Muzica frantuzeasca

Ca sa starnesc valuri de dubii printre cititori, am decis sa fac un post cu muzica frantuzeasca pe care o ascultau mosii copilariei mele. Evident cele care au avut efect:

Bon, deci asta de mai sus am remarcat-o la vremea cand incepusera sa-mi zburde hormonii ca sifonul. Imi placea grozav vocea domnisoarei. N-aveam eu idee cum arata, da’ eram eu absolut-absolut sigur ca e traznet! Cand, ranjind cinic pe sub mustata, mi-a aratat-o bunicul meu intr-o revista, m-am indragostit nebuneste. Dragostea eterna a fost insa pecetluita de mama, care intr-o seara a navalit la mine in camera si a urlat ca daca mai aude o singura data melodia… „frantuzoaica ta nefututa ajunge la ghena!” (dap erau vremurile alea in care muzica se asculta pe suport solid si putea usor ajunge la gunoi). Am fost atins! Jignit! I-am spus ca daca ii face ceva fetei mele, dau si eu drumul la dalmatianca in vinilurile ei (n.b. discurile alea negre, mari, de pick-up). Mama stiind ca si eu si cateaua mea suntem amandoi si nebuni si seriosi cand ne prestam compulsiile, s-a retras, punctand totusi „SA NU O MAI AUD!”. „Si te duuu!!” i-am urat eu si am ramas sa-mi molfai dramele dragostei. Aveam si eu o iubita si mama nu o placea! Oh, saraca fata mea! Sa nu va inchipuiti ca mai tarziu lucrurile au evoluat spre o relatie acceptata social intre mine si idola! Nope! Am crescut, am plecat de la mama, m-am casatorit, am continuat sa mi se moaie genunchi cand o ascult, dar… Kadia nu o suporta! 😛 Cica se matzaie! Pai daaah! EXACT! Ceeee draaaguta e!

Astalalta o ascultam pe vremea cand, fiind arestat la domiciliul lui bunica-miu, imi faceam eu planuri personale de viitor. Evident, pe motive de genetica, visul meu era sa fiu poet rus la Paris, inhabitand o mansarda cu biblioteca pe toti peretii (cum avea si mama mea) si, tot evident, sa beau cat vin rosu voiesc eu. Fiind din fire si foarte comunicativ si foarte mandru de planurile mele i le-am impartasit bunicului meu. N-a avut nimic fatis impotriva, ba din contra m-a incurajat, dar apoi mi-a spus ca se indoieste ca-mi va fi vreodata suficient sa fiu „un poet obscur”. Si iar a avut dreptate!

In rarele ocazii cand aveam rabdarea sa ajung la minutul 1 al cantecului de mai sus (si in sfarsit devenea zburdalnic!) imi placea grozav si ma umplea de avant creativ. Fiindca muzica frantuzeasca o auzeam mai ales in casa bunicului meu, tot acolo ma trazneau si inspiratiile. De altfel, eu chiar nu pot asculta muzica asta fara sa-mi rasune in urechi vocea verisoarei mele, urland isteric dupa mine, printre zeci de randuri de lacrimi, „sa ma potolesc” si „sa stau cuminte” ca o sa „inebuneasca mosul”, ca adica „de ce-l provoc!?” :D. Si inebunea mosul, ce-i drept! Hehehe, las’ ca simtea ca traieste, ticalosul… Ca sa marturisesc pana la capat, ieri cand am ascultat-o din nou ca sa ma asigur ca e intr-adevar melodia de care imi aminteam, m-au lovit niste idei pe care, adult responsabil fiind, le-am respins, cuminte, una cate una. Inutil. Ma obsedeaza. Trebuie sa le prestez! Le voi presta! 😛

De cantecul asta nu ma leaga cine stie ce amintiri decat faptul ca mama spunea ca e cel mai bun purgativ pentru o femeie. M-am gandit ca poate ajuta pe cineva, ca unele iaurturi sunt nasoale si scumpe. De fapt am dat accidental peste el si m-am gandit ca, vorba neamtului, lucrurile bune sunt 4 :D.

  54 comments for “Muzica frantuzeasca

  1. Aprilie 5, 2013 la 4:48 pm

    Eh, ce vremuri…eu m-am indragostit de colegul din banca de la geam pe muzica lui Joe Dassin

    Et si tu n’existais pas,
    Dis-moi pourquoi j’existerais.
    Pour traîner dans un monde sans toi,
    Sans espoir et sans regrets.

    da’ colegul era indragostit de mironosita din prima banca asa ca „si tu t’appelle mélancolie” scria pe mine… eh, am suferit enorm, da’ totusi nu m–am sinucis ca aia de canta Paroles, paroles, paroles…nici chiar asa…suferim, suferim, da nu chiar pana la capat, nu?
    Naspa vremuri, dar muzica frantuzeasca, totusi, era faina, pe mine m-a cucerit definitiv. Mai tarziu, mi-a placut Patricia Kaas. Vine in vara la Cluj, poate ma duc la concert, desi de cand am auzit ca s-a incurcat cu un bastinas cam milionar, mafiot si familist pe deasupra, mi-a facut o impresie proasta.

    • Aprilie 5, 2013 la 6:28 pm

      Joe Dassin mi-a placut foarte mult. Bine, desigur, nu tot, vreo cateva melodii, dar cele care mi-au placut, mi-au placut foarte tare si mai ales (evident!) „Et si tu n’existais pas”. Nu stiu de ce n-am pus-o in post. Pur si simplu nu m-am gandit la ea :). Kaas nu mi-a placut niciodata. Nu stiu de ce imi e asa antipatica. Cred ca am ascultat un cantec pe care-l canta impreuna cu un individ care ma umplea de oroare, care cantec m-a scos din sarite atat de grozav ca n-am mai suportat-o nici pe ea. De mic.

  2. Aprilie 5, 2013 la 5:23 pm

    Aoleu ! Chiar ca imi place Joe Dassin ! Eu nu stiam cantecul asta, decat vreo alte 2 care-mi placeau, dar vad ca si asta imi place, chiar daca e probabil cam simplu, asa romantic scolaresc + politically correct pt scoala generala si o audienta total G !

    Ala cu Sardou mi s-a parut prea politic comunist-Greenpeace, mai ales ca il si
    incepea asa urland cam tare, de parca suna desteptarea in vreo tabara din asta de pionieri voluntari plantatori de copaci !

    Ultimul al lui Fugain nu mi-a zis nimica, dar asta e pt ca eu chiar nu cred ca am avut nici diaree, nici constipatie prea des, plus ca am totusi hormoni de baiat, deci nu avea cum sa mearga fiziologic nici chiar daca eram constipat probabil.

    Si acum ala cu Birkin + Gainsbourg…nu stiu ce sa zic, dar eu stiu o varianta gay a lui, care intr-adevar suna atat tragic cat si comic, adica e un fel de artistic dar grotesc de de clovn din ala cam trist, dar care e totusi si un pic horror…si zau chiar am sentimente cam amestecate in legatura cu asta, ca pe de o parte ma fascineaza, ca poate fi si mai adanc interpretabil ca ironic chiar satiric, deci chiar te poate face sa razi, dar e un ras de nivel cam isteric cu 1/3 de cam plans in el, si din cauza asta ca mi se pare asa de complicat, am decis ca asta in varianta gay nu e bun ca role model pt tinerii mai impresionabili, deci eu l-as cam cenzura (deci numai pe ala in varianta gay, nu pe asta oficial feminin pe care il las liber sa aleaga daca sa-i placa sau sa nu-i placa fiecaruia dupa cum o dori), desi totusi parca as permite audierea lui in grup restrans in scopuri educative, si cu discutie ulterioara la clasa despre el, dar numai intre oameni peste 22 de ani…ca pana si aia de 17 mi se par cam mici, pot fi gresit influentabili, cine stie, mai bine sa nu se riste cu asa ceva !

    • Aprilie 5, 2013 la 6:31 pm

      Si mie imi place. 🙂 Da’ de ce aoleo? E semn rau?
      Dap, exact asta era ideea. In atmosfera aia lanceda, oribila, din casa bunicului meu, era doctoria potrivita. As fi cantat eu imnul sovietelor ca sa mai inviorez lucrurile, dar totusi n-am fost niciodata atat de suicidal…
      Ai un link spre varianta gay? M-ai facut curios!

      • Aprilie 5, 2013 la 10:19 pm

        „Aoleu !” era mai mult o surpriza ca am gasit inca un cantec cu Joe Dassin de care nu stiam si ca s-a intamplat sa-mi placa si asta..pt ca asa ceva la mine e oarecum rar, mai ales ca nici nu am asa cantareti preferati sau nici macar o muzica preferata. Plus imi confirma faptul ca sunt oarecum anacronic asa cultural, ca totusi Joe Dassin nu e asa de la moda…nu se aude cantat prin cluburi, etc. Nici nu cred ca prea multi francezi contemporani de varsta mea stiu de el ! dar, ma rog, de asta nu sunt sigur deoarece nu stiu daca am vorbit cu prea multi francezi de varsta mea, iar aia cu care am vorbit eu, desi de etnie franceza alba hexagonala, nu stiau nici cine a fost Francois Truffaut, daramite Joe Dassin. Chiar am impresia pe undeva ca e chiar posibil Joe Dassin sa fie mai cunoscut contemporan in randul celor din Mali care locuiesc contemporan in
        Franta decat in randul francezilor -francezi !

        • Aprilie 6, 2013 la 9:23 am

          Pai ca si in Romania, mai depinde si de francez. Astia cu care am interactionat eu, cel putin cei cu care a rasarit vreodata vreo discutie despre muzica lor (ce e drept asta s-a intamplat foarte-foarte rar si de regula erau fete/femei), stiau de el. Acum, in general, fiindca francezii seamana cumplit de bine cu romanii, am vazut ca nu prea scapa vreun artist/scientist care le-a facut onoare peste grantia in vreo epoca. Sunt intr-o continua nevoie de validare. Aroganta aia celebra pe care o afiseaza e de fapt la multi, ca si la multi romani, doar o fatada pentru nesigurante. Desigur eu i-am cunoscut ca adult si mult (adica relatii indelungate de lucru/amicitie, ca de prietenie reala nu pot sa spun cu vreunul) din perspectiva helveta. Si genevezii n-au mare respect pentru francezi, din contra. Timpul petrecut de mine in copilarie la bunicul meu si nici ala ulterior petrecut de mine cu mine in Franta, m-au facut sa ader si eu foarte rapid la parerea helveta :). Adica am fost foarte-foarte dispus sa o adopt fiindca mergea exact pe constatarile mele si mistoul meu la adresa lor. Sigur ca-s in mare si rautacios. Imi sunt insa simpatici. Nu la gradul in care sa-mi fi facut vreo relatie de prietenie indelungata cu unul :).
          Cat despre faptul ca esti anacronic, eu zic ca e inerent sa fii in evul asta mediu cultural modern 😀

  3. Aprilie 5, 2013 la 5:40 pm

    Ce de amintiri mi-ai trezit!Mai ales primele doua melodii. Si mie imi place muzica franceza veche. Pe TV 5 (pe care il urmaresc daca fiica-mea ma iarta de Minimax),daca nu ma insel, rula o emisiune in care vedetele lor erau invitatate sa cante. De ex. Patricia Kaas.Nu mai stiu in ce zi, dar parca era pe la 10-11 seara. Ei, acolo am ascultat multe din melodiile care au devenit celebre, fie in varianta initiala, fie reinventate de cantareti mai tineri.

    • Aprilie 5, 2013 la 6:35 pm

      Eu nu prea sunt un fan infocat al muzicii franceze. Unele, rar, imi plac, majoritatea nu. Dintre cei noi imi plac cei de la Indochine mai ales in varianta orchestrata (filarmonica din Vietnam, pe bune :)). Preferintele mele muzicale sunt mai mult spre muzica anglo-saxona si scandinava (ca muzica moderna), dar cultura mea legata de muzica moderna e oricum tare anemica. Se reduce la ABBA-Beatles-Queen-REd Hot Chilly Pappers-Rammstein-Indochine-Enya si probabil inca cativa de care nu imi amintesc acum 🙂

  4. Aprilie 5, 2013 la 6:59 pm

    Am crescut cu Gainsburg, Joe Dassin, Jacques Brel, pe cantecele lor am invatat limba franceza. Brel cred are cateva albume cu melodii pt copii, sunt extraordinare.

    • Aprilie 5, 2013 la 10:02 pm

      Eu muzica de copii am avut nemteasca si ruseasca :D.

  5. Aprilie 5, 2013 la 8:04 pm

    Doamne, cât de simpatic ai fost, povestind toate astea! Dar nicio senzație, nimic notabil nu s-a întâmplat și pe-o Edith Piaf „neregretând nimic”?:), pe un „Sous le ciel du Paris” a lui Yves Montand sau așa…o iarnă grea pe-un „Tombe la neige” ?:)))) Hai, că povestești așa de frumos! 🙂

    • Aprilie 5, 2013 la 10:02 pm

      Hehehe Edith Piaf o lalaiam eu mamei cand voiam sa o scot din minti si ea era nervoasa pe mine :)) Yves Montand…hmmm…asta ar deschide niste rani in familia mea, mai bine nu :))).

  6. Aprilie 5, 2013 la 9:00 pm

    Nu sunt fan infocat dar pur si simplu sunt cativa mari cantareti pe care i-as asculta la orice ora. Iar cultura mea este si mai restransa ca a ta in aceasta directie.Pe vremea cand eram eu adolescenta nu erau comp., casti, etc ,deci ramanea clasicul casetofon. Adica mai ascultam si ce puteam nu ceea ce ne-ar fi placut neaparat.Dar am inteles ideea de evadare din casa bunicului, ascultand muzica. Este o forma de evadare.Habar nu am adespre filarmonica din Vietnam.

    • Aprilie 5, 2013 la 10:01 pm

      Uite asta e Indochine:

      Chestia este ca o parte din cantece le-au fost orchestrate de filarmonica din vietnam. Suna grozav de bine.

      • Aprilie 5, 2013 la 10:28 pm

        Wow ! M-ai dat gata cu astia din Indochine ! Ce Joe Dassin, nu-mi mai trebuie nici un Joe Dassin dupa astia de la Indochine. Nici ala Birkin gay nu-mi mai trebuie ca oricum era o vechitura in stil oarecum politic controversat „camp”, (adica un fel de apreciere a kitsch-ului cu nuante de ironie subtila netedectabila oricum prea usor de cei mai tineri sau cei din culturi prea diverse), un stil
        deja judecat la nivel academic gay ff serios ca fiind istoric datat, depasit, deci nerecomnadabil
        minorilor in formare pe secolul 21. Indochine ! Indochine !

        • Aprilie 5, 2013 la 11:01 pm

          Na ! Ca acum m-ai facut sa devin subversiv si politically incorrect si iti dau si versiunea gay camp, ca e totusi camp calitativ aproape de nivel Monty Python, al britanicului comedian profesionist Julian Clary, plus ca poate fi receptat misto-umoristic in moduri chiar mai complexe decat despre un simplu act sexual, reprezentand o conversatie amoroasa intre un britanic cu voce de Richard Chamberlain aristocrat si un alt anglo-saxon de nivel clar mai commoner care se exprima in lb franceza accentuand insa „r” urile specifice chiar exagerat de corect. La nivel de nuanta, dau warning la o audienta generala ca la inceput poate parea chiar usor cam dur si posibil dezgustator pt unii mai impresionabili, insa pana la urma, daca se face un efort intelectual de gandire mai mult la figurat si nu la imaginile posibil concrete asociabile acelor cuvinte, se va vedea ce frumos se impaca acestia doi si cum pot deveni chiar prieteni placut si sincer impresionati unul de altul, si nici macar nu se mai stie cine era top si cine era bottom. Plus recomand chiar inchiderea ochilor pt a nu se vedea mutra in drag a lui Julian Clary ca devine ridicol de stereotip si nu se pot aprecia nuantele mai complexe ale mesajului cultural educativ.

          (numai ca NU e voie sa il recomande oamenii non-gay la alti oameni, decat daca explica ce e aia stilul camp, si cum acesta a fost un stil mai mult de secol 20 plus astazi mai mult inteles numai de britanici, si de cativa oameni academici cu diplome de doctorat in studii culturale a istoriei criticii de arta, nu asa de oricine, si e preferabil ca numai un gay sa aiba voie sa il recomande, plus cu explicatiile de rigoare, preferabil chiar si mai complicate decat am fost eu in stare, ca altfel se poate interpreta gresit ca si cum un alb ar face bancuri despre negri folosind cuvantul „nigger”, si asa ceva NU e voie.)

          • Aprilie 6, 2013 la 9:38 am

            HAHAHA!!! E genial! Trebuie neaparat sa o conving pe Kadia sa-l vada! Cred ca o sa simta niste satisfactii razbunatoare nebanuite! E ca o papusa voodoo cantecul asta! E cavalereste din partea mea sa-i atrag atentia si sa-l vada. Tine de onoare! 😛

        • Aprilie 6, 2013 la 9:32 am

          Nu cred ca tipul e gay. Sau e? Eu nu prea stiu nimic de viata astora din formatii cu exceptia cazului in care mor in circumstante ciudate si se zice la televizor. In Franta si Elvetia franceza sunt foarte apreciati, desi tipul e cam batran sau poate tocmai de aia. Noi i-am auzit prima data prin 2003-2004 la televizor, exact cantecul pe care l-am pus. Pe vremea aia aveau un alt videoclip cu o doamna imbracata ca o iela (un fel de val vaporos) pe care cresteau un fel de catine printr-o padure. Mi-a atras atentia si in plus muzica era (1) singura ascultabila din topul ala si (2) cu armonia mult mai complexa decat restul. Asa ca i-am retinut. Ce m-a facut insa sa-mi placa fantastic a fost cand au cantat in Vietnam si, in loc de instrumente, au in fundal o orchestra. Atunci chiar am considerat ca dintre astia noi, imi plac. Daca cauti pe youtube sigur gasesti. Concertul cu orchestra a fost la Hanoi, parca asa scria pe CD-ul meu. Stai sa-ti caut.
          Altfel, din nou, nu stiam ca e gay tipul. Iar daca muzica asta intra in vreun curent gay, pai inseamna ca muzica gay e mult mai complexa si placut ascultabila secolul asta decat e aia hetero. Desi imi inchipui ca asta e vreo impartire din aia „americaneasca” unde muzica de opera este pentru criminalii in serie, hhehehe.

        • Aprilie 6, 2013 la 9:34 am

          Uite, aceeasi melodie orchestrata. Merita.

          • Aprilie 6, 2013 la 12:21 pm

            Da, imi place ff mult Indochine. Dar eu nu am zis ca asta de la Indochine ar fi gay, sau nu stiu daca a zis cineva asta. Eu ziceam mai sus doar de Julian Clary, comedianul cu varianta camp a cantecului Birkin. Ala e gay, dar nu asta conteaza. Conteaza mai mult ca stilul camp sa fie receptat corect ca in clipa asta e razboi academic in SUA despre anti-camp si pro-camp, pe baze ideologice de educatie a publicului larg si a tineretului….intr-un fel, oarecum cam ca si cu manelele in cultura romana.

            • Aprilie 6, 2013 la 12:40 pm

              Au si unele videoclipuri interesante. Mie mi-a atras atentia asta:

              Inseamna ca am inteles eu gresit. Nu ca ar conta, nu tin deloc seama de orientarea artistului. Nu prea vad legatura. Din partea mea faptul ca, de exemplu, Mozart era afemeiat, pustnic, bi, hetero, trans, etc, n-are importanta de fel, mie imi place muzica. Uneor retin detalii si desigur inteleg ca anumite minoritati incearca sa-si faca lobby cu cate un simbol, dar pe mine viata privata a altora ma lasa rece. Opera lor nu. Indochine imi plac si mie foarte mult, poate printre primii din muzica moderna pe care am ascultat-o.

              • Aprilie 6, 2013 la 12:42 pm

                Ma rog, eu sunt si deosebit de impresionabil de imagini clasice alb-negru si mai ales cu razboi. Poate de aia imi place videoclipul asta.

          • Aprilie 6, 2013 la 8:23 pm

            Da, varianta cea noua este mai faina ca primul videoclip.Mersi.

      • Aprilie 6, 2013 la 5:51 am

        Multumesc de melodie.Uite ca nu stiam.

        • Aprilie 6, 2013 la 9:39 am

          Varianta in care i-am linkat-o lui Rudolph azi (mai sus) e chiar si mai frumoasa. E versiunea orchestrata. Aproape toate melodiile lor exista si in varianta asta si, in opinia mea, e cea care chiar merita ascultata.

        • Aprilie 6, 2013 la 9:40 am

          Da, din pacate muzica frantuzeasca nu prea razbate. Ca si franceza, secolul asta :).

  7. Anonim
    Aprilie 5, 2013 la 9:53 pm

    Mai bine asculti Debussy.

    • Aprilie 5, 2013 la 9:57 pm

      Nu prea ma omor dupa Debussy. Prefer Rameau, daca vorbim de francezi. Sau Berlioz. Sau Charpentier. Debussy chiar nu.

  8. Anonim
    Aprilie 5, 2013 la 10:29 pm

    Comparativ ar fi prea monoton.Dar este si cazul sansonetei frantuzesti care este un text ritmat.Gen. Brel.

    • Aprilie 6, 2013 la 9:35 am

      Rameau sau Charpentier monotoni? Hai ma! Si Simfoni fantastica ti se pare monotona? Mie mia degraba mi se pare ca Debussy e pentru bunici!

  9. Aprilie 6, 2013 la 8:31 pm

    Ceva mai incoace, In-Grid daca va mai aduceti aminte:

    si Zaz:

    Trio Zazi:

    • Aprilie 6, 2013 la 9:07 pm

      La Trio Zazi am vrut alt videoclip in franceza, dar am pus o lista 😦

      • Aprilie 6, 2013 la 10:02 pm

        Pai stai linistita ca ma duc pe youtube direct orium, pornind de la linkuri.

    • Aprilie 6, 2013 la 10:01 pm

      Acum ascult!

  10. Anonim
    Aprilie 6, 2013 la 9:33 pm

    Malentendu,chiar.Simfonia fantastica este prea orgolioasa si evident se repeta.

    • Aprilie 6, 2013 la 10:03 pm

      Prefer sa o ascult pe repeat decat Debussy :D. Daca vreau sa trec printr-un proces de penitenta mai bine ascult Kniaz Igor cap coada. macar unele parti imi plac :))

  11. Aprilie 7, 2013 la 7:24 am

    Acum ca inca ma simteam vinovat de comentariile mele posibil politically incorrect (fie pt unii, fie pt altii) si de sub acest articol, nu numai ala de dinainte despre prostituate, am revenit ca sa spun ca am cautat sa citesc despre Debussy pe wikipedia, ca desi auzisem de numele lui, habar nu aveam ce fel de muzica o fi compus, si ce am vazut spre oroarea mea ?! Are chiar un cantec intitulat posibil ff politically incorrect, numit „Le petit negre” ! Si culmea e ca totusi mi-a placut, ca mi s-a parut asa ff usor de inteles, si chiar dragut si vesel si relaxant…desi desigur total nerealist, (mai ales ca scrie si ca Debussy e un impresionist de tip simbolist, deci mi-am zis…aha !…deci, Debussy e din aia frivolii, caruia ii place PR-ul bazat pe impresii superficiale si nu prea riguros documentate academic, desi Debussy el insusi se pare ca se tot enerva sa fie incadrat la acest fel de oameni neseriosi, si tot repeta public ca asa ceva nu e adevarat si ca el admira ff mult si respecta pe Bach, ba a mai infierat public, chiar injust cred eu, asa mai mult ca sa iasa el, Debussy, in valoare si sa nu-l mai bata lumea la cap ca o fi prea frivol, pe Felix Mendelssohn, facandu-l „notar”, adica un functionaras contopist oarecare referitor la muzica lui, care muzica a lui Mendelssohn mie personal mi se pare chiar sincer mai placut peisagistic emotiv descriptiva decat a lui Debussy, care mi se pare mai buna mai mult pt jingles de reclame de 10 minute decat cea a lui Mendelssohn, care mi se pare buna si pt filme artistice mai lungi, mai ales pt momentele cand inca nu se intampla mare lucru pe ecran si trebuie dezvoltat suspansul emotional pt ce va urma, ca sa nu iasa lumea din sala de spectacol), plus desigur ca acel cantec intitulat atat de horror, „Le petit negre” este total neconform realitatilor sociale, chiar a celor istorice de la timpul lui Debussy, daramite si de dinainte sau chiar de dupa, despre conditia reala a micilor copii de origine africana, inclusiv servitori sau sclavi, chiar mai recent unii copii-soldati, sau in general copii care traiesc in conditii ff dificile, si totusi nu vin pe lume ca sa distreze oamenii non-africani, sau ca sa devina imagini de PR pt cine stie ce cauze oarecare, de ex de vandut un sapun sau poate chiar un hamburger de la McDonald’s, nu doar organizatii caritabile recunoscut de
    incapabile, ca de ex Salvati copii, (mai recent, ca la inceputuri in prima parte a sec 20, poate chiar si pana in anii 70 totusi fusese ceva de capul lor).

    Zau, cu cat ma simt anxios ca trebuie sa scriu politic, cu atat ma ia durerea de cap si scriu mai incalcit ! Exact Debussy imi mai lipsea sub promo-stilul camp atat de politic controversabil in zilele noastre al lui Julian Clary de mai sus !

    • Aprilie 7, 2013 la 11:01 am

      Daca tot vrei sa te autoinfierezi si ai o faza mazo (sau daca esti sadic si vrei sa-ti torturezi vecinii) incearca si cu Sostakovici :)). Eu ideea de jingles o traiesc cand ascult Ceaikovski. E dragut..e gigea…e usurel… Dupa doua ore (cu mici exceptii, gen Concertul de pian no.1 sau cel de vioara care chiar imi plac) schimb pe altceva. Eu zic ca Debussy si Ceaikovski au fost un fel de Boney M. al vremurilor lor :P.

  12. Aprilie 7, 2013 la 7:12 pm

    Hai sa pun si eu melodia (si videoclipul) mea preferata ca vad ca s-au strans comentarii serioase aici… Melodia asta o ascultam zilnic, o aveam si ton pe telefon… Am fost indragostit nu gluma pe vremea aia !…

    • Aprilie 7, 2013 la 9:53 pm

      Eu totusi de iubit, iubesc in ruseste :). Adica cand sunt asa…emotional, sentimental in efuziune, lovit de nostalgii, ascult fie clasica (si cam de preferinta compozitorii rusi pe care ii ascultam in copilarie), fie muzica ruseasca 😀

  13. Anonim
    Aprilie 7, 2013 la 9:47 pm

    @Rudolph.A zis el asta Debussy despre Mendelssohn?Propun sa fie ostracizat.

    • Aprilie 8, 2013 la 11:23 am

      Asa zice pe wikipedia ca ar fi zis unul Oscar Thompson despre Debussy ca ar fi zis despre Mendelssohn , „un notar facil si elegant”, in cartea asta, Debussy, Omul si Artistul, http://books.google.ro/books/about/Debussy_man_and_artist.html?id=G3goAAAAMAAJ&redir_esc=y (publicata intaia oara in 1940).

      Acum, din cauza ta, am stat sa caut cine e Oscar Thompson si de unde a auzit el ca ar fi zis sau chiar scris Debussy asta !

      NU am reusit sa aflu de unde s-a informat Oscar Thompson, insa se pare ca este un muzicolog de expresie de lb engleza asociat cu Univ Cambridge, care pare ca a scris totusi carti destul de serioase despre istoria muzicii si de critica muzicala.

      • Aprilie 8, 2013 la 12:15 pm

        Eu personal, pe post de loctiitor de cenzor cultural, inclusiv al textelor de non-fictiune (titularul fiind in vacanta in Bora Bora sau naiba stie unde in clipa asta), plus totodata ca viitor autor (dupa ce ies la pensie) al unui tratat in minim 26 de volume de Estetica Etica, cu indicatii de eticheta comportamentala adecvata in public pt cei asociati sau asocialbili cu artele, (consumatori, producatori, critici, business-meni, filozofi, educatori), am deliberat si am ajuns la concluzia
        oficiala ca eu NU propun ostracizarea d-lui Debussy, NICI cenzurarea cartii scrise de dl Oscar Thompson, deoarece am o idee vaga (formata de-a lungul experientei mele de cititor autodidact de pe Informatia Bucurestiului in decada 80 din RSR urmata de o experienta profesionala academica in sectorul 2 Bucuresti, din care retin in mod principal anii mai dificili de la gradinita plus clasa 1-a, dupa care m-am mai relaxat asa ca nu am retinut mare lucru, plus diverse calatorii de business & leisure in jurul lumii in decursul carora m-am uitat la diverse filme artistice si la ff multe poze din reviste de infotainment cultural) despre timpurile si locurile unde ar fi putut face dl Debussy acea caracterizare, cat si despre timpurile si locurile unde ar fi putut scrie dl Oscar
        Thompson acea carte, si nu consider ca dl Debussy a incalcat limitele obisnuite ale unui artist oarecare, fata de productiile altui artist contemporan rival, plus totodata ne-discriminand asa in mod repetitiv pe baze de origine culturala sau etnica in cadru europeean, deoarece nu cred ca era atent la posibili maestri sau rivali non-europeeni la vremea lui, dansul avand pareri negative si despre dl Franz Schubert, nu numai despre dl Mendelssohn, desi in general admirandu-l pe romaticul WA Mozart si fiind chiar adeseori entuziast fata de Richard Strauss, Chopin, chiar Stravinsky, si totusi venerandu-l pe Bach, pe care l-a numit „un mare maestru”, plus fiind capabil de a formula opinii chiar complexe despre Beethoven, despre care a spus ca „era profund si ar fi avut ceva de zis, insa pacat ca era inchistat intr-o retea de agresivitate ranchiunoasa germana” (cf Roger Nichols, in Debussy Remembered, din 1998, acesta fiind la randul lui un popularizator britanic al muzicii franceze, fapt pt care a fost decorat si cu ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare in 2006 pt 40 de ani in serviciul muzicii franceze, deci un tip mai contemporan, inca in viata, si mai usor de inteles, plus avand si un blog, http://www.rogernichols.org/ si care nu trebuie confundat cu dl Roger Nichols, inginer de sunet american multiplu premiat cu Grammy de 8 ori, inclusiv unul postum, care a fost si dansul recunoscut oficial tot in 2006 pt cariera lui de 40 de ani in serviciul muzicii internationale din partea aripii Producatorilor si Inginerilor Academiei de Recording Grammy, insa care din pacate a decedat acum 1 an si 1 zi din cauza de cancer pancreatic, insa in urma lui ramanand memoriile asociate de cei pe care i-a inregistrat, ca de ex Beach Boys, Stevie Wonder, Frank Zappa, Roy Orbison, Placido Domingo, Gloria Estefan, Diana Ross, etc, plus opiniile lui despre chestii ingineresti legate de inregistrari muzicale in publicatia EQ)

        • Aprilie 8, 2013 la 12:58 pm

          Disclaimer: recunosc ca e posibil sa am un usor bias personal fiind fost usor frapat, chiar socat-impresionat, de expresia „Old Europe” folosita in mod public la TV in ianuarie 2003 de catre dlMinistru al Apararii SUA Donald Rumsfeld cu ocazia unei conferinte de presa in care fusese intrebat de un jurnalist olandez despre opinia lui despre opinia publica europeeana care parea impotriva invaziei SUA in Iraq, despre care exista explicatiile de rigoare aici, http://en.wikipedia.org/wiki/Old_Europe_%28politics%29 (insa in legatura cu care mie personal socul initial uimit mi-a trecut de atunci, cel putin partial, si daca e vorba de politica externa americana, inclusiv cea comerciala, nu numai legata de activitati militare, eu personal o consider deosebit de stabila si previzibila pe termen chiar lung, indiferent de administratie, astfel incat nu prea are cum sa ma influenteze in mod semnificativ in legatura cu opiniile mele de loctiitor de cenzor cultural global).

          Plus desigur sunt total ignorant fata de muzica in general eu fiind total afon amuzic congenital, si nu ascult muzica decat atunci cand imi propune asa la intamplare cineva din jurul meu, si atunci ma iau si eu dupa ritm sau dupa videoclip mai mult, daca e si cu imagini, astfel incat sa-mi formulez preferinte personale fata de o melodie sau alta, chiar indiferent de genul acelei muzici, clasice sau moderne, romantice sau religioase, manele sau rock, devenind oarecum enervat doar in legatura cu muzica metal care mi se pare prea stridenta, sau in legatura cu jazzul ala care e cu improvizatii care tot schimba ritmul, ca ma cam confuzeaza atunci, plus singurul clasic pe care chiar mi se pare ca il pot intelege oarecum mai complex asa la nivel de a putea transpune in imagini in mintea mea ceva asa ca un film de fantezie oarecare in imagini daca doar ascult melodia (fara nici un cuvant sau videoclip), cred ca e WA Mozart, pe care il consider, asa ca profesionist, deosebit de putin ingamfat (chiar daca asa in povesti se zice despre el ce vanitos era in persoana, dar ma refeream mai mult la activitatea lui profesionala, nu la stilul personal) si cel mai generos fata de auditoriul lui cel mai putin rafinat muzical posibil, adica un fel de posibil precursor ff inalt calitativ chiar al educatiei publicului general de masa, ceea ce mie mi se pare chiar admirabil, pt ca de obicei am avut impresia ca unii chiar reputabili scriu sau compun muzica mai mult asa ori pt ei insisi, ori pt elite, ori pt grupuri target specifice, nu chiar asa atat pt sine cat si pt toti, si aia care chiar incearca sa compuna pt toti si orisicine (fie ca sunt altruisti, fie ca sunt si interesati comercial, sau indiferent de motivatie) de obicei efectiv produc chestii de calitate slaba, insa WA Mozart e poate ca un fel de Spielberg combinat cu Walt Disney pt mine si nivelul meu personal chiar destul de obiectiv de receptor de componenta educativa + de entertainment a artei, un fel de infotainment chiar util de fffff rara inalta calitate, si mie asta imi place, chiar daca e ceva deosebit de copilaros, (inclusiv cu toate obiectiile care se pot aduce ideii de infotainment).

          • Aprilie 8, 2013 la 1:26 pm

            Plus desigur cred ca WA Mozart chiar poate fi receptat si pe mai multe nivele de rafinament de receptie chiar mai larg decat Spielberg + Disney original, pt ca acestia se refera totusi mai mult la un cadrul cultural UE + America de Nord relativ recent istoric, si cred ca, la nivel de geniu, acestia 2 ating autentica universalitate din aia chiar atemporala si ageografica mai rar decat WA Mozart, dar desigur si arta muzicala e probabil altceva mai complex decat doar filmul. Se zice (pe Internet) ca omul Neandertal ar fi avut o capacitate receptiva mai crescuta pt muzica decat Sapiens (bazat pe masuratori de cranii), dar nu stiu cat din asta e valid si posibil adevarat. Bazat si pe alte chestii mai recente care spun ca inca se mai poate regasi genom Neandertal din loc in loc amestecat cu genom Sapiens (ceea ce iar habar nu am cat e bullshit exagerat si cat e de adevarat), eu personal am speculat ca probabil nu am parte deloc Neandertal in mine, (desi NU e ceva cu care sa ma laud sau invers, sa ma simt vinovat ! deci nu valoric, ci chiar estimativ asa mai la rece), asta in plus de ca sunt afon asa din nascare, pt ca zau la mine lipsa de rafinament receptiv muzical si chiar indiferenta si superficialitatea crasa fata de muzica (plus chiar dans, adica sa dansez eu insumi sau chiar sa ma uit ff des la altii care danseaza), e ceva care mi se pare chiar exagerat in comparatie cu majoritatea celor cu care am interactionat eu vreodata, (efectiv indiferent de educatie, sex, cultura, varsta, etc), de cand sunt mic, si la noi in casa totusi se mai puneau cantece se mai dansa, aveam si discuri si ascultam si radio, mergeam la diverse sindrofi, si acum ma duc la cluburi, (desi ma rog nu ma prea duc eu la cluburi pt muzica sau dans in mod principal, si de fapt nici nu stiu cati se duc pt asta acolo in mod principal), dar efectiv nu ma duc la concerte, nu cumpar CD-uri, decat asa in mod total exceptional, plus CD efectiv poate mai mult ca suvenir, sau spectacole cu muzica sau teatru si muzica, opera, balet, etc, mai mult pt socializare decat pt altceva, asa daca imi propune cineva sa ma duc la vreun spectacol oarecare o data la 4 ani, altfel eu de capul meu nu cred ca m-as duce…si totusi nu am crescut asa in pustietate, copil feral total, fara a fi expus la chestiile cele mai comune tuturor, plus in mediu urban cu destul de multa muzica de toate felurile accesibila live in continuu oriunde ! Si efectiv habar nu am cat e innascut si cat e educat si cat e reactiv asa de respingere pt ca mi-am dat seama de mic, chiar si intuitiv, cat sunt
            eu chiar mai handicapat in felul asta !

            • Aprilie 8, 2013 la 1:47 pm

              Si de aia ziceam ca mie personal faptul ca eu personal, daca-mi pune cineva sa ascult WA Mozart (ca eu singur ff rar am initiativa sa ascult, desi am cumparat odata un CD cu muzica lui, pt ca mi s-a parut asa cu adevarat special, si uite ca nici pe ala NU l-am ascultat NICIODATA pe de-antregul, asa de la cap la coada !), si am capcitatea chiar sa-mi fac imagini reale complexe asa ca un film de fantezie in cap legate doar de melodiile compuse de el, cred ca legat de orice melodie, (desi desigur nu le stiu pe toate, dar asa daca am ascultat TOTAL random orice), asta mie mi se pare de nivel de minune exceptionala, si de aia il si incadrez chiar fara sa ma gandesc, asa, din prima, la nivel rational, la categoria de artist de geniu universal atemporal si ageografic acultural.

              • Aprilie 8, 2013 la 1:49 pm

                ..ma rog, nu „acultural”, cu universal cultural, desigur ! (adica doream sa corectez pt factorul cultura)

              • Aprilie 8, 2013 la 2:34 pm

                Plus mai e o chestie in legatura cu care mi-am formulat asa o parere, tot la nivel rational. Mie, de ex compozitorul Bach sau pictorul Rapahel, tot clasificati la nivel de geniu universal in catalogul meu personal, (desi cred ca acestia fac oarecum promo crestinism asa ca motivatie si interese, dar am zis mai sus ca nu motivatia sau scopul/telul artei ma intereseaza, deci chiar si daca ar fi compus sau pictat pe alte motivatii sau o combinatie de motivatii, nu imi pasa), mi se par larg universal educativi pt interesele oamenilor legate mai mult de pregatirea lor pt cum ar fi bine si frumos la nivel ideal sa fie un om dupa ce implineste 14 ani,
                (desi desigur pregatirea pt asa ceva poate incepe mai devreme), insa Mozart poate fi autentic informativ-educativ chiar pt oamenii de orice varsta, si pt motivatiile si interesele oricarui, inclusiv copil care traieste doar asa dintr-un moment in altul si nici nu are obligatii deosebit de complexe decat poate, dupa varsta de 1 an, sa se joace oarecum mai atent/frumos fara sa alerge asa de colo colo prea haotic cu risc de impiedicare, si fara sa bage degetele-n priza, care chestii din astea se pot educa si behavioral ca si cum ar educa cineva un catel sau o maimuta, nu e nevoie de Mozart pt asa ceva, Mozart fiind doar companion de joaca, si intr-un grad si
                chaperon intr-un fel…desi sincer nu cred ca poate contribui in mod real la imbunatatirea achizitiei limbajului (o chestie facuta in paralel de copiii sub 2 ani plus si dupa 2 ani desigur), desi unii au speculat la un moment dat ca ar putea, dar nu s-a dovedit + nici eu nu stiu sa explic de ce eu personal nu cred ca e posibil.

  14. Aprilie 8, 2013 la 2:48 pm

    P.S. Pt cine e interesat in muzicofilie, fie ca e muzicofil el sau nu, exista si cartea probabil ff placuta si interesanta si util larg educativa scrisa de dl Oliver Sacks, intitulata chiar Musicophilia, (care a fost tradusa si in lb romana), insa carte pe care, desi eu apreciez ff mult non-fiction de educatie si popularizare scris chiar de destul de multi, iar pe domeniul neurologic chiar scris si de dl Sacks, (plus poate si Ramachandran, care insa mi se pare mai complicat plus parca prea interesat de mecanica sau alte domenii de fizica si mai putin simpatic asa ca povestitor), eu totusi recent m-am decis ca nu am de gand sa o cumpar sau sa o citesc asa cap coada, (desi am cumparat si am citit alte carti scrise de dl Sacks), tocmai pt ca eu sunt atat de indiferent fata de muzica, si daca nu am ascultat eu acel CD cu muzica de Mozart pe care chiar am dat banii expres, imi e deosebit de clar ca as da banii total aiurea pe o carte scrisa de dl Sacks…desi stiu ca voi fi curios sa o rasfoiesc daca imi cade in cale, pt ca eu asa sunt curios sa rasfoiesc mai multi, (nu prea multi, dar destui, indiferent de ca sunt de non-fiction sau fiction).

    http://musicophilia.com/

  15. Anonim
    Aprilie 8, 2013 la 7:01 pm

    Nu’ş ce să zic.Năucitor.Şi borderline( neanderthal-sapiens).Dar nb. Mozart(1756-1791),Mendelssohn (1809-1847),Debussy (1862-1918),Strauss(1825-1899),Chopin(1810-1849),Stravinsky(1882-1971).Ce să fi avut cu Mendelssohn?

    • Aprilie 8, 2013 la 10:27 pm

      Am incercat sa raspund la aceasta intrebare incercand sa gasesc ce puteau avea in comun dl Mendelssohn si Franz Schubert, despre care ambii dl Debussy avea o parere proasta, cf dl Thompson (desi nu am reusit sa aflu ce anume exact a putut spune Debussy despre Schubert).

      Mai intai am aflat ca aceste opinii proaste au fost rostite in perioada numita „medie” a carierei dl Debussy (intre 1902 si 1911), perioada in care dansul a avut succes cu opera Peleas et
      Melissande, mai catre inceput, si cu Preludiile mai catre sfasitul acestei perioade. A avut succese si intre aceste creatii, si a compus diverse, insa mi-a fost lene sa scriu exact ce, si nu cred ca era oricum deosebit de important, decta poate denotativ de ceva stress, ca orice om care se chinuie sa munceasca si sa tot produca diverse chestii pt consumul unui public europeean probabil din ce in ce mai pretentios la acest inceput de secol, (dupa parerea mea).

      Mai apoi, atat dl Mendelssohn cat si Franza Schubert fusesera oarecum contemporani unul cu celalat in secolul 19, dl Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy traind in prima 1/2 a sec 19, iar dl Franz Peter Schubert, desi nascut chiar la sf sec 18, totusi a activat tot in prima 1/3 a sec 19, si desi a trait deosebit de putin, numai 31 de ani, se pare ca a fost un compozitor deosebit de prolific in muzica clasica de stil romantic, la fel ca si dl Mendelssohn.

      Totodata se pare ca dl Mendelssohn avea o parere deosebit de buna despre compozitiile d-lui Schubert, chiar contribuind la popularizarea lor dupa ce dl Schubert decedase, (in paralel si cu alti compozitori romantici ai vremii, ca de ex Franz Liszt, Robert Schumann, si Johannes Brahms).

      In cartea „Muzica, Muzicieni, si Saint-simonieni” (pub in 1986), dl Ralph Locke scrie ca dl Mendelssohn „pare sa fi privit Parisul si pe muzicienii lui cu o mare suspiciune si un dezgust aproape puritanic”. Muzicologul Richard Taruskin confirma in Cartea de Istorie Oxford a Muzicii Vest-Europeene ca in general dl Mendelssohn parea sa aiba o personalitate (inclusiv de compozitor) destul de traditionala si conservatoare, si nu parea de loc intresat in vreo revolutie stilistica (in vreuna mai larg social politica nici atata), si in general compozitiile lui, desi desigur romatice sunt destul de descriptiv peisagistice „cuminti”. (Am parafrazat un paragraf destul de lung cat am putut eu de bine.)

      Este posibil ca dl Schubert sa fi fost un romantic ceva mai sensibil-pasional, ca sa nu zic probabil labil-impulsiv, (cunoscandu-se ulterior si patologia lui probabil organic infectios-toxica cu afectari cerebrale din cauza careia a decedat atat de tanar, cf dl Brian Newbould in Schubert: Muzica si Omul, 1997, plus completari in 1999, si dl Christopher Gibbs in Viata lui Schubert, 2000), insa si dansul a compus in perioada initiala a curentului romantic, asa ca nu prea cred ca a fost chiar exagerat de indraznet, in nici un caz cum ar fi fost poate, dupa cum speculez, de interes pt dl Debussy la inceputul secolului 20.

      Devine acum poate mai clar de ce atat mentalitatea, cat si stilul d-lui Debussy putea contrasta cu cele ale acestor antecesori, in afara de faptul ca dl Debussy insusi era interesat de a cauta dincolo de romantism, in curentele artistice impresionism si simbolim, cf wikipedia. Plus desigur era parizian, la inceput de secol 20, si ceilalti 2 totusi dincolo de granita atat cea geografica, cat si cea temporala a unui intreg secol 19 in timpul caruia se pare ca cultura germana devenea din ce in ce mai avantata si ea, insa intr-un fel care i se parea d-lui Debussy probabil exagerat de agresiv, cu nuante posibil prevestitor de sumbre, si am pe undeva impresia vaga ca d-lui Debussy nu-i prea placea stilul gotic mai horror-auster, ci poate unul mai de mult, mai bland, mai larg, mai generos, poate ospitalier, incapator, si reconfortant, (desi desigur nu vreau sa zic ca muzica d-lui Mendelssohn sau a d-lui Schubert ar fi fost de acel tip gotic-horror, ci mai curand denotativa de aspiratia romantica a sagetilor unor spire gotice avantate catre cer, insa asa ceva nu stiu daca i-ar fi fost inteligibil chiar ff clar la inc sec 20 d-lui Debussy la Paris, sau nu stiu daca dansul ar fi fost receptiv la asa ceva + desigur astea sunt speculatii total din burta din partea mea, dar cam asta e impresia pe care am inceput sa mi-o formulez).

  16. Aprilie 10, 2013 la 7:53 am

    Ai reusit sa ma tii toata dimineata pe blogul tau. :))
    Am ascultat toate melodiile, am cautat pe net altele si uite asa s-a facut ora 10. :))
    Trebuie sa il intreb pe Ionut cum o cheama pe „ne…aranjata” cu care ma innebunise acum un an, doi. Avea si el una care miorlaia din boxe. :))

    • Aprilie 10, 2013 la 12:47 pm

      Oooooo ne-aranjata????? VREAU! Neaparat, te rog! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: