Pentru aia de ma citesc si nu simt fiori citind numele de mai sus, Wolfenstein e unul dintre jocurile pe computer timpurii (de alea cu impuscaturi) in care tu, maret erou, incepi cu mucii pe pept intr-un bunker nazi si sfarsesti prin a eradica cateva (dupa putirinte) personalitati marcante ale national-socialismului.
Wolfenstein
Eu unul l-am jucat in ’92 si inca mai tresar de incantare cand aud nemtisorii care-si varsa matzele zicand un trist „mein Führer”. Ca o paranteza in totala lipsa de legatura cu subiectul, mi-a trebuit extrem de mult timp sa observ ca pe permisul meu de conducere helvet scrie, evident si-n germana si anume Führerausweiss [sageata magenta] (nu stiu de ce mi se pare amuzanta treaba, dar nu ma pot opri sa nu rad, voila).
Reintorcandu-ne la Wolfenstein pot sa zic ca e primul joc pe care l-am terminat (prin ’92) si fiind cam bebe pe atunci, m-a marcat pe viata.
V-am zis alea de mai sus ca sa banuiti starea de exaltare pe care am simtit-o cand, la o azvarlitura de bat de casa, am aflat ca exista o fortareata construtia de nemti in al doilea razboi pe cand ocupau nesimtit Norvegia (Fjell festning). E de fapt o retea de tunele/bunkere pe sub muntii si campiile din Sotra plus un un tun naval imens (3 tunuri de 28,3 cm) menit sa-i curete pe aia care veneau pe mare spre Bergen. Dracia, la maxim, tragea la 41 de metri. Ce-i drept asta s-a intamplat doar o data, pe motiv ca atunci cand au tras maxim toate tunurile au produs cutremur si culcat cateva obiective de inalt interes strategic civil norvegian de tipul: capra, hambare si colibe. Ca sa nu mai disturbe turmele locale, nemtii, persoane etern grijulii cu arienii adevarati, au reglat tirul mai jos la 37 km. Imi place sa cred ca asa spargeau doar vitrine si bibelouri. Tarasenia avea 1000 de tone (cu armura cu tot).
Evident am vizitat-o. E un loc haios unde esti avertizat ca intrii pe propria raspundere. Motivele ar fi vreo doua: (1) e zona de fofo pentru naparci (dap, in Norvegia cresc naparci, probabil or avea reumatism si guturai, da’ cresc) si, naparcilor in chestiune, nu le place deranjate cand lucreaza la progenitura si (2) mai sunt inca mine ingropate.
Asadar am dat de un loc foarte pustiu, populat doar de doi germani avizi de gustul epociilor glorioase de alta data. Undeva pe la varful zonei am intrat in locul unde a fost initial tunul si unde arata fantastic de aseamanator cu Wolfenstein. Am avut nod in gat pe cuvantul meu! E genul de loc vizitabil cu bere. Si carnati. Ca sa fie pentru sufletul fostilor proprietari. Ma mut acolo!
Iaca poze:
De afara
Inauntru
Ca sa vedeti pe unde umblu. Slava.
Ah si uitasem, sa fie doamna Venga ca merge cu mediul si razbelu
Permiss da manischar? Ahahahahahah, e prea tare. E-n romansa, ori ce-i aia?
Chiar am jucat Wolfenstein o groaza, singurul joc de gen de m-a prins, n-am idee de ce exact.
Da, exact! :))
Eu zic ca producea adictie geamatul ala senzual pe care-l faceau soldateii cand le imprastiai matele pe pereti 😀