Cum am hranit caini otomani

Pe scurt: cu forta.

Dar sa incep cu inceputul:

Din prima seara in Stambul am ramas amandoi holbati ca melcul, cu ochii infipti in populatia luxurianta de matze vagaboande. De soc, n-am observat nici ca jivinele sunt incantate de viata, nici ca zaceau ca belferele in iarba si nici ca turcii le hranesc si iubesc mai mult decat am vazut vreodata vreun crestin declarat facand-o. De fapt, ca paranteza, musulmanii au o atitudine mult mai umana fata de animale decat egocentristii de crestini, care practica milostenia doar verbal si numai cand si cu cine le convine. Nu ca mi-ar fi simpatica vreo religie in general, dar cu atitudinea fata de animale si copii, musulmanii au trecut lejer in fata guristilor de crestini in topul meu personal.Dar, intorcandu-ma la fapte, ulterior observarii populatiei feline abundente, ne-am repezit cu capul inainte intr-un supermarket unde, stupizza, n-am gasit NICI UN FEL de mancare de pisici. Asa ca am luat carnati. Apreciati generos si satisfacator de matze!

A doua zi insa, dupa ce ne-am asigurat ca cel putin la supermarketurile cercetate nu exista mancare de pisici, am avut ideea mirobolanta de a le cumpara mancare de catei din aceea in versiune mica. Am zis ca deh, mititelelor daca le e foame, mananca orice. Mmmm… nope. Foarte curand am constatat ca cine mananca carnat, pui si miel, nu mananca croncanei cu morcovi si mazare. Nu-i bai, am comunicat nevesti-mii, ii tin in rucsac si cand gasim un caine vagabond si meritoriu de slab, il hranim pe ala! Voila!

Eh, primul caine meritoriu in opinia mea a fost o doamna caine. Mama si doamna caine. Cu pui, ca era supta. De incantare aproape am daramat masa si limonazile, am platit scurt turcului terasier si m-am repezit dupa catea. Ocazie cu care am constatat ca cainii turci nu raspund la nici un mod de apelare european. Adica jivina m-a tratat cu fundul alergand rapid si cautand activ prin gunoaie. Evident ca m-am tinut dupa ea. Ea, simtindu-se urmarita de un bou ducand o punga cu ceva care putzea (cum ulterior am constatat), a cugetat sa o zoreasca panicata. Eu.. „cutzu-cutzu, ia uite ce-ti dau”. Ea…ochi holbati, demarand disperata prin inghesuiala. Eu… „stai cu tata, c-am mancare, potaia dracului”… Kadia, cu capul pe umeri, mi-a transmis ca ma asteapta pe treptele moscheiei. Vreo 4 strazi mai incolo si ceva croncanei aruncati in fundul bietei femele, am constatat si eu ca biata catea de mine fugea, nu de altceva (la momentul epifaniei deja sprintam serios dupa ea cu punga de Pedigree in mana). Evident, m-a cuprins mila si m-am declarat invins. Tocmai torturasem o catea cu pui. Bon, bravo mie. Rusinat, cu capul intre urechi si punga de croncanei intacta, m-am intors la nevasta-mea. De precizat ca Kadia a fost suficient de draguta sa nu hohoteasca prea vizibil in fata esecului meu. Enoriasii moscheiei n-au fost la fel de draguti.

Urmatorul caine l-am gasit dormind linistit in fata magazinului de rahat. Magazin in care doamna a cugetat sa intre ca sa studieze oferta. Eu, vazand potaia, m-am repezit si i-am dat cu generozitate un pumn de croncanei. Individul, iritat, s-a sculat, a mirosit, s-a scuturat si s-a mutat vreo 3 metrii mai incolo unde, din nou, s-a facut colac la nani. Clar… putzeau! De data asta domna a urmat exemplul enoriasilor de mai sus si a ras cu lacrimi. Eu eram dublu revoltat si ingrijorat de potentialul de a ramane cu o punga de mancare de caini infipta in rucsac.

Al treilea caine, in fata Hagiei Sofia, dormea dus la vreo 3 metrii de banca unde am cuvenit sa ne asezam. „Sa-i dau?” intreb consoarta. „Lasa-l ma saracul sa doarma!” veni raspunsul rapid. „Adica sa nu-i dau?!” insist eu dornic sa scap de punga. „Hai, da-i” zi-se Kadia milos. Asadar, atent, am scos exact un croncanel si l-am aruncat la 20 cm de nasul lui. Scene de soc si groaza, cainele, brusc, a inceput sa zvacneasca din nas si urechi! O clipa am intepenit crezand ca i-am produs aluia o criza de grand mal. Cand, dupa cateva secunde, zvacnetele amaratului s-au oprit, am mai aruncat unul. La 15 cm. Evident, din nou, jivina a dat semne indubitabile de cosmar. La al treilea, locat cam la 5 cm de nas, s-a sculat pe-o parte l-a mirosit si apoi s-a trantit jos. Ca la lesin. Pe cuvant! De asteptat, de data asta si eu si Kadia ne tavaleam pe jos, mai spasmodic ca javra.

Dupa cateva minute s-a prezentat cainele numarul patru. Asta a fost cu noroc. Cred ca nu apartinea zonei, sau era mai flamand de felu-i fiindca dupa un prim soc la contact cu croncanelul, a inceput sa-l… manance! ALELUIA! Evident ca i-am dat toata punga. De remarcat ca victima numarul 3 (aia cu lesinul) a constatat ca treburile alea puturoase se pot manca drept care poti scapa definitiv de mirosul pestilential ce-l degajau. Asa ca a purces la curatat. Tremurand de oroare.

Pe final tin sa precizez ca am fost mult mai incununat de succes cu hranitul felinelor. Alora, le-am luat carnati in fiecare seara si am prestat circuitul complet hotel – Hagia Sofia, hranind orice exemplar cu puls.

  1. ioooi, ai milă de mine! iar râd de nebună pe-aici! :))))

    Răspunde

    1. ssa vezi cand om gasi pozele cu moacele cainilor :))

      Răspunde

  2. Ahaha, apai daca tii doar pisici, iaca mergi tot drumul pana la Stambul sa afli ca pana si cainii ar manca crontanelele pentru pisici, dar nu si invers…

    Răspunde

    1. pai mi-am inchipuit ca e si invers! Cockerii mei mananca granule de pisici cu pofta. Invers nu m-am gandit sa incerc. Clar insa, nu merge!

      Răspunde

  3. Vlad, o sa ma hlizesc o saptamana gandindu-ma la tine fugarind jivinele 😀

    Răspunde

    1. Si eu, cand imi amintesc fetele lor, rad pana ma apuca crampele :))

      Răspunde

  4. Grozavă descriere.
    Asta, cu atitudinea musulmanilor faţă de pisici, vine şi de la legenda cum că Mohamed, prorocul lor, a preferat să-şi taie haina ca să nu deranjeze pisica preferată, ce adormise lângă el.

    Răspunde

    1. Am sanse sa devin profet atunci :). Nici eu n-as deranja vreo felina!

      Răspunde

  5. Tu iti dai seama ca toata scena mi s-a desfasurat in fata ochilor, cititnd???? :))))))

    Răspunde

    1. Asta era ideea! 😀 Sa ramana in memoria tuturor bietii caini pe care i-am chinuit. Sa fie asa… o vinovatie colectiva! 😀

      Răspunde

  6. Cu toata parerea e rau pentru tine m-am tavalit pe jos de ras 🙂

    Felina mea mananca boab de catei si invers, de fapt, cred ca, se considera caine.Oricum , toti fac un checking la bolul celuilant .

    Răspunde

    1. Mai, ciudatele astea ale mele helvete mananca cam orice le miroase lor interesant. Alea, turcoaicele, aveau gusturi domnule! Standarde!

      Răspunde

      1. Erau obisnuite cu carnati 🙂

        Ma intrebam de ce nu ai dat si cainilor tot carnaciori ?

        Răspunde

        1. Pai fiindca ….erau pentru pisici :))

          Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: