De ce nu-s Mary Poppins (ep. I)

…sau cum am fost bona de doi monstri.

11322_meccano-raving-rabbids.gif

Iaca ca a trecut suficient de mult timp de la intamplarea pe care vreau sa vi-o povestesc incat sa am curajul sa scriu despre ea.

Intai si intai vreau sa incep prin a va spune ca pana de curand eram convins ca sunt deosebit de inzestrat in mangementul pruncilor. Credinta asta se baza, naiv, pe experienta limitata cu plozii prietenilor mei. Primele dubii despre adevarul convingerii mi le-au starnit fetele prietenului meu Dima (la momentul povestirii 3 si 5 ani). Mereu, cand puneau ghearele pe mine, imi cereau sa fiu „tata”. Aveau o oroare roz de casuta de papusi, ele – personaj colectiv – erau mame si eu, stapan de harem, eram tata. Si… sot. Al lor. Treaba cu sters barbie la fund nu m-a deranajt prea tare. Pe alocuri chiar mi-a rezolvat si mie niste curiozitati din copilarie cu privire la papusa cu pricina. In schimb statutul de sot de doua mi-a displacut profund! In toata viata mea de barbat casatorit (14 ani) nu s-a urlat la mine cu atata sete si scuipici, nu s-au pus maini in solduri cu atata aplomb si nu s-au aruncat in mine atatea obiecte de bucatarie (de jucarie sau..nu). In mod evident eram un sot deplorabil! Si mie imi plac doar activitatile in care performez! Asadar, ultima data cand am fost prins in navodul cotoroantelor, am refuzat vehement sa mai fiu „tata/sot”. Si ca sa scap de ploaia de proteste peltice, le-am zis ca ma joc cu ele, dar eu sunt cainele familiei.

Ar fi trebuit sa-mi dau seama ca lucrurile prinsesera o turnura groaznica cand scorpiile au tacut instant din gura, mi-au zambit larg si au disparut aproape cu totul in dulapul personal. Dar, ca orice caine, fiind mai simplu la cap in probleme femeiesti, zaceam in fund langa castelul roz al Barbiilor, savurand aparenta victorie.  Satisfactia a fost de scurta durata, fiindca cotoroantele mici s-au materializat cu bratele pline de.. catzelusi de plus. Cand m-a lovit realizarea a ce ma astepta a inghetat si cateaua, nu numai cainele din mine! Si a fost o reactie foarte corecta. Fiindca nici in postura de caine n-am performat corespunzator! Ba, mai mult, peste tot ce patisem uzual ca „tata”, acum am fost si gatuit de gulerul de camasa urlandu-se cu un miliard de decibeli in urechile mele  „ai pureci, caine rau!!!”. In plus, sa stiti, fetele au mult mai multe plusuri decat barbie. Care trebuiau hranite. Toate. Dupa intamplarea asta am gandit o perioada lunga ca daca am sa aflu vreodata ca am fata… o schimb in maternitate!

In pofida intamplarii mai sus amintite, am reusit sa-mi ling ranile si sa-mi tratez socul postrautmatic incat am ajuns din nou sa cred ca am veleitati deosebite de comunicare cu plozii.

Asadar, intr-o fatidica zi de vara, am dus cu masina la ambasada pe sotiile prietenilor mei si progeniturile lor (baiat – bebe si baiat -cam 2 ani ). Cum promitea sa dureze, femeile se dadeau de ceasul mortii gandindu-se la scandalul picimii constranse sa astepte intre patru pereti. Speranta lor s-a indreptat mut, dar fara echivoc, spre mine (ce-i drept, ambii pusti, ma stiu si ma plac). Eu ma uit la ele, ma uit la plozi (care dormeau ca niste serafimi angelici…), cavalerismu-mi suicidal ma doboara si zic: „stau eu cu ei pana iesiti, duceti-va linistite”. Evident, una din femei, care stia clar (din experienta cu barba-su) cum functionez, ma intreaba, prefacut mirata: „pai ai curajul???” Trebuie sa stiti ca pe mine cand aud fraza asta ma apuca sufocarea si-mi pierd uzul ratiunii! BINEINTELES CA AM CURAJUL! Eu am curajul sa fac orice! Cum sa-mi fie frica de niste omuleti minusculi! HA! Ce gandea femeia asta! Si dupa ce am gandit toate de o data am raspuns scurt, incruntat si de gheata „E-vi-dent! MERGETI!”.

Ele au plecat chriaind si au disparut in consulat. Plozii dormeau angelic. Eu, calare pe situatie, mi-am deschis computerul si am inceput sa vad un film. Trec 5 minute si aud din spate un fel de „oac”. Oac??? Ma intorc si dau ochi in ochi cu ala micu de tot. Se uita cu ochii tulburi si holbati direct in ochii mei, mari, albastii… de bou. Dupa un fragment de comunicare din asta subliminala, bebe casca gura la maxim (siderant de larg!!!), incrunta sprancenele si ramane impietrit asa. Eu ma holbam exact ca el si cu falca scazuta. Plodul isi schimba culoarea. Mi-o schimb si eu! Toate astea au durat secunde bune (sau asa au parut). Deodata, pe neasteptate, ala micu’ explodeaza in cel mai aprig racnet pe care l-am auzit vreodata intr-un spatiu inchis si care m-a proiectat cu un sfant cap in tavanul masinii. Panicat deja si cu ochii privind rugatori spre intrarea in consulat, inhat inutil plodul si incerc sa ma lamuresc care-i baiul. Nu mi-am dat seama dar, tinut in sus, bebele si-a schimbat frecventa intr-una mai tolerabila. Evident, in vacarmul descris, celalalt prunc, Luc, se scoala si intreaba direct „un’e mama?”. Oh buba! Glam!

Lamurit acum ca si bebele imi urla tot pizdeli de mama, ies din masina si ma duc in parc la leagane. Nu prea le-a placut. Nu stiau sa stea cum trebuie iar eu n-am reusit sa le arat. Cam dupa 10 minute am renuntat fiindca faceau misto de incercarile mele educative, plus isi dadeau coate si chicoteau, niste cotoroante de mame rezidente, aflate pe acolo cu progenitura personala. Asadar revoltat pe muieret, jenat si perfect constient ca probabil aratam ca un Yeti idiot incercand sa-i arat lui Luc cum sa se foloseasca de leagane, ne-am retras la nisiparul  din vecinatate.

Acolo nu era toc de femeie! Pe motiv de mlastina cu potential! Tocmai bun de jegosit! Am vazut eu ca erau plozii din dotare erau imbracati frumos, dar am concluzionat draconic ca cin’ le-a pus sa-i imbrace asa???? Huh??? In concluzie, am ridicat din umeri filozofic si ne-am aruncat toti trei in malul aferent. Ala micul, eliberat din ghearele mele, a tacut instant, s-a intors pe burta si a inceput un fel de deplasare prin taraire ca melcul. In plus, pe vectorul de miscare mai si gusta nisip, mal, noroi, gunoaie. Asadar a trebuit sa stau dupa el sa-i inhat eu porcariile sau sa-l scot cu capul din nisip unde ateriza cu regularitate. Fara mare succes. Luc insa a fost profesionist. Cum n-am avut lopata, i-am dat pixul meu si a realizat competent un fel de castel cu gauri ca de viermi, pe care ala micu’, a tinut neaparat sa-l guste. Si aici am luat eu prima lectie… Am zis hai sa las plodul, sa vada ca-i naspa, si sa renunte. Niet! I-a placut! Ca mai voia! Asadar am intarcat nisiparul si ne-am dus la masa.

Dar asta si crescendoul de momente catastrofale in episodul viitor. Ca iar zice Florin ca scriu prea mult 😛

41 de răspunsuri la „De ce nu-s Mary Poppins (ep. I)”

    1. Pai vine episodul doi (si poate chiar trei depinde cat ma intind) si alea vor fi net mai savuroase… :)). Sincer. Ziua aia a mers dinspre castrofal spre super catastrofal…

  1. am facut riduri de atata ras :)), iar intre timp am mai citit cate ceva din postarile anterioare… n/am gustat de mult asa proba de umor

      1. Aia este … „za shit”, cum ar spune un coleg de-al meu.
        Nicicand nu voi privi un cotet cu aceeasi ochi de inainte de lectura asta, clar!

        1. nici eu de atunci nu le mai privesc la fel… Si acum cand aud „gaina” mi se strange pielea pe spate si simt cioc pe picioare….brrrrrrr

  2. Prietene, povestesti minunat! Si toate aventurile tale imi plac la nebunie. Ma si vad pe covor, stand pe burta, tinandu-mi capul in maini si ascultand cu ochi mari si sprancenele mai sus de linia parului tot felul de patanii … Dar iarta-ma, te rog, ca nu ma pot abtine… monstri, cu un singur „i”! 🙂
    Astept continuarea.

    1. Anne stii cum e ci „i-ii” astia? Lupta totala. La un moment dat am avut o revelatie si credeam ca in sfarsit pricepusem. Dar nu! Fatidic! De cand cu revelatia fac greseli din greu… A dracu’ revelatie. Ma duc sa corectez :))

      1. Pai al doilea „i” e articolul hotarat. Daca nu e cazul, nu-l pui. Nu e simplu? 🙂

  3. Intinde-te, intinde-te! Vrei un masaj ceva? Ceva de baut? Zi! Se executa! Dar mai scrie!
    Asa imi mai ostoiesc suferinta – credeam ca numai eu am niste impielitaturi de copii! Tare bun ai fi pe post de bon la ai mei – ei sunt mai marisori si se joaca cu toate dracoveniile pe care le ai tu! Si ei …

    1. Pai sa stii ca la o analiza mai atenta mi-am dat seama unde m-am ars de fapt! Ala mic era prea mic! Eu ma descurc cand incep deja sa fie mai umani si pot comunica cu ei. Fiindca holbatul cu ala micu’ (si nici chestiile ulterioare de care vei citi) nu m-au ajutat de fel…

  4. :)))))))) Doamneee ce m-am putut amuza ! 😀
    Tu ai neaparat nevoie de doi baieti si o fetita… cate un copil pentru fiecare pisoi sau pisica pe care o ai ! :))) Parca vad casa plina de jucarii, si fiecare avand grija de ale lui !… Inclusiv tu ! :)))

    1. Automat Florine! Jucariile mele sunt ALE MELE. Plozii cu ale lor. Clar. 😛 Matzurile la fel!

  5. Eu nu zic ca Ninu 2 baieti si o fata, eu zic 3 fete si una pe drum. Asa are sora lui Mike. Si un caine, care e tot o ea. Cand mergem pe la ei (de fapt doar ce ne-am intors ca am asistat la venirea Sf. Neculai) simt deja cum mi se face parul maciuca.

      1. Doar cateodata. Martin e in armata si e foarte des plecat. Dar sa stii ca nu prea poate face armata cu ele. 🙂 Cand e cate una e bine. E bine si cand sunt cate doua in anumite combinatii. Cand sunt toate trei e dezastru. Stiu asta ca am fost si noi baby-sitter o data cand parintii au vrut sa mearga la un spectacol. Poate ar tb. sa scriu si eu despre seara aceea. Si zilele astea e pe cale sa vina pe lume si a patra. Asa si ca sa te sperii complet, Susana sora lui Mike va naste acasa. Revenind la fetite, nu sunt deloc fetite tipice. Acum mai nou le plac papusile Monster High, care au nume f. comice: Draculaura, Frankie Stein si nu mai stiu, tb. sa caut. Deci papusi de astea au primit de Sf. Neculai. Poate totusi ma puc sa scriu ca m-am tot documentat despre Sf. Neculai.

        1. Pai chiar te rog. Mor de curiozitate de ce vine mai devreme in Olanda. Adica mai stiu si eu un loc, dar eram curios de explicatia de la voi :)). Hehehe nu s-a nascut barbatul (militar sau nu) sa se descurce cu 3 fete si una gravida cu a patra. E mancat de viu. E papa de cutz! Si daaaaa…trebuie sa scrii despre cosmarul tau personal. Doamne…sa trebuiasca sa stai dupa 3 fetite, cred ca a fost cumplit! Pe tine ce te-au facut? Mama? Sau mame erau doar ele? 😀
          Acum ma uit sa vad ce e Monster High 😛

            1. Astea pe care le-au primit acum erau cu patine cu rotile, una avea o casca sub forma de creier, taieturi si cusaturi -Frankie Stein, si tot felul de accesorii, care mai de care groaznice. Cea mai mare a vrut de ziua ei un jurnal tot de la MH, jurnalul propriu-zis erau doar cateva foite, dar pus intr-o caseta cu cheita care scotea tot felul de sunete de pisici calcate pe coada, de bufnite. Cand am plecat spre Romania, una din ele auzind ca mergem in tara lui Dracula, ne-a zis sa-i cumparam un sicriu… pentru papusi. Oricum sunt foarte frumusele, exact ca olandezele tipice…parul blond aproape alb si ochi albastri.

              1. Vai ce as vrea si eu o casca de aia…
                Hehehe, pai o cerere foarte justificata! Papusile au nevoie de sicriu facut la locul faptei! eu zic ca fetele au dreptatea lor…

  6. Pana la urma….te-ai lamurit cum este si cu baieti si cu fetite..ce schimbi la maternitate :)) Am ras teribil…Multumesc!

    1. Nu as mai schimba nimic :P. Fac rugaciuni catre Odin sa ma tina tare indiferent ce ar iesi :))

  7. stiam eu ca daca ma milogesc, primesc poveste 😀
    se pare ca s-au rugat si altii, de ai promis 3! la mine in top e aia cu bunicul tau, rolele si usa deschisa din capat. dar pe asta cu gaina, am ratat-o, dau fuga sa vaz.

  8. Am citit si cu gaina (si comentarii, tot, ca sunt constiincioasa, ca de obicei 🙂 ), pe aia cu rolele o stiam.
    Mi-e greu sa fac un „top 3”, toate sunt bestiale! Si mai e si aia cu bocancii noi, pe munte, cand incercai sa mergi „ca o fata” (apropo, fac Zumba, abia a doua lectie maine, dar nu conteaza 🙂 ) si tot cadeai 🙂

    Mai sunt multe … te mai citesc si din urma, cand am timp 🙂 Asta asa, ca sa sti, in caz ca te mai alarmezi cand vezi ca iti creste numarul de cititori, ca tot ai tu o probl cu asta 🙂

    Ca om nu te cunosc, dar ca blogger dai dependenta rau de tot! Gata, plec cu laudele de aici, ca incep sa dau de banuit 🙂

    1. Pe bune???? Faci zumba pe bune??? Nu te pufneste rasul?? Eu cred ca n-as putea face miscarile alea fara sa ma tavalesc pe jos de ras. Mai ales daca ai colegi masculi cred ca arata horror de teribil :))))).
      Ca om e mai complicat :P. Enervez pe multi fiindca asa cum scriu pe blog..asa vorbesc tot timpul. Asta cand nu tac filozofic si se streseaza boborul :)).

      1. Pe bune ca fac, azi ma duc, a doua oara! 🙂 Ba e de ras, dar de aia ma duc, sa-mi zornaie muzica in creier si sa fiu cu zambetul pe buze(nu conteaza de/cu cine rad) 🙂

        Stai sa gasesc o postare a unei tipe … nu mai stiu daca era neaparat despre zumba, dar are doua poze super-faine, sigur o sa-ti placa 🙂
        Gata, si e tangential, despre starea de zumba: http://familiagaina.blogspot.ro/2012/04/terapie.html siiiiiii … am realizat ca Simona (autoare blogului) detine cel mai scurt comment al meu … ever 😀

        Asa … mai aveam de zis …
        Masculi nu-s, nu la grupa asta. Defapt erau doar 3 fete, in afara de instructoare, joia trecuta, cand am mai fost eu, si … imi pare rau pt ea dar din partea mea poate sa si ramana la nr asta, ca e f bine 🙂
        Am mai fost undeva inainte, de test, dar erau peste 30 de muieri, si cam … „exuberante” pt gustul meu, si tipul era instructor 🙂 Nu prea ma potriveam acolo.

        Tipa se misca super, noi … mai ca ratele, dar nu conteaza 🙂 As prefera sa nu aibe oglinda in sala 🙂 dar totusi, am concluzionat toate cursantele, ca e o oglinda mai smechera, care subtiaza putin, deci e acceptabil, macar pe partea asta 😀

        Banuiam ca blogul te reprezinta destul de bine 🙂
        Corect! Tacut, nu bun! 🙂

  9. Florin are dreptate, dar cel putin articolele tale kilometrice nu sunt chiar atat de plictisitoare :D…chiar deloc plictisitoare si imi pare rau ca trebuie sa ma amuz pe seama nefericirii tale

  10. Cum prea mult? Abia ai deschis subiectul… :((
    De care dintre voi sa imi fie mila mai intai? Nu ma pot hotari. De mama care si-a lasat copiii cu un barbat nepriceput, de copilasul care a mancat nisip sau de Vladen, care m-a facut sa rad cu acesta povestire… :))
    Cred ca raman alaturi de tine, pentru ca am trecut prin ceva asemanator candva, cu fetita unui var. :))

    1. Copilasu’ care a mancat nisip era foarte-foarte-foarte fericit in acel moment al existentei lui. La fel si mamele! N-aveau nici o grija, scapasera de belele alea doua mici… DE MINE trebuie sa-ti fie mila! Ca am fost lasat in inocenta mea sa am grija de doua creaturi mici si rele! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s