Mama si dezastrele planetare

Poza de mai jos, pe seama careia trebuie sa scriu, imi produce un amplu sentiment de vinovatie, produs de siguranta faptului ca as pierde prin desagi obiectul doamnei respective. Vinovatia asta nejustificata am mai resimtit-o de curand, cand intr-o discutie cu verisoara-mea, am fost rugat bland sa fiu atat de bun si nu carecumva sa tin cu echipa de fotbal a Germaniei la campionatul asta mondial (femeia e 50% prusaca, deci e voie sa aiba simpatii filo-germane). Rugamintea isi are originea in convingerea neclintita (a ei si a altora) cum ca toate echipele de fotbal cu care tin eu, fi-vor, fara exceptie, eliminate. Ce-i drept, statistic vorbind, asa e. Au dreptate. Au fost. Toate. 😀 . Discutia cu ea insa mi-a adus aminte de viziunea maica-mii asupra lumii.

10376281_254276461363324_401835504059921698_n

Mama mea a avut mereu capacitatea innascuta de a trece ingenua si neabatuta prin orice eveniment catastrofal abatut asupra planetei. Atee ferventa, a decis de la o varsta frageda ca toate relele au cauza naturala si ca sunt, fara doar si poate, provocate de tac-su’ sau, fara tagada, de alt imbecil de barbat cauzator de entropii. Credinta ei nestramutata in aportul masculilor la destabilizarea ordinii universale, a tulburat fara exceptie sarmanii barbati ce-au cugetat sa-i calce pragul. Buimaci, se vedeau responsabili de toate evenimentele planetare care-i afectau mamei echilibrul interior. Evident, impartind acelasi perimetru, eu am remarcat din scutece ca-n caz de vreun prapad, indiferent de natura urgiei, numele meu va fi cu religiozitate asociat pacostei. Chestia asta m-a ajutat si la scoala unde personalul didactic a parut sa impartaseasca aceeasi parere. Starea asta de fapt, desi stresanta prin natura repercursiunilor, m-a facut mereu sa ma simt important. Ca atunci cand, ca sa va dau doar un singur si minuscul exemplu, am fost responsabil de cutremurul din Bucurestiul anului de gratie ’99:

Eram amandoi in Bucuresti, in Cotroceni, fiecare in hruba lui, citind. Chitit sa invat romana, cred ca tocmai luptam cu ceva de genul „Miaunel pisoiasul mititel” sau „Rica murdarica” (lecturi pe care le recomand calduros!), cand am simtit brusc o zguduitura zdravana pe care am pus-o pe seama efectului adormitor provocat de incitanta-mi lectura. Pare-se ca si mama la fel, cum din sufragerie a razbit un „VOVA, INCETEAZA IMEDIAT!!”. Am luat ascultator si ineficient pozitia de drepti pe canapea, am dat sa ma intorc la Rica sau Miaunel, dar inca o data m-am aflat zguduit serios si continuu. Si cam pe la momentul cand imi luasem mainile de pe carte si priveam in stupor patul gandindu-ma ca oare totusi chiar asa, oare ce-i fac, a aparut maica-mea in capul usii, cu aspect de uruk-hai si rosie ca steagul uniunii, racnind la mine din strafundurile fiintei: „VOVA CE MAMA DRACULUI FACI?! ITI RUP PICIOARELE NESIMTITULE!”. Poate de frica (si nu de cutremur) m-a lovit epifania si i-am zis „nu io! io citesc! E cutremur!”. Femeia, unsa deja toate alifiile, s-a uitat de-a dreptul ucigator la mine si mi-a taiat-o scurt „LASA PROSTIILE, FII BARBAT SI RECUNOASTE! CE FACI?!” Discutia profunda in curs de desfasurare a fost intrerupta abrupt de venirea domnului locului, care a racnit vesel „ati simtit, bai rusime, cutremurul?!”. A fost intampinat scurt implacabil de replica maica-mii „HA! Ce cutremur?! Vezi-ti de treaba, cine stie ce facea nesimtitul asta aici!”. Evident, mai pe seara, cand se tavaleau in extaz baietii de la ProTV invitand magi, babe si un fizician trist sa discute cutremurul de 5 cevauri pe Richter, maica-mea si-a mentinut dubiile in fata contibutiei factorului geologic, dubii concretizate printr-o serie de pufnete iritate.

Asadar, in concluzie, nu-mi place poza asta si ma streseaza!

P.S: am ascultat si cantecul cu versuri apropiate celor de mai sus (ratzoit de niste domnisoare afoane si schilave) si-s grozav de ingrijorat fiindca cred ca mi-am auto-indus o criza de grand-mal, cum m-am trezit groaznic de zguduit si cu o amnezie (multumesc lui Dumnezeu!) profunda care mi-a trecut numai dupa ce am dat bajbaind peste o sticla de rosé.

  1. deci, mâine… să te pună nevoia să ții cu altcineva decât brazilia că te-am halit cu fulgi cu tot, daaa?
    oricum au anunțat că arbitrul central este mexican. măcar tu, te rog, du ghinionul unde trebuie.

    Răspunde

    1. Fara comentarii :))))))

      Răspunde

  2. Până la urmă a găsit mama magazinul de unde vin toate bunătăţile! :))

    La cutremurul din ’77, eram în camera mea, împreună cu sora mea… pe pat. Tocmai ne certasem şi stăteam îmbufnate. Când a început zguduiala am avut următorul dialog:
    – De ce zgâlţâi patul?
    – Eu? Tu îl zgâlţâi!
    Ar fi urmat o păruială, dacă n-ar fi apărut tata să ne lumineze şi să ne scoată afară.
    Concluzia? În funcţie de conjunctură, cutremurele pot fi declanşate şi de copile, mai ales la supărare.

    Răspunde

    1. :)) Ma incalzeste cumva faptul ca se fac si altii vinovati de asa grozavii

      Răspunde

  3. Bine ca ai pus accent pe e-ul de la rose, ca as fi crezut ca ai baut apa de la trandafir :)))

    Răspunde

    1. Asa sa ma fereasca dumnezeu! am baut o data „sirop de trandafiri”. Am crezut ca mor.

      Răspunde

  4. nu mai pot de ras, mama ta rulz! pare trista, nostalgica, cucoana din poza, probabil i-a luat careva inima

    Răspunde

    1. Mama mea nici trista, nici nostalgica n-a fost vreodata, duduia din poza e un fel de antiteza :P.

      Răspunde

  5. Ştiu că ştii că mama ta are dreptate. Doar bărbaţii sunt de vină…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: