Oslo, 31. august

Prima parere dupa ce am vazut filmul n-a fost prea grozava. Acum insa, la ceva timp, pot spune, fara dubiu, ca mi-a placut mult.

Initial, pe alocuri, mi s-a parut un pic prost jucat sau macar cu un scenariu cam tras de par si replici nerealiste. Aproape ca as fi bagat mana in foc ca conversatiile dintre barbati sunt scrise de o femeie fara frati si orfana de tata. Ca mai apoi sa constat, retroactiv, ca cele mai interesante momente din film, cu dialoguri memorabile si scenele care mi-au ramas in memorie au fost presarate exact in zonele care initial mi-au starnit iritare.

Pe foarte scurt, filmul este povestea ultimelor 24 de ore din viata unui norvegian de exact varsta mea, iesit temporar dintr-un sanatoriu (acolo pentru dependenta combinata de droguri si alcool) si intors acasa la Oslo. Tipul este deprimat, simte ca a pierdut o buna bucata din viata plus oportunitatile ei si este decis sa se sinucida, desi parca n-ar vrea.

In pofida subiectului, filmul nu este defel o „drama” (sau macar nu ce inteleg eu prin drama). Povestea, m-am prins eu retroactiv, e måiestru construita. Tipul, de-a lungul filmului, testeaza terenul si face actiuni menite sa-i justifice decizia sinuciderii, cumva sperand mereu ca ii va fi infirmata de actiunile celorlalti. Treaba, cum spuneam, este construita inteligent si.. .convingator. Daca la inceput ii uram foarte vocal sa se tina bine de bolovan cand intra in rau si sa ne scuteasca dracului pe toti de mila de sine si noduri in gat, pana la final l-am inteles perfect si am zis cu MULTA simpatie „bine ca a scapat saracu'”. Asta fiindca da, omul avea dreptate. Desi in absolut fiecare situatie prezentata de-a lungul zilei cineva i-ar fi putut schimba decizia, toti s-au ferit absolut uman, inocent si fara urma de egoism sa o faca.

Pana si sinuciderea a fost uluitor de simpla si desteapta. Nu consider ca stric cu ceva finalul filmului spunandu-va ca s-a sinucis (oricum probabil nimeni nu e interesat sa-l vada), era clar de la inceput, problema se punea daca va avea convingere si curaj sa o faca, iar lumea i le-a oferit in 24 de ore cu prisosinta si fara urma de rea intentie. Mi-a placut mai cu seama ratiunea din spatele metodei alese. DILEMA: daca un drogat/alcoolic moare prin OD (supradoza) a fost accident si a murit la fel de egoist cum a trait (adica”hai da-l dracului, nu merita sa plangem dupa el”) sau s-a sinucis fiindca e disperat si nimeni n-a stiut ce zice/faca (caz in care se cam simt toti vinovati)? Mie asta mi se pare o solutie geniala si simpla a tipului la o problema… foarte complicata.

Pe scurt mie mi-a placut, dar nu stiu daca sa-l recomand pe blogul asta.

oslo-31-august2

Oslo-August-31st-friends

48558

  20 comments for “Oslo, 31. august

  1. Octombrie 5, 2013 la 8:03 pm

    Desi este vorba de un film artistic, si nu unul documentar, nu ma mira de loc acest fel de intamplare de deces, inclusiv prin sinucidere, a 2a zi dupa externarea dintr-un centru de tratament medical de orice fel si din Oslo de azi, nu numai din Bucurestiul de la vremea filmului Moartea Dl Lazarescu, desi pe drept cuvant poate parea o poveste destul de socanta sau senzationala, drept care s-a facut si un film artistic despre aceasta intamplare care pare oarecum neobisnuita…desi desigur, in mod specific se cunoaste ca riscul de sinucidere creste in prima luna dupa externarea dintr-un centru de tratament psihiatric sau orice institutie de fapt, orfelinat, inchisoare, centru de tratament de droguri, etc, plus este crescut si in timpul institutionalizarii, desi de obicei, cf criteriilor de acreditare a diferitelor centre de tratament, nu ar cam trebui sa se intample dupa o externare aranjata temporara, deoarece poate reprezinta un semnal ca acel centru este nonfunctional si nonacreditabil, ma rog asa la nivel de statistica, ca 1 caz nu reprezinta mare lucru, poate fi o exceptie, de aia poate s-a si facut acest film, ca fiind considerat povestea unui caz exceptional, ca, de ex, filmul ala despre decesul maicutei de la Tanacu Dupa Dealuri, (desi ala nu a fost o sinucidere, iar institutia era o simpla manastire care nu cred ca facea parte din circuitul institutiilor religioase acreditate pt diverse cure si tratamente spirituale de tip spa, sau relaxare sau meditatie, etc, ca desigur ca exista si din astea, desi nu stiu care e comisia care le acrediteaza pt acest fel de servicii pt acestea, ca nu cred ca e JACHO, aia care acrediteaza spitalele, o fi o comisie a Min Turismului sau Culturii, cine stie, plus desigur ca ceste manastiri au un program de cura ff strict, care daca nu e respectat duce la externarea obligatorie a acelei persoane, care are ulterior voie sa decedeze cum vrea si cum o putea, desi desigur sinuciderea e un mare pacat, si acea persoana nu va avea posibilitatea de a ajunge in Rai).

    http://www.stopasuicide.org/

    • Octombrie 5, 2013 la 8:26 pm

      Pai nu, nu era defel de mirare, intr-adevar. Mi-a placut doar modul cum au construit momentul si ideea desteapta a tipului de o face in asa fel incat sa-si protejeze parintii. L-ai vazut?

      • Octombrie 5, 2013 la 11:29 pm

        Nu, si nici nu cred ca ma incanta sa mai vad inca un dezastru al sistemului de sanatate publica norvegian, zau, efectiv m-am plictisit de acest subiect, si totodata de arta cu tendinta politica sau filozofic retorica in stil norvegian. Mie imi plac cel mai mult filmele de actiune in stil de realism socialist, in care se zice clar cine e personajul bun si cine e personajul rau, sau povestile istoric revizionist romantate, desigur toate cu Happy ending.

        • Octombrie 5, 2013 la 11:36 pm

          Pai nu se incadreaza in nici una din categoriile de mai sus. Dar, ce e drept, n-are un happy ending uzual. 😀

          • Octombrie 6, 2013 la 6:37 am

            Dar in ce gen se incadreaza ? Asa mai cine verite asa oarecum francez din anii noului val, asa cu diverse scene de discutii intre cateva personaje, dar imbracati mai prost, adica mai sport asa cu t-shirt si blugi made in China, nu cu haine de materiale si manufactura de calitate superioara ?

            • Octombrie 6, 2013 la 7:51 am

              …mai precis adica e oarecum mai neorealist anii 70 pe tematica romantica (francezii) sau mai degraba asa catre neorealist anii 70 pe tematica mai degraba politica (italienii) ?…zau, cred ca eu incerc sa deplasez conversatia catre critica de film asa mai concreta, pe cand am impresia ca tu doresti sa deschizi o posibila conversatie de gen critica sociala in stilul in care poate bloggerul Cuvanta a scris mai demult un articol legat de un roman scris de dl Pamuk, sau, ma rog, cred ca mai degraba poate in stilul unei dezbateri intre pozitia dl Dawkins sau Christopher Hitchens, (ca am impresia ca de fapt Kadia, fiind totusi mai serioasa, e mai aproape de Dawkins decat tine, care esti oarecum mai populist, ca Hitchens), pe de o parte, si pe de alta, pozitia oponentilor lor moralisti mai ferventi iudeocrestini…

              Desigur, precizez ca eu il admir si respect ff mult pe dl Hitchens, ba chiar cred ca as fi putut oricand avea un crush pt el, plus imi pare rau ca a decedat, (desi nu prin suicid), plus il respect imens si pe dl Dawkins pt ca e atat de constiincios, si inca nu a decedat. Plus nu am vazut filmul, deci e ff dificil oricum sa speculez critic artistic, de aia am si intrebat ce gen e, si mai pun o intrebare, (omagiala pt dl Hitchens), de daca acest film pare a arata/ghida/educa spectatorul asa mai in clar catre a aplica o nuanta cat de cat autocritica, sau e pur descriptiv si lasa spectatorii sa arate ei cu degetele catre multiplii alti vinovati, in speta societatea sau oranduirea ei cea cruda si nedreapta, (pt ca asta pare a fi pozitia de default a vastei majoritati contemporane romane cat si norvegiene, punctul comun care m-a frapat pe mine imediat ce am ajuns acolo de efectiv nu mi-a venit sa cred, pt ca totusi nu ma asteptam totusi, zau, nu ma asteptam sa nu existe chiar asa de loc reprezentat in cultura generala, in ziare, in spectacole, arte, critici de arte, chiar culte, un simt al umorului indreptat catre sine insusi, sa nu existe o pozitie oarecum Marx (fratii, nu Karl)/Woody Allen, zau, de loc, asa ceva mi s-a parut ceva ff infricosator, plus ca daca exista autocritica era ceva asa mai degraba de din aia masochist crestin aproape apocaliptic de exagerata, nu de din aia ceva mai realist-umanista de bun simt)…desigur nu ma refer la persoane individuale, dar asa la o privire ff superficiala de survol a publicisticii si artelor profesioniste si chiar si amatoare in limbile respective, la care zau, oricum, desigur ca vasta majoritate a tineretului, din fericire nu e asa de atent, pt ca toata lumea se uita la Disney/Pixar mai mult asa, din fericire, adica oricum nu conteaza ca m-am speriat eu, mai ales ca eu sunt bnevricos si ma speriu cam usor, chiar si cand nu e cazul, dar scriam si eu asa din exces de zel de cenzor cultural general moralist…

              • Octombrie 6, 2013 la 10:48 am

                Chiar ca esti nemilos, sunt mahmur vai mie, aproape ca imi vine sa vars o lacrima pentru sufletul meu :)). Stai sa le iau pe rand.
                (1) neorealist anii 70 pe tematica romantica (francezii) sau mai degraba asa catre neorealist anii 70 pe tematica mai degraba politica (italienii)
                (1) Din cele doua categorii listate as zice ca se aproprie de prima (francezii). Filmul NU are componenta politica. Nici macar simbolistica sau sugerata.
                (2) cred ca eu incerc sa deplasez conversatia catre critica de film asa mai concreta, pe cand am impresia ca tu doresti sa deschizi o posibila conversatie de gen critica sociala

                (2) NU! Chiar nu :D. Eu nu incerc sa deschid nici o conversatie legata de filmul asta :). Postul n-a vut sa fie initiator de conversatie si nici macar nu am vrut sa conving pe cineva sa-l vada, a fost asa, ca un raport din ala slab care contine parerea neavizata personala. Partea cu „DILEMA” de la sfarsit nu e menita sa fie ancora de conversatie catusi de putin, adica nu-mi intreb cititorii ce parere au, ci a fost strict revelatia mea asupra rezolvarii unei probleme complicate prin crearea unei dileme de genul celei de mai sus in mintea familiei/prietenilor unui sinucigas. Si anume ca dupa genul asta de sinucidere, apartinatorii au mereu dubii intre accident (caz in care nu se simt prea vinovati) si sinucidere (caz in care sentimentul de vinovatie apare chiar daca e absurd).
                Altfel, eu nu doresc catusi de putin sa port discutii despre probleme sociale, psihologice, politice si in general „virtual-filozofice” (cum fac multi pe blogurile lor) pe blogul asta fiindca nu fac fata :D. Alea, pot sa le sustin doar fata in fata si cu o sticla de vodka/vin la indemana si mai ales dupa cateva pahare din sticla cu pricina. Si nu le sustin neaparat la un nivel calitativ superior. Sigur ca-mi dau insa cu parerea pe blogurile altora, ba uneori intru in conversatii, dar pe blogul altuia e altfel. Aici le evit in mod activ (trebuie sa fiu tare beat sa ma las atras).
                (3) daca acest film pare a arata/ghida/educa spectatorul asa mai in clar catre a aplica o nuanta cat de cat autocritica, sau e pur descriptiv si lasa spectatorii sa arate ei cu degetele catre multiplii alti vinovati, in speta societatea sau oranduirea ei cea cruda si nedreapta, (pt ca asta pare a fi pozitia de default a vastei majoritati contemporane romane cat si norvegiene,
                (3) E mai greu sa raspund aici. Deci: are o doza vaga din prima (dar cred ca depinde de spectator), dar in mare e pur descriptiv. TOTUSI: filmul NU pune pe NIMENI in lumina proasta. Doar pe ala (vag). Absolut nimeni din film nu este prezentat ca personaj negativ/vinovat/potential de tras la raspundere. Toti sunt umani, vor sa ajute si sunt manati de bune intentii. Toti. De asemenea nu este blamata societatea si oranduirea. DELOC. Pana si angajatorii cu potential ticalos-capitalist sunt buni, de treaba si intelegatori. Boul e clar si evident ala.

                Ca sa adaug ceva: cred ca e genul de film pe care nici o femeie (cu hormonii corecti) nu-l suporta iar populatia masculina e impartita in doua. Unii care empatizeaza cu personajul (fiindca au fost macar o dara „acolo”) si altii care nu si au aceasi parere ca fetele. Initial eu am facut parte din a doua categorie. M-a enervat tipul cumplit la inceput. Are si o mutra care in ochii mei il face iritant (adica m-a iritat la prima vedere), dar de-alungul fimlului am inceput sa empatizez cu el si mi-a devenit foarte simpatic. De asta zic ca pentru MINE a fost un film bun. Eu foarte rar empatizez cu un personaj intr-un film. Sunt foarte-foarte lipsit de empatie. De aia imi si plac filmele comerciale americanesti ca acolo n-ai cu cine empatiza. 90% din filmele europene/asiatice/sud americane care ajung la mine ma plictisesc crunt fiindca sunt „psihologice” iar nu reusesc sa empatizez cu personajul fiindca in mod sincer eu nu prea inteleg simbolistica care abunda in genul asta de filme. De asta m-am si mirat ca filmul asta, desi promitea sa fie crunt de plicticos, m-a facut pe mine sa empatizez cu cineva. si inca asa tare.

            • Octombrie 6, 2013 la 10:21 am

              Esti nemilos :D.
              Habar nu am! Nu ma pricep defel la genuri cinematografice. In ce priveste arta cinematografica sunt consumator neavizat si fara educatie formala. Si inca cel mai nasol gen de consumator neavizat, din ala care consuma cu precadere (adica in proportie de 95%) filme comerciale (am o preferinta clara spre alea europene in ultima perioada). Cand maica-mea traia orgasme intelectuale la Tarkovski sau Kubrick eu sforaiam lasand bale pe canapea si visand la Lethal Weapon. Iti zic asta ca sa-ti dai seama de nivelul lamentabil al culturii mele cinematografice. Deci, oricat as vrea sa-ti ofer un raspuns la intrebare, nu pot :D. Si-s prea mahmur sa caut sa vad unde l-a incadrat critica.
              Dar da, ce spui tu acolo merge perfect: numar redus de personaje, haine de pustime (am vazut si scumpe, dar din alea scumpe pentru prosti adica de calitate inferioara, stiu ca am avut si eu tricouri de la firma aia si mi s-a dus desenul imediat, dar tricourile au fost scumpe).

  2. Octombrie 6, 2013 la 5:13 pm

    1. eram sigur ca e francez dar cu haine mai proaste
    2. chiar speram sincer sa fie mai politic italian, pt ca totusi cineva, posibil chiar si D-zeu sau mama Natura daca nu un om, TREBUIE sa fie de vina, atunci cand un om se sinucide, plus DE CE nu au venit ingerul lui pazitor sa il salveze ? Era oare poate ocupat cu alte cazuri, sau poate se baza pe excelentul sistem sanitar norvegian. De ex in cazul lui Heath Ledger, care nu stiu daca e sinucidere sau accident, dar sinuciderile sunt incadrate cf diverse statistici de santate utilizate chiar si de OMS, la decese accidentale traumatice, eu mi-am formulat opinia ca managerii lui au fost de vina intr-o proportie de cca 45 %, prietenii intr-o proportie de 28 %, iar mama Natura intr-o proportie de 27 %. Zau, acel tanar NU trebuia sa decedeze, a decedat dincolo de normele comune pt varsta si sexul si profesia lui. Era tratabil, dar NU sa tratat, nici managerii nici prietenii nu l-au indemnat sa se trateze de vreme ce decesul lui a parut asa ca o mare surpriza pt toti, dar semne se puteau observa inca din articole din ziare din timpul turnarii ultimului lui film, ceva se intampla cu el dincolo de starea lui uzuala, dar toti dobitociiopinau ca asa e el, artist de geniu si de aia se comporta asa, din cauza geniului lui. Iar managerii care nu numai ca ii pazesc cariera dar il si duc de mana sa-si faca examenul medical pt a fi asigurat, l-au dus probabil asa a la Lance Armstrong la un doctor de gen dr lui Michael Jackson, si se stie ca VIP-ii au sansa sa primeasca tratament medical de tot rahatul in comparatie cu populatia statistica generala, (la nivel asa de medici internisti sau generalisti comuni, care mai rau, nici nu ii trimit la specialisti in timp util din diverse motive de subcompetenta profesionala, printe care si faptul ca se simt intimidati de un VIP sau de managerii unui VIP si nu indraznesc sa deranjeze o vedeta sau nu stiu cum sa-i descrie o alta agenda mai utla pt el).

    • Octombrie 6, 2013 la 11:01 pm

      Si Kadiei i-a parut rau dupa tipul ala. Si mie, ca era actor bun.
      Pai si la ce foloseste daca aloci vina cuiva? Ca tot nu-l scoala din morti

  3. Octombrie 6, 2013 la 5:33 pm

    Ha ! Acum ca m-ai facut curios, am stat sa citesc cateva recenzii. Filmul e laudat de toti si toti au simtit empatie pt acest personaj, si asta e primul lucru pe care-l mentioneaza toti criticii, desi multi se refera si la tehnica regizorala si de operatorie. Cel mai simpatic mi s-a parut dl Roger Ebert, (de la fostul Siskel & Ebert, dar dl Siskel a decedat mai demult, iar dl Ebert a decedat in aprilie 2013, dar a scris aceasta cronica inainte), care zice ca dansului i-a venit impulsul sa ii recomande personajului principal ca astfel incat sa il salveze de la decesul lui inevitabil sa paraseasca imediat Oslo,ba chiar si Norvegia imediat, ca altfel nu are nici o sansa.

    • Octombrie 6, 2013 la 11:08 pm

      Da? Eu am citit ca „controversat”, ce e drept era pe un site frantuzesc si e stiut ca ei nu cad niciodata in extaz profund dupa nimic.
      Hehehehe, si eu m-am gandit la acelasi lucru. Maaaama ce l-ar fi pupat italiencele pe ala, ii trecea orice, poate chiar se sinucidea de prea multa atentie.
      Da, daca esti barbat e usor sa simti empatie pentru tipul ala. Mai ales daca ai trecut pe acolo (ma refer la starea psihica, nu l-a dezintoxicare :P). De asemenea cred cu tarie cu orice femeie care vede filmul sufera o crestere de tensiune si o stare de nervi (poate mai putin criticele de film ca ma gandesc ca ele-s antrenate). Tipul ala e incununarea esecului feminin (si cred ca tuturor fetelor le-a fost frica sa nu li se intample asta intr-un moment sau altul al vietii lor)

  4. Anonim
    Octombrie 6, 2013 la 9:09 pm

    Subiectul pare a fi cel din Cronica unei morti anuntate de Marquez.Societatea care il aduce pe criminal la locul faptei (trebuia sa razbune da’nu mai stiu ce si se straduia sa fie oprit din drum).

    • Octombrie 6, 2013 la 11:09 pm

      Filmul nu m-a condus deloc la analogia asta.

  5. Octombrie 11, 2013 la 10:37 am

    Deja l-ai recomandat, nu crezi? Doar de putin timp daca as putea face rost, sa vad macar un film pe saptamana, tare bine ar fi. Ori ma prinde ora 2 la laptop, ori adorm ca puii de gaina de la 9 seara… 😦
    Nu stiu, nu imi pot da seama cum gandeste un om cu creierul ars, dar asa, din perspectiva mea, m-as feri sa las impresia ca am fost atat de proasta incat nu mi-am cunoscut limita si m-am omorat cu o supradoza. 🙂

    • Octombrie 11, 2013 la 2:21 pm

      Eh, pai stai ca e treaba grea. Daca esti disperat sa te sinucizi asta nu inseamna ca nu-ti mai pasa de cei din jur. Tipul avea parinti care probabil il iubeau. Nu a vrut probabil ca ma-sa si fosta iubita sa se simta vinovate ca nu l-au ajutat si s-a sinucis. E un fel de maxim rateu pentru o mama/iubita, nu? Daca e accident atunci el pica de prost, dar ce mai conteaza. Macar aia care raman nu se simt asa de vinovati. Un tip care vrea sa se sinucida nu prea mai are genul de orgolii de care zici tu.

  6. Octombrie 13, 2013 la 1:18 pm

    M-ai convins.

    • Octombrie 13, 2013 la 2:28 pm

      HA! Pe bune? Ca toata lumea a plecat stramband din nas! Mie chiar mi-a placut..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: