Scurta, singura, futila si horifica incercare de a gati a mamei mele

Trebuie sa stiti ca a mea mama a fost inzestrata de bunul Dumnezeu cu multe daruri, dar nu cu alea gospodaresti :D. Ce-i drept, nici n-a avut nevoie vreodata de ele. Cand a devenit adult si si-a luat soarta in maini a avut noroc ca sistemul comunist in care a ales benevol si inconstient sa-si duca viata era la apogeul implementarii ideii cu „dezrobirea femeilor din rutina muncilor casnice”. Nu ca ar fi fost inrobita neamul de neamul ei de astfel de activitati. Fapt e ca, desi probabil nici macar nu stia de existenta lui, conceptul i s-a potrivit manusa. Noi aveam cantina la scoala, ea avea cantina la slujba. Acasa, seara se bea doar ceai. Ala facut cu samovarul si zavarka. Cand se termina una din ele, emitea un urlet si unul dintre noi rezolvam problema :D. Duminica fiecare se descurca cum considera. Asadar nu numai ca n-a gatit in viata ei ceva, dar nici n-a fost vreodata curioasa sa incerce. Pana intr-o zi acum vreo 2-3 ani.

Se sarbatorea ziua de nastere a Taniei mama lu’ Serghei. Printre chestiile pe care i le-am cumparat eu a fost un ulei de masline extra-superm-mega-tera-giga virgin din acela in sticla ca de after-shave, prevazuta cu pulverizator. Evident am cumparat-o de papagal, fentat fiind de o domnisoara conationala bine inzestrata (si ca marketing si ca altele), care vazandu-ma scotocind printre sampaniile expuse si-a dat seama ca a prins prostul. Mi-a aratat delicat sticluta aceea minuscula si m-a intrebat tinand-o fix intre fortele din dotare daca stiu… ce e aia. Eu eram nitel debusolat. Recipientul arata a aftershave, dar eu eram in magazin de delicatese culinare. In plus femeia care intreba era traznet. Vazandu-ma debusolat dar clar nevrand sa accept ca nu stiu ce drac e sprayul ala, a inceput sa-mi spuna ca e „ulei extra…blah-blah virgin care ajuta la… slabit. Accentuand zdravan pe slabit. „Slaaaabit”????? Gata, imi castigase toata atentia! Tot cautam eu cadou pentru o femeie! Ce femeie nu e in cura eterna de slabit, huh??

– Cum?? zic eu complet fascinat.

– Paaaai, zice ea, sotia dumneavoastra nu mai trebuie sa puna uleiul cu lingura (punctat fiind cuvantul de o mica grimasa de dispret si scarba), nuuu, acum face asa…fasss-fasss (demonstratie)..peste salata si GATA! E mult mai putin ulei, si slabeste!”.

OAAAAA ce mistooooo, zic eu ca un papagal ce eram, VREAU!

Aia a zambit machiavelic si m-a intrebat daca-l vreau cu funda sau nu. Il voiam cu funda, evident. Foarte fericit si invingator cat Ilia, Aliosha si Dobrinia la un loc, am iesit din magazin cu darurile in dinti.

39272011_H

asta e genul

Huile_Dolive_Vierge_Extra_Virgin_Olive_Oil_Spray_100ml.jpg&w=740&h=1000&zc=1

exact asa era ce i-am luat eu Taniei. Asta e! Ha!

Cateva ore mai tarziu, dupa petrecere, in bucataria Taniei, ne aflam mai multi printre care si eu, taica-miu (biologic si fostul „ex-ul” maica-mii) si maica-mea. Tania, care mereu a considerat ca am nevoie de incurajari de fata cu maica-mea, a tinut sa mai sublinieze inca o data ca sticluta de ulei e „foarte interesanta”. Maica-mea care se afla acolo chipurile sa ajute cu blidele (nu ca s-ar fi atins vreodata de unul fiindca-s „murdare”), casca brusc ochii si intreaba „ce e aia!?”. Tania ii raspunde ca ulei de la mine si ca se fasaie pe salate. Maica-mea se intoarce si-mi zice „vreau si eu!”. In mod normal, sa fi avut parte de asa o onoare din partea ei, mi s-ar fi muiat picioarele si mi-ar fi venit lacrimi in ochi, dar de data asta n-am rezistat sa nu ii zic scurt:

– Ce naiba sa faci tu cu el?

– Salata! zise ea pe nerasuflate.

Stii TU care-i salata? se trezeste si intreaba si taica-miu, malitios, cu un zambet larg pe fata

– Sigur ca stiu! zice maica-mea total uimita de impertinenta

– Pai ia zi cum ai face tu salata asta? zic eu, tinand cu mana in dreptul privilor ei o varza densa

– Aia E VARZA! NESIMTITULE!

– Da’ Katiusa, stii de unde cumperi salata? zice taica-miu cu rasul in gat si un ton provocator

– DE LA PIATA! ridica maica-mea tonul (lucru rar, omul ala a fost mereu idolul ei)

– Pai stii ca piata e locul ala unde e plin de mujici ingramaditi neparfumati si cu sacose care te imping, daaaa? ma asigur eu ca femeia intelege ce presupune actiunea

– TACI DIN GURA NESIMTITULE!!!!!! racneste maica-mea

– da’, draga mea, stii unde gasesti piata? intreaba taica-miu calm precum un calugar budist

– incetati amandoi, Katia e desteapta, se tine si ea dupa pensionarii cu sacose! simte nevoia sa puna paie pe foc si sarbatorita. Lasa, Katia, daca nu te descurci, ma suni si-ti explic eu…  

Atat i-a trebuit maica-mii, care pana aici se tinuse impresionant de tare, s-a sculat de jos facand o ciuperca atomica cu unda de soc, a zbierat la taica-miu ca vede el si Tania ce salata face ea (eu nu-s niciodata demn de a fi considerat 😛 ) si a disparut pe usa afara.

Doua zile mai tarziu primesc SMS de la mama „am luat salata„. I-am raspuns „sa-ti traiasca” si am uitat de ea. A doua zi insa ne trezim cu totii cu o poza in mail continand o salata care arata absolut senzational. Am ramas blocat! Eu o cunosc pe mama foarte bine, nu minte niciodata, daca ea afirma ca e facuta de ea…sigur era. I-am scris de respectele mele. Era senzationala. Parca era rupta din carte de bucate. Impresionant.

Cam la o saptamana o duceam pe mama cu masina si din nimic o aud zicandu-mi:

Stii Vova salata astora din magazine nu e buna, are gust oribil, nici n-am putut sa o mananc.

– Pai da, raspund eu impaciuitor, asa e, e genetizata de savantii nevesti-mii sa stea mai mult in raft, n-are gust ca aia adevarata.

– Nu prostule, zice ea iritata, are gust de medicament!

Maaaai, pai ce naiba ai pus in ea??? Ia sa-mi arati! cer eu deja amanunte avand anumite ganduri ca e ceva foarte putred acolo…

– Nu e vina mea! Eu am pus NUMAI ce trebuie!!!! se enerveaza ea si opreste discutia

Ajungem acasa la maica-mea, ma duc cu ea in bucatarie si ii cer sa-mi arate ce a pus pe langa salata. Iritata imi arunca in fata pe tablie ce mai avea din ceapa, branza din frigider si niste rosii de acum mucegaite. Parea totul in limita normalului asa ca o intreb de ulei si condimente. Si zdrang imi arunca aproape in cap un spray metalic cu ulei din acela pentru dat pe formele de prajituri ca sa nu se lipeasca continutul (in loc de clasicul unt, vedeti unul de genul in poza).

DSC06716

– Maaaama, ce e asta? intreb eu precaut

– Tu esti prost VOLODEA!? E ULEI! N-am vazut in magazin sticla frumoasa cum avea Tania, am intrebat de spray cu ulei la femeile de acolo si mi-au dat uratania asta!

– MAI MAMA! TU le-ai spus ca-ti trebuie PENTRU SALATA????! Ai citit macar instructiunile pe el?? zic eu galgaind deja de ras

– Pai trebuia?

– Nu, nu, ai facut perfect, sa-i arati si Taniei ca ai si tu! veni raspunsul meu impaciuitor.

Asa a inceput si s-a incheiat cariera mamei in bucatarie. Evident tot de atunci si-a insusit ideea ca mancarea de supermarket e realmente otravitoare.

33 de răspunsuri la „Scurta, singura, futila si horifica incercare de a gati a mamei mele”

  1. Nu stiu de ce dar mie mama ta imi e din ce in ce mai simpatica ! Cred ca e si pt ca tu stii sa o descrii atat de bine incat efectiv pare un om real, adevarat, asa total ne-perfect, insa doritor de independenta, desigur, luptandu-se si cu vremurile si cu conditia in general probabil recunoscut mai dificila de femeie, mai ales intr-o tara mai saraca si mai corupta, asta chiar in afara de cliseul ca rusoaicele sunt asa mai puternice din fire. Tu ai si ceva talent literar de a descrie oameni si interactiunile dintre oameni, dar cred ca si faptul ca e vorba de oameni apropiati faciliteaza asa o descriere si mai minunata si apropiata de autenticitate. Adica eu citind povestea de mai sus, chiar parca am vazut-o si simtit-o pe mama ta in carne si oase, parca era gata gata sa pot sa o ating, sa o aud, sa o vad, asa de reala si umana si de fapt „NE literara” mi s-a parut in aceasta poveste. Zic „ne-literara” gandindu-ma chiar si la literatura de tip realist, care oricat de maiestrita ar fi tot e literatura, si tinde sa prezinte mai mult tipologii umane decat oameni adevarati, oricat de individualizati ar fi intr-o descriere amanuntita a vreunui autor ff talentat ale carui personaje le simtim apropiate noua ca oameni…Ma rog, nu cred ca am stiut sa exprim corect ce am vrut sa zic, dar era un compliment, atat fata de descrierea ta, dar si fata de omul real mama ta…desi eu personal cred ca as fi fost ingrozit sa am o asemenea mama…probabil ca as fi iesit cam ciudat, asa cum ma stiu eu mai sensibil la diverse anxietati !! Cred ca m-ar fi dominat cu totul si as fi iesit si mai speriat si mai timid decat sunt, poate chiar si mai rigid oarecum, asa ca un fel de mic militian de cartier dar fara nici o putere reala, pt ca probabil mi-as fi schimbat si visele de cariera, in loc de functionar visator si cam lenes, in ciuda ca sunt totusi constiincios asa din fire cu diverse formule si formulare, m-as fi simtit obligat sa devin tot functionar, dar mai activ asa pe strada, cu tot corpul, de aia zic ca poate as fi vrut sa devin militian ! Poate chiar de dirijat trafic, cine stie, ca sa am poate si un fluier in gura sa ma ia cineva in seama !! Ha ! Ha ! Ce fantezie ciudata mi-a venit…”daca mama ta ar fi fost mama mea ce s-ar fi intamplat cu mine” !! Desi desigur, daca as fi avut o alta mama, atunci eu nu as mai fi fost eu, as fi fost altul, asa ca fantezia nu e realista…dar oricum cred ca povestea ta m-a tentat intr-un fel sa ma plasez si eu acolo langa mama ta sa o pot simti si atinge !

    1. Pai multumesc frumos. Si sigur, fara dubiu scriu mai usor despre oamenii cu care interactionez sau am interactionat decat despre alte lucruri. Adica, din cate stiu este general acceptat ca pentru scriitor unul dintre cele mai complicate lucruri este sa pastreze coerenta din comportamentul si reactiile personajelor. Ori cand descrii o amintire, o intamplare reala, nu te confrunti cu problema asta, n-ai grija asta. Si iese evident mai bine. Eu constat de multe ori in romane, chiar si intr-unele de real succes, reactii discrepante cu firea personajului (nejustificate de vreun soc, trauma sau situatie speciala) si ma deranjeaza. De asta n-as incerca sa scriu romane vreodata. Nu cred ca cunosc suficienta psihologie ca sa creez corect un personaj virtual credibil. Mai ales femeie. N-as stii sa pun replica potrivita in gura unei femei decat daca …am auzit-o exact din gura femeii aleia. De asemenea as avea tendinta sa simplific situatiile, iar viata e complicata si neasteptata. Adica romanul realist, cum mai scrie uneori Intuneric iese din discutie, al meu ar fi searbad si foarte prost calitativ. Mai degraba as scrie poezii :D.
      Si mie imi era din cand in cand frica de mama. De fapt frica de supararea ei. Sau frica sa nu o supar. Sau frica sa nu o dezamagesc. Desi ultima mi-a trecut repede ca n-aveam nici o sansa. Mi-era groaza cand stiam ca am sfeclit-o rau si voi fi pedepsit. Momentele alea de dinainte de a fi pedepsit erau cele mai nasoale. Cand se declansa furia era ok, stiam ca e inceput.. trece pana la urma. Ea il domina pe fratele meu. El ca si mine voia sa-i placa, dar spre deosebire de mine nu suferea de hiperactivitate si chiar putea. Evident, il prefera, ca el nu ii facea belele, dar el era realmente timid. Dar sa stii ca mama nu prea statea pe acasa sa-si manifeste dominatia. Am fost foarte liberi. Era ca o zeita. Venea -> traznea -> fascina -> dicta -> disparea :D.
      Si apropo de fantezia ta pe care eu o gasesc un exercitiu foarte misto, m-am gandit (superficial deocamdata) si eu cred ca as fi iesit FOARTE prost cu orice alta mama. Sunt foarte fericit, recunoscator si multumit ca am avut parte de asa o mama care sa stie sa-mi dea exact unde trebuie suturile in fund. E pe de parte una dintre femeile cele mai destepte pe care le-am cunoscut si a fost o onoare sa fiu crescut de ea. N-am vrut niciodata alta mama. Nah, sigur ca i-as fi facut atunci niste modificari. Insa cand am crescut am constatat ca n-as schimba NIMIC. Ce e perfect e perfect.

  2. Eu refuz sa cred ca mama ta chiar nu a gatit nimic, mi se pare ireal. Nu te acuz ca minti, doar … ma mir. Povestea e savuroasa, totusi, si chiar m-a amuzat! Imi aduce aminte de un esec de-al meu, din studentie, cu un pilaf de care nici cainii maidanezi n-au vrut sa se atinga! =))

    1. Pai nu e problema ca-s obisnuit :D. Ca iti inchipui ca exagerez eu, e absolut normal, dar sa vezi ce bube facea maica-mea cand zicea ea catre alte doamne cand eram mici ca nu gateste si alea ii replicau nezmintit „eeeei cum n-ai gatit niciodata, sigur le faci la astia mici”. Mama, feminista cu drapel, facea spume la gura bombanind chestii grele de genul „femeile din est sunt nascute sclave si au creierii spalati” :)). Ce e drept avea dreptate, daca acasa eu n-am cunoscut decat poate inca vreo 2-3 femei ca ea (pentru care insa nu bag mana in foc fiindca nu locuiam cu ele), in vest am intalnit o droaie de femei care nu gatesc mai ales printre colegele nevesti-mii. E mai usor sa cumperi si daca nu te pasioneaza activitatea, de ce sa-ti bati capul. Dar imi dau seama de ce e greu de inghitit notiunea in est unde femeilor le-a intrat bine in cap ca ele-s servitoare si trebuie sa se ocupe cu spalatul si gatitul fie ca le place fie ca nu. De parca asta inseamna o femeie. Eu nu vreau sa-mi gateasca femeia. Imi place, nu zic, dar nu mi se pare ca intra pe foaia ei de post. Daca ii place sa o faca, bine. Daca nu, exista restaurant, fast-food, mancare inghetata si concentrata.
      Acum legat de notiune, eu zic gatit atunci cand prestezi ceva activitate sa faci mancarea. Macar la nivelul facut o salata. E posibil ca maica-mea sa fi prestat ochiuri sau paine cu unt si ridichi cateodata, desi ma indoiesc chiar si de asa ceva. De foame seara ea ar lua ciocolata, prajituri, napolitane, nu si-ar bate capul. Nu e o problema ca ar fi fost genetic incapabila sau proasta. Nici vorba, a ALES sa nu o faca. Era o declaratie, o fronda generala. Eu chiar zic ca ar fi fost una din activitatile care i-ar fi putut placea, dar NU VOIA. Ma rog, ea saraca n-a vrut nici copii si uite… :)))) Dar in privinta gatitului putea controla situatia :))

      1. SUnt convinsa ca nu era incapabila, foarte putini oameni chiar nu pot sa gateasca… Am fost si eu intr-o vreme complet impotriva activitatilor de genul asta, fiindca mi se parea si mie ca „obligatia” asta facea din femei niste fiinte mai putin independente, insa fortata de circumstante (adica satula de ce se gasea semi-preparat si chestii reci) a inceput sa-mi faca placere, mai ales cand iesea ceva din te miri ce, si cu reteta din capul meu. Desigur, nu gatesc des fiindca asa trebuie, ci numai si numai cand am chef, fiindca atunci imi si reuseste. Si nu e doar treaba de femeie, cu asta sunt total de acord!

        1. Ei, ea de asta cu gatitul si activitatile casnice s-a tinut :D. Cum ziceam cred ca in orice moment al vietii ei o intrebai sarmale vs ciucalata…alegea ciocolata. Sau prajitura. Sau cornuletul. De unde si faceam glume cand eram pusti ca genereaza gravitatie in jurul ei pe motiv de masa :))

  3. Lesin de ras!!! Mereu mi-a placut de mama ta, din povestile pe care ni le-ai spus, dar de azi inainte sunt fanul ei numarul 1! Este atat de aeriana in bucatarie, incat mi-a devenit draga, m-a facut sa imi incep sambata cu gura pana la urechi. :))
    Si tu, rautaciosule, sa o pui sa ii arate Taniei uleiul!!! :))

  4. Comentariul tau e mai lung decat a lui Aspirant ! Bravooooooooooooo Vladimiiiiiiiiiiiiiiiiir, esti ceeeeeel maiiiiiiii tareeeeeeeeeeee ! 😀 😀 😀 Am trait sa o vad si pe asta !

  5. inca nu stiu de cine-mi place mai mult, maica-ta sau bunicul, dar stiu ca devorez tot ce-i despre ei! parca-s personaje din carti 😀

    1. Eu n-am dubii. De maica-mea :P. Bosorogul era infect. Numai femeile il placeau (si anume alea care nu aveau de a face cu el in mod direct si implicat). Cateva ore, la masa, era vrajit. Sa ai nevoie de el sau el de tine…te lua mama dracu’ :))))

  6. Sa stii ca am tinut cu mama ta de la bun inceput si-am suferit vazand cum i-au stricat salata niste vanzatoare neatente! 🙂 Imi place mult atmosfera pe care o creezi in scrierile tale. Esti un Creanga ruso-roman! 🙂

    1. Multumesc frumos :). Dupa ce am dus niste discutii in scris mai aprinse cu doamna si stapana incep sa am dubii ca e un lucru bun sa fii Creanga modern.

      1. Hmmm, nu știu unde-au dus discuțiile cu doamna și stăpâna, dar în viziunea mea e un lucru bun. Totuși, pentru a nu stârni controverse, voi reformula: ești un narator plin de farmec și haz. Așa, să nu dăm în dreapta și să sară-n stânga! 🙂

  7. Si urmarea? Nu ti-a tras o chelfaneala buna, dupa ce si-a dat seama, si dupa ce a ras Tania de ea? Sau ati fost toti delicati, si nu a suflat nimeni nimic, ati ras pe la colturi? 🙂

    1. eu am fost delicat, Tania… nu, ca e femeie. A facut misto crunt de ea impreuna cu mine dupa ce i-am spus eu ce am descoperit. Nu stiu acum daca s-a luat de mama ca n-am asistat la moment. Dar eu sunt dispus sa-mi pariez banii ca sigur nu s-a abtinut :)). Oricum mama stiu sigur ca nu s-ar fi laudat in veci la Tania din principiu. Si chiar daca i-ar fi luat dumnezeu mintile sa o fi facut totusi nu ar fi venit sa ma chelfaneasca pe mine fiindca ar fi insemnat sa recunoasca in fata mea ca a fost ciuca mistoului si n-ar fi facut greseala asta in veci :))

  8. Totusi, remarc ca a incercat din prima cu o salata. Era mult mai usor, cu sanse mai mici de esec, daca incerca cu o… paine cu unt, paine cu pate, sau ceva asemanator. Eu le gatesc pe astea fara probleme! 🙂

  9. What? Stai, vladimir si volodea sunt doua lucruri diferite))) vova e vladimir, dar ce treaba are volodea aici?)))

    1. Ei nu zau! 😀 Ba nu-s diferite. Unul e diminutivul altuia. Volodia e tot diminutiv de la Vladimir. Vova e uneori si diminutiv de la Viktor.
      Ma rog poate trebuia sa scriu e SI diminutiv. Exista si ca pronume de sine statator, in cazul meu insa a fost folosit de cand am deschis ochii ca diminutiv.

    2. Cred ca gasiti termenii de diminutivizare inclusiv pe wiki, dar nu-s sigur.
      Iaca ca am gasit pe wiki frantuzeasca (si linkul spre cea in engleza in caz ca franceza pune probleme: http://en.wikipedia.org/wiki/Eastern_Slavic_naming_customs):
      L’emploi des diminutifs est très répandu en russe. En famille, entre amis ou entre collègues, il n’est, en effet, guère d’usage de s’adresser à quelqu’un par son prénom. À la plupart des prénoms russes correspond un diminutif d’usage :
      Alexandre = Sacha (Саша), Choura (Шура)
      Alekseï = Aliocha (Алëша)
      Аnatoli = Tolia (Толя)
      Konstantin = Kostia (Костя)
      Dmitri = Dima (Дима) ou Mitia (Митя)
      Gueorgui = Jora (Жора)
      Iaroslav = Slava (Слава)
      Ievgueni = Jenia (Женя)
      Mikhaïl = Micha (Миха)
      Natalia = Natacha (Наташа)
      Nikolaï = Kolya (Коля)
      Pavel = Pacha (Паша)
      Stanislav = Stas (Стас)
      Vassili = Vassia (Вася)
      Vladimir = Volodia (Володя) ou Vova (Вова)
      Timofey = Tima (Тима)
      Anastassia = Nastia (Настя).
      Anna = Ania (Аня)
      Daria = Dacha (Даша)
      Iekaterina = Katia (Катя)
      Ielena = Lena (Лена)
      Irina = Ira (Ирa)
      Ksenia = Xioucha (Ксюша) (t. fam.)
      Lioubov = Liouba (Любa)
      Lioudmila = Liouda (Люда)
      Maria = Macha (Маша)
      Nadejda = Nadia (Надя)
      Sophia = Sonia (Соня)
      Svetlana = Sveta (Света)
      Tatiana = Tania (Таня)
      Zinaïda = Zina (Зина)
      Le-am postat pe toate date in pagina in caz ca mai e cineva curios pentru alte nume sau mai exista si alte nelamuriri.

      Si in rusa:
      Владимир
      древнерусское
      Производ. формы: Владимирушка, Владя, Влада, Ладя, Лада, Вадя, Вава, Вавуля, Вавуся, Дима, Володя, Володюка, Володюня, Володюха, Володюша, Володяка, Володяха, Володяша, Вова, Вовуля, Вовуня, Вовуся, Вовуша, Воля[1]

      Иноязычные аналоги:
      белор. Уладзімір, Уладзімер, Уладысь
      болг. Владими́р
      нем. Waldemar
      польск. Włodzimierz
      серб. Владимир
      укр. Володимир
      хорв. Vladimir
      чеш. Vladimír
      чуваш. Улатимӗр, Тимӗркке
      Связанные статьи: начинающиеся с «Владимир»
      все статьи с «Владимир»
      Si dupa asta vai de fundul meu ca-s convins ca a mea femeie nu stia unele dintre ele :)))))

      1. Ca veni vorba Vova imi spune doar maica-mea si verisoara-mea si as prefera sa nu fiu numit asa de altcineva.

  10. Mai, eu nu ma mai mir cum de atatia scriitori mari sunt rusi :)) Cred ca asa a aparut si „Habarnam” 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s