Aproape prima mea iesire

Roscata ne-a dat tema sa scriem despre prima iesire din Romania. Cum la mine conditiile geografice nu au fost tocmai favorabile raspunsului la o astfel de intrebare, am cerut detalii si invoiri si mi s-a permis cu generozitate sa variez nitel :P. Adicatelea am voie sa povestesc despre prima iesire din tara natala + prima de care imi si amintesc.

Primele mele iesiri au fost efectuate sub tutela exagerat de grijulie a mamei prietenului meu cel mai bun, Serioja. A mea mama calatorea si ea din plin, dar eu m-am lamurit foarte repede ca atunci cand mama iesea pe usa (chiar si ca sa se duca pana la cofetarie) prefera sa uite ca s-a reprodus. Nu ca ar fi fost vreodata lasata sa se bucure de privilegiul asta. In momentul in care venea sau pleca era inevitabil atacata de vecine, care pe un ton inalt si de revolta drept-credincioasa, ii comunicau ca „Katarina Iurovna, Volodea (diminutiv de la Vladimir si pronuntat Valadia) a dat cu mingea in antena, a pus peste marinat in cutia mea de scrisori, mi-a zis sarut-mana invers, a scos limba si si-a varat-o in nas, umbla cu camasa in cap, juca fotbal cu ghiveciul, etc, etc, etc”. Mama raspundea de regula, de-a dreptul entuziasta, chestii de genul „oaaa era antena de TV?, ce peste era, hering?, pai ziceti cum a zis sa aud si eu cum suna, are limba lunga si priceputa ca tac-su, si ce facea sub camasa? era de de ceramica ghiveciul?” sperand ca alea se vor lecui sa mai parasca. N-a fost sa fie. Nu s-au lecuit. La ultima vizita la Moscova, eram deja crescut si la casa mea, m-a parat vecina, proprietara de chiosc de parter de bloc, ca i-am spus ca e lipsita de educatie fiindca se intretinea cu alta vecina in loc sa-mi vanda mie rosii. Poate trebuie sa va spun, in apararea mea, ca se intretinea povestind despre nesimtirea functionarelor de la ghiseele publice care ignora fatis clientii…. Asa ca n-am rezistat :D. In concluzie, atunci cand pleca departe de casa, mama prefera sa nu auda cuvantul „Volodea” in nici o conjunctura. Nu ca as fi fost nebun sa ma duc vreodata undeva cu ea…

Asadar, ca sa revenim la subiectul discutiei, initial, iesirile mele din Moscova/Rusia se faceau cu Tania-mama-lu’-Serioja. Eu eram mort dupa ea. Nici n-as fi avut alta sansa, era genul acela de rusoaica frumoasa de pica, cum numai la noi se fabrica, perfecta. Si desteapta brici. Pe langa asta mai avea o serie de avantaje conexe: nu certa niciodata, barba-su’ era sclavul ei, avea bani (si spre deosebire de maica-mea ii cheltuia fara sa clipeasca pe jucarii), spunea povesti de Tolkien, gatea bine si cu carne si pupa pe bube. Ea era fizician teoretician si lucra pe plasma si fuziune nucleara (inversul fisiunii nucleare care-i aia cu reactorul si radioactivitatea). Drept care calatorea des. Fiind mama eroina ca orice rusoaica, calatorea cateodata si cu noi. Rolul meu in afacere? Eu contribuiam la socializarea lui Serioja (el era foarte sensibil si timid si, zic eu, acum e gay).

Primele iesiri au fost in Suedia si Cehoslovacia. Fiind prin ’86-’87 eu unul nu mi le amintesc deloc, dar mi s-au povestit. De fapt am niste amintiri vagi… culinare si pur materiale. Ca si acum. Despre cum mancam lapte condensat din ala cremos si dulce in Praga. Si despre un coif si o sabie teribil de misto in Suedia cand Tania mi-a spus ca seman cu Rurik drept care m-am considerat foarte justificat sa bat niste pui de varegi galben-albastrii cand ne-au zis (sau am crezut eu ca ne zic) magarii legate de Mama Rusie. M-am simtit foarte erou si ea, femeia rusa, m-a laudat exacerbat. De bataie si sabie imi amintesc, dar ca a fost in Suedia asta mi-a zis ea. Poate ar trebui sa precizez ca pe mine nu m-au pasionat niciodata calatoriile. Nu salta inima in mine de fericire sa plec pe undeva. Pe mine ma interesa ce se intampla la locul faptei. Ca de altfel si acum. Eu nu fac turism. Eu merg cu un scop. Fie el expozitie, shopping, muzeu, pictura sau spectacol de artificii, meci de fotbal sau catarari pe munte.

Prima iesire care si-a gasit loc in memoriile mele a fost in Japonia. Autoritatea tutelara competenta: Tania-mama-lu’-Serioja. Probabil si fiindca am stat mult, cam o luna sau o luna jumatate, nu mai stiu sigur, asta a ajutat ca memoria mea selectiva sa retina momentul. In plus, exact in perioada aia eram infantil de amorezat de japonezi, profund admirativ si foarte dornic sa ii vad la ei acasa. Vizita a fost tot ce visasem eu si mai mult decat atat :D. Patria robotilor si a jocurilor! M-am indragostit de Zoids (un fel de roboti bioinici) si de Nintendo. Si cum doamna era foarte darnica am plecat de acolo cu niste colectii imense si de roboti si de jocuri. Ale mele personale, Serioja le avea pe ale lui, dar pe care eu totusi le-am tinut la Serioja acasa ca sa nu-i ofer mamei mele motive de santaj si coercizie. Noi aveam tabara generala in Tokio, dar am vizitat si Kyoto la insistentele mele fiindca ma ardea sa vad fosta capitala imperiala. De fapt Kyoto m-a dezamagit fiindca n-aveam (si n-am) simt estetic asiatic. Pur si simplu gradinile salubre stil japonez, gonguletele si pagodele nu-mi starnesc nici o reactie in afara de plictis crunt. Am prins si un cutremur, primul din viata mea. N-a fost deloc socant. Am mers frumos incolonati cu restul umanilor, gandindu-ne ca asta se asteapta de la noi. Si am avut dreptate. Ca sa fac un scurt sumar al vizitei: eu alergam prin Tokio urland, minunandu-ma si apasand butoane, Tania explicandu-ne pana la raguseala cum exact functioneaza treburile apasate si Serghei intreband la fiecare 30 de secunde cand plecam inapoi, acasa, la Moscova.

Prima iesire de capul meu a fost cand am fost trimis avion, la bunicul meu, la Paris. In decurs de 24 de ore aflam ca-s si cetatean frantuz, ca bunicul cand nu se certa cu mama la noi in apartament locuia la Paris si ca eu urma sa plec acolo a doua zi. A doua zi am fost livrat pe mainile competente ale unei insotitoare de zbor si in alte cateva ore am poposit la Paris. La aeroport am fost saltat de comitetul de primire, ciupit de obraji, pleznit dupa ceafa sa salut cum se cuvine cuconetul prezent in graiul lui Voltaire (bunicu’), introdus intr-o masina si transmutat la Versaille (orasul, evident). Unde mi-am petrecut fiecare secunda a verii incercand sa evadez ca sa vad Parisul de capul meu (am si reusit de cateva ori, multe 😀 ). Voiam cu ardoare sa il vad singur fiindca, in general, intre lectiile de re-educare, dictarile la franceza, chinuitul verisoarei si datul cu rotile pe coridor, vizitam Parisul DOAR cu bunicul meu. Era oribil. Vorbea tot timpul chestii extrem de plicticoase la care eu trebuia sa fiu atent, ba chiar sa si ofer raspunsuri pertinente, imi baga pe gat politeturi fiindca eram „barbat”, si ma cara pe la muzee de arta. Mie imi placea de regula foarte tare partea cu arta, dar am observat din prima secunda ca eu cu ancestorul nu impartasim aceleasi gusturi. Iar el avea nespusa rabdare. Puteam sta minute bune in fata unui tablou in care trebuia sa recit ce vad. Aproape toate litaniile mele (de o sinceritate debordanta) se soldau cu el rosu, pufaind, apoplectic si pleznindu-ma dupa ceafa. Ca sa vedeti gradul meu redus de inteligenta si genul de critica literara prestata, mi s-a povestit (ca eu n-am retinut) ca am fost intrebat in fata unui mare clasic din Luvru, ce vad si ce-mi place. Am raspuns tare, mandru, raspicat si in frantuzeste (cum eram fortat) „sanii doamnei! uite ce floare mare au”. Evident…bunicul -> rosu-apoplectic-trosc. Cu toate astea, surprinzator, la fiecare intoarcere acasa in fata intrebarilor feminine din audienta bunicul raspundea frant si mandru „are personalitate **pauza de gemut adanc** ca mama-sa…”. Oi fi avut, nu zic, dar nu-mi placea deloc cu el. Nu intru in detalii despre evadari, dar au fost foarte educative :D. La intoarcere (ca de altfel in fiecare an dupa aceea), mama m-a intrebat extrem de interesata „cum a fost”. De regula nu o interesa, dar acum era nespus de curioasa despre interactia mea cu bunicul. Evident, a fost foarte satisfacuta si a ras cu lacrimi. Chestie care m-a facut ca anul urmator sa fiu cu adevarat monstruos fiindca acum stiam ca o voi bucura nespus la intoarcere, cand ii voi povesti. Iar o mama ca a mea e de regula imposibil de multumit.

  42 comments for “Aproape prima mea iesire

  1. noiembrie 4, 2012 la 5:32 pm

    Imi place de familia voastra! Mai ales de mama ta.
    Trebuia sa pui si link-uri, mai ales la aia cu rolele prin apartament(adica eu o stiu, dar pt altii, probabil sunt si multe pe care eu nu le stiu, dar le voi afla)! 🙂

    Eu tot citesc si procesez, ma intereseaza f tare, se pare ca am un fiu (doar 3 ani deocamdata) care aduce mult cu tine! Asa-mi vine sa-i dau scatoalce … dar asta nu functioneaza si nu va functiona niciodata la el, chiar daca e f la indemana, si si-o cere des.
    Incerc sa-i vad partile bune, ca are o multime, si sa-l ajut sa le dezvolte, si incerc ca si din alea care ma scot din sarite, sa-l directionez tot pe pozitiv. Caposenia e groaznic de enervanta, dar stiu ca ii va folosi f tare, asa ca incerc sa nu-l domin.

    • noiembrie 4, 2012 la 7:57 pm

      Tuturor le place de mama. Inclusiv mie, am fost mereu mort dupa ea. Problema e ca ea dupa mine, n-a fost. Voia fete. Inteleg si de ce.
      Nu-mi place sa ma linkez singur :). O fac doar daca cred ca linkul ala e util pentru cineva. Gen link spre retete. Sau poze/indicatii.
      Sa stii ca mama dadea scatoalce ca ajungea la capatul puterilor. Mama lui Serioja niciodata nu m-a batut insa. Ea avea rabdare totala, dar venea din urmatoarea teorie „asa trebuie sa fie baietii”. Adica, fizician fiind, accepta natura asa cum e. Ea zicea ca un barbat adevarat este un fost baiat foarte activ. Educa, sa nu crezi ca era genul care te lasa sa cresti in natura, dar nu incerca niciodata sa se impuna fara explicatii :). Caposenia e treaba masculina zic eu. Si vine impreuna cu rabdarea si ambitia. E viitor barbat totusi, adica e normal sa aiba o sursa de „hotarare”. Nu e bine sa fie indecis. Mai bine da cu capul si invata decat sa fluctueze intre opinii. Bine, eu nu ma refer aici la binele vostru, ci la al lui :P. Voi sunteti victimele 😀

  2. noiembrie 4, 2012 la 5:46 pm

    Asa cum inchei , parca spui „va urma”, deci asteptam continuarea 🙂

    • noiembrie 4, 2012 la 7:59 pm

      nu intentionam :P. Dar cine stie ce idei am :)). Dar ma indoiesc ca acum. Am niste jocuri vechi…noi :))

  3. Dana
    noiembrie 4, 2012 la 6:25 pm

    Tare imi plac aventurile tale!! Bravo! Se pare ca ai fost un copil tare cuminte… biata mama ta! 🙂

    • noiembrie 4, 2012 la 8:00 pm

      Mama eroina :)). Nu eram rau, zau ca nu. Dar eram foarte curios. Si cand ma lovea vreun mister nu rezistam sa nu incerc. Ma obseda. Imi pierdeam somnul. Nu stiu de ce vorbesc la trecut de fapt. La fel sunt si acum. Doar ca traznaile mele au devenit mai costisitoare si mai daunatoare :))

      • Dana
        noiembrie 5, 2012 la 5:34 am

        Sunt convisa ca mama ta te-a iuibit si te iubeste cel mai mult pe lumea asta, dar crede-ma, e extenuant sa iubesti un copil cum ai fost tu!!! Stiu pentru am doua bucati acasa care iti seamana ca si comportament …. eu mereu ma consolez cu ideea ca mai am ‘doar’ vreo 10-12 ani de chin … :D!

        • noiembrie 5, 2012 la 12:08 pm

          Eu zic ca mamele trebuie iubite oricum si daca te iubesc si daca nu :).
          Cat despre chin, sunt si eu incurajator si zic ca boacanele cresc exponential! 😛 Mai ales ca daune materiale si sume investite in reparatii :P. Pe de alta parte daca ai umor sigur te distrezi :P. Dar sunt de acord ca probabil e mai simplu cu fete :))

  4. Intuneric
    noiembrie 4, 2012 la 6:51 pm

    Chiar daca (aparent) lipsite de amintiri, experientele tale sunt de invidiat, sa stii.

    • noiembrie 4, 2012 la 8:01 pm

      De invidiat, de ce? Din cauza doamnei? Am avut noroc grozav cu doamna asta, zau asa. Era ca o zana pentru mine.

  5. noiembrie 4, 2012 la 6:51 pm

    Mai, si ziceai ca nu esti si tu ca Vronsky…pai vad ca de mic te iubeau femeile, sau cele carora nu le placea sa recunoasca ca le interesai te barfeau oricum + ca totusi si tu le apreciai si stiai sa le intri in gratii daca era in interesul tau…deci din acest punct de vedere esti, intr-un fel, zic eu, si tu conformist, desi poate conformist fara voie, fara a dori sau a urmari asta in mod constient expres ca tel principal, iti vine pur si simplu natural.

    • noiembrie 4, 2012 la 7:00 pm

      Eu, spre deosebire de tine, mi-am acceptat de la bun inceput conditia de Vronsky, si mi-am si stabilit-o oarecum ca standard ideal, deoarece stiu ca sunt prea las si indolent ca sa pot aspira la conditia d-nei Bovary, care mi se pare un standard oarecum superior. Tu ai totusi o vitalitate in tine, o curiozitate activa, care iti da aceasta capacitate sa aspiri mai mult decat mine sa fii ca d-na Bovary. Desigur asta nu inseamna ca il consider cumva pe dl Flaubert superior d-lui Tolstoy, ambii sunt giganti in ochii mei…insa cred ca dl Tolstoy chiar era oarecum ingrijorat mai mult decta dl Flaubert de chestiuni sociale mai largi, si zau, acolo in Rusia nici nu avea cum sa nu fie, ca efectiv era probabil un chin si o foamete la nivel de populatie generala in jur mai mare decat cea din Franta, de aia efectiv nu a putut sa se concentreze atat de mult la nivel caracterologic individual pe dl Vronsky, ca sa iasa si el la fel de superior conturat ca d-na Bovary.

      • noiembrie 4, 2012 la 8:11 pm

        N-am fost niciodata atat de analitic ca tine incat sa incerc sa-mi gasesc vreun biotip ceva. Adica nu pot spune ca am refuzat vreo conditie sau nu. Cred ca pur si simplu nu am realizat-o. Foarte repede am ajuns la concluzia ca ar fi extrem de putin eficient (desi poate eficace) sa incerc sa ma schimb. Oricat incerc, natura mea iese la suprafata. Probabil mi-ar trebui enorm de multa energie sa ma schimb si atat timp cat sunt iubit de cine trebuie asa cum sunt, nu prea incerc. Ma refer la chestii cat de cat profunde, nu treburi de genul „invatat inchis capac la pasta de dinti”.
        Cred ca ai dreptate in legatura cu situatia sociala in rusia. Si cred ca asta a dus la o revolutie comunista si nu burgheza. Diferentele sociale erau imense. Si foarte debalansate ca proportie din populatie. Bogatia imensa era distribuita la un numar foarte mic de persoane, cu 98% din populatie (daca nu mai mult) traind sub limita subzistentei.

    • noiembrie 4, 2012 la 8:08 pm

      Nu, sa stii ca vecinelor nu le-am fost in gratii fiindca oricat m-as fi straduit eu, mai degraba faceam boacane decat le cantam in struna. In plus n-aveam ideea cum sa le cant in struna. N-am facut niciodata (pe vremea aceea) vreun gest ca sa fiu placut sau neplacut. Le mai cumparam lapte si dadeam zapada, dar asta era contra cost. Tania, doamna de care spuneam era singura pe care voiam sa o las cu gura cascata. Si mama. Dar de ambele eram indragostit. Dragoste din aia ca fata de zeite. Dar nu trebuie cred sa-ti explic ca pun pariu ca la fel de adulator erai si tu cu mama ta. Doar ca in cazul meu mama era o zeita intunecata si apocaliptica, era o frica amestecata cu admiratie profunda. Ca atunci cand te uiti la furtuna cu fulgere si unele te pot atinge. Mama prietenului meu era ca o zeita pura si alba. Eram fascinat si o admiram, dar era un fel de sanctuar. Femeii asteia nu ii rezista nimic. Era atot-puternica. Si da si pe mama si pe ea as fi facut orice sa le multumesc. Aveam si vise in care le salvam din incendiu si alte belele. De fapt imi imaginam ca ar putea avea zeitele nevoie de muritorul de mine. De prisos sa spun…n-aveau :)). Si cu cat incercam eu mai tare cu atat mai penibil eram.
      Categoric sunt conformist fiindca eu cred ca orice barbat real hetero este inebunit sa-si arate utilitatea in fata unei femei. Poate aia narcisisti sa nu fie. Dar eu chiar nu sunt in pericolul asta. Cel mai greu ma suport pe mine.

  6. noiembrie 5, 2012 la 8:24 am

    Fain, fain de tot! Am ras cu pofta si cu lacrimi! Esti haios, zau!
    Ar trebui sa’ti faci o pagina cu amintiri din copilarie ;). Stiu ca ai spus ca nu iti amintesti mare lucru, dar scriind iti reamintesti, ca acum ;).

    • noiembrie 5, 2012 la 12:11 pm

      Pai nu pot sa scriu daca nu-mi vine :). Trebuie sa-mi amintesc in anumite conditii sau sa fiu fortat sa-mi amintesc ca sa pot sa le scriu :). As fi un scriitor foarte plin de hachite. In plus, zau, eu nu le gasesc asa amuzante, mi-ar fi greu sa le scriu. 🙂

  7. noiembrie 5, 2012 la 8:54 am

    Vladen, povestirile tale au un farmec inegalabil, chiar si cand nu iti amintesti mare lucru. Dar ceea ce imi place mie mult pe aceasta pagina este raspunsul pe care i l-ai dat lui Rudolph, legat de „zeificarea’ mamei tale si a Taniei.

    • noiembrie 5, 2012 la 12:14 pm

      Pai sigur, femeile sunt zeite. Toate. Dar alea cu care ai de-a face si de a caror dispozitie depinzi..alea au farmec de prim-zeita! Ca Hera si Frida si Ghea 🙂

  8. noiembrie 5, 2012 la 11:39 am

    Prin 86-86 putini aveau privilegiul sa iasa..Deci te poti cosnidera norocos…

    • noiembrie 5, 2012 la 12:18 pm

      La noi nu era chiar ca la voi. Statul nu era asa implicat in treaba de academie si stiinte. Nu se iesea chiar asa greu daca erai scientist. Dansa era considerata deosebit de buna si in plus foarte prezentabila de aratat la conferinte (era un fel de statuia ridicata femeii sovietice, arhetipala, parca era de reclama). In plus stiau ca se intoarce.

      • noiembrie 6, 2012 la 1:30 pm

        In anii 80 in Romania a fost chiar o „restrangere” destul de accentuat brutala in legatura cu iesirile in afara, adica nici macar angajatii guvernamentali care plecau afara sa lucreze pt guvernul Romaniei nu mai aveau voie sa isi ia pe termen lung copiii cu ei decat in cazuri ff speciale, au fost si restrangeri masive de tot in legatura cu cei care plecau pe la congrese sau cu burse…acum imi dau seama ca era deja clar ca regimul Ceausescu devenise deosebit de bagat intr-un colt, paranoic + probabil in crestere si sub presiuni externe destul de masive efectiv din toate partile, nu numai financiare, ci si legat de nerespectarea unor acorduri sau aranjamente anterioare + deja situatia devenea din ce in ce mai intolerabila chiar pt majoritatea oamenilor propriului aparat.

        • noiembrie 6, 2012 la 1:39 pm

          Devenise ca un fel de corporatie din asta total disfunctionala de tip Enron !! In URSS nu cred ca ar fi fost realist posibil sa fie la fel, deoarece pur si simplu URSS era mult prea complexa din punct de vedere organizatoric, si a fost mai „simplista” poate doar o perioada relativ scurta sub anii de teroare brutala si directa Stalin, unde chiar oricine putea sa fie chiar executat pe loc scurt pe 2, fara sa conteze absolut nimica, la nivel aproape aleatoriu…adica nu puteai nici macar sa contezi pe o eventuala pila la cineva si undeva anume, si probabil era fiecare efectiv pe cont propriu + efectiv hazardul…asta intr-adevar „simplitate” si singuratate existentiala de nivel efectiv groaznic, aproape inimaginabil.

          • noiembrie 6, 2012 la 5:18 pm

            Pai Stalin era temut la nivel de „lucifer in persoana”. Devenisera totali irationali de frica. Credeau ca e semizeu indistructibil. Le era total groaza de el, inclusiv acolitilor din jur gen Hrusciov. Cand a murit, un timp idiotii astialalti nu si-au revenit ca au scapat de teroare. Apoi, foarte repede, au schimbat cantecul si din idol popular aparent intretinut propagandistic, l-au transformat in dracul gol. Adica cam era voie sa-l pizdesti inclusiv pe fata (postmortem evident).
            Altfel URSS era foarte centralizat, referirile la Moscova foloseau „Centru”. Prin republici era nasol ca si acum. Tot ce era bun era livrat la centru. Moscovitii aveau statut special. Dar la noi n-a existat chestia aia cu „‘rat’ai dracu de intelectuali”. La noi politrucii inca cadeau in cur cand vedeau PhD, profesor sau inginer. Fara sa vrea neaparat sa fie si ei fiindca stiau ca nu pot. Nu s-au bagat. Asadar academia si stiintele au fost politizate minim. Cu exceptia psihologiei, geneticii si ciberneticii care au suferit teribil (de pe vremea lui Stalin si dupa…). Fizica era regina (pe motiv de A. Sakharov printre altii). Asa ca ieseau. Mama era medic si nici ea n-avea probleme. Si la dosarul ei pur nesanatos ar fi putut avea probleme. Dar nu le mai pasa. In plus stiau ca mama sau Tania se intorc in tara. N-ar fi ramas nici moarte in occident. Nici eu n-as fi ramas daca erau alte conditii. Nici un rus nu se simte bine afara din tara, ramai nostalgic pana mori.

        • noiembrie 6, 2012 la 5:09 pm

          Pai eu zic si ca de aceea a cazut. Nu fiindca s-a revoltat poporul, mai ales ca nu era prima data cand se revolta. Ci fiindca propriul aparat voia sa scape o data de el fiindca devenise prea retrograd chiar si pentru ei.

  9. noiembrie 5, 2012 la 5:01 pm

    Deci… m-am indragostit de mama lui Serioja ! 😀
    Sper ca e bine, sanatoasa !

    • noiembrie 6, 2012 la 5:02 pm

      Rusoaicele sunt nemuritoare 🙂
      Si zeite.

  10. noiembrie 7, 2012 la 2:29 pm

    deci, stii ca-s innebunita dupa povestile astea ale tale din copilarie, rad si te popularizez peste tot (mda , stiu ca nu-ti place, dar nu ma pot abtine!!!). inca nu m-am decis daca ai avut o copilarie complet nefericita si daca meritai tot ce ti se intampla, insa e clar ca stiai sa-ti faci simtita prezenta, chiar daca altii ar fi vrut sa te ignore :)))))
    hai sa traiesti!

    • noiembrie 7, 2012 la 9:23 pm

      In viata mea n-am fost nefericit! Eram foarte incantat iar chestiile mai „disfunctionale” mi se pareau absolut normale ca ma nascusem si crescusem cu ele altceva nu stiam. De genul ca n-am suferit niciodata ca mama nu facea prajituri. Nici nu ma asteptam sa faca. Nu mi se parea de la sine inteles. Mamele altor copii faceau, dar ele nu erau mama mea. Mama mea nu facea. Ce era de suferit in asta? Nimic. Nici acum nu mi se pare. Sigur ca ma mai revolta mama cu ideile ei cate o data dar asta e fiindca aveam eu impresia ca nu corespund, ma simteam incoltit si nu stiam ce sa fac, deci cautam sa dau vina pe ea. Dar nefericit? Niciodata! Eu-s cel mai norocos tip nascut si am avut si am o viata teribil de misto si o copilarie foarte diversa si interesanta. N-as schimba cu altul niciodata. Iar mama e mama. E perfecta.

      • noiembrie 8, 2012 la 8:43 am

        asta am vrut sa aud! deci, daca suntem cuminti, mai primim povesti din astea? gandeste-te ca esti o exceptie, trebuie sa-ti impartasesti impresiile, asa e corect! 😀

        • noiembrie 9, 2012 la 2:46 pm

          Cam depinde de cantitatea de alcool din sange. Sau de febra. Astea sunt momentele in care eu scriu cu adevarat bine! 😀

    • noiembrie 7, 2012 la 9:53 pm

      Redsky, sunt in acelasi gand cu tine, exact acelasi lucru, citez: „stii ca-s innebunita dupa povestile astea ale tale din copilarie, rad si te popularizez peste tot (mda , stiu ca nu-ti place, dar nu ma pot abtine!!!)”. Inclusiv cu popularizarea peste tot. Trebuie sa mai insistam, poate totusi se mai gandeste si scrie „Amintiri din copilarie” in versiune moderna :).

      • noiembrie 7, 2012 la 11:37 pm

        Nu pot doamnelor sa scriu profesionist in Romana, zau asa. In Rusa da, in Romana n-am stilul meu. Eu-s de parere ca de la chestii tiparite in sus, doar profesionistii trebuie sa o faca. E plina lumea de amatori si nu vreau sa ingros randurile :). Blogul e joaca. Cartea e ceva serios :).

  11. noiembrie 7, 2012 la 4:54 pm

    Poi si acum ce mai face Tania ?

    • noiembrie 7, 2012 la 9:33 pm

      Mai, tipa a avut o traiectorie foarte interesanta. Cam dupa schimbarile de la noi, cand a inceput sa se plictiseasca la servici pe motiv de reforme, bani putini dati cercetarii si altele, in plus s-a deschis si liberalizat piata, femeia a intrat in afaceri. Nu stiu exact cum se zice in Romana la ce facea ea, dar a facut o companie din asta care aducea produse de lux occidentale pe piata rusa pentru snobii si bogatanii locali. Gen ceasuri elvetiene, Apple, etc. Era distribuitor cred (nu-s convins de termen). Fiind foarte desteapta si printre primii sa faca asta s-a descurcat remarcabil si ajunsese (probabil inca o mai fi) printre cele mai bogate femei de la noi. Chestia e ca atunci cand a inceput sa mearga treaba de la sine a gasit ca afacerile sunt cam plicticoase si s-a intors in cercetare (ma rog nu de tot, adica nu s-a retras din afaceri dar a lasat niste omuleti acolo sa-i faca treaba, ea primea dividende sau cum drac le-o zice). Stiu ca a lucrat/colaborat cu CERNul in perioada aia. Fi-su, prietenul asta al meu, lucreaza acolo si el. Ea zicea ca asta cu intoarcerea in cercetare a fost cel mai greu lucru pe care l-a facut. I-a fost greu. Ba chiar, hehehe, a ajuns si bunica, are un nepotel de la una din ficele ei. Vladimir :)) (nu prea ma mir, Olga, fi-sa aproape m-ar fi violat daca ar fi putut, era oribil de amorezata, pana si eu realizam). Cum spuneam femeii ruse nu-i rezista nimic, ba le fac si pe toate. Vai de tine insa sa fii barbat rus si sa aiba ambitii pentru tine… Te-a luat dracu’ 😀

  12. Cuvânta
    mai 7, 2013 la 12:20 pm

    Mai vreau…. 😀

    • mai 7, 2013 la 12:22 pm

      Ti l-am linkat pe ala cu bucataria? 😛 Cand a gatit femeia?

      • Cuvânta
        mai 7, 2013 la 12:24 pm

        Cand a pus ceva detergent in loc de ulei, da :))

        • mai 7, 2013 la 12:26 pm

          Eeei, stai nu fii bestie, era ulei de dat pe forme totusi :))))) Daca punea detergent nu o lasam sa scape 😛

    • mai 7, 2013 la 12:28 pm

      mai vrei cu mama sau cu bunicu’? 😀 Bunicu’ si-a luat-o mai des. Cu mama mi-o luam eu, asa ca, stil egiptean, nu prea raportez infrangerile 😛

      • Cuvânta
        mai 7, 2013 la 12:31 pm

        Cu bunicul am citit o singura chestie acum ceva timp, ar trebui sa rascolesti mai adanc. Cele cu mama le stiam, spre surpriderea mea, se pare ca te citesc de mai mult timp decat as fi crezut!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: