta sa ma cenzurez ca „daca ma citeste?!”. Asadar iau masuri din timp 🙂
      Uneori am probleme pe bune sa inteleg sensul. Cand sunt foarte obosit sau nu ma simt prea bine. Sau se vorbeste intens in jurul meu alta limba. De cele mai multe ori n-am, de aceea nu prea ma crede lumea cand zic :)).

  14. Septembrie 27, 2012 la 9:28 am

    Cum spui tu mai sus : arta ar fi ceea ce ne place noua, dar asa o fi intr-adevar.

    Eu vreau sa vad viata ! cand privesc un tablou, vreau ca o creatie sa traiasca, atunci pentru mine este arta.

    Fotografia NU o consider o arta, este arta creatia Atotputernicului , cea surprinsa pe pelicula, ea exista DEJA, este arta constructia arhitecturala surprinsa pe pelicula, ea exista DEJA, dar fotografia in sine este doar o imagine surprinsa pe pelicula care deja exista ! este creata ! nu se mai creaza din nou si din nou, si tocmai faptul ca in culturi diferite, locuri diferite sunt apreciate imagini si subiecte diferite, spune foarte multe.
    Aici in V este apreciata suferinta, cruzimea islamului, foametea din lumea a 3-a, adica…intr-o societate aproape moarta spiritual, in orice caz muribunda, unde inimile nu prea mai bat , oamenii sunt goliti pe dinauntru, nu mai simt multe, nu mai simt NIMIC, sexul este sex asa ca pentru orice alt primat, dragostea nu exista, familia nu are valoare, mancarea trebuie refuzata ca asa „e la moda” , ce prinde inca, ce mai poate patrunde inca in adancuri sa se si intample, miste ceva acolo? Da ! SUFERINTA! sangele, razboiul, foametea, crima, lacrimile ! Asta este ceva care inca mai prinde la vestici, in rest…nimic.Vesticul are o foamete grozava pentru razboi si suferinta, o suge din priviri, se hraneste cu ea din imagini ca si Dracula cu sangele fecioarei.
    😉
    Raman hamsterii impaiati, hartia de WC impletita in 6, capacele de bere infipte in motanul familiei si alte creati pe care eu nu le-as numi arta ci le spun asa ca un om simplu din popor cum sunt: OBIECTE.Obiecte pe care eu nu mi le-as pune in nici un caz la vedere prin casa, acum cine produce asa ceva isi va da ochii peste cap si va gandi: plebea tot plebe ramane, dar eu plebea gandesc: asa este cand se ridica coke la cap, dar fiecare cu iluziile lui.Despre gelozie, da intr-adevar, este ceva sa castigi bani cu caruta din asa ceva, recunosc, jos palaria ! Numai pt asta este aprecierea mea sincera, doar pentru asta.

    • Septembrie 27, 2012 la 11:04 am

      Cam gandesc la fel 🙂 Si eu zic ca arta e ce face omul. De fapt si DEXul zice asta :). Bunul dumnezeu e artist desavarsit, dar e arta lui, nu a noastra 🙂

  15. Septembrie 27, 2012 la 9:31 am

    Incep prin a-ti spune -daca mai era nevoie – ca sunt de acord aproape tot timpul cu tine, cu modul in care gandesti, care e si al meu. Despre MfC, evident, gandesc la fel. Am participat si eu, din dorinta de a-mi castiga noi cititori, dar dupa un numar de vreo 5-10 participari, am facut un bilant si a rezultat ca „nu SE merita”, ca ma costa mai mult decat face, pur si simplu paralizam cand trebuia sa scriu unui cuiva care a scris un comentariu la postarea mea. Nu stiam nici ce sa raspund elogiilor, nu stiam in contrapartida nici de unde sa apuc pozele lui, de cele mai multe ori nesemnificative pentru mine, sa-i scriu ceva interesant, daca laudativ nu pot. Si pana la urma a trebuit sa recunosc ca nici nu m-am ales cu niciun cititor cum imi trebuia mie, si nici eu nu mai vizitez niciunul din cei intalniti acolo.

    Acum, despre atitudinea ta la reactiile lor, ca banuiesc ca au fost mai multe, decat ce ai aprobat din comentarii. Aici, zic eu, ne deosebim. Dupa mine, un blog inseamna un unul care scrie si niste multi altii, mereu si altii noi, care comenteaza. E dreptul meu sa scriu pe blogul meu ce-mi trece mie prin cap, e dreptul unor anonimi sa comenteze orice si oricum, doar sa nu ma jigneasca pe mine si pe ceilalti cititori. Pot opta sa raspund fiecaruia, pot opta sa raspund doar unor comentarii inteligente sau care aduc un punct de vedere nou. Sau pot lasa cititorii sa-si raspunda unii altora (asta mi se pare a fi ideal) sau chiar sa se incaiere intre ei si sa intervin doar cand isi dau cu maciuca in cap. De asta eu nici nu tin comentarii la aprobare, nu mi se pare democratic. Exista si varianta sa-ti faci site, nu blog, exista si varianta sa fie blog fara comentarii, dar daca e cu, apai atunci sa fie! Lumea nu e de acord cu mine? E treaba ei, putin imi pasa, eu merg mai departe. Asa ca le public tuturor toate comentariile, chiar daca nu-mi fac timp sa raspund la ele. Pentru mine, conteaza doar cei ce gandesc, cat de cat, la fel cu mine. Aia vor intelege sigur si vor sti ce sa aleaga din postare si comentariile impotriva. Cam asa gandesc eu si ma mir ca tu ai avut acum asemenea reactie…tu ne amintesti de umor, pai unde ti-e umorul si detasarea, privirea ingaduitoare, amuzata si obiectiva? Afara doar daca ai avut vreun meci si cu Kadia pe acelasi subiect, asa as mai putea intelege :))

    Nu-i necesar sa publici acest comentariu.

    • Septembrie 27, 2012 la 11:13 am

      Sunt absolut de acord cu ideea de blog de mai sus. E si a mea si o impartasesc cu totul. Mi s-a intamplat foarte rar sa cenzurez comentarii si motivele au fost:
      1) comentatorul era idiot si comenta total pe langa subiect si cu tenta personala.
      2) ma plictisea comentariul (gen doamna oparita la a 7 interventie in care spune acelasi lucru indiferent de ce scriu eu)
      3) chestii comerciale (desi unele le aprob ca-s savuroase)
      4) tzucalari
      Si mie imi plac dezbaterile extrem de tare. Dar alea care duc undeva. Ba chiar si alea care nu duc nicaieri gen ateu vs. catolic. Atat timp cat catolicul nu linkeaza 1000 de rugaciuni si afurisenii :)). N-am de gand sa inchid blogul si nici sa ingradesc in vreun fel libertatea de dialog! Pentru asta tin blogul! Asta e scopul lui! Asta vreau eu de la el! Exact cum ati spus dumneavoastra! Tocmai de aia iau o pauza! Cum am spus si altui comentator (dar repet ca sa nu fiti nevoita sa cititi paragrafe intregi ca-i plicticos) nu vreau sa ajung sa am cate o femeie/mascul oparita/oparit zilnic. Fiindca discutiile cu astia nu duc nicaieri. Nu invata nimeni nimic din ele. Si fiindca de fapt nu-mi place sa necajesc cate o femeie sau alta tot timpul, as incepe sa ma cenzurez. Si nu vreau asta. Nu vreau sa scot un paragraf dintr-un post de frica ca ma va citi Xuleasa si o sa vina sa faca spume. Si as face asta daca trantele ar fi zilnice si la capatul lor, respectiva tot jignita. Imi plac, nu zic nu, dar nu asa des si nu cu genul de oameni care nu pot lua constructiv o critica. Chiar nu vreau sa am discutii cu unii carora le poti spune doar laudativ si de bine. Asta-i discutie de complezenta, zau asa. Eu vreau un blog dinamic. Nici prin cap, ultimelor doua nu le-a trecut ca as putea avea dreptate. Macar de forma sa se fi gandit. A fost jignitor ca am indraznit sa o spun. Pai o spun. Si o voi spune. Eram poteca si am devenit drum. Si mi-e frica ca asta scade din calitate 🙂

  16. Septembrie 27, 2012 la 11:16 am

    Vlad habar nu am despre ce doamna vorbesti, iar sunt complet pe dinafara.
    Cat despre greseli, eu fac mai multe ca si tine, pacat ca nu se pot corecta postarile, din pacate nu exista functia asta in wordpress si eu vad greselile de postare doar dupa ce am dat klik pe trimite, nu conteaza, pe mine nu ma deranjeaza, eu personal pentru ca fac greseli, vorbesc mai multe limbi si niciuna corect sau bine, fiind ingaduitoare cu mine insami sunt ingaduitoare si cu altii, niciodata nu am gandit : vai ce analfabet/a, da , cateodata am gandit cand mi-am recitit propriile postari, recunosc, dar nu cand i-am citit pe altii.

    Te cunosc de multi ani, nici eu nu sunt de acord de multe ori cu tine, nici tu cu mine ei si ce, oamenii nu trebuie sa fie de acord unii cu altii si rostul unor discutii este sa iste mai multe intrebari, sa genereze alte discutii in lantz, si uite asa, daca am fi intotdeuna de acord unii cu altii …s-ar termina repede si discutiile.
    Eu de multe ori sunt complet pe dinafara cand este vb despre miercurea fara cuvinte (abia am aflat despre ce este vorba) sau aceste leapse, la care eu nu iau parte (nici la altii nu le prea citesc, rar, trec peste ele) , in primul rand fiindca le consider copilarii si in al doilea rand pentru ca mie nu-mi place sa dau in felul acesta prea multe informatii despre mine, nici macar celor apropiati, eu de obicei raspund unei intrebari cu o alta intrebare, de mica am fost asa, deci daca im bagi pe gat o leapsa cu : Care e culoarea ta preferata, vei primi instantaneu de la mine un raspuns de genul : Da de ce te intereseaza sau..daca vreau sa fiu politicoasa : o minciuna, un raspuns pe care ar trebui sa fi naiv sa il iei in serios.

    • Septembrie 27, 2012 la 11:44 am

      Si mie imi plac discutiile in contradictoriu, sa nu crezi ca, fereasca sfantul, mi-ar fi fost lezat spiritul pacifist :P. Sunt slav, ce mama dracu’, in plus imi place sa ma contrazic. Dar cu de-al de tine, Ioana, Florin si altii. Cu babele care-mi baga crucifixul in nas, tipele nesigure si hotarate, sau idiotii de mahala care abia scriu, NU. Ca nu iese nimic din afacere. Imi place cand voi nu sunteti de acord cu mine si de multe ori mi-am schimbat parerea in urma discutiilor cu tine sau cu Ioana sau cu Florin sau cu altii. Fiindca m-ai facut sa vad si alt unghi. Dar dreptcredinciosii care doar se supara ca indraznesc eu sa le spun ca universul lor nu-i perfect sau ca are nevoie de imbunatatiri, nu. Din nou, nu ma refer la doamna de azi-noapte. Dansa a fost foarte decenta desi tot defensiva. Si probabil o discutie pe tema de aseara tot inutila ar fi. Dansa doar mi-a deschis ochii spre…”viitorul luminos”. Adica ca ponderea doamnelor revoltate si atacate ar putea creste vertiginos. Din cauza asta eu, la intervale regulate, ma dau la fund. Nu vreau sa fiu A-lister. Nici nu cred ca am potential sa fiu. Dar nici n-as vrea vreodata. Mi se pare blestem. Interactionezi 90% timp cu toti idiotii care au impresia ca detin adevarul universal. N-as rezista 🙂
      P.S si eu urasc lipsa functiei de edit la comentariile de WP. Si ale mele sunt pline de greseli pe care le vad abia dupa…

  17. Septembrie 27, 2012 la 12:49 pm

    Auzi tu! (hai ca scriu aiurea, dar nu mai stiu pe unde era) „nenea” ala cu uturoiu’ si ciuperca, a mai zis ceva? 😀
    Si Butonu’, Butonu’ ce face, ti-a dat satisfactie? 🙂

    ( 😀 Daca nu mai pui posturi noi, pot sa-ti fac varza comentariile, si cum tu esti un gentelman si raspunzi la toooate comentariile … 😀 )

    • Septembrie 27, 2012 la 1:52 pm

      Cine Gabriellu’ cu dublu l? :P. Nu mai…pare-se ca vine doar de ziua mea fir-ar sa fie! Pe ala il iubeam, nimeni nu m-a mai facut de mult „criminal” cu atata constiinciozitate :)).
      Nope, botonu’ e inca gri la …tzara. Dar am intrebat „la sursa” cica Vineri acum se coloreaza. Ma rog acceasi sursa (care ar trebui dracului sa stie ce vorbeste :D) mi-a zis si de vinerea trecuta :)). Ce sa zic? Ca nu-s lucator la raionul de vanzari, nu stiu unde-i hacul si buba :))

      • Septembrie 27, 2012 la 1:55 pm

        Da! Intotdeauna raspund la comentarii (daca se poate raspunde, bineinteles si daca comentariul imi e adresat mie :D). Poate nu pe loc, de regula le las sa se adune si le termin intr-o repriza :). Mi se pare mai eficient 😀

  18. Septembrie 27, 2012 la 3:32 pm

    Dragule, tu continua sa faci ceea ce iti face tie placere, si noua celor care intram sa te vizitam ne face placere, de aceea te vizitam, majoritatea dintre noi banuies, eu cel putin nu am alt motiv, te vizitez si te citesc din placere, asa cum vizitezi si privesti un amic bun, cu drag, cu interes, chiar daca uneori nu sunt de acord sau nu avem aceleasi gusturi, ideile se mai schimba, gusturile la fel, ceea ce conteaza este contactul, prietenia. Omul cauta in general placutul, placerea si sa se simta bine.
    Nu te simti raspunzator pentru necunoascuti de pe internet foarte mult, tu continua sa faci ce iti place atata timp cat te simti bine si ai posibilitatea.

    Am priceput si eu acum despre ce este vorba, la spartul targului.
    Eu nu iau asa in serios bloguitul asta, intru mai mult pt prietenie (pe max 4 bloguri) si pentru limba romana , recunosc spasit, nu vreau sa pierd definitiv contactul cu limba romana si nici cu romanii (si ii caut pe cei care-mi plac , normal).

    • Septembrie 27, 2012 la 5:34 pm

      Pai multumesc frumos Alina pentru ce ai scris. Nici nu intentionez sa opresc sa fac ce-mi place, asta-i sigur. Doar ca pentru moment o mai raresc. Tocmai ca mai apoi sa pot face ce-mi place fara sa ma trezesc regulat cu cate o persoana revoltata in poarta. Sau ma rog, sa fie regulat, dar nu prea des :))

      • Septembrie 27, 2012 la 6:27 pm

        Dar banuiesc ca acele persoane care te viziteaza o fac pentru ca te urmaresc via e-mail, sau te au atasate la dansele pe blog, sau intra de pe blogul altora la tine, sau ti-au atasat blogul pe un site (am descoperit eu un site unde te-a atasat cineva, undeva unde m-au atasat si pe mine ).
        Deci cand vei incepe sa scrii din nou, vor aparea imediat aceleasi persoane Vlad, ca postezi azi sau peste 2 luni.

        Dar ok, am inteles oricum, ideea e sa faci asa incat sa te simti tu bine si sa iti faca tie placere, nu altora.

        • Septembrie 27, 2012 la 11:21 pm

          Mda ai dreptate, dar eu sper ca la momentul cand am sa „reinviu” vor fi uitat cine sunt si vor fi preocupati de alte intrari din blogroll :)).

  19. Septembrie 28, 2012 la 4:59 am

    Nici nu stiu de unde sa incep, ca ai aglomerat prea multe intr-un timp scurt.
    Nu ma simt prea atinsa de prima parte, cea cu miercurea fara cuvinte, desi am mai comentat si eu pe unele bloguri. In mare parte ai dreptate.
    Am citit impreuna cu Ionut aventurile tale si ne-am distrat de minune. Bine-nteles ca dupa episodul de la teatru, reactia noasta a fost: „rusii astia sunt nebuni”, fara rautate, dar cu putina invidie. :))
    Apoi am citit comentariile si am fugit la articolul urmator, care m-a lasat masca. Sper sa fi fost doar o gluma. Nu va avea nici un efect pauza pe care vrei sa o iei. 😉

    • Septembrie 28, 2012 la 9:57 pm

      Ba zau ca are, nu-i prima data cand o fac (desi in celelalte dati nu eram chiar asa …”traifcat” :P). Eu zic ca atentia blogosferei e totusi redus si daca dispar eu din ea o perioada nu simte mai nimeni. Chiar crezi ca daca stau o luna pe bara mai stie cineva cine sunt? (cu mici exceptii :D).

      • Septembrie 29, 2012 la 3:21 am

        Iti pot enumera cateva persoane care vor sta cu ochii pe blogul tau, asteptand sa postezi ceva. Le stii si tu… 😉

        • Septembrie 29, 2012 la 9:21 am

          Hai mai Vienela maaai, nu ma mai necaji! 😛 Lasa-ma sa cred! :))

  20. Septembrie 29, 2012 la 7:43 am

    Ah, ce chestie ! Tocmai mi-am dat seama ca, desi sunt sigur ca nu ai facut-o expres, deoarece ai pus blogul on hold si sub anuntul respectiv, (ultimul articol), nu se poate comenta, acum acest articol autobiografic, care este penultimul, va capata un nr record de cititori si de comentarii…ceea ce nu e de fapt rau de loc, deoarece este un articol ff misto !

    Maine e ziua mea ! Invit, cu aceasta ocazie, pe toti fanii si criticii blogului Vladen + pe Vladen la o leapsa care se poate prelua de pe blogul meu ! RSVP si/sau felicitarile sunt total optionale (de loc obligatorii) !

    • Septembrie 29, 2012 la 9:27 am

      Heeeei! La multi ani Rudolph! (mama doamne trebuie sa gasesc pe youtube ceva cu adevarat demn de asa eveniment, da’ ma ocup cu sarg :P)! Mda, leapsa asta nu pot sa o refuz, deci o preiau. 😀
      Da, pai mi-am dat seama si eu. Initial am vrut sa blochez toate comentariile dar miam dat seama ca e un pic exagerat si mai ales nepoliticos. In plus ar fi disparut comentariile existente (bug de WP) si asa ceva ar fi fost chiar culmea badaraniei. Deci am oprit (naiv :D) doar la ultimul. Evident, nimeni n-a avut probleme sa scrie mai jos :)).

    • Septembrie 29, 2012 la 9:31 am

      Eu credeam ca esti nascut pe 13 octombrie, dar nu mai stiu de ce credeam. Cred ca din cauza incoronarii lui Henry IV.

      • Septembrie 29, 2012 la 9:53 am

        Oh vai..sunt bou :D. Am uitat sa corectez diferenta dintre Gregorian si Iulian :)))). 30 Septembrie nu-s Arhanghelii Mihail si Gavril la catolici? sau ma insel?

        • Septembrie 29, 2012 la 9:54 am

          Ma insel.. e 29 Septembrie 😀 Iar am fost bou…

          • Octombrie 2, 2012 la 3:35 pm

            Nu cred ca cineva care are 7 secrete atat de interesante poate fi un bou, cel mult putin zapacit de atatea informatii si secrete din caoul lui ! Zau, am fost si eu tentat sa fac leapsa asta cu 7 secrete si am tot stat sa ma gandesc ce naiba secret n-oi fi povestit deja pe blog si nu mi-a venit nimic in minte. Eu nu cred ca am avut nici macar idoli in copilarie, adica mi-au placut asa niste personaje istorice, sau literare si cativa autori, dar de idolizat precis nu i-am idolizat, despre multi nici macar nu retinusem ce citisem de imi placusera asa de mult…de ex nici acuma eu nu pot sa imi dau seama care e Porthos si care e Aramis si ce facea Athos fara sa ma gandesc asa mai profund, nici nu mai tin minte prin ce coclauri a umblat Capitan la 15 ani pe care tin minte ca il admirasem parca si pe el, etc. Cred ca am fost un copil total lipsit de imaginatie din aia prea inflacarata, adica imi placea de cineva, ma induiosam asa pe loc, si pe urma, gata, treceam la altul, si il uitam pe primul ff usor…ff superficiale aceste admiratii ale mele…fata de oricine, zau. Am si profesori pe care inca ii respect, dar zau daca mai tin minte exact de ce la majoritatea.

            • Octombrie 2, 2012 la 3:47 pm

              Pai fiindca nu prea erau secrete :)). Am trecut prin aceasi faza, dar nu aveam cum refuza leapsa fiindca era de la Kadia. Si in general nu refuz daca ma roaga o doamna ceva. Dar am patit ca tine. Secret cu adevarat in sensul de nestiut si greu de aflat despre mine nu mi-a trecut prin cap. Adica, ma rog, mi-au trecut vreo doua-trei, dar problema majora a fost ca doresc sa ramana in continuare secrete :)). Asadar am scaldat-o. E praf in ochi. Adica am spus doar chestii care efectiv nu conteaza :D.
              Cat despre bou, oricine are momente din astea, iar eu am fost bou ca n-am corectat de la gregorian la iulian 😀 Eram frant.
              Cei trei muschetari mi-au placut, dar nici eu acum nu mai stiu care cum au fost. Mai tare mi-a placut Regina Margot (aproape m-am indragostit de Catherina de Medici :)). De fapt nu aproape, m-am indragostit de-a dreptul :)). Mie din Capitan la 15 ani imi placea varul Benedict (entomologul). Pe pusti nu l-am admirat prea tare, nu stiu de ce. Idoli aveam, pana pe la vreo 12-13 ani am tot avut. Apoi am crescut mai mare si mi-a trecut.

              • Octombrie 4, 2012 la 2:00 am

                LOL ! Si eu impartasesc admiratia pt Caterina de Medici ! Zau daca nu a fost personajul care m-a impresionat cel mai tare din acea carte atunci cand am citit-o pe la 13 ani ! Am aflat ulterior ca multe din acea poveste de acolo sunt de nivel de istorie revizionista, insa ce conteaza ! NU mai zic ca am marturist deja un secret in legatura cu ea pe undeva printr-un comentariu la un articol de pe propriul meu blog: .zau, e chiar copilaros…pur si simplu, faptul ca parea atat de hotarata in legatura cu atingerea propriilor scopuri pt propriile interese indiferent de ce-o zice lumea sau regulile sociale mai larg cunoscute, mie personal, la acea varsta, mi-a dat curajul sa indraznesc sa ma masturbez cu ochii la rulourile din coafura de epoca a d-nei Isabelle Adjani in rolul reginei Marguerite de Valois (Margot) al carui poster il aveam pe perete, dar cu gandul la La Mole !

                Pe de alta parte, as putea marturisi ca Dick Sands, pustiul ala de tip leader din Capitan la 15 ani, si de altfel nici un personaj inventat de dl Jules Verne, (poate in afara de Passpartout, insa numai in interpretarea d-lui Jackie Chan din ecranizarea comica din 2004 a voiajului in jurul lumii in 80 de zile, si de dl Phileas Fogg in interpretarea d-lui David Niven, magistral si sarmant totodata in ecranizarea din 1956), nu mi-au dat niciodata ganduri erotice, desi aventurile lor m-au fascinat in mod deosebit de mult ! Cred ca e poate pt ca dl Jules Verne nu a fost niciodata deosebit de cunoscut sau popularizat pe lumea vorbitoare de lb engleza de la bun inceput si nici nu s-au ecranizat prea multe din operele lui…am citit ca asta efectiv s-a intamplat din cauza unor traducatori mai prosti si a unui public de critici fara simtul umorului pe atunci pe la sf sec XIX-inc sec XX cand trebuiau popularizate mai intens romanele scrise de dansul, in special in ceea ce privea cartea de la Pamant la Luna…pur si simplu au tradus gresit centimetri in toli, si aiai care au citit cartea au zis ca dimensiunile nu sunt realiste, asa ca autorul nu e un om serios, si pur si simplu i-au taiat sansele de a ae lansa mai larg pe piata engleza si americana ! NU stiu daca asta nu e decat o legenda, dar mie mi se pare de-a dreptul realista !

              • Octombrie 5, 2012 la 10:14 pm

                Si mie la fel de realista! Pot sa-mi imaginez fara efort asa ceva! :))
                Cat despre primul punct legat de La Mole. Mi se rupea de el, dar Caterina pe de alte parte…era altceva. Eu la ea ma gandeam! De fapt mereu am avut succes mai mare la mamele colegelor/iubitelor decat aveam cu ele… Dar si fiindca intotdeauna mi-au placut mai mult femeile mature, dezvoltate adica, foarte feminine (in sensul ala aproape de cliseu, invers extrem de cum ti-ar putea placea tie la o adica)

  21. Octombrie 3, 2012 la 8:04 am

    vai, sufletul meu, am ras demential! nu stiu ce-as fi facut sa fi avut un copil ca tine, as fi oscilat vesnic intre a fi mandra si a ma da cu creierii de pereti 😆
    sincer, mi-a fost dor de povestile tale!!! sa nu mai iei pauza, gandeste-te la cati nefericiti rad necontrolat dupa ce citesc astea. asta e, resemneaza-te ai vocatie de comediant 😀

    • Octombrie 5, 2012 la 10:10 pm

      Mama a optat pentru vesnic dat cu capul de pereti :P. Zau!
      Ooo pai da, eram mascariciul liceului. Involuntar, evident :D.

      • Octombrie 6, 2012 la 5:23 pm

        cineva trebuie sa ocupe si locul ala 😀

        • Octombrie 6, 2012 la 7:30 pm

          Evident. E vital. Altfel se deprima profele.

          • Octombrie 7, 2012 la 5:39 pm

            cata grija fata de profesori, cata compasiune! 😆

            • Octombrie 7, 2012 la 8:54 pm

              Mereu m-a preocupat soarta profesoarelor mele si mai ales cea a dirigintei. Adevarul e ca si ea de a mea. Inca cred ca mai avem fiecare cosmaruri cu celalalt.

              • Octombrie 8, 2012 la 7:22 am

                nu aveau astia sa-ti dea de munca atat cat puteai tu duce sau le lipsea imaginatia. cu atata energie sunt convinsa ca ai fi putut fi dirijat spre ceva pozitiv.. noroc ca ai scapat de ei 😀

              • Octombrie 8, 2012 la 6:09 pm

                Dar sa stii ca de incercat au tot incercat :)). Si ei si mama. Nu prea le-a mers. Eu am fost monstruos :D.

              • redsky2010
                Octombrie 8, 2012 la 7:53 pm

                😀 detectez o urma de mandrie in afirmatia asta sau e din cauza inclinatiei scrisului? 🙂

              • Octombrie 9, 2012 la 12:54 am

                Inclinatia! 😀

              • redsky2010
                Octombrie 9, 2012 la 7:19 am

                😀

  22. Octombrie 9, 2012 la 10:45 am

    Aveam 4 ani, vara, la ţară. Murise “naşicu’” (nu era naşul meu de botez, dar aşa îi ziceam. Probabil pt că îmi dădea în fiecare dimineaţă câte ceva bun. Asta însemnând o bomboană sau o felie de paine înmuiată în apă şi zahăr). Noi eram gard în gard cu naşicu’, iar acum, evident că toată lumea era acolo. Priveghi, pomană, alea alea. Întâmplarea a făcut că am găsit un chibrit, aşa că m-am retras frumuşel în spatele casei şi cocoţat pe cei doi baloţi de paie care erau rezemaţi de magazia de lemne… am început să aprind câte un băţ. Încercam să-l ţin cât mai mult fără să mă frigă. Urmărea nu e greu de ghicit. M-am fript, am scăpat băţul în paie, acestea au lut foc, a luat foc şi magazia care era plină cu lemne… şi coteţul la porci… şi la păsări… ce să mai, se vedea focul de la kilometrii depărtare. Panicat total, dupace am realizat ce-am făcut, m-am ascuns. Eu mai aveam un văr mai mare decât mine cu 3 ani care era dracu gol. Capul tuturor răutăţilor de pe pământ. Îţi imaginezi că s-a organizat toată lumea de la inmormanatare să stingă ditamai focul şi imediat după ce s-a mai domolit mi l-au luat la omor pe văr’miu. Ăla săracu se jura că n-a făcut nimic, dar cine să-l creadă că aşa zicea mereu. Eu prost, când am auzit cum îl bătea pe copil degeaba am ieşit şi am recunoscut că eu am dat foc… din greşeală. Îţi imaginzi şi tu că furia era cu mult mai mare acum. Nu vrei să ştii ce bătaie mi-am luat atunci. Şi în ziua de azi daca mă duc la ţară mi se pune invariabil aceeaşi întrebare: “Ai venit să repari magazia de lemne?” Tu ce năzbâtie memorabilă ai făcut în copilărie?

    • Octombrie 9, 2012 la 3:15 pm

      Pai eu eram „varu'” :D. Adica am facut mai mult de o nazbatie memorabila! :)) Sunt scrise pe blog prin diverse locuri. Parca n-am inspiratie sa scriu vreuna acum. Dar da-mi timp…ca fac nazbatia.

  23. Octombrie 10, 2012 la 10:55 pm

    Evident ca m-am inspirat de ce-am citit. Ia scrieti voi acilea ce amintiri aveti de la gradi. Eo eram la concurenta cu nepoata educatoarei, Lavinia, care avem mai multi gagii. Pentru atingerea nobilului scop,pe aia carora nu li se trezise interesul pentru fieti, ii ingramadeam prin colturi si-i pupam.O data pupati, insemnau ca erau gagiii nostri. Psihanalitic vorbind, cred ca mi-e foarte greata de perioada aceea din viata mea, de aceea ma fac sa vomit femeile care fac avansuri explicite barbatilor. P.S. Nu, n-am fost colega de gradinita cu Pharrell24. Nici cu Johnny. P.P.S. Nu mai stiu nimic despre Lavinia de cand am absolvit (magna cum laude) gradinita. Lavinia, oriunde ai fi in universul asta, daca vezi mesajul, contacteaza-ma.

    • Octombrie 11, 2012 la 12:07 am

      Da Lavinia, daca citesti, scrie 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: