Catedrala nesigurantei nationale

Nu a noastra ci a lor, a norvegilor. Vinerea asta am fost in excursie cu colegii doamnei in, vorba clasicilor partii romane a familiei, cur cu trenu’. N-a fost cu trenu’ totusi ci cu 3 masini, dintre care una a mea. Drum misto, de 80 km/h, curbiliniu, pe alocuri stramt cat de un trabant, in plin fenomen de surpare, perfect potrivit de sport x-treme. Acum, trebuie sa precizez ca peisajul era atat de teribil de frumos ca oricine si-ar rupe gatul impacat, cu zambet larg si priviri opioide. Mie unul mi-a placut, nu stiu insa daca parerea a fost impartasita si de pasagerii mei, poate cu exceptia doamnei care-si cunoaste marfa. Desi la iesirea din masina pareau teribil de fericiti, probabil pe motiv ca au supravietuit. Am mai vazut privirea asta la pasagerii Aeroflot. Dupa aterizare.

Drumul in chestiune s-a finalizat in, pardon, langa fjord, la debarcader, de unde planul general era sa luam o barca (capacitate maxima 10 persoane) pana la insula din imaginea de mai jos:

IMG_7552

 

Daca urmariti sagetica magenta, mai precis varful acesteia, puteti observa subiectul discutiei de azi. Casa lui Ole Bull de pe Lysøen (Insula luminii). Probabil n-ati auzit de Ole Bull. Nu-i bai, nici norvegii n-au auzit multi de Ciprian Porumbescu sau de Ion Voicu. Fiindca da si dansul e un ilustru necunoscut erou national al unei natii marunte de margine de evropa.

Asa, deci Ole Bull. Ole Bull a fost fiu de farmacisti din Bergen, nascut la inceputul secolului XIX (1810 parca), geniu juvenil muzical cu specialitatea vioara. Un „muzicant de geniu”! Un „VIP international”. „Primul star rock al planetei!” „Prieten cu tarul” care i-a facut cadou o scoarta din categoria rapirea din serai! „Acoperit cu aur de fetele regale evropene”!  Nu, evident ca nu-l puteti asculta, n-a ramas nimic dupa dansul. Nimic muzical. Ca altfel a ramas oroarea din imagine si grozaviile din ea. Monumentul kitschului suprem rezultat din orgia prolifica a cel putin 7 stiluri, locul unde a venit minimalismul scandinav sa moara. Fiindca asa e cand esti si snob si nouveau riche si artist, nu te poti decide. In plus, „the power of local knowledge”, adica mesterii norvegieni, au contribuit si ei prin parti esentiale, ca sa nu-si uite fiul poporului originile sanatoase.

Ole from the Block, dupa ce a vazut lumea, s-a intors la matca, a cumparat insula si si-a ridicat, in plin soc cultural, conacul din imagine. Si, dupa cum vedeti mai jos, n-a precupetit nici un simbol, n-a iertat nici un stil. Favorita mea e turla unica ruseasca a carei atitudine falica demonstreaza clar fix ce suplimenta. Urmata pe locul 2 de scara interioara stramta cat tricepsul meu si camaruta din spatele salii „de concerte” unde se afla un patut in care cu greu s-ar fi intins nevasta-mea de-alungul. Fiindca, nu-i asa, de ce sa investesti in confortul tau cand el, confortul, nu e vazut de oaspeti.

IMG_7574

Deci, daca aveti drum prin Bergen si simtiti nevoia sa va testati sofatul & ingerul pazitor, plus sa va abuzati simturile si circumvolutiunile prefrontale, pohtiti si pe la Ole Bull.

Cine-o mai zice ceva, vreodata, de Pavlovsk…

Altfel, Lysøen e grozav de frumoasa (exceptant oroarea mai sus amintita). Ceva poze:

 

Navigare în articol

  4 comments for “Catedrala nesigurantei nationale

  1. iunie 12, 2018 la 6:20 pm

    Ole Bull??? Bai, asta sigur nu era toreador?
    In alta ordine de idei, daca mi-ai fi spus ca-i Germania, Franta, valea Somesului sau Gananoque, sa mor daca m-as fi prins ca-i de fapt fjord norvegian.
    In al doilea rind, dar in aceeasi ordine de idei, zau ca mi-ar fi placut sa n-am gust, dar sa am insula. Nu stiu de ce, dar in viziunea mea, insula bate gustul. 😆
    Si nu in ultimul rind, ma simt ghiftuit, ca sa ti-o spun p-a dreapta, ti-am mincat toti srimpii … din priviri.
    Bai, ce sos e ala in sticloaiele alea? A d-ala pentru sea food sau e vreo bautura norvega de care n-am auzit eu?

    • iunie 13, 2018 la 1:21 pm

      Pai se poate si insula cu gust, e plina norvegia de vest de insulite. Casa mea e pe una. Nu ca as afirma ca casa mea are bun gust, da’ macar n-am turla!
      Bautura, e salmorejo spaniolesc. Unii din colegii nevesti-mii e spaniol din sudul spaniei si respectivul lichid (un fel de gaspacho mai gros) era opera astuia. A fost buna ca de data asta n-a uitat sarea :)). Shrimpii se vand ca semintele la magazinele alimentare ale urbiei. Sunt buni de antrenament, daca ai rabdare sa-i cureti consumi mai multe caltorii decat inghiti.

      • iunie 13, 2018 la 2:27 pm

        Banuiesc ca sunt mii de insulite, dar eu o vreau p-aia cu turla ruseasca ca-mi aduce aminte de Rasputin si activitatile lui futacioase 😆
        Aha, deci e o supa care se bea rece! M-am prins. Nu ma omor dupa supele astea, dar stii cum e, faute de mieux, le roi couche avec sa femme 😉
        Cum nu-mi numar caloriile, nici care intra, nici care ard, ma cam doare-n fyordul dintre buci de numarul lor. Basca faptul ca la curatat shrimpi, sunt profesor universitar, cu certificat 😆

  2. iunie 14, 2018 la 8:57 pm

    Hmmm… Ceva similitudini cu Vila lui Piedone?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: