O chestie

Astazi, desi abia ce deschisesem FB si ma uitam nitel nefocalizat la imagini, am finalizat, evident, prin a ma lasa provocat sa particip la jocul lui psi. E vorba despre cel in care 12 cuvinte, de regula de circulatie super-mega-restransa, trebuie utilizate intr-un text (de preferinta cu sens). Pana acum, eu unul, n-am avut niciodata curajul sa particip pe motiv ca-s de parere ca atunci cand nu pricepi jumatate din cuvintele cu pricina, e cazul sa nu te bagi :D. Dar provocarea e provocare si chiar nu-mi strica defel ceva efort sustinut intelectual. Nu de alta, dar cealalta alternativa este sa cad in cap sau sa salivez in nestire pe canapea fiindca, desi cer, nu primesc cafea… 😀

Asadar, am de gand sa povestesc despre lupta fizicianului Serban Titeica (fiul lui Grigore Titeica, matematicianul dumneavoastra) cu paltoanele. De fapt cu paltonul. Unul. Cel personal. E posibil sa mai fi povestit asta pe blog, mai ales ca citez destul de des replica lui Serban Titeica de la finalul intamplarii, dar zic ca nu strica. Abia inteleg cititorii mai noi si glumele mele vechi (e grea treaba cu umorul intern, ce sa-i faci, unele comentarii de ale mele probabil numai Kadia le intelege in totalitate, pe motiv ca fac referire la diverse banculete si intamplari pe care ea le stie fiindca a avut de-a face cu mine excesiv de mult 😀 ).

Ca sa nu incapa dubiu, intamplarea de mai jos este cat se poate de reala si mi-a fost povestita de o fosta studenta romanca care l-a avut ca profesor pe Serban Titeica (acum doamna serioasa, dupa cum bine va puteti inchipui). Desi s-ar fi putut crede, Serban Titeica nu era defel un epigon palid al celebrului tata si nici nu ajunsese profesor la Facultatea de Fizica pe motiv de nepotism. Din contra, mostenindu-i geniul, era extrem de destept si pare-se si extrem de iubit de catre studentii lui pe motiv era foarte glumet si simpatic. Nu era deloc genul uzual de profesor universitar estic. Adica nu era pompos, n-avea morcov in fund si nici nu-si etala potenta intelectuala dintr-un cabinet cu birou de palisandru. Ce-i drept nici nu era profesor la Facultatea de Medicina… :D. La momentul intamplarii in discutie, dom’ profesor era deja un batranel respectabil. Imediat dupa terminarea cursului, omul s-a dus sa-si ia paltonul din cuierul amfiteatrului, o haina grea, de iarna, genul pe care femeile il poarta cu palatina. Evident, saracul, avand palmele murdare de creta si nemaifiind tocmai flexibil ca un palc de paltini, s-a incurcat in blestematul de palton. Pur si simplu a doua mana aluneca cu incapatanare pe captuseala de palanchin si nu reusea sa o bage prin maneca. Cum momentul „artistic” se prelungea simtitor si stressul distinsului a devenit palpabil, una dintre studente si-a facut mila cu el si s-a dus sa-l ajute. Cateva momente mai incolo, nemaiavand palpitatii, imbracat si respectabil, omul s-a intors in capul usii si, cu o pala de vant fluturandu-i bruma de par ramas in varful cheliei, a declamat exact ca intr-un film patriotic sovietic: „stimati studenti, concluzia logica care se desprinde este ca in lupta omului cu paltonul, trebuie ajutat omul”. Si zicand acestea a pus mana pe palarie si a parasit amfiteatrul exact cu aceeasi demnitate etalata de un tar rus la iesirea din palat.

450px-Şerban_Ţiţeica_600x800

Mneah… e greu si-am asudat :D. Mai ales ca m-am uitat in dictionar pentru vreo 6 dintre cuvinte fiindca nu le stiam… Ma duc sa-mi dau shut down.

  30 comments for “O chestie

  1. Noiembrie 23, 2013 la 10:22 pm

    Bine ai venit în club. Temerile tale au fost degeaba. Ți-a reușit duzina de minune. Iar subiectul a fost… delicios. 🙂

    • Noiembrie 24, 2013 la 11:04 am

      multumesc frumos! A fost exact ca o nastere. Spre sfarsit asudam de-a dreptul 🙂

  2. psi
    Noiembrie 24, 2013 la 8:22 am

    😆 deşi te citesc de ceva vreme, chiar nu ştiam povestea cu platonul lui dom profesor, dar promit să-mi însuşesc replica pentru că în lupta cu cuvintele trebuie ajutat… omul!
    nu a fost chiar aşa de dificil până la urmă, nu? 😀
    mulţam fain rusule!

    • Noiembrie 24, 2013 la 11:05 am

      Nu ma provoca sa ma vaicar! 😛 Chestia cu folosirea cuvintelor numai in forma in care au fost date este o mostra de cinism intelectual 😛 😛

      • psi
        Noiembrie 24, 2013 la 11:08 am

        tocmai asta e chestia funny! stai să vezi când folosirea diacriticelor dă naştere la sensuri şi cuvinte diferite! de pildă: desert sau deşert…

        • Noiembrie 24, 2013 la 11:38 am

          Hehehe poti sa fii sigura ca voi profita de absolut orice portita si sens rar! 😀 😀 😀

  3. Noiembrie 24, 2013 la 8:59 am

    Eu cred ca asta e si ideea. Sa invatam cuvinte noi ori sa aprofundam sensul celor vechi.:D Dar vad ca te-ai descurcat de minune.

    • Noiembrie 24, 2013 la 11:07 am

      Absolut! Problema mea este ca uneori eu am dificultati si cu cuvintele uzuale, dar care nu au fost folosite uzual in jurul meu. Romana mea e invatata din carti si de la cei cativa romani cu care am interactionat. Asadar, fondul meu de cuvinte este de fapt al acelor persoane. Din punctul asta de vedere jocul lup psi e extrem de util pentru mine, dar si foarte dificil.

      • Noiembrie 24, 2013 la 11:11 am

        lucrurile valoroase nu se obtin usor. 🙂

        • Noiembrie 24, 2013 la 11:39 am

          Asa e! Si nici n-ar fi asa placute daca s-ar obtine usor :).

  4. Noiembrie 24, 2013 la 9:08 am

    :)) Frumos! Eu am fost coleg apropiat 🙂 cu o nepoata de-a lui! La facultate!

    • Noiembrie 24, 2013 la 11:08 am

      Ah si dansa era tot asa desteapta si simpatica cum mi s-a spus ca a fost el?

  5. Noiembrie 24, 2013 la 9:29 am

    frumos. iar omul multumi pentru ajutorul in lupta cu paltonul si concluzia-i va fu pe plac! 🙂

    • Noiembrie 24, 2013 la 11:09 am

      A fost pare-se mai degraba o declamatie :D. Hehehe, acum realizez ca tipul n-a multumit studentei (sau nu mi-a fost povestit ca ar fi facut-o) :D.

  6. Noiembrie 24, 2013 la 9:39 am

    Uite, Vladen! În limba română există o expresie : „a o băga pe mânecă”, care ar însemna: a o încurca” , dar şi această expresie la rândul ei, s-ar traduce prin:”a da de belea”.

    În altă ordine de idei, iaca, şi-a găsit paltonul naşul filosof! 😆

    • Noiembrie 24, 2013 la 11:23 am

      Ah o stiam! Fir-ar! Uite vezi, se vede ca ma durea capul, as fi putut sa o folosesc si ar fi iesit misto! Nah! Next time! 😀

  7. Noiembrie 24, 2013 la 9:50 am

    Da’ pe asta o ştii?
    „N-am venit să-ţi tulbur somnul,
    nici să-l…în cur pe domnul!
    Am venit să-mi iau paltonul,
    pălăria şi bastonul!”
    Zice-se că Eminescu, îndrăgostit cum era de Veronica Micle, a plecat în toiul iernii dezbrăcat. Şi între timp, a venit Ion Creangă pe la ea. Şi ea, ştiindu-l pe Eminescu gelos, dar şi dată fiind prietenia dintre Creangă şi el, au hotărât ca Ion să se ascundă sub pat. Însă cum Creangă era robust…i-a rămas curişorul afară. 😆

    • Noiembrie 24, 2013 la 11:24 am

      Mwahahahahaha! Am vizualizat de-a dreptul! :)))))) Hehehehe. Pariez ca era paros 😀

  8. Noiembrie 24, 2013 la 10:32 am

    Credeam ca sunt singura care cauta in dictionare sensuri uitate.Interesanta concluzia !

    • Noiembrie 24, 2013 la 11:32 am

      Nuuuuuu! Eu caut mereu! Nu-s niciodata sigur ca am dreptate in privinta sensului unui cuvant.

  9. Carmen Pricop
    Noiembrie 24, 2013 la 10:34 am

    Mulţumesc pentru umorul fin şi hohotul de râs în faţa monitorului! 🙂

  10. Noiembrie 24, 2013 la 11:01 am

    :))) Imi era dor de scriitura ta, Vladen! Abia astept sa termin, sa va pot citi in liniste, fara graba!
    Stii cat ma bucur ca tu si Kadia ati intrat in joc? Sunteti surprinzatori si aduceti mereu un plus de informatii, de umor sau de frumos! De cand tot tip eu in blogosfera, de cand tot spun ca lumea ar trebui sa va citeasca?
    Sa ajutam omul, atunci! Mi-a placut maxim! 🙂 Si te-ai descurcat de minune!

    • Noiembrie 24, 2013 la 11:37 am

      Hehehehe, multumesc frumos!
      P.S: Sunt convins ca acum ma intelegi cand iti zic ca zau-zau-zau nu e bine sa te citeasca toata blogosfera :D. Mai ales daca esti lenes ca mine :).

  11. Noiembrie 24, 2013 la 1:29 pm

    Mi-ai amintit de profesorul de matematici speciale de la facultate, care era cam zapacit, isi uita lucrurile, facea fandari sa sublinieze cate un rezultat si multe alte lucruri nostime. O data a sters tabla cu fularul sau. 🙂 Iar alta data demonstra ceva si ajunge la rezultatul 0= 0.” Identitate! O gasim si-n folclor: Dealu-I deal si valea-I vale!”

    • Noiembrie 30, 2013 la 7:54 pm

      Sper ca nu era casatorit 😀

  12. Decembrie 1, 2013 la 8:18 pm

    Eu am doar cartlle matematicianului. Dar mi-ai amintit de profesorul de aritmetica de la facultate, Un tip foarte distrat care,dupa ce a discutat pe scarile facultatii cu un student, l-a intrebat pe acesta: draga, spune-mi, eu urcam sau coboram? veneam sau plecam? Sa nu crezi ca il respectam mai putin. Era un batranel incantator cu povestile lui despre existenta lui unu si cu toate celelalte.

    • Decembrie 1, 2013 la 9:59 pm

      Eu nu pot sa rad cand se intampla asa ceva fiindca mi se intampla si mie si as fi ipocrit :D. Macar unui batranel incantator i se iarta mai usor, dar la mine se uita lumea stramb :)). Vorba mamei mele: „macar nu o sa isi dea seama nimeni cand ai sa faci Alzheimer” 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: