La cratita

Evident este vorba despre duzina de cuvinte, fiindca despre altele n-am avut (si n-am) timp sa raportez saptamana asta. Ma tenta sa absentez cu totul, dar nu se poate! Unul la mana e in joc onoarea mea si doi la mana, daca nu ma insel, cuvintele (de-a dreptul criminale) au fost alese de asta data de Kadia si nu se face ca tocmai eu sa ma fofilez. Deci doi, deh, tot onoarea mea. Dar la treaba:

Eu cu gatitul am fost mai intarziat, fiindca mama mea n-a gatit nimic, niciodata. Nu considera ca-i intra in atributii. Asadar n-am avut nici de unde invata, nici interesul sa o fac. Pana in vara lui 2010 cand s-au aliniat planetele intr-o conjuctura atat de nasoala incat n-am mai avut de ales si a trebuit sa purced in lungul si anevoiosul proces de recuperare si re-educare. Cu relativ succes! In orice caz cu mult mai mult succes decat cel pe care l-au intampinat timidele si nu foarte hotaratele mele incercari de a tine casa in stare de curatenie si functionare, dupa cum a rezultat din gestul ulterior al Kadiei de a angaja intai una, apoi doua femei in casa. Daca ca menajer m-am dovedit a fi o dezamagire (rufele mi-au dat la cap, va spun eu…), ca bucatar am fost tolerat cu rabdare infinita.

Primul lucru pe care l-am gatit a fost supa de pui si salata de boeuf. N-as putea sa spun daca au fost un succes, probabil nu. Cum din nefericire pentru consecventa mea, sunt fericit purtator de cromozom Y, am constatat ca ma plictisesc cumplit gatind daca nu fac macar unul dintre lucrurile de mai jos:

(a) scriu numele meu cu/din mancare de cate ori se poate

collageV

(b) gatesc un tip de mancare suficient de complicat si dificil incat sa impresioneze negresit audienta feminina (gen sarmale sau zakuska)

sarmale

ala e degetul ei, da? Vedeti ce mici sunt?! 😀

(c) folosesc cat mai multe culori, scule si forme.

collage-color

Asadar, am trecut in viteza peste cartoful inăbuşit si supa care nu-mi permiteau manifestari artistice si am navalit in muraturi, tocanite, rata, decoratii si torturi. Unde, inginereste, mi-e locul.

(1) Tortul Krantz

collagetortkrantzMai trebuie scris si numele sarbatoritului, nu? 😀

Una dintre operele timpurii a fost tortul krantz al Lianei (realizarea operei aici) care si-a primit numele de la amestecul de nuci caramelizate zdrobite. Cu ocazia prepararii maglavaisului am aflat ca (a) ciocanul e vital si-n bucatarie si (2) zaharul are tendinta de a se carameliza mult mai repede decat gandeste si se misca subsemnatul (RIP olita mititica a Kadiei! nu te voi uita). Un scurt memento:

Fiind mult prea extenuat aseara dupa ce am terminat tortul sadomazo, am uitat sa va povestesc si mai ales sa va atrag atentia asupra unui alt aspect. Nu stiu daca este problema de mascul comun, sau eu am un handicap deosebit, dar ieri am dat cu maturica (o chestie minuscula ca o perie de dinti) de vreo 8 ori in bucatarie (ca sa fim precisi). Am fost invadat de krantz care se razbuna ca l-am cotonogit cu toporul (dap Liana, am avut plastic din ala dar s-a rupt la altoit :D ). La asta adaug ca am consumat un sul de hartie iginenica varietatea de bucatarie (aceea inalta) ca sa curat crema care a curs pe masa, de la montatul blaturilor. Ca sa nu mai vorbim de neonul de sub dulap, ceainicul, aragazul, si parul meu. Norocul meu ca ma aflam singur, ca altfel sfarseam in compozitie :D.

(2) Macarons

collagemacaron

Alt plan cincinal au fost macaronii (aici primele). Prima data cand i-am executat mi-am blestemat zielele. Crema a iesit rapid si usor, dar executia cochiliilor a fost tortura de talia inchizitiei spaniole cantonate in Amsterdam. De fapt, problema mea a fost turnarea (voiam sa iasa perfect rotunde si de acelasi diametru), dar am avut probleme cu porcaria aia de țâță de cauciuc despre care acum am aflat ca se numeste in romaneste „poş” (asa sa crape „che”-ul in frantuji naiba sa-i ia de fandositi :D). Voila citat din textul original, in caz ca va inchipuiti ca am vrut sa inghesui aici, protocolar, cuvantul duzinei:

LA cochiliile din seara asta am avut probleme cu…forma. Nu-s perfect rotunde. N-am stiut sa umblu cu scula aceea ca un fel de punga cu sfarc pe care trebuie sa o mulgi ca sa lasi o baltica :( . E prima data cand ating asa ceva si nu continea instructiuni.

 

 (3) Cozonaci

collagecozonac
Nu trebuie sa ma explic. Iei romanca, ii faci cozonaci. E pe foaia de post. Primii aici. Ce-i drept, inainte sa cadeti in stupor de admiratie, trebuie sa va spun ca n-au avut parte de frământare manuala (asta-mi cam scade din eroism..), ci aluatul a fost facut in masina de paine (altfel ma indoiesc ca-i mai repetam vreodata). Prima data cand i-am facut m-a manat curiozitatea ca pe langa chestia aia din galbenus de ou care se manjeste ca un baiț pe suprafata aluatului sa-i dau pe unii cu Baileys. Au iesit cam palizi, n-am mai repetat.

(4) Rață la cuptor pe varza

collagerata

Ca sa mai schimbam de la dulcegarii. Una din realizari, aici. Nu o fi ea vanaat, dar tot are nevoie de fezandat. Si pentru asta eu o tin intr-un sos de otet de cidru, mustar cu miere, ulei de masline, si cimbru.

 

(5)  Torturi glasate

collagetort

Ca cica glasat = glazurat = cu glazura. Bon. Cine ma citeste din 2010 stie parerea mea despre glazuri. In afara de alea din martipan, cu care ma descurc, cele pe care trebuie sa le fac eu, pe arazagaz, din ciucalata, nu mi-au iesit niciodata. O drama aici. Sunt vreo 20 de drame. Dar nu le linkez pe toate :D.

 

(6) Jeleu de gin&tonic fluorescent

triofluo

t-fluo

Cu UV

Una din realizarile de care-s foarte mandru. Aici la punctul 15. Treaba se face foarte usor: Gin& indian tonic, in proportiile dorite de consumator si gelatina. Plus forma aceea din silicon (important, altfel se lipeste). Mai greu e de gasit o sursa UV, dar Kadia mi-a facut o trampă si am folosit o sursa de laborator über traznet! :D.

 

 (7) Salata de ce-a dat Dumnezeu

collage6

Voila, ca tot ziceam ceva de salate. Tot cu ocazia aceste duzini am aflat ca viermisorii aceia taiati cu scula speciala din legume se numesc julieni. Deeeeeci, chiar de curand am executat cu drag o salata cu vier..julieni (aici, la punctul 6). Nu fiindca ma ardea ideea aspectului in acel moment si nici nu aveam vreun atac poetic de suflet slav, dar am descoperit „scula-de-facut-julien” in sertar si a trebuit sa ma dau cu ea ca-mi placea cum face. Salata in sine e stil masculin „ia tot si baga acolo apoi amesteca”, n-are rost de reteta, stiti ‘mneavoastra.

(8) Si ce n-am facut…

Pai, intai si intai n-am gatit antricot vreodata. De fapt n-am prea gatit friptane. Din urmatoarele motive:

  • femeile le gatesc mai bine asa ca eu nu ma bag sa stric.
  • nu se prea gaseste porc la noi. Nu e sanatos si nu suntem incurajati
  • vaca se gateste prea greu si e prea riscant. Ori eu vreau chestii complicate, desigur, dar ceva sa dea femeile din jur cu picioarele in sus, nu ceva care sa le faca sa zica „mananca-l tu cu tac-tu'”.

Apoi, tot din al treilea motiv de mai sus, n-am gatit nici turnedo. In fapt n-as gati vreodata ceva in sos picant fiindca, din nou si din nou si din nou, eu n-as gati ceva sa nu manance femeile. Decat jumari. Dar aia e altceva. Jumara e SFANTA.

Si trei, n-am gatit paine. Stiu ca la germanici e apanajul mascului, dar la mine in batatura fi-va mereu apanajul femeii. Unu la mana nu ma intereseaza painea prea tare (cu exceptia cazului in care exista sos sau mancarea e foarte grasa). Doi la mana, dupa ce am studiat putin cum se face paine cu maia (singura care m-a tentat cat de cat fiindca imi placea ideea de acreste drojdii) m-am umplut de groaza si am decis ca e prea complicat si clar-clar indeletnicire de neamt batran sau femeie. Fiindca necesita si grija si atentie si rabdare. Cand mi-o mai trece testosteronul mai vorbim.

P.S: tocmai am recitit si m-am infiorat! Vai mie cum am violat limba romana. Sper ca i-a placut, ca nu-s in stare sa schimb. Ce daca azi nu suna romaneste! Va descurcati, ca sunteti nativi. Macar toate obiectele care trebuiau sa fie fetite, sunt fetite! Nu ca o doamna unguroaica din Romania, mama prietenei Kadiei, care ma iubeste pe mine foarte tare (mama nu prietena, sa fim clari) si mereu imi trimite prajitura prin fiica ei cu avionul si care mi-a comunicat acum vreo 4 ani foarte serios ca „un vaca prost” i facuse o data ceva rau in copilarie. Nu-mi mai amintesc ce ii facuse fiindca om sunt si nu am mai putut asculta nimic ulterior. De atunci eu mereu verific genul in dictionar cand am dubii.

30 de răspunsuri la „La cratita”

  1. la capitolul glazuri de ciocolată îţi dau trucurile mele când vrei: îmi ies întotdeauna! 😛
    şi doooi: am făcut iar macarons! nu mi-au ieşit cu picioruşe aşa grozave ca ale tale, dar având în vedere că tura trecută le-am ars, raportez cu mândrie că acum nu am ars niciuna, au picioruşe micuţele şi… mai fac! până îmi ies perfect sau dă omu meu în diabet de atâta bezea. cel mai nasol la ele este când înfigi macaronajul în poş, cum poate să mă enerveze.

    1. Vreau!
      Si pe mine ma enerveaza ghigositul acolo. Si ma mai enerveaza amestecatul final inainte de a fi gata aluatul. Voiam sa te intreb de ce au gaurele cochiliile? De la amandele tale? Fiindca ale mele au iesit mereu lucioase, precum bezelele romanesti.

      1. le-am copt la foc foarte mic şi ultimele minute le-am lăsat cu cuptorul deschis, aşa citisem pe undeva că făcuse o gospodină şi mi-am zis să încerc şi eu. n-au făcut ele picioruşe, dar sunt cu un pas înainte, am învins cuptorul! 😀
        la glazura de ciocolată şmecheria este ca ceea ce fierbi pe foc (siropul din zahăr şi cacao) să se lege ca bomboanele, iar untul pe care îl plantezi apoi trebuie să fie rece şi adăugat treptat, încet, bucăţică cu bucăţică, aproape până se răceşte glazura. asta ar fi una dintre variante. cea cu ulei se bazează pe acelaşi principiu al fierberii zahărului până la caramelizare aproape şi în final iese sticloasă.

        1. mie imi iese o porcarie infioratoare, fie devine nisipos, fie (mai rau) se desface in doua componente (ceva ca un fel de ulei sus si ciocolata pe fund) pe care nu le mai pot aduce impreuna.

          1. ţi-am zis ce nu faci bine, le grăbeşti! pui untul încet, bucată cu bucată şi amesteci ca la maioneză, până dispare bucata de unt, cu răbdare. până se răceşte aproape şi devine… cum să spun, este un strop elastică şi densă.
            dacă le amesteci prea repede se separă aşa cum spui. dar ai încercat să pui iarăşi pe foc? nu se amestecă dacă le aduci la fierbere? aşa ar trebui…. hmmm….

            1. Cred ca-s repezit, da. Trebuie sa incerc cum zici tu. Adica eu stau pana dispare bucata de unt dar nu las suficient de mult dupa asta. Asa cred. In plus da, probabil amestec prea fortos. Am sa incerc cu duhul blandetii.

              1. mai este şi varianta cu ulei. 🙂 dar tot cu blândeţe!

              2. Pai incerc si-ti spun! 🙂 Sunt foarte decis sa stapanesc asta.

              3. cum îs şi eu cu macaronajul! 😆

  2. Eu sunt cam preocupat de Sochi asa ca nu amavut timp sa citesc in mod amanuntit acest articol, insa m-au frapat vreoo 2 chestii in legatura cu care as dori sa comentez,
    1. m-ai tentat cu tournedo-ul, mi-am adus aminte ca uneori imi facea mama tournedo-uri special pt mine, zau daca nu am de gand sa-mi fac si eu unul sau 2, anul asta, desi nu sunt decis inca dupa ce reteta, ca vad ca sunt 95 clasice numai in cartea dlui Escoffier…mama imi facea asa simplu, nu stiu daca era o reteta speciala, insa frumos legat si decorat, plus bine caramelizat, doar doar oi manca si eu ceva…ca daca zicea ca era ceva specialpt mine, plus imi punea in farfuriuta mea speciala, de obicei imi venea mai greu sa refuz. Dar nu se obosea sa faca asta decat asa cam odata sau de maxim 2 ori pe an, cand i se facea mila de mine ca mancam numai mere cu biscuiti, pe cand ea si cu tata mancau frumos, numai lucruri complicate, gen supe si ciorbe si mancaruri cu sos, de care eu nu ma atingeam nici sa ma roage, (ca de amenintat pe mine nu m-au amenintat niciodata). Numai racituri si uscaturi mancam, pana si piureu de cartofi mancam numai dupa ce se racea si se intarea bine de tot, si era gata gata numai bun sa fie aruncat, si mi se facea uneori mila de el daca vedeam vreo cateva cocoloase intarite de piureu stand asa stinghere pe fundul cratitei, in timp ce eu treceam prin bucatarie sa-mi mai iau niste
    biscuiti. (Biscuiti desigur nu exagerat de dulci sau sfaramiciosi, ci din aia cei mai tari si mai ieftini
    posibil, fara unt, fara nimic in ei.)

    2. Dupa parerea mea,nu ti-au reusit cozonacii. Trebuie sa mai exersezi. Si in nici un caz cu masina de paine. Daca e la masina,ala nu mai e cozonac. Eu am incercat sa fac cozonaci mai de mult dintr-un simt al datoriei fata de institutia familiei, in timp ce fusesem intr-o relatie de concubinaj anterioara cu Eric, cand in decursul primelor sarbatori de Craciun petrecute in comun, efectiv mi-am zis ca e de datoria mea sa incerc sa fac cozonaci. Am fost deosebit de atent,si pot sa spun ca mi-au iesit extraordinar de neasteptat de buni, plus aspectuosi,plus gustosi, probabil ceva gen norocul incepatorului,pt ca eu nu aveam absolut nici un fel de exercitiu culinar, pe mine nici mama si nici bunica nu ma lasasera sa le asist la facutul mancarii, ca doar nu eram demn de asa ceva, de vreme ce oricum nu apreciam mancarea gatita, nici estetic,nici economic,in nici un fel, (Plus nici lui mama nu-i placea sa gateasca,dadea rasol de cele mai multe ori oricum, dar nu voia sa ma invete o atitudine din asta necorespunzatoare. Adica era ceva etic din partea ei. Daca tot ma invata ceva,ea voia sa ma invete ceva ca lumea,nu asa ceva aiurea, maiales ca se vedea clar ca nu ma interesa, si pur si simplu nu voia ca eu sa invat obiceiuri proaste legate de gatitul mancarii, maibine nu mainvata de loc.) Am incercat sa repet actiunea cozonacul si in decursul Craciunului urmator cu Eric,insa nu am mai acordat acelasi nivel de atentie constiincioasa,,nici nu exersasem intre timp, eu oricum nu eram raspunzaor de mancare in acea relatie, doar de facut curat, relatia aia deja era oricum pe duca desi inca nu se destramase dar tocmai cautam un pretext cu lumanarea,asa ca a 2a oara nu mi-au mai iesit asa de misto,chiar daca au iesit totusi comestibili. Dar cum nu am de gand sa mai am vreodata vreo relatie cu vreun roman,nu vad de ce ar mai trebui sa fac cozonac vreodata in viitor. Ca pt mine personal, cozonacul ideal e ala al lui bunica, dar pe ala nu am cum sa-l reproduc, si nici altcineva pt mine, nici mama nu a incercat vreodata safaca cozonac nici pt mine,nici pt tata, pur si simplu ne dadea bunica, si maiincercau vreo 2 matusi, desi elenu reuseau chestii mai bune decat cozonacii tai aratati in poza, care nu erau asa extraordinari, asa ca efectiv nu vad de ce m-as strofoca eu,mai ales in cadrul unei relatii cu o persoana care nu ar fi de origine romana, ca doar nu-mipot asumaeu raspunderea ducerii cozonacului in cadrul altor culturi, trebuie sa o faca altii mult mai experti decat mine.) De fapt as prefera sa nici nu ma angajez in activitati culinare de loc pt a-mi arata adeziunea fata de Inst Familiei in cadrul unei viitore relatii, ci altfel de activitati pt a arata sutinerea mea, de ex poate lustruit parchetului, si aranjat ciucurii de la covoare, cu ocazia macar a sf Valentin, daca nu chiar in fiecare Craciun sau Paste, ca la asta sunt totusi mai expert, am si experienta mai mare, si imi place chiar mai mult.

    1. Sunt de acord ca nu-s kosher, dar nu ma vad motivat sa-i framant eu. Apoi daca femeii i-au placut (fara a fi politicoasa, ca nu poate) eu am fost multumit. Eu gura pe asa ceva nu pun. La noi nu e genul asta de aluat si mie nu-mi place nici asta nici „checul” nici de frica. N-as pune gura nici platit (desi bucatelele de rahat din el imi plac, dar fara pic de cozonac).

    2. Ah si apreciez ca n-ai inceput si tu cu Soci fiindca sunt aproape sa-mi pierd uzul ratiunii pe motiv de comentatorii BBC cu retard grav.

      1. Ceea ce nu inseamna ca acum trebuie sa abordezi subiectul, as aprecia nespus daca n-ai face-o.

  3. Ha! ca un facut…am venit si m-ai si pomenit! 😉 Pai, cand am vazut ca esti iar La cratita, a fost musai sa vin sa te admir, sa te laud si sa-ti strang mana. Jos palaria!! Pentru ca foame si pentru ca foame mare, cand e vorba de tine 😛 😀 Pentru ca-mi place ca te straduiesti sa faci mai mult, mai complicat si mai bine in bucatarie. Te autodepasesti mereu. Da’unde-i celebra tocanita cu marar, huh??

  4. Fac si eu sarmalute atat de mici! Nici nu stii cat de tare se enerveaza baietii vazandu-le… Cica trebuie sa isi puna 30 in farfurie, ca sa se sature. 🙂
    Il pacaleam pe Ionut cand era mic sa manance legume scriindu-i numele cu ele. :)))))
    Ah, ah, jeleurile alea! Intr-o zi tot fac si eu!

  5. HA! Daca nici aia cu cozonacii nu e mare arta … nu stiu ce mai e 🙂 Si ce mare fas ca nu se framanta, aia-i munca de jos, trebuie facuta dar restul e muuult mai important, iar faptul ca ai facut cap-coada cozonaci, singur (presupun), chiar daca tie personal nu-ti plac (sau mai ales daca) e de mare lauda 🙂
    Cum ai infasurat sarmalutele alea numai tu sti 🙂 Nu ma refer la tehnica ci la indemanare, ca una-i sa decorezi folosind pensete si alte scule, dar alta e sa impachetezi cu asa finete. Am vazut frunze de vita de vie la borcan (pt prima data), in supermarket zilele trecute, si m-am gandit instant la voi, cum spuneai tu ca ai cautat o gramada 🙂
    De muraturi, salate si culori nici nu mai zic, prea te-am laudat 🙂
    Si stema ta m-a izbit in retina de n-am stiut ce s-a intamplat cu mine 🙂 Asa-mi trebuie daca vin rar pe la tine 🙂

    1. Am un sistem special de impachetare! Sunt foarte mandru de el, poti juca ping-pong cu ele si nu se desfac! Am invatat si alte doamne romance si toate il folosesc acum (ca pe lauda lor nu pun eu baza fiindca tind sa ma laude excesiv, chestie care-mi place dar imi trezeste si dubii despre cat de meritoriu e ce realizez). Asa ca-s foarte mandru.
      Si daaaa, cozonaci nu-mi plac, noi n-avem stilul asta de dulce ca un burete cum e chec-ul sau cozonacul la voi, nu-s obisnuit si nu-s prea inebunit dupa dulcele painos.
      Stema aia trebuie fiindca ma viziteaza niste cretini care-mi povestesc de Putin-Olimpiada-nu’s ce referendum din Rep. Moldova si am pus-o ca macar sa le stea ceva in gat 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s