Post la cerere – felinele din viata mea

Dramatic de-a dreptul, FB-ul meu merge la sfert din capacitate :P. Mesajele nu le pot accesa de vreo 5 saptamani, like nu pot da si comentariile cam dispar. Nu ca as varsa vreo lacrima din cauza problemelor astea, dar in pofida tuturor bubelor enumerate mai sus, a fost totusi posibil sa fiu incoltit de vreo cateva domnisoare si doamne si pus la scris. Evident, fiind asaltat de atatea Eve sincron, am inghitit in sec ca un Adam ce mi-s si am cerut spasit un titlu. Iata-l sus. Feline.

Am crescut intre pisici. Piscile erau, indubitabil, ale mamei mele si ea era moarta dupa ele. Intotdeauna aveam vreo 3-4 pisici plus puii lor aferenti, pui care apareau cu regularitate de-a dreptul elvetiana, mamele lor fiind niste curve ahtiate dupa dragoste. Eu le moseam de mic. Si eram un mamoș plin de disperata competenta! Cand le vedeam ca stau sa nasca eram rupt conflictual in doua. Pe de o parte as fi vrut sa fug unde vedeam cu ochii, fiindca imi era frica de muream, pe de alta parte nu puteam abandona o sarmana pisicuta gravida. Desigur, simtul datoriei si grija fata de felina izbandea si ma postam in genunchi langa patul sub care se vara blestemata si incepeam lamentarile de „pis-pis haaiii la tata, te rog.. matza dracului (zisa cu obida plina de lacrimi), nu ma face sa te mosesc acolo!”. In pofida nervilor mei paroxistici si a lacrimilor de draci, am sfarsit mereu si mereu (indiferent de felina) taraindu-ma cu un pachet de carpe sub patul personal. Nu stiu de ce toate preferau sub-patul meu. Chestia asta imi reconfirma (inca de la varste foarte fragede) ca totusi eu sunt totusi acela responsabil cu mositul curvei. Alt semn dumnezeiesc in directia asta era ca mama nu se baga. Venea mereu, baga plina de interes capul pe usa si intreba cum stau lucrurile, care e numaratoarea de capete si ce blanite avem. Inevitabil, absolut inevitabil, cand o auzeam pe mama graind dadeam speriat un cap puternic in pat si ii raspundeam nervos si invariabil ca daca o aia grija atunci sa se bage dedesubt ca balena sa vada si sa ajute. Raspunsul era mereu acelasi si anume ca-s barbat si nu-mi strica un pic de educatie, ca sa vad si eu ca nascarea nu-i treaba usoara. M-am lamurit. Atat de tare ca sper sa nu fiu nevoit vreodata sa asist la nastere de om. Cu riscul sa-mi atrag oprobiul general (dati cu rosii ca nu-mi pasa, dau din fund a zumba, ha!), eu sunt total adeptul nasterilor de pe vremuri. In care doamna naste cu personalul medical si tatal sta si asteapta pe coridor cuminte sau varuieste camera progeniturii. Eu unul nu vreau sa vad femei in chinuri, nu vreau sa tai cordoane ombilicale si nu vreau sa filmez vreo nastere. Nu mi se pare frumos, nu mi se pare inaltator, mi se pare chinuitor si dureros. Si cred cu tarie ca mi-as ura feciorul o perioada lunga daca as vedea ca o chinuie pe maica-sa cand iese la lumina. Si inainte sa-mi spuneti ca „ba nuuuu o sa veeeezi, e frumooos” eu va spun ca absolut toti prietenii mei care au cedat la insistentele nevestei de a participa la nasterea nitel problematica a progeniturii, au avut problema asta. Desigur insa ca si-au mintit nevasta si au zambit larg la ala micu’! Ca nimeni nu-i suicidal. Dar l-au placut pe bune pe la 6-8 luni incolo. Cu dubii. Asadar, in opinia mea locul barbatului nu e in sala de nasteri fiindca nu prea are ce face acolo, ci e mai util prin alte parti. Daca doamna are nevoie de insotitoare, o femeie care a nascut in prealabil (mama, prietena, sora), care nu lesina si mai stie si ce se intampla e mult mai utila (mai aveti inca oua si tomate?? :D). Si da, de la „miracolul” nasterii pisicilor mi se trage :D.

Cand am venit in Romania si m-am intalnit ideea de „pisica vagaboanda” am avut un soc. La noi nu erau. Ma teroriza ideea ca stau saracele singure in frig pe sub masini. Asadar, cam de fiecare data cand ploua mai tare imi ingrijoram viitoarea nevasta ducandu-ma ca Ana lu’ Manole, prin averse, tunete si viitoare raceli ca sa fac pis-pis pe sub masini si sa duc felinele la adapost, in casa. Cam aveam succes, la momentul acela stateam in cotroceni si acolo era plin de pisici blande si mai ales foarte iritate pe motiv ca erau luate de la vanat si distractie ca sa fie indesate intr-o casa si hranite abuziv cu salam mort. Dar n-aveau de ales! Stiam eu mai bine ce-i bine pentru ele! Dah! (si dah, fi-mea, daca voi avea vreuna, o sa fie cuminte si mai virgina decat fecioara Maria si nu ii vor placea baietii pana in momentul in care voi vrea eu sa fiu bunic si ma voi ingrijora ca a ramas fata mare, asa! Am zis! :P).

Cand am ajuns la casa noastra, sau ma rog casele noastre, am inceput sa avem pisici personale de apartament/casa. Care nu mai erau ale mamei sau ale mamei naturi, ci ale mele. Acum sunt tata de trei:

Fon-Fon (oficial Griphon) – fisa personala

Norvegian de Padure. Nascut helvet. In jur de 1o ani, adoptat de 2. Fost domiciliat in Franta. Soc postraumatic cauzat de stapani cretini. Pasionat de plusuri (fura din vecini). Vreo 8 kile de pisica. Stie sa-si zica numele (de unde si Fon-Fon)

Miauricä (oficial Meowrice) – fisa personala

Tigrat de tip mackerel (astia-s originali egipteni). Nascut pe 1 Martie 2010 langa Paris. Importat la 2 luni jumate. E caine fiindca l-am crescut eu. Vreo 7 kile si ceva de pisica. Adora armele Nerf fiindca ii place impuscat cu gloante de burete. Zice „mama” cu directie. Eu sunt cahhhh. Stie sa faca roaba. Botezat Meowrice dupa motanul proxenet si mafiot din desenul animat Parisul Vesel.

Roxy (oficial Roxana) – fisa personala

Maidaneza imperiala tricolora (astia-s originali himalaieni). Nascuta pe 29 Aprilie 2012 langa Geneva. I se spune „buruiana” fiindca e asa prostuta ca numai fotosinteza poate face. Dar nu conteaza, ea e frumoasa, agila si indemanatica. Desteapta nu trebe! Botezata Roxana dupa…Roxana iubita lui Alexandru Macedon (roscata cu ochii verzi si proasta balot).

40 de răspunsuri la „Post la cerere – felinele din viata mea”

  1. Frumoase matze !
    Sa-ti traiasca si sa se inmulteasca !

    Cred ca ai mai avea nevoie de 2 bucati sa avem la fel ! :)))))))))

        1. Baaai ce zambesti asa ingaduitor.. zi dupa mine: „pisicuta mea NU vrea motan. Ea e casta”
          😛

    1. Hehehe l-am vazut pe matahala ala. Desi cred ca-i fetita. Dar mare e!! Si Miaurica are o burta. Si niste moace. Te simti ultimul om uitandu-te la el :D.

  2. ce fain i-ai prins in poze 🙂
    se vede ca le iubesti pur si simplu cu dragoste 🙂
    am avut si eu pisici si le iubesc in continuare dar prietenul meu nu…nu le vrea in casa si pace 😦

    1. mai la noi e clar si n-am avut niciodata vreun dubiu: intre mine si pisici, daca e sa zboare pe cineva Kadia afara din casa, acela sunt eu :)). Dar nici nu-i nevoie. La asa o alegere m-as da eu singur afara 😀

  3. Ce frumos ai povestit!
    Eu nu am asistat la nici un fel de nastere, nici nu-mi doresc sa vad macar filmulete pe net pentru educare. Nu sunt pregatita pentru asa ceva. 🙂
    Intr-un serial la care m-am uitat zice o tipa ca „giving birth is like doing the splits on dynamite”, deci pas!
    Si, ca sa pastram ideea articolului, tin sa spun ca Muf a mea e dromader, fiindca jumatate din timp umbla mega-incovoiata cersind mancare sau afectiune. Asta-mi place la ea. Ma deranjeaza galopul nebun din toiul noptii, uneori tropaind si in pat, peste mine.

    1. Hahahahahaha, dromader :))) E exceptionala Muf, imi place de mor de ea. O amintesc neincetat cand vad surate de ale ei cu fatza plata si aer nervos! 🙂
      Eu am mosit mai pisica, ce sa fac? Cum sa o abandonez. Dar am inteles perfect de ce DOAR femeile nasc. Eu as muri doar sa aflu ca am ramas gravid…

  4. Bravo, Vlade, sa-ti traiasca si sa te bucuri de ele!
    Dar mie nu-mi plac pisicile! Nu le suport! Cand vin si se freaca de picioarele mele, mor!!! Bleah! In veci nu as fi stat sa le mosesc! Putea mama sa ma lege si nu as fi facut asa ceva!!! Never ever!!!! Dar, ca de obicei, orice experienta te ajuta pana la urma la ceva: te-a convins sa nu intri in sala de maternitate cand sotia naste (ceea ce iti doresc cat de curand, adica sa-ti nasca sotia pentru ca e greu sa cresti copii cand treci de 30 de ani – facutul nu e problema, dar crescutul da)! Eu sunt total de acord cu tine, locul barbatului nu e acolo! Eu i-am zis alui meu sa nu-l prind pe acolo ca-l bat! Si a stat frumos afara si s-a bucurat de produsul finit!
    In concluzie, lasa matele oricat de frumoase ti-ar parea si fa copii! Au ce sa mosteneasca de la voi: frumusete, desteptaciune…

    1. Eu-s mort dupa orice animal. Blana sa aiba! Pestii si pasarile imi sunt mai indiferente (nu si in farfurie, acolo imi plac :P).
      Pai am cam trecut bariera, avem amandoi peste 30 :). Oricum noi (adica eu cu Kadia) am decis sa nu facem copii. Eu sunt de parere ca unele cupluri sunt menite sa faca copii, altele sunt menite sa faca… altele :D. Noi picam in ultima categorie. Cred cu tarie ca exista si alte metode de a contribui la patrimoniul umanitatii. Daca insa in viitor datele problemei se schimba esential, eu am de gand insa sa chiluesc sarcina si sa vospesc peretii, curat masina in interior, pietruiesc aleia si orice altceva care nu implica sangele, durerile si urletele nevestei :).

      1. Uf! Imi pare rau ca m-a luat gura pe dinainte si am zis de copii. Imi cer mii de scuze si merit orice ati zice, tu sau Kadia. Voi stiti ce e mai bine pentru voi, nu cineva (ca mine) care doar va citeste si s-a grabit sa dea cu gura!

        1. Nu-i absolut nici un bai, zau! Nu ma supara absolut deloc! Am explicat doar fiindca a inceput discutia, dar sub nici o forma n-am vrut sa fac pe cineva sa se simta prost! Eu explic orice asta mi-e stilul. Adica nu ignor cand se ridica o problema. N-ai absolut deloc de ce sa-ti ceri scuze. La copii se mai adauga si problema ca sansele ca eu sa fac unul sunt extrem de reduse fiindca am urmat un tratament cam nasol care cam imi omoara sansele. Adica n-am nimic cu copiii, sa nu crezi ca ma enerveaza sau ceva, pur si simplu ii admir la altii pe moment :).

  5. Eu avand ailurofobie (fobie de pisici), mai ales alea cu ochii galbeni, mi-am ales-o ca preferata pe Roxy, aia mai prostuta care sta si adormita, dar si cu spatele la noi. Desi acum, de cand citesc de pe diverse bloguri, fiind supus la flooding de imagini de pisici, am inceput sa ma desensitizez si la aceasta fobie.

    1. Pai eu cred ca exact ea te-ar teroriza fiindca adora sa fie iubita. Si am vazut eu ca pisicile se duc ca trase cu ata la cei cu fobii sau care nu le suporta :).

  6. Pisici nu am si nu am avut niciodata, nici alte pet-uri, si nu ma simt defecta cumva din cauza asta 🙂 Mi-e greu sa te inteleg dar te apreciez! 🙂
    Din nou ai dat un bobarnac imaginii (nu neaparat a mea personala) de RUS (matahala, betizv, insensibil, mafiot, etc 😀 ).

    Despre fiica personala … ai fix aceeasi opinie ca si dl sot! 😀
    Eu … estimez ca mai am minim 10-12 ani (are 5 ani dra) pana la potentialul moment X, asa ca … zic eu ca sunt mai relaxata, defapt refuz sa ma gandesc, sincer 🙂
    El a emis chiar si diverse afirmatii referitoare la cat de ascutit va avea toporul daca se va intampla mai devreme decat se asteapta (adica peste minim 20 de ani, si probabil ca ar prefera sa constientizeze doar cand ii va fi pus in brate vre-un „produs”) … 😀

    La partea cu asistatatul la nastere … subscriu! Nu am avut nici o tendinta de a solicita asa ceva, si nu are nici o legatura cu dragostea lui sau respectul meu/lui fata de mine.
    Momentul psihic este … intr-un fel, desi esti cam terminata, dupa niste ore destul de solicitante, dar fizic, sa fiu acolo si sa ma uit, adica din partea cealalta, si eu as zice „pas” 🙂 In orele alea de … solicitare, merge companie si incurajare, dar fix pe ultima suta (15 min, daca ai noroc, like me 🙂 ), e treaba intre nascatoare si cadrele medicale, parerea mea!
    In general si eu consider ca mi-e mai usor sa suport personal niste chinuri fizice decat sa asist la ale altuia 🙂 Explicatia ta, cu atitudinea fata de copil, este foarte … originala, si destul de intemeiata 🙂

    1. Toata viata am avut peturi. La noi e aproape obligatoriu. Probabil din lipsa de barbati. Trebuie sa aiba femeia rusa pe cine se enerva!
      Pai eu tot zic (da’ nimeni nu ma asculta, deeeh…daca nu-s femeie…) ca aia sunt ukrainieni. Care-s alta specie zau asa. Rusul tipic este ala din Petersburg. As zice din Moscova, dar nu e cazul fiindca, fiind capitala, acolo converg toti tipii din „republici” in cautare de slujba, asadar populatia e pestrita. Toate cliseele voastre despre rusime sunt de fapt despre ukrainieni. Eu nu-s! Sunt foarte-foarte diferiti. Atat de diferiti ca se fac bancuri pe tema asta (noi despre ei, ei despre noi). Nu uita totusi ca la noi a aparut Borodin sau Ceaikovski sau Rahmaninov. Sau Esenin, Puskin, Tolstoi. Sau Sacharov, sau Petru I. O natie de barbari nu ridica un oras ca Petersburg :).
      Pai exact asta voiam si eu sa ilustrez! Toporu’, bazooka, cutit din ala curbat Cecen… si muuuuuulta rabdare cu nasosul ala hormonic. Rabdare la torturat evident.. Heehehehehe.
      Chiar ma asteptam sa mi-o iau cu teoria despre nascare. Ca stiu ca e la moda acum sa tai cordoane ombilicale si alte alea. Eu cred sincer ca mai mult as incurca si as sta in picioarele alora. Plus ca l-as cafti pe medic daca as avea impresia ca nu o ajuta…

      1. M-ai distrat la maxim cu caftitul, deci o sa incep cu sfarsitul 🙂
        Cand am nascut prima data, sotul si soacra, pe holuri, ca de, spital de stat, si de provincie, fara ifose cu diverse (desi de nota 20 si mai ales cu rooming-in – copilul sta in camera cu mama- ceea ce nu prea vezi prin multe locuri, de stat).
        Asteptare-asteptare, ca de, m-am luat dupa ei, sa ajung repede la spital, am stat vreo 10 ore internata, din care as fi putut sta lejer, linistita acasa, vreo 6-7 cel putin.
        Ei primeau raport constant de la sefa de sectie, buna prietena cu soacra, dar nu aveau acces. Erau pe hol, o usa despartea holul in doua, pe lungime, eu eram intr-o camera … 50m mai departe.
        In ultimele ore se precipita situatia, oboseala si nerabdarea cresteau (si a mea si a lor), mai erau si diverse alte tantii nascatoare care … aveau un nivel sonor cam mare (nu comentez, fiecare se exprima cum poate, majoritatea tipa, tare, mai ales in momentul de … exit 🙂 ).
        Imi vine si mie randul, sunt transportata, din camera in care statusem pana atunci, in camera de nastere (nu mai stiu cum le chema pe fiecare), traversand scurt, intre cele doua camere. Ii vad pe ei (sot si soacra) pe holul celalalt, ne facem cu mana. Eu eram destul de calma si lucida, ei nu prea pareau 🙂
        Apare si dr (desigur ca ne mai vazusem pana atunci, dar atunci venise exact pt momentul X), sotul hiperventileaza, acolo pe hol, cred ca daca era in camera pica de-a dreptul pe jos 🙂
        Eu in 15 min rezolv treaba, totul roz si fericit, merg in alta camera, de odihna, cu copilul langa mine. Peste 10 min apar si ei, bine izolati si deparazitati. Ma pupa, se minuneaza de copila, sotul inca putin albastru, eu il iau la intrebari. Si imi spune „pai il vedeam pe dr cum se tot plimba pe holuri (omul avea si alte treburi, nu statea doar in sala de nasteri sau doar in sectorul respectiv), imi venea sa sar la gatul lui, ca de ce nu sta langa tine” :))))

        1. Pai de ce nu statea langa tine? Acum pe bune… Eu l-as aduce de urechi! Sa nu fie nevasta-mea, da’ sa fie o femeie pe care o cunosc pai eu m-as insarcina singur sa stea idiotul ala acolo ca stalpul comunal. Mie, de ce sa mint, mi-e frica de mor. Eu am vazut tot felul de scenarii catastrofale, mai bine nu copil decat sa risc iubita! eu n-as fi albastru, as fi violet violent. Pe bune, as muri de inima, as slabi 70 de kile as lesina ca fecioarele. Mi-ar fi frica sa mor. As lua fapta inapoi, zau asa. Doar sa-mi inchipui si panichez cumplit. Si nu glumesc sunt serios! Doctorul ala, si sa te stiu doar de pe blog…statea cu tine dus cu forta. Eu nu-i suport pe astia care trateaza sarcina de parca femeia e iepuroaica si poate oricum. Sa stea acolo mama lui de nenorocit de doctor! Pe bune daca nu ma stresez numai la gandul… Cred ca muream in locul lui. Sau omoram pe careva. Mi-ar fi frica de sa mor si alta nu. Zau, decat sa risc femeia mai bine nu copii. Zau!

          1. Te-ai aprins tinere! Stai calm, sa-ti explicitez! Si scuze de intarziere, m-am relocat, acum sunt in capitala, pt o vreme.

            Sa incep prin a spune ca sunt foarte flatat de sentimentele ce le-ai nutrit pt mine, chiar si asa, cunoscunadu-me doar de pe blog 🙂
            Dar serios ca nenea dr era foarte de treaba si foarte profesionist!

            Chestia sta in felul urmator: daca se da o femeie tanara, si „in putere”, fara probleme in sarcina, si cu evolutie buna in orele de travaliu, dr chiar nu e nevoie sa stea langa ea, deloc-deloc, in afara de momentul Z.
            El venea pe la mine … cam o data pe ora. In rest erau asistente pe acolo, tot timpul, nu treceau 5 min sa nu te intrebe de santate sau sa nu puna stetoscopul sa auda bataile inimii fatului.

            Ar fi fost complet absurd ca dr sa stea lipit de mine alea 10 ore, chiar nu avea de ce. Am impresia ca era si „de garda”, deci nu era in zona numai pt mine, ci pt toate cazurile ce treceau prin zona, in ziua respectiva.
            Eu l-am inteles si am apreciat comportamentul lui ca fiind foarte normal, nici nu mi-as fi dorit mai mult. Era doar de asteptat! Da, de supravegheat sa nu se intample ceva rau, dar corpul isi facea treaba lui, si asta dura o vreme, doar nu era sa stea sa ma tina de mana! 🙂

            Dar imi dau seama si cum se vedea din perspectiva sotului, probabil ca nici eu nu am fost prea roz, sa fi fost in locul lui 🙂
            Si abia apoi, dupa ceva zile, cand am aflat in ce stare a fost (cam ca tine asa 🙂 ) mi-a marturisit ca a fost foarte stresat de momentul nasterii, spre sfarsitul sarcinii, sa nu patim ceva, copilul sau mai ales eu, la nastere.
            Eu mi-am impus sa fiu foarte optimista si am fost 🙂
            Si sti cat de repede au fost uitate toate? Intr-o clipa 🙂 Azi s-au facut 5 ani de la ziua aceea 😀 Si am avut curaj sa-l facem si pe al doilea, intentionat si programat 🙂

            Cazurile in care femeia moare la nastere, in ziua de azi, sunt destul de rare, in nici un caz nu este un motiv pt a nu face copii 🙂

            1. Mai, eu sunt adeptul „nu-i democratie intre pisici”. Asaaadaaaar, atat timp cat sunt mai mare decat doctorul (99.99% siguranta) doctorul ala va sta unde-l pun eu daca-s stresat! 😀 Stiu ca nu-i cinstit, ca doctorul n-are ce face, dar nu-i nimic, sa sparga seminte. Langa FEMEIE. Asa… Sta unde-l pun eu. Si daaa, lasa, ca am citit niste statistici de m-am speriat. Si in plus chiar daca e o sansa de 1:100.000, tot e mare. Adica una tot moare si cum poti fi sigur ca nu-i a ta, daca nu pui acolo piatra pe medic sa stea cu ochii cascati ca la melc? Glumesc eu, da’ vorbesc serios! Eu sincer as fi dorit de TOATA lumea in afara spitalului.

    1. Voi puteti sa vreti dar eu sunt aparatul de cenzura..asa ca mai vedem.
      Ce le incurajezi??? Huh? Ce le incurajezi!

  7. Imi pare bine ca l-ai pus si pe fonfonul in poze, el asa rar aparea, mie nu stiu, asa mi-e de mila de el 😦 de aceea poate mi-e si cel mai drag dintre toti. Stiu ca tu pe escrocul de Miaurica il iubesti enorm, cred si eu, dar…haha Roxana se face foarte frumoasa pana la urma, vad ca……..

    1. Pai da mai Alina ca Meowrice e ca mine. Exact ca mine. Pana si cand o sfideaza pe Kadia de se urca ea pe pereti, tot ca mine face! E al meu! 😀

  8. Cand povesteai despre cum moseai pisicile mamei tale, mi-am amintit de Ionut, cum se strecura sub patul mamei mele, sa o ajute pe Guntzi sa fete. Ii era mila sa o lase singura. Statea alaturi de ea, o ajuta, ingrijea si puii…, in timp ce eu stateam in gradinita, fumand. :))

    1. Pai sigur! Ionut, ca orice barbat, avea simtul datoriei. Guntzi o chema pe domnitza nascatoare? :))) FOARTE MISTO NUME!

      1. E o intreaga istorie cu acest nume. :))
        Prima Guntzi din istoria familiei s-a nascut in 1948. :))

          1. A, nu. Cred ca m-am xprimat gresit. Prima pisica, de cand mama mea era foarte mica, s-a numit Guntzi. In amintirea ei, orice alta pisica s-a pripasit prin curte in 60 de ani si a fost adoptata a primit acest nume.
            Cea mai desteapta a fost una alba cu pete negre, care dormea pe perna, alaturi de Ionut, in timp ce mama ii legana pe picioare. :))

  9. Pisici am avut si eu dintotdeauna. le ador. le strangeam si eu de pe starda cand eram mica :D, ma certa mama mereu :D…cat despre ideea ta cu fiica virgina pana la adanci batraneti, bafta! :D:D

    1. N-am sa am problema asta :P. Dar daca as avea… Oricum, imi inchiriez barda in serviciul prietenilor mei cu fata 😀

      1. tot ce-o sa vrea ea o sa o faca. daca te respecta foarte mult, te asculta, daca ii e frica de tine, face cum vrea ea. stiu eu una care a fugit de-acasa, chiar daca ta-su i-a oferit mereu ce a vrut 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s