Masha si Dasha

Cand eram mic obisnuiam sa imi petrec mare parte din timpul liber in casa prietenului meu Serghei. Ma-sa, Tania, ii aducea mereu din calatorii seturi de Lego din colectia City pe care noi le iubeam grozav. De fapt, sincer vorbind, am fi vrut noi celelalt set si anume cel cu templieri-dragon-vrajitor-castel, dar la acela era deja abonat barba-su. Cine cunoaste macar cat de cat femeia rusa intelege necesitatea ofrandelor dedicate barbatului din dotare :D. Doamnei ii placea mult maritata si nu era dispusa sa-si riste statutul pentru niste bucati de plastic! (e o chestie de demnitate personala si succes feminin in patria mea).

Cum Tania calatorea foarte des si nu uita niciodata sa cumpere cateva cutii de prin periplele ei, setul ala ajunsese imens. Orasul era deja metropola si trona fix in mijlocul camerei lui Serioja. O metropola suficient de mare cat sa o faca pe ea sa injure de obiecte abstracte in ukraineana cand trebuia sa se contorsioneze ca sa o stearga de praf. Nu se facea inca sa auzim de p**le, cristosi si curve, desi eu, saritor, ii explicasem ca stiam termenii de ani buni. Apropo, sa imi amintiti sa va povestesc de cum l-am pus eu pe taica-miu intro situatie diplomatica delicata legat de aceeasi terminologie problematica.

Pe scurt, aveam ce face, nu ne plictiseam, iar Lego-ul era proiectul nostru de inima. Pana intr-o zi cand Tania a venit acasa cu un fel de mapa mare, ambalata in plastic pentru surorile mai mici ale lui Serioja. Trebuie aici sa precizez ca noi nu aveam de a face cu ..fetele. Sa fie clar. Ele doua, mai mici cu 1 an si 3 ani erau, surprinzator, total indragostite…de mine. Mare greseala. Pe mine, la varsta aia, toata atentia lor roz ma aducea intr-o stare de exasperare paroxistica. Eu unul nu-mi amintesc (inainte sau dupa) sa ma fi scos vreo femeie atat de tare din sarite cum o faceau ele. Mai ales ca pe atunci imi juram ca nu-mi voi pierde timpul vreodata bagand in seama femei. Un an mai tarziu sufeream amarnic ca si femeile, pare-se, gandeau acelasi lucru legat de mine :P.

Asadar, in ziua de care amintesc, am navalit in bucatarie sa le evacuam fortat pe domnisoare. Ele au disparut in nouri roz tzipurand amarnic si lasand in urma mapa de care povesteam. Evident, am fost curiosi ce e aia. Era „Masha si Dasha” o carticica groasa din carton shtantzat, menit sa fie decupat, pliat si lipit. La final, rezulta o casa pe doua etaje cu toate cele trebuincioase (de la obiectele din frigider la umerasele din dulapuri, la hainutele fetitelor). Totul realizat din carton de buna calitate, absolut fiecare detaliu necesitand decupari, plieri si lipituri. Ni s-a parut fascinant si am rechizitionat-o. Din pacate, desi am cautat, nu exista poze pe google cu ea, e prea veche. Trebuie sa vi-o imaginati. Nivelul de detaliu era insa incredibil.

Cam la vreo cateva ore, cand Tania, somata de fete, a venit sa le recupereze cadoul, ne-a gasit pe amandoi cu limba in coltul gurii decupand de zor si lipind cu grija. Eram pur absorbiti si i-am aratat super excitati ce chestie grozava facem noi. Biata femeie a ramas tablou, i-a multumit lui Dumnezeu pentru micile favoruri si s-a retras crucindu-se din camera. Poate trebuie sa precizez ca nici o fetita nu a suferit in proces, Tania cumparandu-le papusi care, evident, au fost muuult mai apreciate de catre ororile roz.

In urmatoarele doua luni am lucrat la casa aia cu ceva input matern, pe unde era mai greu de decupat. Ne-a placut teribil (amandoi inca ne amintim de proiectul asta cu mare-mare drag) si, dupa ce am terminat, ne-am jucat cu obiectul creatiei pana s-a distrus cartonul. Poate nu exact cum s-ar fi jucat vreo fetita cu ele, fiindca Masha si Dasha sufereau pericole cumplite din care noi le salvam, chestie care a contribuit la uzura cartonului si a culminat cu o inundatie pe care Tania n-a dat-o uitarii. Nah…femeile trebuie salvate, ce voia acum?

Unde voiam eu de fapt sa ajung este ca, dorind sa-i fac o gluma sotiei de Sf. Valentin (vedeti aici),  am descoperit un echivalent modern EXCEPTIONAL de Masha si Dasha: The Sylvanian Families. Din plastic de calitate, rezistent, extraordinar de frumos lucrat, cu niste detalii incredibile (pana la eticheta de pe iaurturile din frigider). Desigur, implica montat si, ca sa alcatuiesti toata casa (cale de cateva camere, camari, bucatarie, sala de baie, etc, subsol), necesita achizitionarea a catorva zeci de cutii. Ce mi se pare mie fascinant, dar de-a dreptul fascinant, este calitatea detaliilor. Ce sa mai, e mai misto decat Masha si Dasha, e real 3D, soriceii care locuiesc in casa sunt mai draguti decat fetitele alea baietoase si plasticul e mult mai andurant. Si, pentru prima data in viata stiu ce as putea cumpara cadou unei fetite!

Daca aveti fata (nu foarte mica fiindca exista componente minuscule) zau ca merita sa va uitati dupa ele! Una la mana ca este o sursa nesfarsita de cadouri si doi la mana ca sunt sigur ca v-ar placea si dumneavoastra. Mie nu mi-ar cadea tresele sa ma joc cu asa ceva cu fi-mea sau fi-miu. Sunt geniale! De-a dreptul geniale!

Uitati pozele resturilor ce mi-au ramas dupa ce mi-am facut treaba cu cadoul de Sf. Vali si care vor ajunge la o stapana roz, cu codite si dragoste de soricei (completarea seturilor la Kadia pe blog):

DSC01548cutia 1

DSC01546

DSC01547

DSC01538victimul

DSC01540ce n-am folosit

DSC01543

DSC01545

Firma este SSK Productions Ltd. Habar nu am daca exista in Romania, dar pot fi comandate online (din locatia mea cel putin). Se pare ca ce difera intre tari este desenul de pe cutie (nu si continutul).

  42 comments for “Masha si Dasha

  1. Februarie 16, 2013 la 9:55 am

    Articolul asta ar trebui publicat si pe site-urile imobiliare.

    • Februarie 16, 2013 la 12:31 pm

      Pai zau, cred ca e prima casa pe care am vazut-o cu pereti drepti si podea neinclinata 😛

  2. Februarie 16, 2013 la 2:19 pm

    E incredibil pana unde poate merge inventivitatea producatorilor de jucarii ! 😀

    • Februarie 16, 2013 la 3:47 pm

      Pai n-as zice ca-s creativi! Casute de papusi sunt de cand lumea.. dar e foarte frumos facut

  3. Dana
    Februarie 16, 2013 la 2:32 pm

    Le-am arata copiilor mei pagina si produsele…. eiiiii! … eu eram tare incantata ca poate ii apuca asa vreun zel si pentru ca ar fi preocupati cu constructiile, s-ar mai potoli… ei bine, nu … cel mare zice: ‘iac! vomit!!! sa nu imi iei asa ceva!! auzi iepurasi’
    Acuma … ce sa zic, am incercat si eu, dar am esuat! Poate la nepoata-mea de 2 ani sa am mai mare succes!

    • Februarie 16, 2013 la 3:52 pm

      Pai stai ca pt baieti bondingul trebuie sa fie natural :)) Ori se intampla ori nu :))) Ca noi cu Masha si Dasha. Daca ne-o daruia ea i-o dadeam in cap :)) Nuuu … , trebuie sa-i vrajeasca 🙂 Altfel la sigur mergi tot cu Lego si Meccano 🙂 A fost o surpriza ca au prins la noi fetele alea. Apropo de meccano sunt niste seturi noi ca uit sa respir… La fel la Mega Bloks 🙂 Dar in eventualitatea ca esti totusi tata de fata trebuie gasit ceva sa nu te omoare, nuuu?

  4. nespusdemult
    Februarie 16, 2013 la 4:49 pm

    Nu stiu de ce, dar mi-am amintit de Dostoievski, citindu-te. Desigur, il citeam fascinat pentru profunzimea detaliului. Imi place „dulcele grai” in care te exprimi, fara sa folosesti arhaisme de dragul de a le folosi. Mă asteptam sa-l vad pe …. Ion Creanga, lasând un replay.

    • Februarie 16, 2013 la 10:05 pm

      Multumesc frumos :). E prima data cand sunt asociat cu Dostoievski :). Probabil de la „genetica” slava mi se trage.

  5. nespusdemult
    Februarie 16, 2013 la 4:50 pm

    Trebuie sa recitesc ceva de Dostoievski. Promit!

    • Februarie 16, 2013 la 10:05 pm

      Vreo preferinta?

      • nespusdemult
        Februarie 17, 2013 la 7:31 am

        Probabil „Crima si pedeapsa”!

        • Februarie 17, 2013 la 2:04 pm

          Pe mine m-a scos din minti Rodion, imi venea sa-l gatui cu mainile mele. M-a enervat romanul asta cumplit, dar n-am avut cum evita sa scriu comentarii elogioase, ca era obligatoriu la scoala :))

          • nespusdemult
            Februarie 17, 2013 la 2:58 pm

            O carte „politista” in care x îi da in cap lui y cu un topor, are un super detectiv z, abil si ager. Daca reusesti sa o termini, ramai cu aceeasi senzatie ca dupa mirositul unei flori din plastic.
            Dupa „Crima si pedeapsa” te uiti cateva zile in spate, sa nu-ţi sufle careva in ceafa.

            • Februarie 17, 2013 la 5:50 pm

              Pur si simplu nu m-a prins, doar m-a iritat :). Se si invata prea devreme la scoala. Eu n-am nimica cu crima in sine ci cu mustrarile de constiinta de dupa. Mi se par nenaturale tocmai pentru spiritul slav.

              • nespusdemult
                Februarie 17, 2013 la 6:58 pm

                Asa este, mustrarile de constiinta sunt specifice mai mult romanilor si mai ales moldovenilor, spre exemplu in „Miorita” ciobanasul iti da impresia ca el e „autorul” desi in fapt este o victima!

              • Februarie 18, 2013 la 6:43 pm

                Si la noi sunt. Dar nu fiindca ai casapit o baba. Tristetea (mai ales de origini etilice :P) sau depresia cauzata de mustrari de constiinta e considerata parte definitorie din „sufletul slav”. Dar acolo, in Crima si Pedeapsa, e dusa pe culmile absolutului in mod absurd :D. Omori baba, ii iei lucrurile si mergi mai departe. Sigur…daca din cauza ca n-ai fost atent si-a rupt gatul in spatele tau o domnisoara draguta pe bicicleta…n-ai sa ti-o ierti niciodata :).

              • nespusdemult
                Februarie 19, 2013 la 7:49 am

                In cazul unei crime din culpa, evident iti pare rau. In cazul lui Rascolnikov, constiinta umana mi s-a parut asemeni unei deformari elastice care s-a jucat cu punctul critic, catre plastic de unde nu mai este intoarcere. De asemenea, am vazut, existential, ce inseamna natura umana. Gandeste-te la un animal care ucide fara urme de remuscare!

              • Februarie 19, 2013 la 2:38 pm

                Pai aici e exact problema mea. Daca era o crima de impuls intelegeam sa aiba remuscari. Dar atat a clocit ideile, atat s-a fasolit ca nu pot pur si simplu sa cred ca ceva atat de visat si planuit produce altceva decat satisfactie. In orice caz imi e greu sa-mi imaginez remuscari la o crima premeditata indelung.

              • nespusdemult
                Februarie 19, 2013 la 9:01 pm

                Crima a fost ca o „nastere” prematura. Dar chiar daca era la „termen” freamatul lui Raskolnikov era la fel. Am vazut in el frica si indoiala omului. Si-o gaina daca o omora se perpelea de zor. C-asa-i omu’.

              • Februarie 19, 2013 la 10:42 pm

                Da’ nu rusu’! Asta e. Zbori cecenu’ cu glont in frunte si apoi coci porumb. Asta-i rusu’.

              • nespusdemult
                Februarie 20, 2013 la 9:12 pm

                Nu cred ca exista popoare salbatice, dar exista popoare mai educate sau mai civilizate.

              • Februarie 21, 2013 la 4:28 pm

                Prin Amazonia cred ca mai sunt cateva. Nivelul de educatie si civilizatie este direct corelat cu gradul de bogatie a segmentului cel mai sarac al populatiei. E usor sa fii civilizat pe burta plina. Ia-le mancare „popoarelor civlizate” de la gura, sperie-i ca le mor femeile si copiii si ai sa vezi ce repede le dispare multora si educatia.

              • nespusdemult
                Februarie 22, 2013 la 6:55 pm

                Asa este, gradul de civilizatie nu este un merit „in sine” al unui popor,ci, mai probabil, o mostenire.
                Iar in „Amazonia” nu sunt salbatici, sunt mai „firesti”!

              • Februarie 22, 2013 la 7:27 pm

                Pai tocmai ce am vazut acum vreo 2-3 ani ca desopcerisera un trib nou care vedeau prima data oameni moderni. Iti dai seama ce schimbari in religia alora…??

              • nespusdemult
                Februarie 22, 2013 la 8:12 pm

                O parere simpla, sper ca nu simplista:
                http://nespusdemult.wordpress.com/2012/11/18/hello-world/

              • Februarie 22, 2013 la 8:14 pm

                E in orice caz inedita!

              • nespusdemult
                Februarie 22, 2013 la 8:50 pm

                Despre triburile descoperite intamplator prin jungla, e foarte grea intrebarea: ei ai cui sunt?

              • Februarie 24, 2013 la 2:46 pm

                Pai tot umani. Izolatele umane sunt prea proaspete si inca n-au trecut prin proces de speciatie. Nici nu cred ca o vor face.

              • nespusdemult
                Februarie 24, 2013 la 5:50 pm

                Iti dai seama ca milioane de oameni au ucis in numele/impotriva credintei.

              • Februarie 24, 2013 la 9:42 pm

                de aia sunt ateu, ca-s pacifist 😀

  6. Februarie 16, 2013 la 5:25 pm

    Sunt dragalasi astia din Sylvania, poate un pic usor prea cleios de standard dragalasi pt gustul meu care uneori cere si personaje mai de tip Badtz Maru, dar chestia cu case e un posibil cadou ff misto pt orice copil, baiat sau fetita, dupa parerea mea. Eu nu am avut casa pt animalele mele de plastic atunci cand aveam 6 ani, doar un tarc de plastic alb in care le tot puneam sau din care le tot scoteam, mai mult la nivel corectional punitiv decat in alte scopuri de relaxare !…si uite ca am fost atat de lipsit de imaginatie incat nici prin cap nu mi-a trecut sa le bag vreodata in vreun castel medieval Lego, sau macar vreun birou de tip aeroport sau heliport Lego, ca aveam cateva din
    alea ! Dar daca nu vazusem inca filmele cu detinuti carati de avioane ca de ex Con Air, care a aparut abia in 1997, nici nu auzisem la acea vreme de „inchisorile secrete” CIA care tineau diversi detinuti in drum catre Guantanamo Bay, sau nici prin cap nu imi daduse sa torturez eu in mod neregulamentar animale detinute in vreun castel medieval…eu ce sa fac ?…de unde sa-mi vina ideea ca poti baga detinutii si in altfel de situatii decat asa in niste tarcuri undeva pe un camp la nivelul fosturilor chain gangs din SUA !

    • Februarie 16, 2013 la 5:35 pm

      Ha ! Ha ! Tu te jucai de-a salvatul fetelor, si eu ma jucam de-a capturatul baietilor, (pt ca toate animalele mele de plastic erau in gandul meu desigur de sex masculin, desi de fapt aveau o forma destul de neutra, naiba stie daca calul ala sau porcul nu puteau de fapt sa fie si iapa sau scroafa, ca nu aveau vreo caracteristica precisa in acest sens si nici nu cred ca ma interesa asta pe mine la varsta aia la nivel atat de concret, desi asa la nivel de identitate de baza de gen M sau F eu conversam sau relationam asa in tranzactiile mele imaginative numai cu baieti), si inca si la nivel de prizonierat coercitiv punitiv !!

      • Februarie 16, 2013 la 5:48 pm

        Ha ! Ha ! Tocmai mi-am amintit ca am avut si o papusa de sex feminin, pe care cred ca mama o cumparase asa mai mult pt ea ca ii placuse probabil rochita si cum era asa ca papusa totusi destul de originala, desi nu era din alea ff scumpe, dar nu era nici din alea de 5 lei, decat sa mi-o dea mie cadou in mod expres, dar cum eu oricum cotrobaiam si puneam mana pe toate alea din casa, pana la urma a fost inevitabil sa nu pun mana si pe papusa aia si primul lucru cu care m-am
        jucat cu ea a fost sa-i fiu frizer !! Ca tocmai fusesem la Ciufulici de vreo 2 ori, si ramasesem total impresionat de acesta meserie cu adevarat complicata. Adica eu chiar credeam ca ii fac un bine acelei papusi, eram chiar ff politicos fata de ea, nu ma „razbunam” pe ea sau in nici un caz nu doream sa o pedepsesc sau sa o manipulez in mod coercitiv asa cum imi permiteam uneori sa fac cu alte jucarii masculine, ea chiar imi era clienta adevarata, iar eu eram frizer profesionist…nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca as putea sa o desfigurez…plus am si machiat-o cat am putut de frumos si cu niste pixuri sau carioci colorate, dar din alea nespalabile, de calitate mai proasta ! Desigur, cand a vazut mama…dar pana la urma m-a iertat !

        • Februarie 16, 2013 la 10:12 pm

          Ha!! Asta mi-a zis mie Kadia ca facea ea cu papusile. Cica toate erau tunse si vopsite ca ajunsese mama ei sa le puna pe dulap. Eu papusa am avut doar iepurele Tolea. Mai aveau surorile prietenilor mei dar eu le violentam pe alea din principiu (nu pe surori, ci papusile). Erau obiecte de fata si, cum ar zice baietii lui Dana, se incadrau la „Eeeew!…vomit!.” :)))))

      • Februarie 16, 2013 la 10:09 pm

        Si eu consideram tot ce putea fi considerat mascul ca fiind mascul. Dintre jucarii adica. Nu suportam fetitele. Deloc. Daca era insa roz si avea rochie si balcoane.. n-aveam de ales. Dar nu ma jucam cu ea. Masha si Dasha erau cumva obligatorii in peisaj. Nu puteam scapa de ele ca trebuiau. Si erau fete (fiind numite Masha si Dasha de autori noi nu am avut tendinta de a le reboteza, iar Masha si Dasha erau eminamente nume de fete..). Asadar faceam tot ce puteam face cu..fetele. Le bagam in belele si apoi le salvam si eram eroi. Treaba m-a marcat pare-se…ca n-am iesit din ea :D.

    • Februarie 16, 2013 la 10:07 pm

      Si mie mi se par cleios de standard, evident. Mie imi plac Happy Tree Friends si Raving Rabbids exact ca un contracurent la genul asta de dulcegarii. Dar sunt pentru …fete. Ma astept ca lor se le placa altfel nu le-ar face astia asa ca nu le-ar vinde, nu)
      Tarc de plastic am avut si eu. Plus porci. De fapt o mama porc cu purceii ei. Imi placeau tare.

  7. Dana
    Februarie 16, 2013 la 6:18 pm

    Ai mei sunt acum chititi pe Lego Hero Factory Brain Attack. Au cate unul mediu luat de curand si ma seaca pentru cate unul mare…
    O sa ma uit si dupa Meccano – alui mare ii place, alui mic nu …. De Mega Blocs nu s-au lipit inca, desi, de obicei, la Toys-R-Us sunt cam in aceeasi zona .. tot la Lego le fug ochii …ca tot ziceai de bonding 😀
    Si sa stii ca eu nu stiu sa cumpar jucarii pentru fete!!! De fiecare zi a vreunei fete le iau carti, iar ai mei tot bodogane sau bilute de insirat sau ceva de mesterit special pentru fete! Mie papusile alea subtiri si cu ochi mari si imbracate sclipicios … brrrrr!…. zau ca nu-mi plac.

    • Februarie 16, 2013 la 10:14 pm

      Faza cu MegaBloks vine sigur, stii de ce? Tipii au pus laba pe un contract cu firmele de jocuri. Cam pe la momentul cand cei doi vor incepe sa joace jocuri online automat vor observa personajele si vehiculele din jocuri. In momentul ala devin IREZISTIBILE. Crede-ma, nu zic din auzite…sunt obsedat sa le am…

  8. Februarie 16, 2013 la 7:39 pm

    Hmmm, intr-o buna zi… 😀

    • Februarie 16, 2013 la 10:17 pm

      Pai gata…deja trebuie sa te informezi :)). Altfel o sa suferi ca mine cand trebuia sa cumpar cadouri la vreo fetita a vreunui prieten si ma duceam in magazin cu inca vreo doua trei victime cu aceeasi misie si inevitabil ajungeam sa intrebam doamna de pe raion ceva de genul: „excuzemoa madam, vrem sa luam jucarii pentru o fetita cam atat (aratat cu palma fata de podea). Ii place rozu’! Ce sa luam?”

  9. Februarie 18, 2013 la 9:59 am

    Uite, ca tot cereai sa te corectam. Cred ca era corect sa spui periple (singular periplu), nu preliplurile.
    Nu ai alaturat nici un alt obiect cu care sa comparam piesele, sa ne dam seama de marimea lor. Eu am vazut la Kadia si imi dau seama cam cat sunt de mici, dar ceilalti? Cand eram copil imi cumparam seturi special create pentru fetite, tot un soi de casute din plastic. Stiu ca eram uimita de faptul ca masina de spalat avea butoane (inutilizabile). :))

    • Februarie 18, 2013 la 6:36 pm

      Asa e! Corectez acum! Multumesc.
      Pai oarecum e, fondul negru este agenda mea de buzunar :D. Dar ai dreptate, ar fi trebuit sa adaug o scara :P.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: