Si cum ma gandeam…

Paaai, cum ziceam si o repet mandru, de cand m-am sculat de dimineata am facut exact nimic. Dar chiar exact nimic. In afara de ascultat muzica pe site-ul filarmonicii din Berlin. Adica, ma rog am mai facut ceva, dar nu e frumos sa declar pe blog asa ca nu o fac. Ideea e ca neuronii mei se simt grozav de bine si se tavalesc cu burta-n sus. Ca posesorul! Ce e drept, eu am fost de cand ma stiu adeptul ideei de „lafaiala”. Nu stiu daca e o patima ruseasca sau  masculina in general, dar eu sunt foarte performant la ea! Problema mea e ca tocmai cand ma lafai eu mai abitir imi trece coada prin fata ochilor si trebuie sa o prind. Si uite asa piere lancezeala… Acum tocmai ce-am vazut-o cu coada ochiului si am inceput sa ma gandesc la capsule de cafea portocalii si can/pahare de cafea stil frappuccino pentru sezonul asta de vara. Prea suntem inca incolonati la reflexele si ustensila „iarna” trebuie ca cineva sa ia masuri! Acestea fiind zise de sub plapuma cu floricele de pe canapeaua din sufragerie, mi-am amintit ca poate nu v-am povestit despre dovada clara ca istoria se repeta. Si anume despre cum am incercat in felurite moduri sa ucidem eu si verisoara-mea un soricel. Un soricel sfidator.

Deci, acum ceva vreme, pe cand stateam si priveam absorbit la televizor, verisoara-mea, femeie activa si plina de initiative, aflata intamplator in zona si macanind singura (a zis ca n-o deranjeaza daca nu raspund atat timp cat o las sa vorbeasca), se opreste brusc. Tacerea brusca m-a perturbat, dar nu suficient cat sa-mi iau ochii de la TV. Urletul prelung de dupa insa a avut efectul scontat: „SOBOLAAAN!”. Evident, acum ma nevoiesc sa intorc capul si dau cu ochii intr-un fragment minuscul si gri de blana, cu nasul lung si aspect jigarit. „Soarec, Xenia” o corectez eu cu gentilete calma. „BLEEEAAAAAAH”, tzipa Xenia, apuca crosa de hockey si se repede tintit la aratarea pricajita, dar dovedit ulterior extrem de activa. Eu inlemnesc, rozatorul fraudulos dimpotriva, lucrurile se precipita, racnetele se intetesc. Trebuie sa intelegeti ca vorbim aici de o rusoaica de aproape 1.80, mama de 3 plozi, da? Apriga manuitoare de crosa de hockey. „Vezi ca-mi strici crosa” zic eu in lipsa de altceva mai intelept. Ea, ignorandu-ma cu desavarsire ca orice rusoaica verde, cara scatoalce in pereti si podele cu crosa incercand sa scoata botul blanos de sub mobila. In final primata invinge, lantul trofic isi spune cuvantul si ea graieste concluziv „ASA!” In coltul camerei trona ceea ce credeam noi inocent ca ar fi cadavrul bestiei. Si brusc, spre stupoarea mea fatisa, creatura salbatica si violenta care cu cateva minute in urma produsese „cadavrul” se transforma instant sub ochii mei in ceva roz, pufos si diafan si-mi spune pe un ton mieros care nu accepta replica: „Vova, arunca-l tu ca eu nu suport sa pun mana pe el mort”. Inlemnesc. Uite domne cum nu se face sangele apa! Chiar avem aceleasi gene. Nici eu nu suport sa ating cadavre! Cu sangele, matzele si altele n-am probleme, dar cand ceva devine cadavru…am. Ba soarecii chiar imi plac ca are nevasta-mea cu duiumul la laborator si m-am dat ani intregi cu ei, dar nu-i suport in forma lor neinsufletita. Evident nu era sa recunosc in fata ei asa ceva! Asa ca, cu inima stransa si privirea hotarata inainte, ma indrept decis spre hoit inarmat cu o fata de perna proaspat calcata si o gramada de curaj. Sperand ca nu e mort totusi. Asadar, in spiritul asta, inhat bestia avand grija sa o „sufoc” cu tandrete cu fata de perna, ii lipesc gentil un cap in tocul de la fereastra (nu ma deranjeaza sa ucid atat timp cat nu dispun eu de cadavru) si-l arunc pe geam tintit spre jgheabul cu apa. Cand m-am reintrodus in casa, cu o mutra de aruncator de Bubico mandru de misiunea lui, Xenia m-a intrebat inutil „l-ai aruncat, era mort??”. Ii raspund ca nu stiu, dar sigur se ineaca in jgheab. Treaba a fost urmata de un racnet tipic feminin: „in jgheab! se impute acolo mai, ma duc sa-l scot!” Rusoaica din ea invinsese, pusa in fata grozaviei unei potentiale arome de soricel mort, era dispusa acum sa puna mana pe cadavru. Hotarata se duce jos si …dispare. 15 minute mai incolo se intoarce cu o privire nelamurita si atitudine nesigura si-mi spune ca n-a gasit cadavrul nicaieri. Ea crede ca a supravietuit. Cam pe aici m-a lovit in plin epifania ironiei istorice a momentului si m-a pufnit un ras amar-cumplit. Nici macar un soarec nu am reusit sa omoram desi ne-am chinuit atat :D. Eu tot sper, ca, istoric, soarecele ala a cuvenit sa moara totusi intr-un unghier! Ce mama dracu’! Evident, dupa ce-a priceput pricina amuzamentului meu s-a dus sa-l caute disperata prin jur. Nu, nu ca sa-i faca felul. Il voia pet pentru fi-su Stefan (bebe).

Ca veni vorba asta e al doilea episod „soarec minuscul versus femeie” la care am asistat. Primul, implicand-o pe Kadia, inclusiv cu filmarea momentului (ea si pisica fugarind soarecu’), se afla aici:

https://vraji.wordpress.com/2010/08/18/soricel-zemos/

La episodul cu Xenia n-am film.Am fost prea marcat.

  1. Saracul soarec. Mi-ai adus aminte de episodul cu pârsul care este un moment de mare finete artistica petrecut intr-un loc de vis pe care cred ca l-am mai povestit pe undeva, dar nu stiu pe unde, pe mine nu m-au spalat la cap pe interior ca sa fiu ordonata intr-atat incat sa imi gasesc toate balariile puse pe net in atatia ani 😀

    Răspunde

    1. Solutia este sa-l mai povestesti o data. Eu am o mare pasiune pentru parsi! Imi sunt extrem de simpatici datorita numelui si blanitei. Mi-ar placea sa fiu parsh. Doar fiindca suna atat de bine.

      Răspunde

  2. Inclin sa cred ca l-a gasit vreo pisicuta si l-a luat sa se joace cu el. Legenda spune ca doar pisicile au noua vieti, nu si soriceii. Aveam vreo 16-17 ani cand am pierdut si eu un soricel intr-un mod asemanator, dar l-am gasit dupa vreo luna… :)))))
    M-ati facut sa caut parsul pe google, ca nu mai stiam cum arata. Un asa animalut mi-ar placea sa am in casa… :))

    Răspunde

    1. A, pai e plin de pisici. Probabil e ursuletul uneia, bietul rozator 😛
      Sunt grozav parsii! Eu aveam un poster cand eram mic cu ei.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: